Ce nu-mi place la cultele creștine: au schimbat calea începând chiar cu "scrisorile apostolice", nu mai zic de alte cărțulii, deși este evident că acestea n-au coerență cu scripturile.
"Lăsați-i, sunt conducători orbi. Orb pe orb de conduce, cad amândoi în groapă".
Cum de acceptă unii "creștini" un text precum: "Din aceeaşi gură iese şi binecuvântare şi blestem. Fraţii mei, acestea nu ar trebui să fie astfel!"("Epistola lui Iacov"),
când asta este o hulă evidentă: Dumnezeu însuși a făcut așa, binecuvântând dar și blestemând? Ce caută un text ce critică pe Dumnezeu în Biblie, că ar face ce nu trebuie? Nu-s destule alte cărți pentru dreptul la replică, trebuie să-L hulim crezând că Duhul Lui era în apostoli și ajunsese de Se condamna singur?
Ce-i cu clerul acesta, oare ei n-au citit cuvintele lui Cristos: "orice casă întoarsă împotriva ei însăși nu va rezista"? Oare ar putea credincioșii să fie nevoiți să-și curețe ei înșiși sfintele scripturi?
"Iată: Tatăl Meu lucrează până acum și eu de asemenea lucrez"
Pe cine recunoștea Isus ca Dumnezeu este clar: pe Cel ce a dat legi încă de la facerea Evei: "De aceea un bărbat va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi cei doi vor fi un singur trup" apare în Geneză, capitolul 2 și este o lege reafirmată de Isus.
Dacă fii ai lui Dumnezeu sunt ceice fac faptele Lui sau voia Lui, iar Dumnezeu a blestemat șarpele cel vechi sau Satana, pe femeia ce a ascultat de șarpe și a corupt pe bărbatul său, pe Adam, dar și pământul ce a primit fratricidul lui Cain, atunci nu vor face la fel și cei îl au de Tată? Nu va blestema și creștinul aceleași lucruri blestemate de Dumnezeu?
Acestea fiind făcute, va mai face creștinul și după spusa lui Isus: va binecuvânta, va învăța de bine, va răbda o vreme pe cei ce fac rău? Le va face și pe acestea, nu încape discuție.
"Dar eu vă spun: Iubiţi pe duşmanii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă folosesc cu dispreţ şi vă persecută"
Iar apoi, cine și ce va culege din astă amestecătură... este treaba lor.
"Iată, am pus înaintea voastră [...] binecuvântarea și blestemul"
Sunt creștinii divizați prin asta, sau frații lor din rătăcire, ce s-au făcut fii ai Satanei?
Și, chiar dacă nu va mai relua creștinul blestemele din Geneză, care va fi, totuși, diferența? Adică, unii dintre oamenii Bibliei chiar cred că aceste blesteme din Geneză au fost cumva evaporate prin sacrificiul lui Isus? În ce bază scripturală?
