Iată în această pagină de manual un text care promovează o paradigmă în care oamenii se nasc fără drepturile lor fundamentale (Drepturile Omului) dar ar putea să primească unele "privilegii speciale" de la anumite guverne.
Ce pare a fi neobişnuit? Eu mă gândeam că drepturile omului au o ordine a priorităţilor, unele fiind necesare altora. În primul rând, dreptul la integritatea corporală - vechiul "habeas corpus" - ar putea fi indispensabil pentru orice alt drept. Degeaba am dreptul la exprimare liberă dacă pe urmă, din întâmplare, mă bat unii sau mă ucid (este adevărat - fără nicio acuzaţie legală sau condamnare în instanţă, căci eram îndreptăţit).
Sau poate că ar trebui să fiu fericit pentru faptul că, DUPĂ ce m-am exprimat liber, încă mai pot cânta imnul?
Dar în prezent, când pot fi bătut sau ucis cu arme electromagnetice, ba chiar şi operat cu ele pe creier şi transformat în marionetă? Una cu drept de liberă exprimare?
Educatorii de azi nu doar că "nu ştiu" de armele EM, dar iată pe unul care nu vrea să prezinte drepturile în întregime... aşa precum ca să ştie copilul ce poate face cu ele. Sau, dacă nu pe toate, măcar în ordinea importanţei lor.
Sau poate greşesc eu şi acelea chiar erau toate?
Atunci, voi contracta eu numai atâtea drepturi, la schimb cu obligaţiile unor scene de dragoste? Sau cetăţenia aceasta este un fel de nefericire? Căci, de ce să nu recunosc, "the pursuit of happiness" este posibil(ă) doar când esti nefericit.
Este, că nu pot să îţi fac imposibil un drept constituţional nici măcar pentru o clipă?
