LuciaD a scris:Intelepciunea are vremea ei. Dumnezeu il intelepteste pe om, asa cum tot Dumnezeu ii descopera omului ( "la vreme") perechea "menita" pentru a-si putea face " treaba" , impreuna, "treaba" pentru care sunt veniti pe Pamant !
Am impresia (s-ar putea si sa ma insel, insa nu prea ma inseala pe mine intuitia
) ca pentru Nae , acum este, intradevar, acea "vreme" , deci, din punctul meu de vedere de acum ( pe loc, cum s-ar zice) este " Nae Tractoristu Înţeleptu".
Sper că înțelesăși că mă refeream doar la raționamentul pe care colegul nostru de forum, domnu nicksson, ni l-a propus spre analiză. Dacă l-ar fi formulat cu mai mare grijă, concluzia ar fi fost ”Nae e și deștept și înțelept” :)
Cu privire la statutul de înțelept în societatea noastră contemporană, e grele!...
Io cre' că și acum, după vreo 2500 de ani, încă rămâne valabilă concepția vechilor greci care aproape că aveau un cult pentru înțelepciune. Înțelepții erau considerați o floare foarte rară, de aici și legenda că în toată lumea antică au fost doar șapte înțelepți. Dincolo de conotația mistică a numărului șapte, ideea era că stadiul de înțelepciune era enorm de greu de atins pentru oameni. Practic, în concepția lor, numai Zeul era înțelept. Ceea ce le rămânea oamenilor, în scurta lor viață, era strădania de a fi asemănători Zeului, adică iubirea sau năzuința către înțelepciune. De aici și două dintre definițiile filosofiei care circulau în lumea antică, anume 1. „iubirea de înțelepciune” (philia sophias), atribuită lui Pitagora și 2. „asemănarea cu divinitatea pe cât îi stă omului în putință”, atribuită lui Platon.