Sari la conținut
Forum Roportal
Rox_A

Cine spune ca necazurile ar trebui sa consolideze...Divort?

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

Buna ziua si multumesc daca veti citi sau va veti spune o parere,

    Ma numesc Roxana. Desi lucrurile sunt clare- ad litteram, in capul meu e o nebuloasa totala. Sa incep cu inceputul, cand vreau sa va "vorbesc" de fapt despre un sfarsit-divort? In fine...Ne-am cunoscut acum 12 ani, el un tip modest dar istet si ambitios,eu manager, singura, cu un salariu bun, fara familie, dornica de o relatie. Cu toate acestea am avut un feeling ca ceva - la mine aceasta dorinta cumva venita din " am ramas singura" va duce la o dependenta ciudata, la final. Dar nu m-am gandit la casatorie atunci. Nici la divort, ulterior deciziei de a accepta casatoria.

Acum el - un om de succes, anturaj viciat, "asezat" financiar, eu  - casnica pe care si-a dorit-o. Nu job de vreo 4 ani,pentru ca ne distrruge relatia deplasarea de 2-3 zile din cand in cand, nu prieteni pentru ca aceia trebuiau sa fie comuni, nu iesit singura decat ziua cu fetele, (care..daca nici una nu era ok din punctul lui de vedere? cum? daca ziua lumea munceste?)..In fine.

   De ce divortam? Incerc sa sintetizez pentru a nu plictisi. Vrea sa  fie singur, sa isi traiasca viata. Incerc sa inteleg asta prin prisma unor evenimente neplacute care s-au intamplat. Mi-am propus sa nu arunc cu noroi in 12 ani, pe care mi-i asum cu tot cu mici escapade, derapaje verbale din partea lui, etc., renuntari masive din partea mea, compromisuri si sustinere.

Pana in octombrie 2015, sa zicem ca a fost bine. Atat cat am acceptat asumat, atat cat am fost fericita.Si, in legea mea , am fost. In octombrie, la ora 6 , intr-o zi de joi, primesc un telefon ca sotul, ( viitorul fost sot se zice?),este in coma. Am inlemnit. Stiam ca are mici stari de rau. Doctorii - atac de panica. NU! O criza de epilepsie de tip Grand Mal, ( comitiala), care urma sa scoata la iveala o tumoare cerebrala.

Am inlemnit inca o data. Il blamam pe Dumnezeu..cautam informatii, clinici, diagnostice, solutii..intr-atat incat ajunsesem sa fiu intrebata daca sunt cadru medical. Doream sa imi vand casa, ( o garsoniera dobandita inainte mariajului), sa incerc sa il salvez. A urmat excizia tumorii. Din pacate partial, fiind prost pozitionata. Din fericire un gliom de grad 1 - teoretic benigna, practic epileptogena. Pe fond de stress...un hpv luat amintire de la el, a sapat spre un cancer. Norocul meu ca faceam controale regulat. 2016? Un an horror. Eu 2 operatii de excizie a zonei afectate de hpv din cauza scaderii imunitatii...si vine luna iunie . Din iunie pana in august, la aprox 6 dimineata crize de epilepsie...infioratoare..nici una sub 10 minute'; prima- masaj cardiac pentru ca nu mai respira, a doua era deja cu fata in perna dupa un tipat de inchidere a glotei; a 3-a, cazut din picioare. Mi-am spus.. "ok, sa vedem despre ce este vorba aici. Daca este epileptic, nu este o problema..este al meu..se putea intampla oricui".

Am incercat sa il conving sa vada un neurolog bun. Am reusit sa facem asta; medicamentele pentru controlul convulsiilor mentionate ..sunt foarte dure, cu efecte secundare naucitoare - de la o pastila denumita si "anger pill" pana la celebra carbam..., care afecteaza potenta. Desi stiam ca o tumoare neexcizata afecteaza comportamentul, eram pregatita psihic pentru devierile comportamentale datorate pastilelor..nu am putut si nu diger inca ün "Nu te mai iubesc. Vreau sa fiu singur." venit, culmea tot intr-un octombrie, anul trecut. Am crezut ca este o refulare, o neacceptare a bolii. Am tratat-o, l-am tratat cu mai multa atentie, ( oricum am incercat sa il menajez nefolosing  cuvinte de genul : boala cronica, posibilitate recidiva, epiltic, etc). Dar...a inceput sa lipseasca de acasa, sa jigneasca urat, nimic nu mai era ok, pana in decembrie cand : DIVORT!!

    Am crezut ca nu aud bine. De ce?? Nu am inselat, am renuntat la tot, am cautat sa fiu cea mai buna varianta a mea in aceasta casnicie, (daca am gresit cumva insistand sa isi ia medicamentatia si astfel am fost cicalitoare- mea culpa), nu intelegeam acest nu te Mai iubesc. De unde pana cand? Eu unde eram in acest timp? Ok. Am zis Ok. Daca un om nu te mai iubeste, iar tu il iubesti, atunci, cu durere, ii dai ce isi doreste - libertatea.

Dar de ce nici asta nu este suficient? De ce vad un om care ma tyrateaza ca pe un milog? Care se uita rece prin mine, ca si cum nu acum aprox 5 luni era alta cea careia ii spunea ca o va iubi toata viata? De ce tergiverseaza divortul? Fiind nevoita sa locuiesc cu el sub acelasi acoperis, (impropriu spus totusi - de vreme ce el petrece acasa cand si cand cate o noapte, sau mai trece cat sa mai ia o camasa calcata, sa se toaleteze inghinal, etc/), din cauza ca "nobilul" din el s-a gandit ca garsoniera in care am locuit pana acum 2 ani are nevoie de imbunatatiri..aratand acum ca "la rosu"" si ca el imi creaza un loc frumos unde sa imi retrag boarfele, amintirile si pisicile - bun comun? De ce naiba nu se poate altfel? Daca eu am putut, la 39 d ani sa accept ideea ca desi i-am fost alaturi, nu sunt acea dragoste care sa il mai tina, el de ce nu poate fi gentleman? Poate am omis cate ceva ce v-ar putea ajuta sa imi raspundeti, dar voi reveni cu placere sa va raspund. Am incercat sa nu scot toata mizeria de sub pres. Dar, dragii mei....exista viata dupa asa experienta? Este ok sa dai tot si sa primesti un sut in freza? Data viitoare va mai fi data viitoare? Cum te regasesti ca om cand esti privit ca un nimic de cel caruia i-ai fost alaturi? Daca nu altfel ..ca sotie. Caci nu cred ca a fost un idiot care si-a dat seama dupa 12 ani ca e nefericit,iar eu o gloaba care s-a capusat bine de tot de dragul unui GL in rate? 

Cum mintea nu e "acasa" in acest moment..daca nu am parut coerenta, scuze. Daca am intrebari. Da. Pentru voi? Nu stiu..in parte poate ca raspunsul il am deja. Am simtit nevoia sa spun. Unor prieteni virtuali, unor oameni care poate au trecut prin acelasi lucru. Nu va voi intreba daca ma va regrata. Va voi intreba:: ce sa fac eu sa nu mai regret? sa nu mai sufar? sa am puterea peste o luna sa semnez la notariat, in conditiile lui ...sfarsitul unei povesti pe care o credeam a mea, speciala?

Va doresc bine si va multumesc din suflet, anticipat, pentru orice parere, sfat, implicare, citit.

Roxana

 

 

  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

 

De ce naiba nu se poate altfel?

 

Altfel... cum? Cum vezi tu acest "altfel"? Vrei sa continui langa un om care te-a transformai in ce nu doreai sa fii? 

Cred ca diferenta dintre voi, de inteligenta emotionala si nu numai, si-a spus cuvantul.

Daca ma intrebi pe mine, divortant, nu pierzi nimic. Din contra, poate iti recastigi demnitatea si stima de sine, pe care, in numele iubirii si al familiei, ti le-ai calcat sistematic in picioare. 

Desigur, exista si varianta scuzabila ca el nu isi gestioneaza bine problema de sanatate. Insa, la cat de dornic de control pare, ma indoiesc sa fie asta cauza. 

  • Upvote 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Impresia mea este ca ai fost intr-o relatie abuziva (aproape) de la inceput. El a facut tot posibilul sa-ti controleze intreaga viata, iar tu i-ai permis asta ... din pacate. Poate suna aiurea, dar părerea mea este ca ar trebui sa privesti divortul ca pe o izbavire.

Ca fapt divers, aproape intotdeauna motivele pentru care spune cineva ca divorteaza sint doar niste pretexte. Adevaratele motive nu le vei auzi vreodata din gura lui.

De ce nu se poarta ca un domn? Unul din motive ar fi faptul ca nu a fost niciodata un domn. Un alt motiv este ca divortul scoate tot ce este mai rău din oameni, mai ases daca sint si abuzivi.

  • Upvote 5

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Poate ca este disperarea ca a devenit o povara. Poate nu vrea sa te faca sa suferi tot restul vietii, alaturi de el.

Sunt persoane care pot lua aceasta decizie. Si fii sigura ca nu va recunoaste asta.

Situatia voastra este foarte complicata si dramatica, mai ales.

Nu pot sa-ti spun nimic mai mult, dar te voi asculta(te voi citi).

  • Like 1
  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Gandindu-ma mai bine... E foarte posibil sa fi fost atat de afectat de problemele de sanatate incat sa-i fi intors cu susul in jos perspectiva asupra viitorului. Mai ia medicamentele? E inca sub influenta efectelor secundare?

 

Sunt multe explicatii posibile, de genul depresiei, crizei de varsta mijlocie etc. Rceala poate fi si un indiciu ca nu e impacat cu decizia luata.

 

In ce sens tergiverseaza divortul?

  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Eu cred ca necazurile si in cazul vostru, cele de sanatate, ar fi trebuit sa consolideze, daca era ceva de consolidat, reparat, revenit. 

Daca nu s-a intamplat, e destul de usor sa se traga o concluzie. Si nu numai ca nu s-a intamplat, dar atitudinea lui ulterioara este nejustificata, jigniri, plecari de acasa, divort pe masa, etc. Dorinta sotului tau de a fi liber sa-si traiasca singur viata, a ramas neschimbata si dupa dramatica cadere pe care a avut-o si in care tu ai fost alaturi de el. Nu are legatura cu boala lui.

Problema de sanatate prin care ati trecut, a fost ca un test pentru voi doi. O rascruce, din care voi ( tu mai degraba, ca el stia demult) sa aflati daca mergeti impreuna pe acelasi drum sau fiecare pe alt drum. Sper ca stii deja undeva in sufletul tau....

Insa te inteleg ca nu iti este usor sa accepti, sa nu suferi, sa nu-ti pui o multime de intrebari....

 

"Va voi intreba:: ce sa fac eu sa nu mai regret? sa nu mai sufar? sa am puterea peste o luna sa semnez la notariat, in conditiile lui ...sfarsitul unei povesti pe care o credeam a mea, speciala?"

 

Sa te gandesti mereu la partea plina a paharului. Sa vezi totul ca pe o lectie pentru tine din care sa fii invatat ca data viitoare vei stii sa alegi mai bine, vei stii sa gestionezi mai bine, in primul rand pentru tine si sufletul tau. Si da, va putea fi o data viitoare, de ce nu? Chiar mult mai buna! Ceea ce ai trait acum, te va ajuta...

Vei mai suferi, dar  suferinta iti va fi mai mica gandindu-te la ce si cum ti-a facut el rau, cu intentie si nepasare.

Va trebui sa te gandesti la tot prin ceea ce treci acum, ca la o scapare dintr-o viata chinuita si nefericita.

As merge chiar mai departe si as zice ca ar trebui sa te bucuri ca poti sa scapi din asa ceva.......ca ai ocazia.

Pana la urma, daca te gandesti, ce ar mai putea fi bine de acum incolo intre voi? Crezi ca ar fi vreo sansa se refacere a casniciei cu adevarat, din acest punct incolo?

Nu exista relatii si fara parti bune...altfel nu ati fi rezistat atat. Dar raul din ea, cred ca a fost mai mare. Daca pui in balanta toate astea, poate iti va fi mai usor sa accepti ce ti se intampla si sa ai puterea sa mergi peste o luna la notariat.

 

Ceea ce ai facut tu acolo....ingrijind de el, in situatia conflictuala in care erati, este un lucru minunat, omenesc. Tocmai acest aspect ar trebui sa te faca sa te regasesti ca om! :airkiss:

 

Insa...e usor sa dai sfaturi....cand nu esti tu in acea situatie......

Sper sa reusesti sa sa gasesti cea mai buna cale sa faci un pas mare....spre tine si viata ta asa cum ti-o doresti sa fie.

Editat de sorina_sky
  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Atunci cand sunt prea multe probleme, cred ca este o solutie foarte buna separarea, pentru ca si eu as proceda la fel, deoarece putina solitudine prinde bine si rezolva mare parte din probleme.

Probabil pentru el esti o sursa de stres chiar daca nu vrea sa recunoasca.

  • Upvote 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Buna Roxana. Trista povestea ta. Cred ca ceea ce poti face pe moment e sa iti spui ca s-a terminat si sa lasi sa te doara, sa lasi sa curga toate sentimentele care vin cu acceptarea ca vei divorta.

Sa incerci sa treci de ziua de azi, apoi de ziua de maine si tot asa, ia-o cu incetul. Apoi, cand te simti in stare, sa incepi sa te aduni bucata cu bucata, sa fii acolo pentru tine asa cum ai fost pentru el in trecut. Am inteles ca esti casnica, ce ai zice sa te gandesti la un job? Eu una m-as ingropa in orice activitate m-ar ajuta.

Nu stiu daca o sa traiesti pe viitor alta poveste de dragoste, pentru simplul motiv ca nu avem de unde sa stim, insa sunt ferm convinsa ca o viata traita ca femeie singura e mult mai buna decat una in care in casnicia respectiva e vorba numai despre ce vrea el. Curaj!

  • Upvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Sper ca nu te mai ia si la bataie ca sa-i treaca lui crizele .

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ce poveste trista... Imi pare rau, mai ales pt ca ti-a taiat aripile sau ti le-ai taiat tu singura, ca sa fie bine...

Un om care te iubeste si iti vrea binele, niciodata n-o sa-ti franeze evolutia, ci o sa te incurajeze sa iti exploatezi potentialul si sa iti urmezi drumul, pasiunile...

Oamenii sunt egoisti, in suferinta isi vad doar propria problema, ei sunt cei mai importanti atunci, doar ei au nevoie de atentie si ingrijiri, ceilalti si problemele lor nu mai conteaza. Poate nu toti, dar majoritatea. E in firea umana. El a luat de-a gata ceea ce i-ai dat tu, anii de sacrificii, renuntarile tale i s-au parut normale, i s-a parut ca i se cuvin.

Bineinteles ca nu e ok sa dai totul si sa fii rasplatit astfel. Dar nu ar trebui sa te mire, oamenii sunt meschini. Mai ales atunci cand nu le mai pasa.

Pari sa ai o capacitate de analiza destul de buna, incearca sa te calmezi si sa gandesti mai la rece.

Nu stiu varianta lui, o fi avand destule argumente, nu stiu daca ii este afectat discernamantul acum, cu tumora asta, dar nu mai conteaza. Eu zic ca nu are sens sa astepti sa  iasa gentlemanul din el. Ca nu are ce iesi. Ia situatia ca atare, trage aer in piept, uita-te in oglinda si spune-ti ca poti.

Bineinteles ca exista viata dupa asa ceva. Sunt convinsa ca ai puterea sa revii la viata si la cine erai inainte sa il cunosti pe el. Multi iau viata de la capat la 40 de ani. Si e foarte  bine.

Nu te astepta sa treaca peste noapte, treci printr-un divort, care e o experienta destul de traumatica pt multa lume. Totusi, incearca sa nu te mai intrebi "de ce", pt ca te vei chinui inutil, probabil nu vei afla raspunsul.

Stii cum se zice, nimic nu e vesnic, toate au un sfarsit.

Iti doresc sa iti gasesti forta necesara, ca sa reincepi sa zambesti. Esti in viata, ai trecut tu insati printr-o experienta dificila cu acele operatii.. incepe sa te gandesti la tine si la ce iti doresti tu pt viata TA. Cauta-ti job, du-te la cursuri de dans sau la sala, nu-ti imaginezi cat ajuta.

  • Upvote 6

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×