Scrierea unei carti

[tamita 43]

Buna ziua.

 

Ce parere aveti de scrierea unei carti la varsta de aproape 16 ani? M-am apucat sa scriu o carte, nu am ajuns inca la jumatate dar am scris destul de mult. Am un blog pe care scriu ocazional, atunci cand ma incolteste imaginatia, cand am timp... 

Cum ar fi de preferat: daca reusesc sa o termin, sa o public la o editura sau nu? Sa ma apuc sa strang banii de pe acum, costurile sunt mari?

 

Va copiez mai jos cateva secvente din carte si mi-as dori sa stiu daca e cazul sa continui, ori sa mai astept. Nu stiu cate sanse de reusita as avea, avand in vedere lipsa de experienta, varsta... desi mi-as dori nespus sa reusesc :)

 

Am deschis ochii în neant, într-un întuneric șfichiuitor. Nici briza resimțită de la zece metri depărtare nu-mi reînvie simțurile. Mă simt aidoma unei ființe trecute în moarte clinică (sau poate chiar aceasta este explicația stării pe care o nutresc). Și, totuși, ochii mei încep a desluși tainele răsăritului. Mă înconjoară pescărușii. Îmi sunt ei, oare, martorii suferinței pricinuite de clipe?
Ei bine, de ce sunt aici? De ce am plecat? Mă voi întoarce vreodată?

Aceasta este deja o altă poveste, pe care o scriu aici, acum. Eu făuresc legende. Iar tu, dragă cititorule, mă asculți prin cuvintele ce alcătuiesc rânduri. 

Mă aflu acolo unde îmi doresc să fiu, în locul în care am căutat mereu să mă adăpostesc: pe malul mării. Știi că am vrut să plec la mare? Mi-am pus rucsacul în spate și, împreună cu el, pe biciclete, am pornit spre Constanța. Era o toamnă târzie, cu foșnet prelung, cu zvâcnetul trăirilor ce îmi asaltau întregu-mi suflet. Ne-am oprit la niciun kilometru parcurs, pentru că, inevitabil, conștiința ne înghiontea. Amândoi știam că sufletele noastre râvnesc marea, doar că era timpuriu să luăm astfel de decizii. Așa că, temători, înțelegându-ne doar din priviri, am pornit înapoi spre locurile pe care le numeam „acasă”.

 

Sunt singură. Singură și îngândurată. N-am plecat la mare pe bicicletă, nu sunt la Constanța,  nu am pe nimeni alături. Am ales să fac un gest mișelesc: să fug. Am fugit, mai întâi de toate, de mine. Încă nu regret, pentru că, indiferent de cum a fost percepută plecarea mea, am ales să fiu fugarnică dintr-un simplu motiv: doresc să-mi acopăr firida sufletului. Am nevoie de mine și de mare. De aceea sunt personajul principal al acestui peisaj impozant. Dar povestea nu-i a mea. E vădit că-mi place să citesc despre alții. 

 

...

În momentul acela era un vis. Mai târziu, am aflat că visele, atunci când sunt dezirabile, devin realitate. Și poate că, cel mai frumos lucru despre himere l-am aflat de la Eva:

- Aida, ți s-a întâmplat, vreodată, ca un vis de al tău să devină realitate?

- Să visez că locuiesc într-o casă nouă, de exemplu, și să mă trezesc in ea?

- Nu... Nu chiar așa. Nu un vis al nopții, ci mai bine spus o dorință. Să îți dorești ca a doua zi să citești mai bine, mai corect decât cum ai făcut-o în ziua precedentă.

- Nu sunt foarte convinsă, însă consider că mi-am dorit anumite lucruri și am reușit să le îndeplinesc. 

- Ascultă-mă, te rog, cum citesc!

Și în timp ce o ascultam, am realizat că Eva citea mai bine decât ieri. Mai bine decât oricând. Nu se mai bâlbâia și nici nu mai stâlcea cuvintele. 

- Felicitări! Sunt uimită... Acesta a fost visul tău?

- Da. Dorința mea, utopia mea. Vrei să îți spun secretul? 

- Te rog.

- Cu cât îți dorești mai mult un lucru, cu atât lucrezi mai mult în îndeplinirea lui. Nu este suficient doar să nutrești. Trebuie să fii și pregătit să depui un efort. Visele nu devin realitate doar prin gânduri.

 

[Rodica` 6515]

Cred ca stii ce inseamna sa scrii o carte, cat studiu prealabil presupune si nu inseamna doar asternerea gandurilor pe hartie. E literatura? E un roman? O colectie de povestiri? O carte e un intreg, in primul rand.

 

Este o idee buna sa scrii si te sfatuiesc sa continui daca asta iti doresti dar sa nu iei treaba asta in gluma sau neserios daca vrei sa publici. 

 

Mult succes!

Editat August 18, 2015 de Rodica`

[Abbie M. 6295]

 

 Sa ma apuc sa strang banii de pe acum, costurile sunt mari?

 

 

Sfatul meu e sa nu alegi optiunea asta; e o escrocherie si nu duce nicaieri, m-am documentat acum cativa ani.

 

In schimb exista mai multe variante de a publica pe internet.

[tamita 43]

Sunt constienta ca scrierea unei carti necesita timp, studiu, idei, inspiratie, etc. Am mai facut acum vreo 2 ani o incercare, dar din pacate nu am reusit sa scriu decat foarte putin. De data asta, insa, ideile parca curg... am in minte diferite scene, stiu deja cum va fi finalul (de fapt, cartea incepe propriu-zis cu finalul). Un roman as vrea sa fie cartea mea. M-am gandit chiar sa pun si fraze, secvente din blog, in contexte potrivite.

 

 

Sfatul meu e sa nu alegi optiunea asta; e o escrocherie si nu duce nicaieri, m-am documentat acum cativa ani.

 

In schimb exista mai multe variante de a publica pe internet.

 

Optiunea cu publicarea unei carti la nicio editura?

Suna interesant varianta cu publicatul pe internet. Eu m-am gandit ca atunci cand va fi timpul (daca voi reusi sa finalizez cartea) sa caut o editura serioasa, mai renumita sa zicem, dar apoi am aflat ca fiecare editura alege ce sa publice si ce nu, si ma gandesc ca la o editura populara n-as avea sanse. 

[SeqenenreTao 2600]

 

- Cu cât îți dorești mai mult un lucru, cu atât lucrezi mai mult în îndeplinirea lui. Nu este suficient doar să nutrești. Trebuie să fii și pregătit să depui un efort. Visele nu devin realitate doar prin gânduri.

 

Cu exceptia randului de mai sus, care este un cliseu odios, textul pare citibil ca sa zicesc asa. Daca ar avea rost te-as intreba cum se simte o fiinta in moarte clinica.

[Abbie M. 6295]

Optiunea cu publicarea unei carti la nicio editura?

Suna interesant varianta cu publicatul pe internet. Eu m-am gandit ca atunci cand va fi timpul (daca voi reusi sa finalizez cartea) sa caut o editura serioasa, mai renumita sa zicem, dar apoi am aflat ca fiecare editura alege ce sa publice si ce nu, si ma gandesc ca la o editura populara n-as avea sanse. 

 

Ma refeream la ''self publishing'', e o tendinta care a aparut in vest; aici nu stiu bine cum stau lucrurile dar orice apare acolo apare si aici de obicei. Presupun ca exista asemenea ... nici nu stiu cum sa le spun, companii sau edituri care iti publica o carte pe banii tai.

 

Te poti documenta pe internet despre asta; sunt bani aruncati pe fereastra.

[SeqenenreTao 2600]

Daca ai bani sa publici o carte atunci inseamna ca ai bani sa filmezi un videoclip si sa te faci cantareata - mult mai la moda.

[tamita 43]

Nu stiu cum se simte o fiinta in moarte clinica decat din ce am mai citit...

 

O sa citesc despre asta, deci dispare din optiuni self publishing-ul. O sa caut informatii despre publicarea pe internet, insa cred ca, cea mai veche si cea mai ok metoda ramane cea cu editura... 

 

Referitor la banii pt publicarea unei carti, o sa strang si eu, o sa fiu ajutata de parinti si de nasa mea, care s-a oferit si m-a indrumat sa scriu o carte. Nu mi-ar placea sa filmez un videoclip si sa devin cantareata, indiferent ca acum e la moda, in primul rand pt ca eu nu ma pricep la cantat, ci ma pricep la scris, si in al doilea rand... sper sa reinvie moda cu publicarea de carti bune (eu inca sunt o copila, adolescenta mai bine spus, si nu cred ca, cartea pe care o voi scrie se va numara printre cartile cele mai bune, dar am citit carti scrise de oameni maturi, trecuti poate de 30 de ani, care mi-au parut telenovele ieftine (sper sa nu fie pleonasm) ). 

Alta secventa din ce am mai scris... de cateva zile scriu zilnic. Si sper sa reusesc sa fac acest lucru si de acum incolo, oricat de putin as scrie. 

 

- Timp cine îmi dă? 

- Îți poți da singur, nu e nevoie de nimeni ca să ai tu timp. Te poți limita de la anumite lucruri, îți poți înjumătăți orele de muncă. Nu te obligă nimeni să muncești din greu, atâta timp cât cunoaștem amândoi care sunt condițiile de trai de aici și că banii nu sunt neapărat o necesitate. Ne descurcăm cu puțin, nu avem ce să cumpărăm decât hrană, și dacă suntem binecuvântați și prindem un microbuz, plecăm puțin mai departe pentru haine și cărți. Altfel, știi și tu cât de simplă e viața aici...

- Ai dreptate. Mă întreb cum m-am obișnuit cu banalul. Nici nu-mi amintesc clipa în care am ajuns în acest loc și am realizat că s-a schimbat totul, că se poate trăi și simplu, că trebuie să muncesc pentru ceea ce îmi doresc...

- Nici eu nu îmi amintesc, însă pot spune că mi-a fost greu până m-am obișnuit. Și acum îmi amintesc cu dor de casa părintească, de jocuri, de veselia specifică copilăriei... Mă uit la copiii de aici, sunt fericiți, candizi, nepătați de tristeți apăsătoare, dezamăgiri. Unii s-au obișnuit de aici cu puținul oferit de familiile lor, altora (foarte puțini, printre ei este și Eva) nu le lipsește absolut nimic. Toți sunt înconjurați de iubirea și prețuirea unei familii. 

- Știu că noi nu suntem copleșiți de aceeași iubire și de același sprijin ca și ceilalți, ca aceia de vârsta noastră. Imaginează-ți și spune-ți, doar, că toate lucrurile se întâmplă cu un sens și că noi trăim așa pentru că asta era menit să se întâmple. De aici învățam cum să ne purtam de grijă, cum să prețuim ceea ce avem, cum să ne bucurăm de lucrurile mărunte, cum ar fi natura și o prietenă cunoscută de curând, care are poveste asemănătoare cu a ta, și a cărei prezență îți face bine...

Pe moment am tăcut și m-am uitat în ochii lui. M-am pierdut în culoarea lor, atât de intensă, atât de albastră... Am văzut marea în ochii săi, am simțit briza, am trăit un răsărit și un apus și am revenit în fața sa, i-am zâmbit și i-am spus:

- Cred că e extraordinar să înveți să te bucuri de mărunțișuri. Sunt încântată că am ajuns în stadiul acesta, că mă pot bucura de bâzâitul unei albine, care pentru multe făpturi e enervant. Totodată, faptul că sunt acum aici, învelită cu o pătură de iarbă, privind un tavan cu cer, alintată de razele blânde ale soarelui, iar alături de mine te situezi tu, e o bucurie. Prezența ta îmi face bine, iar conversațiile sunt de-a dreptul liniștitoare și utile.

În acest fel, noi doi încheiam încă o zi în care am vorbit, ne-am sfătuit, ori am privit cu emoție și cu mulțumire ceea ce ni se înfățișa. Ne-am deplasat spre locuințele noastre și ne-am promis că ne vom revedea curând. Știam că acea conversație va schimba multe în noi și între noi. Trebuia doar timp ca simțămintele mele să se adeverească. Și unul dintre presentimentele mele s-a confirmat a doua zi. 

[Abbie M. 6295]

Ai idei foarte frumoase. 

 

Referitor la dialog, daca imi permiti un sfat, e bine sa sune cat mai natural. Depinde si de situatie, normal, dar mai sus inteleg ca era vorba despre doi tineri care discutau pe o plaja. Incearca sa ii vizualizezi, sa ii auzi. 

 

Oricum... spor la treaba si multa bafta :) .

[tamita 43]

Multumesc frumos!

 

Nu-mi suna nici mie ceva bine la dialoguri, simt ca trebuie sa schimb ceva. O sa incerc sa ii vizualizez si sa ii aud, sper ca astfel sa imi sune mai bine :)