Sari la conținut
Forum Roportal
Vrian

Cine e cel ce percepe realitatea?

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

 

Eu cred ca nu va fi nimic fara creier. Si mai cred ca acea memorie a organelor amputate, de care s-a tot vorbit, se datoreaza tot creierului, care are inscris undeva tiparul legaturii sale cu organul amputat. Doar deteriorarea acestuia ar putea face legatura definitiv pierduta. Ceea ce mi se pare mie ciudat este faptul ca in unele cazuri de vatamare a creierului, exista posibilitatea ca functiile acestuia, a partii ramase sanatoasa, sa se reorganizeze si sa preia cu succes functiile partii vatamate, iar in alte cazuri, cand un om se naste cu handicap, de exemplu, anumite functii se "ascut", pt. a compensa lipsa altora. De ce nu e posibil lucrul acesta mereu? Ce face diferenta?

F pragmatica observatia asta.

Este pragmatusmul mai aproape de..realitate?

Sincer, nu stiu. 

Da, dar cine e cel ce e încântat? Tot aia este, percepe încântare referitor la melodia percepută.

De ce nu, pe lângă multe altele.

Creierul, cred. :)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

El este constiinta de sine.

Pentru el.

Pentru tine este constiinta de sine, filtrata prin propria ta constiinta de sine.

Zic

Da.

Problema e ca nu prea poți sa ii vorbești unui neurochirurg, de exemplu, ..., despre conștiința, te considera dus.

Si eu m am gândit la conștiința însă termenul si a pierdut valoarea fiind interpretat in diferite forme.

Eu cred ca nu va fi nimic fara creier. Si mai cred ca acea memorie a organelor amputate, de care s-a tot vorbit, se datoreaza tot creierului, care are inscris undeva tiparul legaturii sale cu organul amputat. Doar deteriorarea acestuia ar putea face legatura definitiv pierduta. Ceea ce mi se pare mie ciudat este faptul ca in unele cazuri de vatamare a creierului, exista posibilitatea ca functiile acestuia, a partii ramase sanatoasa, sa se reorganizeze si sa preia cu succes functiile partii vatamate, iar in alte cazuri, cand un om se naste cu handicap, de exemplu, anumite functii se "ascut", pt. a compensa lipsa altora. De ce nu e posibil lucrul acesta mereu? Ce face diferenta?

 

Creierul, cred. :)

Probabil nu am explicat clar.

Desparți creierul de cap dar ramân toate legăturile.

Unde te constați pe tine? Unde e creierul prin care gândești (sau care gândește) sau unde sunt ochi prin care vezi?

Referitor la părțile amputate, tot așa spun si eu, nu te constați pe tine acolo unde sunt acestea.

 

Nu e posibil mereu întrucât creierul înainte de asta se ocupa si cu funcțiile acum pierdute, "avea multe pe cap".

 

Dar ce tu atunci cand ești incantata de o melodie, te trăiești, te constați, te percepi, te simți creier?

Editat de Vrian

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ramai cu amintirea a ceea ce-ai fost candva. De fapt, e impropriu spus amintire, pt. ca, daca printr-o minune ar exista o tehnologie care sa permita creierului sa pastreze legatura cu organele amputate, eu cred ca acesta, desi foarte va fi terifiat de ceea ce s-a intamplat cu restul corpului, primind informatiile la fel ca inainte, va functiona la fel.

Mi-am adus aminte de clipul asta. Sper ca nu se considera ca fac off-topic.

Si, nu, nu ma simt creier, poate doar daca ma gandesc mai atent la ceea ce percep.

Editat de Fiero

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Un neurochirurg nu este un atotstiutor.

E si el un om, ca mine si ca tine. Acelasi spectator din fata/spatele podiumului.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Fiecare om trăiește, percepe realitatea si spune: văd, aud, simt, gândesc, fac etc.

Cineva care si-a pierdut un deget, o mâna, un picior sau ambele, spune la fel, deci nu acele părți ale sale erau cele prin care era îndreptățit a se considera cel ce percepe, trăiește realitatea.

Întrebarea ar fi: despre ce anume suntem îndreptățiți a spune: eu văd, aud, simt, fac, trăiesc, vreau, gândesc, sunt cel ce percep realitatea? Cine e acest eu trăitor de realitate?

E posibil a spune: creierul. Nimeni însă nu se simte, nu se percepe ca si creier ce trăiește o realitate.

 

Este greu de raspuns la aceasta intrebare. Organele noastre de simt trimit impulsuri catre creier, iar acesta proceseaza informatia, redandu-ne in acest fel portiunea de "realitate perceputa".  Intrebarea este : cui trimite creierul rezultatul procesarii? Acelui "eu" despre care vorbim.

Practic, organele de simt cu senzorii lor si creierul pot fi denumiti generic ca fiind partea hardware, care se gaseste pe suportul numit "trup", iar "eul" poate fi partea "software", adica informatia in sine.

In acest caz, eul nostru este "informatie" care este constienta de sine.

Discutia poate duce, la modul in care gandim propriul eu, care judecand in acest fel, poate parea ca iese din aria cunoscuta ca "materie", sau pe care noi o cunoastem sub aceasta denumire.

Editat de adal*
  • Like 1
  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ramai cu amintirea a ceea ce-ai fost candva. De fapt, e impropriu spus amintire, pt. ca, daca printr-o minune ar exista o tehnologie care sa permita creierului sa pastreze legatura cu organele amputate, eu cred ca acesta, desi foarte va fi terifiat de ceea ce s-a intamplat cu restul corpului, primind informatiile la fel ca inainte, va functiona la fel.

Mi-am adus aminte de clipul asta. Sper ca nu se considera ca fac of topic.

Si, nu, nu ma simt creier, poate doar daca ma gandesc mai atent la ceea ce percep.

NU vorbeam practic de o amputare!!vorbeam de o departajare in care creierul ar fi despărțit de cap, de cutia craniană cu ochi, urechi..., DAR in cadrul căreia toate legăturile nervoase si de orice alta natura, ramân intacteo dar prelungite. Intr o asemenea situație consider ca deși cunoștințele îți spun ca tu gândești in creierul pe care i-l vezi, întrucât toate reperele tale obiective vor fi observate prin ochii,, urechile, organele de simt ce acuma se afla in alta parte decât creierul, tu cel in cauza, acolo te vei simți a fi.

Creierul rămas fără repere obiective de spațialitate nu se poate localiza undeva. De fapt niciodată creierul nu se poate localiza pe el decât datorită ochilor, urechilor, nasului, gurii, corpului prin care are acces la obiectivitate, la o lume materială spațial obiectiva.

Interesant videoclipul si inspiratoar de perspective nu tocmai cotidiene.

Tot așa spun si eu, numai ca si concept pot sa m-a cred creier, altfel m-a simt un "eu" trăitor de realitate.

Un neurochirurg nu este un atotstiutor.

E si el un om, ca mine si ca tine. Acelasi spectator din fata/spatele podiumului.

Categoric, exemplul e oarecare, orice necredincios e oripilat dacă ii vorbești despre conștiința întrucât in general termenul a primit din partea credincioșilor valente spiritual religioase.

De aceea încerc sa găsim o exprimare potrivită care sa poată fi acceptata si de un credincios si de un necredincios. Dar si mai mult, sa încercam o identificare a lui, a acestui ceva căruia tu i ai zis la un moment dat conștiința.

Este greu de raspuns la aceasta intrebare. Organele noastre de simt trimit impulsuri catre creier, iar acesta proceseaza informatia, redandu-ne in acest fel portiunea de "realitate perceputa". Intrebarea este : cui trimite creierul rezultatul procesarii? Acelui "eu" despre care vorbim.

Practic, organele de simt cu senzorii lor si creierul pot fi denumiti generic ca fiind partea hardware, care se gaseste pe suportul numit "trup", iar "eul" poate fi partea "software", adica informatia in sine.

In acest caz, eul nostru este "informatie" care este constienta de sine.

Discutia poate duce, la modul in care gandim propriul eu, care judecand in acest fel, poate parea ca iese din aria cunoscuta ca "materie", sau pe care noi o cunoastem sub aceasta denumire.

Da, așa se pare, dacă ne permitem luxul de a nu cenzura percepția de eu, informația despre care scrii apare ca fiind conștienta de sine, ceea ce ar fi o gravă eroare socială, conduce la marginalizare.

Ce inseamna a defini/ a percepe o realitate ?

Prin utilizarea termenului a percepe, in nici un caz nu am făcut o echivalare numai cu percepția de tip definire, coceptualizare, m am referit la el efectiv ca la trăirea de senzații si percepții neconceptualizate! Editat de Vrian

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ar fi extrem de interesant următorul experiment:

Unui om ii sunt eliminate toate părțile de care se poate dispensa chirurgical astfel încât sa rămână in viața si sa poată percepe realitatea in general la fel ca oricine.

 

 

Nici daca ii afectezi vazul, auzul, mirosul etc. nu ii modifici perceptia in mod radical. Nici macar daca ii afectezi memoria, nu se schimba semnificativ  - va continua sa perceapa lucrurile si pe sine aproape la fel ca inainte. Sigur, nu si din punctul de vedere al unui psiholog. Am cautat acel ceva care i-ar schimba radical perceptia si nu am gasit. Nici cand l-am lasat fara mai multe deodata, cum ar fi memorie, judecata logica si auz. In schimb, am gasit o schimbare semnificativa a perceptiei in cazul folosirii anumitor droguri.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

De acord dar întreb: dacă ne imaginam un experiment in care creierul e scos din cutia craniană si dus in încăperea alăturată iar corpul fie întreg, fie cu anumite amputări (așa cum exemplificam), rămâne in acea sala fără ca legăturile nervoase si de orice alta natura sa fie întrerupte, unde sa va percepe, trai cel in cauza localizat, in creier sau in craniu?

Da, e posibil in cazul drogurilor sa intervină o schimbare semnificativă a identității de sine vizavi de clasica identificare si chiar o perturbare a clasicei locații de sine ce in general e percepută a fi in cap.

Cum oare poate fi numit acest cineva, ceva ce percepe, trăiește realitatea, fără a provoca interlocutorului senzația agrearii de tendințe spiritual religioase sau paranormale?

Editat de Vrian

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

dacă ne imaginam un experiment in care creierul e scos din cutia craniană si dus in încăperea alăturată iar corpul fie întreg, fie cu anumite amputări (așa cum exemplificam), rămâne in acea sala fără ca legăturile nervoase si de orice alta natura sa fie întrerupte, unde sa va percepe, trai cel in cauza localizat, in creier sau in craniu?

 

Dacă întrebarea ta este UNDE se va percepe respectivul personaj rupt în bucăţi, atunci raspunsul este: în camera unde-i sunt ochii.

 

El nu are cum să se perceapă în camera unde se află creierul, deoarece creierul nu primeşte informaţii direct din mediul său, ci doar prin intermediul organelor de simţ, iar orientarea şi localizarea o face în principal bazându-se pe informaţiile primite de la ochi.

  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×