Sari la conținut
Forum Roportal

Evaluează acest topic

Postări Recomandate



Stim cu totii sau cel putin am auzit de Minuni Dumnezeiesti care sunt in jurul ortodoxiei si in acelasi timp stim si ca stiinta mereu are un cuvant de spus in legatura cu tot ce este pe pamant si nu numai.

O parte din noi locuitorii acestei planete avem credinta in Dumnezeu datorita Bibliei si experientei, iar marea majoritate dintre noi urmeaza stiinta. De multe ori suntem derutati tocmai pentru ca si stiinta are ceva de spus si uneori demonstreaza ca ne-am inselat.

 

Propun sa scoatem lucrurile la lumina asa cum sunt ele chiar si prin prisma stiintei. Miracole sau nu, fenomene explicabile, coincidente sau iluzii.

Pe parcurs vor fi mai multe teme. Adica le luam pe rand prin eliminare, una cate una.

 

Si pentru ca majoritatea afirma pe ici pe colo ca suntem in secolul 21 si ca suntem mai inteligenti, sa vedem cat suntem de inteligenti. Deci nu conteaza ca esti credincios sau nu, spune-mi parerea ta. La urma urmei pentru asta este forumul, sa discutam.
Sa incepem cu:

 

Apa Sfintita.

 

 

Efectele Aghiasmei Mari şi întrebuinţarea ei

Apa sfinţită la Bobotează posedă, într-o măsură mult mai mare, daruri şi puteri tămăduitoare şi simţitoare, decât cea a Aghiasmei mici. Efectele Aghiasmei mari le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire.

dsc_6859.jpg?itok=wxIprhu5
 

Prin atingerea Sa de apa Iordanului, în care S-a botezat, Mântuitorul a sfinţit-o nu numai pe ea, ci însăşi firea apelor în general, a apelor de pretutindeni, făcând din ele un factor de purificare şi de sfinţire, prin energia divină introdusă în apa Iordanului, precum cântăm în troparul din rânduiala slujbei: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte...”. De aceea, apa sfinţită la Bobotează posedă, într-o măsură mult mai mare, daruri şi puteri tămăduitoare şi simţitoare, decât aghiasma mica.

Efectele Aghiasmei Mari le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire, unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă...”.

 

https://doxologia.ro/taine-ierurgii-slujbele-bisericii/efectele-aghiasmei-mari-intrebuintarea-ei

 

 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ce cauta "Stiinta" in titlu cand esti pregatit sa ignori orice dovada stiintifica din momentul in care contrazice convingeri religioase?

Are alta formula chimică apa sfintita? E dovedit stiintific ca e medicament universal?

  • Upvote 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

 ai zis tu multe, dar statisticile rezulta ca batii campii

 

Statistica spune ca din cele 300 de mesaje ale tale,

o gramada impozanta e bântuita de copy/paste.

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ce cauta "Stiinta" in titlu cand esti pregatit sa ignori orice dovada stiintifica din momentul in care contrazice convingeri religioase?

Are alta formula chimică apa sfintita? E dovedit stiintific ca e medicament universal?

Scuze, a venit cineva cu vreo dovada stiintifica si nu am vazut-o? Din cate vad cineva a venit cu scopul de a provoca discutii care nu isi au rostul. Sau nu se vede?  Chiar am specificat ''Propun sa scoatem lucrurile la lumina asa cum sunt ele chiar si prin prisma stiintei.'' drept urmare astept vreo dovada stiintifica, nu afirmatii cum ca e otravita daca vine de la mine si via online. Ce inseamna asta? Dovada stiintifica?

Statistica spune ca din cele 300 de mesaje ale tale,

o gramada impozanta e bântuita de copy/paste.

Iar te mananca undeva si te scarpin. Observ ca ai venit sa faci valuri. Ai vreo dovada stiintiica de adus? Acum sa vedem cata inteligenta misuna pe aici. Posteaz-o, daca nu ai nimic de postat in legatura cu topicu, plimba ursu. Fa exact cum fac altii, vin se benocleaza mai pun niste puncte la prostii si pleaca. Nu vin cu nimic pe topic pentru ca nu sunt capabili dar nici off topic nu fac. Deci ia exemplu, nu mai fa off topic.

Editat de Kostyrapper

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

 

Ce cauta "Stiinta" in titlu cand esti pregatit sa ignori orice dovada stiintifica din momentul in care contrazice convingeri religioase?

 

Dovada ca nici tu si nici ceilalti care ti-au dat puncte, nu ati vazut pe ce topic veniti. Ceea ce inseamna ca ti-au dat puncte degeaba. Ati venit cu alte ganduri aici. Nicidecum din interes fata de topic.

 

Are alta formula chimică apa sfintita? E dovedit stiintific ca e medicament universal?

 

Dap si nu numai. Ca sa iti arat ca te inseli cand faci afirmatii fara sa ma cunosti si fara sa citesti topicul pe care intrii, am sa iti prezint opusul afirmatiei tale.

 

OAMENII DE ŞTIINŢĂ RUŞI AU MĂSURAT PUTEREA RUGĂCIUNII ŞI AU OBSERVAT CĂ APA SFINŢITĂ, SEMNUL SFINTEI CRUCI ŞI BĂTUTUL CLOPOTELOR AU PROPRIETĂŢI VINDECĂTOARE

 

http://www.sfantatreimeghencea.ro/oamenii-de-stiinta-rusi-au-masurat-puterea-rugaciunii-si-au-observat-ca-apa-sfintita-semnul-sfintei-cruci-si-batutul-clopotelor-au-proprietati-vindecatoare/

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Despre agheasma. Interviu cu un alt om de stiinta.

 

Rep: Stimate D-le Prof. Ștefan Brăgărea titlul pe care l-ați sugerat acestui articol, apa – sistem fizic și spiritual, mi s-a parut extrem de generos. M-ați surprins însă când am auzit că vreți să vorbim despre agheasmă. Sigur e tot apă, una specială... Mi s-a părut puțin ciudat ca un om de știință să vorbească despre agheasmă.
 
Prof. Ștefan Brăgărea: Mărturisesc că titlul mi-a fost sugerat de excelentul articol semnat de către D-na Dr. Lucia Balint din care citez:
"cercetarea știintifică dezvaluie omenirii un nou concept de poluare a apei, care vine să zdruncine materialismul omului modern, demonstrând că ponderea cea mai însemnată o dau emoțiile, trăirile interioare și gândurile.  Noutatea consta în faptul că puritatea chimică… are o semnificație secundară…și vine să introducă un concept nou, cel de puritate spirituală”.

 

Concept care pe mine m-a făcut să rememorez proprietățile cu totul speciale ale agheasmei. Folosirea  agheasmei are drept temei Botezul Mântuitorului în Râul Iordan cu semnificația spălării de pacate, botezul lui Ioan. Întrucat Mântuitorul, întrupare a lui Dumnezeu, este lipsit de păcate, Botezul Domnului, Epifania (din gr. epiphaneia=apariție, manifestare - n.n.), dobândește caracterul și funcția de binecuvântare, curățare și sființire a apei și – o data cu ea – a întregii Creații prin prezența sa universală, prin conexiunea apă/ viață. 

Cercetatorii ruși au fost primii care au observat faptul că apa înregistrează tot ce se întâmplă în apropierea sa. Apa are o memorie proprie, păstrând în structura sa până și emoțiile umane .

 

Mai multe aici. https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Despre-agheasma.-Interviu-cu-un-om-de-stiinta-134328

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Cunosc de foarte mult acest studiu.

La fel am auzit si de un alt studiu, cel al rugaciunii. De fapt, mai multe.

 

http://m.adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/beneficiile-demonstrate-rugaciunii-ajuta-rugaciunea-viata-zi-zi-1_53aa62110d133766a8e0bf63/index.html

 

,,Routledge aminteşte de un alt studiu, în care subiecţii au fost supuşi unei experienţe şocante pentru a le creşte gradul de agresivitate. La scurt timp, aceleaşi persoane furibunde au fost îndemnate să se roage pentru binele unor semeni care se confruntau cu probleme grave. Rugăciunea a avut un efect evident de recăpătare a autocontrolului şi a contribuit la reducerea semnificativă a sentimentelor negative.''

 

Bineinteles, cred sincer ca si meditatia poate aduce efecte benefice. Un calugar budhist spunea ca ei cred ca stilul de viata budist este cea mai scurta cale de ascensiune spirituala ( crestinii o numesc mantuire) - dar ca recunosc ca nu este singura cale.

 

Este oare crestinismul in sine singura cale a mantuirii?

Posibil sa nu.

De ce? Pentru ca un crestin ar trebui sa fie suficient de smerit incat sa recunoasca faptul ca nu poate cuprinde taina judecatii drepte a lui Dumnezeu.

 

Era o vorba a unui preot din copilarie.

Nu Biblia purtata sub brat il face pe un om sa fie crestin, ci faptele bune asupra semenilor sai.

 

Iisus spune ca este Adevarul,Calea si Viata. El, nu Biblia in sine, pe care, sincer, cred ca numai un om cu har o poate interpreta cu adevarat, fara sa o inteleaga.

Si prin om cu har, vreau sa spun un om foarte foarte bun. Un crestin foarte foarte bun. Un om care se roaga foarte mult si este cat se poate de indepartat de interesele meschine, ,,lumesti''.

 

Poate ca de aceea, atunci cand un preot cu har ( specimen pe cale de disparitie) - atrage atat de puternic oameni in jurul sau- de la intelectuali, la oameni cu patru clase, lumea se ,,rusineaza'' atat de tare pentru rautatile gandite si provocate, incat ajung sa hohoteasca in plans. Fenomen recunoscut de psihoterapie ca fiind benefic si curativ.

Editat de Stu'
  • Upvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

OAMENII DE ŞTIINŢĂ RUŞI AU MĂSURAT PUTEREA RUGĂCIUNII ŞI AU OBSERVAT CĂ APA SFINŢITĂ, SEMNUL SFINTEI CRUCI ŞI BĂTUTUL CLOPOTELOR AU PROPRIETĂŢI VINDECĂTOARE

 

http://www.sfantatreimeghencea.ro/oamenii-de-stiinta-rusi-au-masurat-puterea-rugaciunii-si-au-observat-ca-apa-sfintita-semnul-sfintei-cruci-si-batutul-clopotelor-au-proprietati-vindecatoare/

Apa «distinge» nivelul de credinţă al oamenilor. ”, spune A.. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative. :haha:Ce nu spune aici e ca tanti Angelica a observat ca modificarile alea sunt doar la capatul ultraviolet al spectrului, ceea ce este un non sense dpdv stiintific.

Funny. Eu am zis ca toate informatiile le iei de pe siteuri dubioase. Asta e un nou exemplu.

Oameni de stiinta, experiemente stiintifice? Serios? Ai tu habar cum functioneaza un experiment stiintific? Prin cate teste si reproduceri trebuie sa treaca ca sa fie validat? Deci, unde sunt toti ceilalti oameni de stiinta care sa confirme ce a descoperit tanti Angelica aia? Si inca una importanta: in ce revista stiintifica si-a publicat "concluziile"? Ca o brosura scoasa la imprimanta nu se califica drept studiu stiintific.

fig1.jpg

Sau macar... alte studii si experimente stiintifice ale doamnei?

Si mai era una, cu nivelul bacteriilor care scade de 7, 10, 100 sau 1000 de ori. Pai fix rezultatele ei sunt cele care tradeaza caracterul nestiintific al asa zisului experiment. Un experiment stiintific este considerat valid cand iti da fix aceleasi rezultate de fiecare data la diferiti oameni de stiinta care il efectueaza, cand devine ceva predictibil. Aici, nici macar tanti asta singura nu a reusit sa obtina aceleasi rezultate, nemaivorbind ca nu a fost repetat experimentul de altcineva pentru a putea fi verificat. Te pomenesti ca i-a iesit experimentul doar pentru ca face parte din Asociatia oamenilor de stiinta ortodocsi? :haha:

Trebuia sa iti numesti topicul Credinta si Pseudostiinta.

Editat de Enki
  • Upvote 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Se spune ca : " Omul are nevoie atât de o știință, cât și de-o religie sănătoasă, unde știința sănătoasă înseamnă cunostințe netrunchiate, iar religia sănătoasă înseamnă etică și virtute. "

                       " O religie sănătoasă trebuie să indeplinească trei condiții. Să înfrâneze animalul din om, să cultive în acesta cele 7 virtuți, să redea prin simbol inițiatic tainele Creatorului, iar religia creștină le are pe toate trei."

                         " Într-o lume în care domnește etica și virtutea, religia nu este necesară, iar într-una în care tronează instinctul, viciul și plăcerea, religia este obligatorie!"

 

                       " Când aud de religie, există oameni care se atacă prin prisma unor analize de suprafață și subiective, însă, ca și sistemul politic, științific sau economic religia ascunde structuri indispensabile           integrității unei societăți. Că în prezent religia, economia, știința și politica se află pe un drum decadent datorită egoismului exacerbat din oameni, asta este o cu totul altă poveste. "               

                         

Editat de LuciaD
  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×