Depresie sau frustrare?

Buna tuturor! A mai fost un topic aproape asemanator, cu tipul virgin la 27 de ani, ei bine eu am 28.

Si acum sa va explic ce m-a adus in aceasta stare depresiva (cred eu):

Ma numesc Adrian, dupa cum v-am spus am 28 de ani si in urma cu aproximativ o luna am pierdut prima mea relatie, datorita inexperientei mele sexuale, recunosc. A fost o relatie scurta, de 3 luni, stiu pare ciudat, dar pentru mine a fost ceva foarte intens... Stiind cata energie am investit numai pentru a sparge gheata si ai spune ce simt. Dupa ruperea relatiei, eu nestiind sa gestionez astfel de emotii si fiind putin anxios, mi-am abandonat si jobul (ma simteam stors de energie datorita insomniilor). Iar intamplarea aceasta a fost ca un semnal de alarma pentru mine, parca m-am trezit deodata singur, vrigin, 28 ani, acelasi job timp de 10 ani, scos dintr-o rutina si cu stima de sine sifonata.

dupa mai bine de o luna am aceleasi stari, de care nu ma mai pot desprinde, vad totul cu pesimism. Acum parca am deprins si o fobie in a mai incerca o noua relatie si gandul asta ma omoara.

Credeti ca mi-ar fi de folos o terapie cognitiv-comportamentala?

Multumesc anticipat! O zi buna tuturor!

Ps. Imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie, cu greu m-am putut concentra.

Nu inteleg de ce esti asa daramat. Ok, este clar ca nu esti facut pentru asta. Ia-o asa cum este si vezi-ti de viata.

Daca o fi sa se mai intample, bine, daca nu, nu. Dupa parerea mea reactia ta este inadecvata.

Cei care nu au avut probleme de genul asta iti vor spune ce ti-am spus eu, dar poate ai noroc si vine cineva care a fost in situatia ta si poate iti da o rezolvare.

Asa este...nici eu nu inteleg, parca mi-am implementat in subconstient anumite convingeri de care nu mai pot scapa.

Cred ca poate fi vorba si de o autocunoastere, iar neexperimentand anumite trairi cred ca e normal, sper... Iar ce anume ma privat de aceste trairi se datoreaza "increderii in sine", care m-a facut sa ma ascund in spatele unui perfectionism si a unei zone de confort din care imi este, acum, greu sa ies.

Adr789 a scris:

Asa este...nici eu nu inteleg, parca mi-am implementat in subconstient anumite convingeri de care nu mai pot scapa.

Cred ca poate fi vorba si de o autocunoastere, iar neexperimentand anumite trairi cred ca e normal, sper... Iar ce anume ma privat de aceste trairi se datoreaza "increderii in sine", care m-a facut sa ma ascund in spatele unui perfectionism si a unei zone de confort din care imi este, acum, greu sa ies.

Spune-ne cate ceva, de ce simti tu ca ceea ce zici  aci ar fi cauza : " Iar ce anume ma privat de aceste trairi se datoreaza "increderii in sine", care m-a facut sa ma ascund in spatele unui perfectionism si a unei zone de confort din care imi este, acum, greu sa ies." 

Pana la varsta de 16 ani a fost totul ok, apoi am avut un accident rutier care m-a lasat cu ceva cicatrici pe fata, asta cred ca a avut un rol determinat in dezvoltarea caracterului meu... Nu inteleg, desi s-au diminuat drastic de atunci, parca totusi am ramas cu acea teama de a privi o persoana in ochi, mai ales in cadrul unui dating. Faptul ca, din cauza catalogari mele fizice(chiar si la 20 de ani multi ma considerau inca in generala:)), am reusit sa pierd multe interviuri in urma carora nu intelegem ce greseam,

coerenta verbala aveam, eram student pe atunci, am gasit in cele din urma un job, care nu implica prea multa activitate sociala, cu care m-am complacut atatia ani. Iar cat despre relatiile intime, tot ca si cu joburile:)). M-am referit la perfectionism(cea ce nu cred ca poate fi chiar un lucru rau) pentru ca, intradevar, adunand anumite frustrari, din copilarie, scoala etc., mi-am setat anumite obiective, scopuri cam nerealiste, acum dupa aceasta intamplare mi-am cam dat seama... Si asta are un rol determinat la starea in care na aflu.

Adr789 a scris:

Pana la varsta de 16 ani a fost totul ok, apoi am avut un accident rutier care m-a lasat cu ceva cicatrici pe fata, asta cred ca a avut un rol determinat in dezvoltarea caracterului meu... Nu inteleg, desi s-au diminuat drastic de atunci, parca totusi am ramas cu acea teama de a privi o persoana in ochi, mai ales in cadrul unui dating. Faptul ca, din cauza catalogari mele fizice(chiar si la 20 de ani multi ma considerau inca in generala:)), am reusit sa pierd multe interviuri in urma carora nu intelegem ce greseam,

coerenta verbala aveam, eram student pe atunci, am gasit in cele din urma un job, care nu implica prea multa activitate sociala, cu care m-am complacut atatia ani. Iar cat despre relatiile intime, tot ca si cu joburile:)). M-am referit la perfectionism(cea ce nu cred ca poate fi chiar un lucru rau) pentru ca, intradevar, adunand anumite frustrari, din copilarie, scoala etc., mi-am setat anumite obiective, scopuri cam nerealiste, acum dupa aceasta intamplare mi-am cam dat seama... Si asta are un rol determinat la starea in care na aflu.

Stai linistit, nu-i nicio depresie, esti doar suparat si usor frustrat ! Toti oamenii au perioade cand sunt foarte suparati, cand sunt frustrati, cand sunt nervosi, cand sunt dezamagiti, uneori fara curaj . Toate se rezolva si intotdeauna soarele va rasari la timp .

Este in ordine sa ai tinte "inalte", insa pentru a le putea atinge iti trebuie rabdare, calm, acceptarea si a faptului ca pot sa fie si unele incercari nereusite , perseverenta si incredere. Incetuc, cu treaba buna, mergi linistit mai departe, incearca sa faci ceea ce-ti place, ce-ti da tie o stare de bine in interiorul tau, sa nu uiti de "practica interioara continua" si procedeaza asa cum simti tu ca ti-ar placea ca si altcineva sa se poarte cu tine tot asa,  fara sa eziti, deoarece , asa cum se si spune, toate au rosul lor si timpul lor optim . Chiar daca lucrurile nu se-nampla asa cum ti-ai dorit tu, poti sa-ti "setezi" ideea ca data viitoare o sa fie si mai bine. Da, ideea de "perfectiune" este un lucru bun.

LuciaD a scris:

Stai linistit, nu-i nicio depresie, esti doar suparat si usor frustrat ! Toti oamenii au perioade cand sunt foarte suparati, cand sunt frustrati, cand sunt nervosi, cand sunt dezamagiti, uneori fara curaj . Toate se rezolva si intotdeauna soarele va rasari la timp .

Este in ordine sa ai tinte "inalte", insa pentru a le putea atinge iti trebuie rabdare, calm, acceptarea si a faptului ca pot sa fie si unele incercari nereusite , perseverenta si incredere. Incetuc, cu treaba buna, mergi linistit mai departe, incearca sa faci ceea ce-ti place, ce-ti da tie o stare de bine in interiorul tau, sa nu uiti de "practica interioara continua" si procedeaza asa cum simti tu ca ti-ar placea ca si altcineva sa se poarte cu tine tot asa,  fara sa eziti, deoarece , asa cum se si spune, toate au rosul lor si timpul lor optim . Chiar daca lucrurile nu se-nampla asa cum ti-ai dorit tu, poti sa-ti "setezi" ideea ca data viitoare o sa fie si mai bine. Da, ideea de "perfectiune" este un lucru bun.

Va multumesc frumos pentru incurajare!

Adr789 a scris:

Va multumesc frumos pentru incurajare!

Cu drag !