Sari la conținut
Forum Roportal

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

Buna la toți! Am nevoie de părerile voastre în privința relației mele, mai pe scurt am o relație la distanta de 8 luni, ne-am întâlnit în ianuarie, ne-am plăcut și ne-am înțeles ca chiar dacă el este la distanta totuși riscam sa încercam o relație, eu 4 luni l-am așteptat cuminte, el la fel asa credeam deoarece ne sunam foarte des pe parcursul zilei , seara la fel vorbeam cu orele adică chiar nu aveam nici un dubiu, aveam atenție din partea lui chiar foarte multa, după care el a revenit în țara am petrecut 1 luna jumătate împreuna totul bine frumos fără certuri, chiar am devenit foarte apropiați deoarece mi-a făcut cunoștința cu toți prietenii lui chiar si cu rudele lui, apoi iar a plecat pe o luna jumătate, la fel totul foarte bine, am ținut legătura,si acum în august a revenit iar, mi-a făcut cunoștința și cu părintii lui si eu la fel, am plecat la odihna împreuna, el achitat odihna, totul foarte frumos, până în ultima zi când trebuia sa se întoarcă înapoi peste hotare, i-am verificat telefonul și am dat de multe mesaje cu alte fete anume în perioada aceia de la început de 4 luni, și anume de o discuție cu o fata care a venit si ea în țara aceea la sfârșitul lunii aprilie  adică cu 3 săptămâni înainte ca el sa vie acasă. El mi-a spus ca s-au văzut doar o data dar nu a fost nimic intre ei doar sau sărutat deoarece nu erau singuri si nu au putut face nimic... Eu nustiu ce sa fac, el sigur ca isi cere scuze si argumentează faptul dat ca asta a fost în perioada când încă nu era nimic precis ce va fi intre noi doi de aceea el si-a mai permis sa ducă alte conversații cu alte fete ca dupa ce am stat 1 luna jumatate împreuna el a înțeles ca vrea sa fie cu mine si a întrerupt toate conversațiile, si asta nu pot sa neg deaorece chiar dupa ce a plecat atunci inapoi nu mai sunt alte mesaje nici cu fata ceia nici cu altele, dar oricum mii greu sa iert si  nustiu daca merita sa iert asa ceva sau nu.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Dupa parerea mea , acea verificare al activitatii Celulare altei persoane fara permusul lui, mie nu-mi place.  Consider intrudere la intimitate atit cat nu sinteti casatoriti!!!

In locul lui, fara nici o explicatie te-as fi lasat, ca aceasta atitudine nu duce la nimic bun in viitor.

Trebuie sa realizezi ca relatii la distanta NU EXISTA!!!    Nu a fost pe o insula pustie, om tanar, etc.,

Ce sa faci??? ... cauti pe unu de langa tine pe care-l controlezi cu Radar, sa vedem rezultatele fidelitatii.

  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Dupa a doua sansa urmeaza si a treia sansa si tot asa pana la adanci batraneti.

  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

 i-am verificat telefonul ................

Eu nustiu ce sa fac, el sigur ca isi cere scuze si argumentează faptul dat ca asta a fost în perioada când încă nu era nimic precis ce va fi intre noi doi

Tipul nu a reactionat la faptul ca i-ai verificat telefonul, dimpotriva si-a cerut scuze, etc.

Tu ai preluat in acest moment initiativa in cuplu, poti oricand, ani de zile de acum incolo sa-i reprosezi asta, in momentul cand va da semne de independenta.

Iar el la un moment dat va intelege ca a fost fraier si atunci se va termina.

Simplul fapt ca i-ai verificat telefonul, ar trebui sa fie pentru el un semnal edificator.

A doua sansa? Pentru cine? Pentru el sau pentru tine?

  • Upvote 6

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Aha sa inteleg ca eu sunt cea vinovata nu el?

 

Nu prea ma intereseaza cine e vinovat, dar eu iti dadeam cu telefonul in cap. In perioada asta, ca sunt mai prost dispusa si cu greata de flower power.

  • Upvote 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×