Dupa buletin, Fetita are 17 ani, dar nimeni nu cunoaste cu exactitate vârsta ei.
Eu cred ca o stiu de vreo 15 ani, mai bine zis de o vesnicie,
era pe vremea când îsi apara cu mândrie cotetul - containerul de gunoi din cartier- si latra cu spor la oricine o deranja.
A facut pui gârla si nimenu nu stie pe unde au ajuns, era pe pe vremea când maidanezii se-nmulteau rapid si mult.
Într-un an, Fetita avea o gâlca enorma sub coada. Gurile rele (babele de la bloc) spuneau ca iar face pui,
de fapt avea o tumoare Sticker, tumoare pe care a operat-o cu succes un excelent veterinar din Lugoj, sa ma ierte daca nu-i mai retin acum numele.
Pentru ca nimanui nu-i prea pasa (vorbesc de oamenii de bine din cartier), am hotarât noi s-o sterilizam si ne-am îngijit ca cineva de-acolo sa-i dea de mâncare si sa se mai uite dupa ea, daca tot pazea blocul cu atâta fidelitate.
A venit apoi epoca hingherilor, când orice câine gasit pe strada era amortit, bagat in duba si dus în iadul câinilor.
A fost si Fetita prinsa de câteva ori , însa, spre norocul ei, s-au gasit câteva doamne care s-o reclame si s-o aduca înapoi.
Jocul asta a durat ceva ani, între timp Fetita a primit o zgarda si un cotet clasic, din lemn, în spatele blocului.
Anul asta am revazut-o din nou, însa n-am fost deloc încântat de imagine si poveste.
Pe calduri nebune de 37 grade la umbra, Fetita era legata cu lant, în soare, fara apa (vezi, apa cica se evapora repede, asa mi-au zis niste chimiste batrâne), iar când a fost vorba sa-i dea voie într-o curticica mica de sub geamurile blocului (proprietate privata, cum s-ar zice), nu s-a putut din cauza unor fire de trandafir si-a unei amarâte foi de ceapa care, vezi doamne, ar fi fost macelarite în caz de acces.
Bun.
Slabita, batrâna si bolnava, fara apa, cu o petitie a câtorva locatari burtosi cum ca Fetita trebuie sa paraseasca incinta,
lovita de respectivii burtosi pe-nserat (frustratii dau in câine legati, ca asa procedeaza lasii) si alungata de majoritate, sansele Fetitei de a supravietui in conditiile astea erau minime.
Spectacolul a fost asa de socant pentru mine, încât am facut ce trebuia sa fac de fapt de multa vreme:
la plecarea din RO, am oprit masina in fata blocului, am pus-o pe Fetita pe bancheta din spate si m-am mai oprit doar în DE, cu mici exceptii.
În ultima luna, Fetiei i-a mers din ce in ce mai rau, picioarele din spate n-o mai tin, sufera de dementa si nu mai poate dormi aproape deloc. De mâncat înca manânca, dar ochii-i sunt goi, iar trasaturile foarte triste.
Ca o mica paranteza aici, la radiografie i-au gasit si un glont in oase, pe care-l poarta si acum, glont pe care l-a capatat probabil de la un alt vecin curajos sau de la vreun hingher cumsecade.
Când scriu rândurile astea, Fetita sta întinsa pe canapea si respira sacadat.
Dupa ce se scoala de-acolo, face ce face în fiecare seara, se-nvârte în cerc, se lovoste cu capul de usa cu geam care da spre gradina, se suie pe orice se poate sui si nu mai recunoaste nimic.
Fetita nu mai e ea.
Mâine vine doamna doctor veterinar si o scapa de toate astea.
Mâine e ultima ei zi, iar eu am vorbit prea mult, e prima data aprob injectia si ma simt ca un rahat.
mai jos câteva poze mai vechi cu ea, ultima e de-aici din DE, când am adus-o.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
i-am facut poze si azi, dar nu stiu daca le mai descarc, parca mi s-a luat tot cheful de pe lume.
adio, Fetito.