Pacatul

[equillibrium 0]

Nu ma impac deloc cu ideea de pacat.

 

1)Pacatul originar.

Pacatul cunoasterii? Poate fi cunoasterea un pacat? Curiozitatea? Invatarea? Atunci de ce mai avem acest dar, adinc inradacinat in fiintele noastre?

Si nu inteleg cum un nou nascut poate fi pacatos. El nu a facut nici o greseala. Eu nu pot sa vad in el un pacatos.

 

2)Ideea calitativa.

Ideea de pacat sugereaza o apreciere calitativa a oamenilor - acela este un pacatos, traieste in pacat, pacatuieste, etc. - ca si cum actiunile lor le definesc personalitatea. Pot sa admit ca facem cu totii greseli, atit fata de noi insine insa cit si fata de ceilalti. Insa eu nu ma consider in nici un fel superior unui criminal, de ex., sau pe un criminal nu il consider mai pacatos decit un preot. Poate mai putin inteligent, poate plin de ura, poate mai putin norocos, poate cu probleme psihice, poate chiar bolnav, insa fiecare om este o expresie a naturii umane, si aceasta expresie ne apartine noua tuturor.

Asta nu exclude responsabilitatea actiunilor. Eu incerc sa traiesc conform cu principiile mele, si sa nu fac rau. Insa sunt responsabil de greselile mele, si de abaterile normale care apar. Si toata lumea este responsabila. Si o sa suporte consecintele. Insa nu cred ca este un pacat.

 

3)Iubirea neconditionata.

Este o contradictie clara intre iubirea neconditionata si sistemul de rasplata ce conditionat de actiunile oamenilor (rai/iad, sau sistemul karmic). Iubirea neconditionata inseamna aprecierea oamenilor pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac, si judecarea lor. Insasi judecarea cuiva este in contradictie cu iubirea neconditionata. Este chiar si un indemn sa nu iti judeci aproapele.

Cind eram mai mic am primit conditionat iubirea. Eram apreciat si rasplatit in functie de rezultate, de actiunile mele. Nu eram iubit pentru ceea ce eram, ci pentru ceea ce faceam. Nu mi-a placut, fiindca asta duce la deprecierea personala si la o gindire rigida.

 

4)Mintuirea

Viata asta este destul de grea pentru toti. Fiecare se descurca cum poate, cum stie, cum reuseste. Acum, dupa toate stradaniile astea, dupa moarte sa fim impartiti ca oile in albe si negre?

Sa presupunem ca exista viata de apoi (desi dovezi nu sunt). Ce trebuie sa fac ca sa ajung in rai? Poate sa imi spuna mine cineva, daca eu as muri astazi, ce s-ar intimpla cu mine? Este obligatoriu sa fiu ortodox? sau sa apartin oricarei religii? Este foarte neclar...

 

5)Oamenii

Eu cred in oameni. Cred ca ei sunt buni. Cred in perfectiunea lor - nu ca nu ar gresi, insa au fost creeati (sau au evoluat) pentru a fi perfecti. Cred ca 99% (cel putin) din oameni cauta binele, si vor sa fie mai buni - exceptiile sunt cazuri patologice. Inclusiv criminalii, care nu realizeaza gravitatea faptelor lor. Evident, cu totii facem si greseli, si suntem responsabili pentru ele, insa asta nu inseamna ca suntem cu totii fundamentali buni, si nu niste pacatosi.

Si atunci nu isi are rostul vinovatia. Sa ma pocaiesc pentru ceea ce sunt eu? Sa imi reneg fiinta? Eu sunt ceea ce sunt, incerc sa devin mai bun, si ma iubesc asa cum sunt (iubirea de ceilalti incepe cu iubirea de sine). Si atunci de ce sa ma simt vinovat? Pentru ca nu coincid principiile mele cu ale altor oameni, pentru ca sunt unic si diferit? Pentru ca nu cred in religii?

 

Dar voi? Cum stati? Sper ca aveti multa iubire in viata.

[MariaB 2]

Nu ma impac deloc cu ideea de pacat.

pentru ca nu ai inteles ideea!

 

1)Pacatul originar.

Pacatul cunoasterii? Poate fi cunoasterea un pacat? Curiozitatea? Invatarea? Atunci de ce mai avem acest dar, adinc inradacinat in fiintele noastre?

Si nu inteleg cum un nou nascut poate fi pacatos. El nu a facut nici o greseala. Eu nu pot sa vad in el un pacatos.

conform textului biblic, pacatul originar este neascultarea nu cunoasterea!

acest text cuprinde reflectia iudaica asupra originii omului si a chemarii sale spre Dumnezeu - asa au reusit ei sa inteleaga faptul ca omul este limitat, cel putin ca trup, in timp si spatiu - au pus pe seama lui Dumnezeu aceasta limitare sub forma unei pedepse...

si copilul mic este limitat, cel putin ca trup, in timp si spatiu, deci i-au aplicat si lui aceeasi idee...

 

2)Ideea calitativa.

Ideea de pacat sugereaza o apreciere calitativa a oamenilor - acela este un pacatos, traieste in pacat, pacatuieste, etc. - ca si cum actiunile lor le definesc personalitatea. Pot sa admit ca facem cu totii greseli, atit fata de noi insine insa cit si fata de ceilalti. Insa eu nu ma consider in nici un fel superior unui criminal, de ex., sau pe un criminal nu il consider mai pacatos decit un preot. Poate mai putin inteligent, poate plin de ura, poate mai putin norocos, poate cu probleme psihice, poate chiar bolnav, insa fiecare om este o expresie a naturii umane, si aceasta expresie ne apartine noua tuturor.

Asta nu exclude responsabilitatea actiunilor. Eu incerc sa traiesc conform cu principiile mele, si sa nu fac rau. Insa sunt responsabil de greselile mele, si de abaterile normale care apar. Si toata lumea este responsabila. Si o sa suporte consecintele. Insa nu cred ca este un pacat.

iar gresesti in punctele initiale!

ideea de pacat nu apreciaza calitativ oamenii, ci doar pe fiecare personal in fata lui Dumnezeu, caci credinta nu imi spune ca sunt mai mult sau mai putin pacatos decat orice alt pacatos - cel care intelege asa, a inteles gresit

 

3)Iubirea neconditionata.

Este o contradictie clara intre iubirea neconditionata si sistemul de rasplata ce conditionat de actiunile oamenilor (rai/iad, sau sistemul karmic). Iubirea neconditionata inseamna aprecierea oamenilor pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac, si judecarea lor. Insasi judecarea cuiva este in contradictie cu iubirea neconditionata. Este chiar si un indemn sa nu iti judeci aproapele.

sistemul de rasplati nu tine din credinta, ci de traditiii...

credinta imi cere sa nu judec pe nimeni - daca stii altfel, vorbesti despre altceva

 

4)Mintuirea

Viata asta este destul de grea pentru toti. Fiecare se descurca cum poate, cum stie, cum reuseste. Acum, dupa toate stradaniile astea, dupa moarte sa fim impartiti ca oile in albe si negre?

Sa presupunem ca exista viata de apoi (desi dovezi nu sunt). Ce trebuie sa fac ca sa ajung in rai? Poate sa imi spuna mine cineva, daca eu as muri astazi, ce s-ar intimpla cu mine? Este obligatoriu sa fiu ortodox? sau sa apartin oricarei religii? Este foarte neclar...

este totul foarte clar - doar sa vrei sa vezi!

viata este grea sau usoara - depinde din ce unghi de vedere privesti

fiecare se descurca cum poate si in viata si in morte - moartea nu niveleaza, ci continua...

pentru suflet, exista viata de apoi, dar nimenui nu -ti poate garanta ce va fi cu tine personal, doar tu poti influenta asta

nu este obligatoruiu sa apartii unei anumite religii ca sa ajungi in Dumnezeu, ci doar sa traiesti apropierea de Dumnezeu intr-un fel sau altul (si sa nu o refuzi daca ai inceput sa o traiesti: daca ai inceput sa triasti ortodox, este absolut necesar pentru tine sa pastrezi aceast credinta - altfel, ruptura de Dumnezeu se va propaga si in moarte...)

 

5)Oamenii

Eu cred in oameni. Cred ca ei sunt buni. Cred in perfectiunea lor - nu ca nu ar gresi, insa au fost creeati (sau au evoluat) pentru a fi perfecti. Cred ca 99% (cel putin) din oameni cauta binele, si vor sa fie mai buni - exceptiile sunt cazuri patologice. Inclusiv criminalii, care nu realizeaza gravitatea faptelor lor. Evident, cu totii facem si greseli, si suntem responsabili pentru ele, insa asta nu inseamna ca suntem cu totii fundamentali buni, si nu niste pacatosi.

crezi foarte frumos - asta iti spune si credinta crestina

 

nu isi are rostul vinovatia. Sa ma pocaiesc pentru ceea ce sunt eu? Sa imi reneg fiinta? Eu sunt ceea ce sunt, incerc sa devin mai bun, si ma iubesc asa cum sunt (iubirea de ceilalti incepe cu iubirea de sine). Si atunci de ce sa ma simt vinovat? Pentru ca nu coincid principiile mele cu ale altor oameni, pentru ca sunt unic si diferit? Pentru ca nu cred in religii?

vinovatia exista, iar Isus Cristos vrea sa ne elibereze de ea

gresesc cei care se impovareaza cu vinovatii si vor sa ii determine si pe altii sa le traisca

pocainta nu este pentru ceea ceea ce esti, ci pentru ceea ce nu iti place ca esti, si iti propui sa schimbi - fiecare cu "schimbarile" lui, dar multe schimbari se aseamana: oamenii aceia se aduna, si formeaza o biserica...

 

este ca in zicala: toti va vor binele - nu vi-l lasati luat!!!

 

 

tot ce critici aici ca fiind caracteristic credintei este de fapt doar in ideea ta despre credinta (si a multor altora, este adevarat, dar nu aceasta este Credinta si nu iti va fi greu sa o gasesti - esti pe drumul bun)

Succes!

[thunami 58]

"Pacatul primordial" este un scenariu divin pentru ca omul sa porneasca pe drumul cunoasterii. Cunoasterea nu este un pacat ci este chiar scopul vietii. Pacatu intervine atunci cand refuzam cunoasterea.

[dan-marius 0]

Nu ma impac deloc cu ideea de pacat.

Nu esti singurul.

1)Pacatul originar.

Pacatul cunoasterii? Poate fi cunoasterea un pacat? Curiozitatea? Invatarea? Atunci de ce mai avem acest dar, adinc inradacinat in fiintele noastre?

Si nu inteleg cum un nou nascut poate fi pacatos. El nu a facut nici o greseala. Eu nu pot sa vad in el un pacatos.

Trebuie sa fiu de acord cu MariaB in legatura cu un lucru: pacatul respectiv este neascultarea, nu cunoasterea. Insa neascultarea a aparut datorita cunoasterii.

Iar transferul pacatului asupra copiilor tine de transferul razbunarii asupra generatiilor urmatoare. Spune-mi, daca cineva (cineva pe care l-ai considera inferior tie) ar vrea sa te ucida si ti-ar fura in acelasi timp un lucru (o stare de fapt) pe care l-ai construit in timp nu te-ai razbuna pe el si pe toate generatiile care i-ar urma. Poate ca tu vei raspunde ca nu, dar Yahve cu siguranta nu ar raspunde ca tine... doar a fost o entitate dura si nemiloasa.... Din perspectiva lui e greu sa accepti tradarea unor oameni pe care i-ai considerat supusi... oricit s-ar pocai acestia pe urma.

2)Ideea calitativa.

Ideea de pacat sugereaza o apreciere calitativa a oamenilor - acela este un pacatos, traieste in pacat, pacatuieste, etc. - ca si cum actiunile lor le definesc personalitatea. Pot sa admit ca facem cu totii greseli, atit fata de noi insine insa cit si fata de ceilalti. Insa eu nu ma consider in nici un fel superior unui criminal, de ex., sau pe un criminal nu il consider mai pacatos decit un preot. Poate mai putin inteligent, poate plin de ura, poate mai putin norocos, poate cu probleme psihice, poate chiar bolnav, insa fiecare om este o expresie a naturii umane, si aceasta expresie ne apartine noua tuturor.

Asta nu exclude responsabilitatea actiunilor. Eu incerc sa traiesc conform cu principiile mele, si sa nu fac rau. Insa sunt responsabil de greselile mele, si de abaterile normale care apar. Si toata lumea este responsabila. Si o sa suporte consecintele. Insa nu cred ca este un pacat.

A trai in pacat e doar o idee care a fost transmisa eronat de-a lungul generatiilor. Dar sint de acord cu tine asupra starii de spirit pe care o descrii.

3)Iubirea neconditionata.

Este o contradictie clara intre iubirea neconditionata si sistemul de rasplata ce conditionat de actiunile oamenilor (rai/iad, sau sistemul karmic). Iubirea neconditionata inseamna aprecierea oamenilor pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac, si judecarea lor. Insasi judecarea cuiva este in contradictie cu iubirea neconditionata. Este chiar si un indemn sa nu iti judeci aproapele.

Cind eram mai mic am primit conditionat iubirea. Eram apreciat si rasplatit in functie de rezultate, de actiunile mele. Nu eram iubit pentru ceea ce eram, ci pentru ceea ce faceam. Nu mi-a placut, fiindca asta duce la deprecierea personala si la o gindire rigida.

Sistemul iubire/rasplata/pedeapsa tine de educatie (la copii). Sistemul karmic nu este rasplata conditionata de actiunile oamenilor ci reactia de raspuns la actiunile lor. Sint doua lucruri complet distincte... Poti iubi natura, sau viata (oricare ar fi forma ei), dar cind vine vorba de indivizi (oricare ar fi specia din care fac parte) problema se pune altfel, in functie de interactiunile cu fiecare dintre ei.

4)Mintuirea

Viata asta este destul de grea pentru toti. Fiecare se descurca cum poate, cum stie, cum reuseste. Acum, dupa toate stradaniile astea, dupa moarte sa fim impartiti ca oile in albe si negre?

Sa presupunem ca exista viata de apoi (desi dovezi nu sunt). Ce trebuie sa fac ca sa ajung in rai? Poate sa imi spuna mine cineva, daca eu as muri astazi, ce s-ar intimpla cu mine? Este obligatoriu sa fiu ortodox? sau sa apartin oricarei religii? Este foarte neclar...

Nu sint in masura sa iti spun ce trebuie sa faci ca sa ajungi in rai, dar iti pot spune sa iti traiesti viata conform principiilor (codului) tale si sa nu renunti la ele orice s-ar intimpla. Credinta ajuta, dar nu e singurul lucru de care ai nevoie... adauga vointa, ratiune, intelegere.

5)Oamenii

Eu cred in oameni. Cred ca ei sunt buni. Cred in perfectiunea lor - nu ca nu ar gresi, insa au fost creeati (sau au evoluat) pentru a fi perfecti. Cred ca 99% (cel putin) din oameni cauta binele, si vor sa fie mai buni - exceptiile sunt cazuri patologice. Inclusiv criminalii, care nu realizeaza gravitatea faptelor lor. Evident, cu totii facem si greseli, si suntem responsabili pentru ele, insa asta nu inseamna ca suntem cu totii fundamentali buni, si nu niste pacatosi.

Oamenii sint oameni. Foarte diferiti dar atit de asemenatori in acelasi timp...

Si atunci nu isi are rostul vinovatia. Sa ma pocaiesc pentru ceea ce sunt eu? Sa imi reneg fiinta? Eu sunt ceea ce sunt, incerc sa devin mai bun, si ma iubesc asa cum sunt (iubirea de ceilalti incepe cu iubirea de sine). Si atunci de ce sa ma simt vinovat? Pentru ca nu coincid principiile mele cu ale altor oameni, pentru ca sunt unic si diferit? Pentru ca nu cred in religii?

 

Dar voi? Cum stati? Sper ca aveti multa iubire in viata.

Controlul incepe cu vinovatia... e mult mai usor sa controlezi pe altcineva daca mai intii il faci sa se simta vinovat.

[Amarena 13832]

dura si nemiloasa.... Din perspectiva lui e greu sa accepti tradarea unor oameni pe care i-ai considerat supusi... oricit s-ar pocai acestia pe urma.

Ne! Dumnezeu ESTE atat milos cat si DREPT. Daca copilul meu greseste, doar pentru ca mi-e mila de el, nu trebuie sa-i trec cu vederea greseala. Trebuie sa invete din ea si sa stie ca orice greseala CONSTIENTA se plateste.

Editat Mai 5, 2006 de Amarena

[dark_light 6]

Daca copilul meu greseste, doar pentru ca mi-e mila de el, nu trebuie sa-i trec cu vederea greseala.

daca copilul tau ar veni intr-o zi la tine si ti-ar spune "mami, nu te mai iubesc !", ce ai face? i-ai trage un glonte-n teasta?

 

Trebuie sa invete din ea si sa stie ca orice greseala CONSTIENTA se plateste.

toate greselile se platesc mai devreme sau mai tarziu. daca ai facut un rau fara sa vrei, tot rau e si tot va trebui sa incerci sa-l repari...daca mai ai ce repara. oricum ramai cu raspunderea pentru faptele tale.

[dan-marius 0]

Ne! Dumnezeu ESTE atat milos cat si DREPT. Daca copilul meu greseste, doar pentru ca mi-e mila de el, nu trebuie sa-i trec cu vederea greseala.

Eu ma refeream la Yahve... Dumnezeu nu e decit un basm frumos creat pe seama lui Yahve.

Trebuie sa invete din ea si sa stie ca orice greseala CONSTIENTA se plateste.

Orice greseala se plateste... Nu exista greseli constiente...

[Amarena 13832]

:spiteful: De ce disociezi personajele astea doua? Yahve sau Iehova sau Dumnezeu sau Yahweh... Tot aia bre! Stiu si eu aia cu Dumnezeul NV si Dumnezeul proclamat de Isus.. Bazaconii, nene,.. credeti toate aberatiunile...

[cioanas 1]

Eu ma refeream la Yahve... Dumnezeu nu e decit un basm frumos creat pe seama lui Yahve.

Marius,dragule,ai putea sa taci si sa faci asemenea comentarii si atacuri la religia crestina pe site-uri cu specific ateu!

 

Consecintele pacatului

 

 

A. Stricaciunea (degradarea) ,omul poseda o natura corupta care se degradeaza mereu.

Aceasta stricaciune inseamna absenta asemanarii morale cu Dumnezeu ,inseamna prezenta unor tendinte puternice catre pacat.

Desi teoretic exista posibilitatea ca omul sa nu pacatuiasca ,practic omul este incapabil prin propria sa putere sa reziste ispitelor si sa faca binele. Omul nu poate scapa de pacat fiindca el mosteneste natura pacatoasa.

B.Vinovatia .

Este sentimentul de autocondamnare a omului , bazata pe dezaprobarea lui Dumnezeu fata de pacat. Este constienta faprtului ca el merita sa fie pedepsit datorita faptului ca a incalcat legea morala a lui Dumnezeu.

Atunci cand omul isi simte vinovatia datorita pacatului , exista tendinta de-asi ascunde responsabilitatea fata de acel pacat.

Exista grade diferite de vinovatie.Unele pacate produc o vinovatie mai mare decat altele ,necesitand o condamnare mai mare.

Vinovatia este direct proportionala cu gradul de iluminare si cu cunostiinta pe care cineva o are.

C. Robia sau sclavia

Pacatul robeste (Ioan cap8:34-36)

Numai Domnul Isus poate elibera de robia pacatului. In Romani 6 ,Pavel aduce la cunostinta ca un om este fie rob al pacatului fie rob al neprihanirii.

D. Suferinta

Pacatul aduce suferinta atat pentru pacatos cat si pentru altii in jurul sau. Cea mai mare parte a suferintei umane din aceasta lume se datoreaza pacatului. (Gen 3:17-19)

E. Orbirea morala si spirituala .

Omul despartit de Dumnezeu este orb din punct de vedere moral si spiritual (Ioan 8:12)

Omul in rebeliunea sa fata de Dumnezeu s-a scufundat tot mai mult in intuneric (2Cor 4:34)

F. Moartea

Trei aspecte ale mortii:

a. Moartea fizica -Despartirea trupului de partea spirituala

b. Moartea spirituala -Despartirea omului de Dumnezeu (Efes 2:1)

c. Moartea vesnica sau moartea 2-a inseamna despartirea definitiva de Dumnezeu.

Ca sa nu avem parte de moartea vesnica noi trebuie sa experimenta o alta moarte, moartea fata de pacat .Rom 6:10-12 :

"ROM 6:10 Fiindca prin moartea de care a murit, El a murit pentru pacat, odata pentru totdeauna; iar prin viata pe care o traieste, traieste pentru Dumnezeu.

ROM 6:11 Tot asa si voi insiva, socotiti-va morti fata de pacat, si vii pentru Dumnezeu, in Isus Hristos, Domnul nostru.

"ROM 6:12 Deci, pacatul sa nu mai domneasca in trupul vostru muritor, si sa nu mai ascultati de poftele lui."

[Amarena 13832]

daca copilul tau ar veni intr-o zi la tine si ti-ar spune "mami, nu te mai iubesc !", ce ai face? i-ai trage un glonte-n teasta?

 

Doar sa fie vreun psihopat sa-mi spuna asa. Dar asta n-ar fi greseala. Daca vine sa-mi spuna asa ceva, inseamna ca eu am gresit ca sa-l aduc in stasrea de a zice chestia aia. Nu el...

 

toate greselile se platesc mai devreme sau mai tarziu. daca ai facut un rau fara sa vrei, tot rau e si tot va trebui sa incerci sa-l repari...daca mai ai ce repara. oricum ramai cu raspunderea pentru faptele tale.

Incerc sa-l repar din bun simt si din cauza ca ma mustra constiinta, dar nu inseamna ca si platesc pentru el. Cel putin asa ar fi normal, sa nu fim pedepsiti pentru greseli involuntare.

 

 

Orice greseala se plateste... Nu exista greseli constiente...

Poate din perspectiva ta, ca si cel care greseste. Dar din perspectiva celui caruia i-ai gresit, cum se numeste?