Sari la conținut
Forum Roportal
The Unknown

A murit Lucian Pintilie, avea 84 de ani.

Postări Recomandate

Regizorul Lucian Pintilie a murit miercuri la vârsta de 84 de ani. Steaua cinematografiei românești se afla în spital de mai multă vreme.

Cineastul era cunoscut pentru creațiile sale care l-au adus în vizorul cenzurii comuniste.

Regizorul Lucian Pintilie a murit miercuri, la ora 21.00, la Spitalul Elias din Capitală, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias, cunoscutul regizor avea mai multe afecţiuni cronice.

Lucian Pintilie, în vârstă de 84 de ani, s-a internat duminică, 13 mai, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, în stare foarte gravă, în contextul acutizării unor afecţiuni cronice.

A fost admis în secţia de Terapie Intensivă, unde a necesitat investigaţii medicale, monitorizare şi tratament de specialitate, a precizat Silvius Negoiţă.

Regizorul s-a născut la 9 noiembrie 1933, în localitatea Tarutino, din județul interbelic Cetatea Albă, Regatul României, aflat astăzi pe teritoriul Ucrainei.

De la începutul carierei sale, în vremea comunismului, acesta a fost urmărit de controverse. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Pintilie a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București. Dintre acestea, amintim doar câteva spectacole antologice: „Copiii soarelui” (1961), „Proștii sub clar de lună” (1962), „Cezar și Cleopatra” (1963), „Biedermann și incendiatorii” (1964), „Inima mea e pe înălțimi” (1964), „D'ale carnavalului” (1966), „Livada cu vișini” (1967) și „Revizorul” (1974). Ultimul dintre aceste spectacole a fost interzis de cenzura comunistă după cea de-a treia reprezentație.

În palmaresul său intră și două filme de lung metraj: „Duminica la ora 6” și „Reconstituirea”. Cel de-al doilea film al său amintit mai sus narează povestea reconstituirii unui incident obișnuit: o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care ajunge, în final, să devină o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar fostul dictator Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului.

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Mesaj EMOȚIONANT la moartea lui Lucian Pintilie: ”Ne-a lăsat un PATRIMONIU CULTURAL și UMAN de neclintit!”

 

Deputatul liberal Raluca Turcan punctează, pe Facebook, că regretatul regizor Lucian Pintilie ”a lăsat un patrimoniu cultural realist, uman și de neclintit de timp și vremuri”.

 

”‹Oamenii te judecă și te condamnă pentru ceea ce alții le-au făcut lor› - Lucian Pintilie. În comunism, să faci cultură fără cenzură era foarte greu. Lucian Pintilie a încercat să aducă spectacole de calitate în fața publicului cu riscul de a pierde tot. După căderea comunismului a arătat decăderea socială prin filmele sale, chiar dacă a fost marginalizat și în acele timpuri. Acest lucru îl poate face doar un om cu valori verticale și bine asumate. Acesta a fost marele regizor Lucian Pintilie. A lăsat un patrimoniu cultural realist, uman și de neclintit de timp și vremuri. Drum lin, maestre!”, scrie Raluca Turcan.

 

evz

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×