Despre sensul vieții

Roportalianul a scris:

Cum asa?

Exista un sens al vietii si acel sens este necunoscut beneficiarului? 

Am zis nimeni? Scuze, era vorba despre mine. Un beneficiar care nu constientizeaza beneficiul, nu mai poate fi numit asa.

Tu esti vreun beneficiar? Si care este beneficiul tau?

Hai ca, vorbim in dodii amandoi.

Stai sa o luam de la inceput!

Tu ai zis: "Nimeni (Tu) nu poate (poti) cunoste sensul vietii".

Asta mi-a inspirat ideea ca tu, prin ceea ce spui ai sustine existenta unui sens al vietii, a unui dat pe care cel ce are viata si pe care eu l-am numit beneficiar (de viata), nu l-ar cunoaste.

Roportalianul a scris:

Asa cum am mai scris, dar nu se potriveste in peisajul hidoasei iubiri de tipul celei cu caracter de obligativitate a peisajului imprastiata ostentativ si pe aici, viata nu are un sens decat ca expresie genetica, altfel, omul ii da sens din lipsa luciditatii inlocuind responsabilitatea vizavi de specificul implicat de viata in care a devenit constient de sine si fata de care a ramas fidel, cu un prizonierat fata de viata ca scop anume.

E atat de simplu! 

Top rusinica!

Iubirea cu caracter de obligativitate ... Cred ca e randul meu sa spun ca cea mai hidoasa definitie data iubirii pe care-am intalnit-o. Si de ce as crede ca sensul genelor e si sensul meu si-al tau si-al altora? Genele au "legea" lor, care nu are treaba cu vreun sens, ele nu cauta decat sa se reproduca la infinit, asa cum sunt programate, fara sa gaseaca vreo placere in respectivul act, e doar un fel de datorie, ori eu cred ca sensul nu poate fi separat de plăcere, iar cand spun placere nu ma gandesc la aia carnala (nu neaparat).

Nu era nici o definire a iubirii.

Mi s-a zis asta:

Acuma, care e peisajul?

E unul in care cativa useri, printre care unii ce vorbesc cu divinitatea sau cu extraterestrii, proclama nu stiu ce iubire (am cerut detalii dar nu mi s-au dat) drept peisajul in care eu nu ma potrivesc si mai mult se considera, unii dintre ei considera asta, necesar a face ei ceva intrucat nu ma potrivesc in peisajul hidoasei lor iubiri (daca ma considera nepotrivit in pisagistica iubirii lor, eu o consider hidoasa).

Intrucat consider viata omului a nu avea un sens, am afirmat existenta unui sens numai in privinta programului genetic prin care, viata dincolo de vointa umana isi urmeaza cursul ei, adica asa cum ai spus, "genele au legea lor".

Revenind la viata omului, repet accentuand nuanta, omul se naste, creste, se dezvolta din toate punctele de vedere si la un moment dat poate sa ajunga la urmatoarea constatare: "Iata-ma beneficiar de viata, nu am cerut eu asta, dar e un dat, exist. Ce fac acuma intrucat am si posibilitatea sa pun capat acestei vieti? Traiesc in continuare desigur."

De fapt fiecare alege viata desi o poate opri, insa nu i-a trecut niciodata prin minte sa fi facut o alegere, desi el vietuind insemna a nu fi ales moartea.

Intrucat omul a ales viata, in cunostinta de cauza sau nu a alegerii facute, e responsabilitatea lui sa asigure buna ei functionare conform cerintelor pe care viata le are, necesitatilor si nu numai.

Problema e reprezentata de capcana pe care omul singur si-o intinde, face un scop din a isi gestiona viata intrun anumit fel si nu doar ca responsabilitate intru asigurarea celor necesare vietuirii corespunzatoare. El face din viata sa un cumul de scopuri, unele chiar idioate daca e sa fie analizate rational, pe care considera a trebuii sa le indeplinesca si astfel el ajunge prizonierul acestor scopuri, in consecinta, ajunge prizonier al propriei sale vietii in loc sa fie managerul ei, in loc sa fie cel ce i-a dat o sansa acestei vieti, el fiind decidentul ce a ales-o in detrimentul incetarii ei si totodata, cel mai probabil, al incetarii lui.

N-ai de unde sa știi ca nimănui nu i-a trecut prin csp ca a ales sa traiasca. :) Nici eu nu cred ca viata are un sens care e comun tururor - și maret pe deasupra - cred doar in sensul pe care fiecare si-l da vietii, sens care poate si varia de la o perioada la alta.

De acord cu tine ca oamenii au obiceiul sa se complice in a-si propune tot felul de scopuri si ca unele poate sunt chiar idioate, dar poate faptul ca se complica le e de ajutor, îi ajuta sa nu o ia razna atunci cand se gândesc ca n-au sens, prinsi in bataliile lor de a obtine lucruri nefolositoare,  inceteaza sa se gandeasca la lipsa sensului. Am vorbit din perspectiva ateilor si agnosticilor.

Daca vrei sa spui asta:

Fiero a scris:

Animalele nu incearca sa dea vietii lor un sens, pur si simplu o traiesc, 

sunt de acord. 

Da, nu am de unde sa stiu asa ceva.

Normal ca esti de acord, pt ca in pasajele alea par a-ti da dreptate. Nu stiu daca ai observat, insa f rar eu obisnuiesc sa fiu categorica în exprimare, de-aia mai mereu spun "eu sunt de parere", "eu cred" etc., sa nu las impresia ca ma consider detinatoarea adevarului absolut.

A-ha, deci esti Vasile, sunteti multi si depinde cine e de serviciu! :idea:

Asa ai zis, nu?

Da, mama, sunt Vasile, nu ma mai recunoști?

Deschide usa, ca ploua-afara si-mi intra apa in galosi.

Spune ce n-ai inteles din ce am spus mai sus, nu vreau sa transform topicul in chat.

Daca initiatorul a dat acestui topic ca tema, menirea vietii, primele tale raspunsuri, de atunci, sunt ok

Daca insa raportarea sa face referitor la intrebarea "Merita viata sa fie traita", atunci ceea ce spui aici "sensul pe care fiecare si-l da vietii", e un raspuns ok.

Deci, ori tu esti "Vasile" ori initiatorul.