Story de emigrare

Pana la urma, au reusit sa se imbarce intr-o aeronava cu destinatia Houston, America. Cand au ajuns acolo, au fost insa retinuti in aeroport. Motivul? Gratie influentei si banilor, familia Bitar reusise sa obtina, in timp record, un mandat prin Interpol, Irina Cristescu fiind acuzata de rapire de minor. La capatul unui interogatoriu care a durat circa 20 de ore, politistii si agentii FBI au concluzionat ca, din punctul lor de vedere, romanca nu se face vinovata. "Irina le-a povestit ce viata ducea alaturi de sotul care se droga, se imbata si era violent, le-a aratat dovezi, mesajele de amenintare. Cu totii au fost escortati la un hotel din apropiere si sfatuiti sa plece chiar a doua zi. Problema era ca trebuia inchiriat un avion privat care sa ajunga in Romania fara nici o escala, deoarece in orice tara ar fi avut probleme din cauza mandatului prin Interpol", spun sursele Click!.

Oamenii mexicanului insa nu intrasera "in concediu". Cu toate precautiile luate, politistii le-au batut la usa la miezul noptii si le-au spus ca trebuie sa se mute in alt hotel, pentru ca acolo nu mai erau in siguranta. La urmatoarea cazare, au fost folosite la receptie nume false, iar o masina a politiei a stat in permanenta langa hotel.

La capatul a doua zile de cosmar, Irina Cristescu si familia ei ajungeau la cativa pasi de avionul care urma sa-i transporte in Romania. Si aici a fost un mic incident: soferul i-a transportat initial la un avion care, culmea, urma sa-i duca in Mexic! Intr-un final insa, cei cinci au ajuns in Romania, pe data de 23 martie 2014.

Cei care cunosc adevarata poveste a Irinei Cristescu spun ca "bate" orice scenariu de film de aventura. Si, in plus, finalul este departe: tanara trebuie sa lupte in continuare pentru fetita ei, Alessia, dupa ce Tribunalul Bucuresti a stabilit recent domiciliul fetitei in Mexic, la tata!

Cei doi lupta pentru custodia fetiței

Irina Cristescu (25 de ani), fiica patronilor Opticris, s-a casatorit in 2011 cu milionarul Hector Bitar de la Pena, un barbat cu 21 de ani mai in varsta. In ianuarie 2014 s-a nascut fetita lor, Alessia. Mexicanul, a carui familie face afaceri in domeniul hotelier, si-a aratat repede adevarata "fata": era un impatimit al alcoolului si drogurilor, iar din anturajul sau nu lipseau asasini platiti. Unul dintre cei mai buni prieteni ai sai este Juan Manuel Turcot, suspectat ca ar fi ucis cu sange rece un avocat care l-a trimis la puscarie pentru furturi din locuinte. "Putem folosi si alte metode daca o rapim pe Alessia, pe ea putem s-o declaram nebunaa"s-o deportam" e o piedica in viata mea", sunt doar cateva dintre planurile pe care si le faceau barbatii si prin care urmareau sa scape de Irina.

Daniel Lovasz, maior în US Army: Armata română m-a călit, armata americană mi-a schimbat viața | VOCEA DIASPOREI

Brașovean la origine, Daniel Lovasz a plecat în 1995 pe un vas de croazieră, ca ospătar, în căutarea El Dorado-ului american. Aerul de munte și viața grea din comunism l-au pregătit pentru aventura vieții sale.

Daniel Lovasz s-a înrolat în armata americană la doar câteva luni după ce a debarcat de pe vasul de croazieră și a decis să-și încerce norocul pe pământul făgăduinței. Acum, românul este maior în US Army Reserve și profesor la o universitate din South Carolina. Palmaresul său școlar este încununat și cu un doctorat în Health Administration.

Visul american a devenit realitate, iar Daniel Lovasz poate fi considerat un „poster-boy“ al succesului în State. Viața profesională de succes este dublată de o familie împlinită. Daniel este un tip norocos, are o soție frumoasă și trei copii grozavi. Cățelul și pisica sunt detalii secundare în această poză de familie.

Ospătar pe un vas de croazieră

Viorel Vintilă: Daniel, de ce ai ales, în urmă cu aproape 20 de ani, să te înrolezi în armata americană?

Daniel Lovasz: După ce mi-am terminat contractul pe vase de croazieră, ca ospătar, am decis să rămân pe pământ american, unde m-am angajat tot ca ospătar, dar într-un restaurant. Din păcate, era o muncă „nasoală“, care mă nemulțumea total. Nu de asta venisem eu în America. Destinul mi-a fost schimbat când, într-o zi, citind ziarul local la secțiunea „Angajări“, am dat de un anunț interesant: US Army căuta voluntari. A doua zi am sunat la centrul de recrutare și mi s-a spus că trebuie să dau un test – ASVAB Test –, să văd dacă mă calific. Am trecut cu „flying colors“ (cu ușurință – n.n.) și m-am înrolat ca un Combat Medic. A fost cea mai bună decizie din viața mea, o decizie care mi-a schimbat viața, și acum pot spune cu siguranță că trăiesc Visul American. Îl trăiesc însă cu ochii deschiși.

Cum a fost perioada inițială de pregătire, numită Basic Training?

A fost o experiență extraordinară, nu mi-a fost greu mai deloc, deoarece eram deja într-o formă fizică foarte bună – față de mulți americani care erau „out of shape“. Am reușit să am un scor maxim, de 300 de puncte la Physical Training. Acest PT constă în două mile de alergare, flotări și abdomene. Le-am dat clasă celorlalți! Am fost primit foarte bine de către colegi și apreciat de sergenții cu care făceam instrucție. Am fost acceptat și considerat un membru de bază al companiei din care făceam parte. Am avut scoruri foarte bune și la trageri, și la exercițiile militare din perioada de pregătire. Am avansat foarte repede pe scara ierarhiei militare, de la E1 (soldat) la E5 (sergent), în numai 18 luni, ceea ce nu e ușor în armata americană.

US Army – „un fel de Disney Land“

Știu că în armata americană, pe lângă pregătire de bază, pur militară, ești pregătit și într-un anumit domeniu. Care a fost specializarea ta și de ce ai ales acest job?

Inițial am fost Combat Medic, după care am fost Registered Nurse. Am urcat în ierarhie și am devenit ofițer, în prezent am gradul de maior în US Army Reserve și sunt Assistant Professor la Charleston Southern University.

Care au fost cele mai grele momente în perioada de Basic Training și cum le-ai depășit?

Perioada inițială de pregătire, Basic Training, mi s-a potrivit ca o mănușă, a fost ceva „fun“ pentru mine. Eram mulțumit că îmi făcusem prieteni, aveam un scop în viață, aveam un acoperiș și mâncare bună la dispoziție. În plus, mă mai și plăteau! Pentru mine a fost ușor, pentru că trecusem și prin armata română, o altfel de armată, în care, de regulă, soldații erau tratați fără respect și de multe ori umiliți. În plus, aveam în spate greutățile perioadei comuniste, care m-au călit și m-au pregătit fizic și moral pentru viața din State. Ca să glumesc puțin, pregătirea militară de bază din US Army a fost un „Disney Land“ pentru mine! În timp ce unii dintre colegii mei de arme se plângeau mai tot timpul, se cereau acasă sau amenințau chiar că se sinucid, eu mă trezeam în fiecare dimineață bucuros și satisfăcut că sunt sănătos, am un job și sunt apreciat de către subofițeri și ofițeri. Mentalitatea mea era total diferită față de cea a multor colegi.

Mai ești încă în armată? Cu ce te ocupi acum?

Da, încă mai activez. Acum fac parte din US Army Reserve. Pe lângă jobul meu ca profesor asistent de la universitate, trebuie să mă prezint la unitate, un weekend pe lună, pentru pregătire. De asemenea, timp de trei săptămâni pe an, trebuie să iau parte la exerciții de mobilizare. Am gradul de maior și sunt responsabil cu mobilizarea și educația medicală. Unitatea din care fac parte este o unitate de suport medical, care asistă spitalele și misiunile medicale în care US Army este implicată.

Soția, texană din El Paso, a avut misiuni în Irak și Kuweit

Și soția ta este în armata americană…

Așa este. Ea însă este în Active Duty, eu sunt în Army Reserve. Și ea, ca și mine, este maior în armata americană, având la bază pregătirea în domeniul psihiatriei. În prezent este psihiatru și consultant la Surgeon General.

Cum v-ați cunoscut?

Soarta a făcut să ne întâlnim într-un bar, în Washington D.C. Eu eram încă în școala medicală în Walter Reed, ea era tot în școala medicală, dar în Navy National. Este americancă, originară din El Paso, Texas. A fost dragoste la prima vedere, o dragoste care continuă și în prezent. Sunt un tip norocos.

Am văzut poze cu familia ta, pe Facebook: o soție frumoasă, două fete superbe și un băiat năzdrăvan. Cum se împacă armata cu „jobul“ de tată?

Mulțumesc frumos. Pentru mine, familia reprezintă totul. Trebuie să recunosc că au fost și timpuri mai grele. E greu și când, pentru trei săptămâni, în fiecare an, trebuie să plec din South Ca-rolina și să particip la pregătirea obligatorie de mobilizare în Texas. Este greu să fiu departe de familie. Însă cea mai grea perioadă a fost când soția mea a fost mobilizată și trimisă în Irak și în Kuweit. Pentru prima dată, a trebuit să preiau și jobul de mamă! Pe lângă obligațiile mele militare și civile, aveam și cursuri de urmat, învățam pentru doctoratul în Nursing. În plus, trebuia să mă ocup de copii full-time… Dar, slavă Domnului, m-am descurcat!

„Oricât ar fi de greu, există și o luminiță la capătul tunelului“

Ce influență a avut armată americană în viața ta? Prin ce se deosebește de armată română?

Armată americană mi-a schimbat, practic, destinul. M-a învățat disciplină, respect și toleranță. Deși există o birocrație crasă, totuși se pune accent pe munca de echipă, pe colaborare și pe obiective. Cred că armata americană mi-a schimbat mentalitatea, eu fiind un tip mai impulsiv… Aici am învățat să fiu mai cumpătat și mai temperat. Rămân totuși recunoscător și perioadei din armata română, pentru că m-a călit și, în ciuda mizeriei și umilinței cu care eram tratați cei din ciclul întâi, mi-a prins bine. Toate experiențele negative din armata română mi-au creat o nouă perspectivă și m-au învățat că, oricât ar fi de greu, există și o luminiță la capătul tunelului. O luminiță pe care, din fericire, eu am găsit-o și care mi-a luminat și încă îmi luminează destinul către o viață împlinită.

Ce îți place cel mai mult în America?

Îmi place stilul american de viață, stil cu care m-am acomodat foarte bine. Sunt atât de multe locuri de vizitat, încât mi-ar trebui un concediu de câțiva ani ca să le văd pe toate! Orlando și Las Vegas sunt locuri pe care le vizitez în fiecare an. Îmi place că aici, în State, ai posibilitatea să devii orice dacă te înhami la efort.

Și ce îți displace în America?

Nu-mi place faptul că unii, și nu sunt puțini, se consideră victime și consideră că merită ca statul să-i ajute, în timp ce ei nu depun niciun efort să-și continue studiile sau să-și caute un job. Aleg să stea la mila statului. În fapt, „they are missing the big picture, the American Dream“ („pierd esențialul, ratează Visul American“– n.n.).

Sunt mulți români în armata americană?

Cunosc încă vreo cinci români care sunt în US Army și cu care mențin o legătură prietenească. Cu unii ne vizităm când sunt în San Antonio, Texas. Toți suntem fericiți de alegerea făcută, aceea de a face parte din armată americană, și suntem mândri că servim noua noastră țară, o țară adoptivă care ne-a schimbat destinul și care ne-a primit cu brațele deschise. Cred că armata americană este o opțiune bună, deoarece, pe lângă pregătirea fizică și instrucție, beneficiezi și de posibilitatea de a învăța o nouă profesie. În plus, ai și numeroase beneficii educaționale, școlarizare plătită dacă decizi să urmezi o universitate.

Ce sfat i-ai da unui român care se gândește să se înroleze în armata americană?

Celor care vor să servească sub Uncle Sam le pot spune doar atât: great choice! (grozavă alegere! – n.n.).

Cum îți petreci timpul liber?

În timpul săptămânii merg la sala de fitness sau la o cină cu soția. Îmi place să merg la filme și să fac cumpărături. În weekend facem drumeții sau îmi scot barca pe lac și plecăm într-o mică croazieră. De asemenea, îmi place tubing-ul, e amuzant să te dai pe Guadalupe River cu camera de tractor. Când am câte o săptămână liberă, plec la Las Vegas, Orlando sau New York. Iarna la schi, în Utah sau în Colorado. Mai mergem în câte-o croazieră, prin Caraibe… Sunt foarte familiar cu „barca“, doar am lucrat ca ospătar doi ani, pe vapor, înainte de a rămâne în State!

Cât de des vii în România? Îți este dor de Brașovul natal?

România și Brașovul sunt veșnic în inima mea, sunt parte din ADN-ul meu. Merg în țară în fiecare an, câte trei săptămâni, la Brașov – cel mai frumos oraș din țară. Mă bucur să-mi revăd mama și fratele și, bineînțeles, prietenii, pe care nu i-am uitat și care nu m-au uitat. Mi se face tot timpul dor de casă când sunt în State. Vreau ca în viitor să stau cât mai mult în țară, probabil voi sta jumătate de an în State și cealal-tă jumătate în România. Când vor crește copiii și vor merge la universitate, iar eu voi fi la pensie, sigur îmi voi muta rezidența la Brașov!

romanialibera