Copilul meu cu autism

[Asociatia Arica 0]

Joaca copiilor cu autism este deseori numita „nepotrivita” pentru ca este diferita fata de joaca copiilor tipici – nu se implica in jocuri simbolice, fac o fixatie asupra unei anumite jucarii sau doar asupra unei anumite parti dintr-o jucarie si, de cele mai multe ori, se joaca cu obiecte care nu sunt neaparat jucarii (vase de bucatarie, sticle etc).

Din exterior putem considera ca acest lucru nu reprezinta neaparat o problema. Si atunci, cand si cum ar trebui sa intervenim in joaca lui?

Care este roulul jocului?

Ne jucam pentru ca asa invatam, exersam, stimulam copilul si asa se poate distra. Joaca pentru un copil cu autism nu trebuie sa fie diferita fata de joaca unui copil tipic. Si el invata, exploreaza mediul din jurul lui, testeaza si se distreaza, doar ca o face intr-o maniera proprie. Pentru un copil tipic, invartitul rotilor la o masina (ore intregi) poate sa fie o activitate foarte plictisitoare, in timp ce pentru un copil cu autism este de-a dreptul interesanta. Curentii de aer sau particulele de praf dintr-o raza de soare pot fi fascinante pentru el, reprezinta bucuria lui in explorarea mediului inconjurator. In acest moment putem interveni si il putem ajuta sa-si redirectioneze atentia catre un joc tipic, menit sa-i aduca tot atata bucurie si stimulare.

Cum invatam sa ne jucam?

Ca si limbajul, joaca reprezinta o abilitate care se dezvolta in mai multe etape.

Joaca senzoriala

La inceput, copiii experimenteaza obiectele cu ajutorul simturilor – le fixeaza cu privirea, le iau in mana, le gusta si le miros, le lovesc de alte suprafete pentru a face zgomot. Acest lucru nu se aplica doar in cazul jucariilor- „experimenteza” degete, par, animale sau alimente care pot fi la fel de fascinante, daca nu chiar mai interesante, decat jucariile. Toate aceste elemente fac parte din activitatile de joaca de la inceputul dezvoltarii copilului.

Joaca prin explorare

In urmatoarea etapa copilul va invata functiile si rolul obiectelor. Un ciocan poate fi folosit atat in cazul in care vrem sa batem cuie, dar si cand vrem sa demolam un zid din cuburi, de exemplu. Folosirea obiectelor intr-o maniera ciudata se considera a fi tot joaca prin explorare – se descopera si se aplica functia lor.

Jocul simbolic

Aceast tip de joc este cel mai dificil pentru un copil cu autism din moment ce se considera ca ei nu pot sa „se prefaca”. Dar aceasta etapa nu se refera doar la jocul simbolic, este etapa in care poate sa-si dea seama ca un obiect poate avea mai multe functii (o perie de par poate fi folosita si ca microfon, o rigla poate sa fie si catapulta).

Cum invatam un copil cu autism sa se joace?

Ca si stadiul de ecolalie in limbaj, copiii cu autism pot sa ramana fixati la un anumit stadiu de joaca sau pot sa apara intarzieri in dezvoltarea jocului. Aici  intervin mai multe motive:

• Cei care sunt in cautare de elemente senzoriale, pot sa ramana fixati pe jocul senzorial si sa refuze sa treaca mai departe.
  
• Cei care evita elementele senzoriale nu manipuleaza obiecte pentru a le descoperi functiile.
  
• Atunci cand se exploreaza posibilele functii ale obiectelor se cere o imagine mai mare, in ansamblu. Acest lucru poate fi deranjant pentru un copil care se concentreaza asupra detaliilor.
  
• Copilul cu autism prefera rutina.
  
• Dificultatea in comunicare.
  
• Gandirea rigida si perseverenta pot fi o bariera atunci cand trebuie sa descopere noi functii ale obiectelor.
  

De exemplu, sortarea si aranjarea jucariilor reprezinta un pas normal in joaca lor iar pentru unii copii care simt nevoia sa fie totul pus in ordine, aceasta etapa in dezvoltarea jocului poate fi foarte placuta si satisfacatoare. Acest lucru rezulta din comportamentul stereotip precum alinierea masinutelor (in mod normal, copilul tipic o plimba pe covor). Aceasta aliniere este mai degraba un semn de imaturitate, decat o abilitate incorecta in joc. In concluzie: este important sa ne amintim ca o intarziere in aceasta arie de dezvoltare nu inseamna ca ei nu pot sau nu-si vor dezvolta pe viitor ablititati de joaca mai complexe. Pur si simplu nu au ajuns la stadiul respectiv.

 

Unde ii ajutam?

Prin acest ajutor nu trebuie sa schimbam neaparat lucrurile cu care se joaca sau sa-i invatam sa se joace in aceeasi maniera ca cea a copiilor tipici. Pur si simplu ii ajutam sa-si foloseasca jocul si obiectele lor in dezvoltarea unor abilitati mai complexe.

Una dintre cele mai importante functii ale jocului este invatarea si practicarea abilitatilor sociale: cooperarea, impartirea jucariilor, asteptarea la rand si integrarea intr-un grup. Acestea sunt in general cele mai dificile actiuni in dezvoltarea copilului cu autism. „Blocajul” lor in ceea ce priveste joaca le reduce sansele in ceea ce priveste interactiunea sociala. 

Implicarea in jocul simbolic merge mana in mana cu dezvoltarea limbajului – in ambele arii este nevoie de abilitatea de a folosi un lucru care sa reprezinte altceva. Cuvintele inlocuiesc ideile, obiectele si evenimentele cam in aceeasi maniera in care o banana poate fi folosita pe post de telefon sau un tatic devine Batman (tata-supererou).

Ce facem in cazul copiilor care nu se joaca deloc?

Unul dintre primele lucruri pe care le observam la un copil cu autism este faptul ca nu se joaca cu jucarii. Totusi, acest lucru nu este relevant atunci cand se evalueaza nivelul de dezvoltare in ceea ce priveste jocul.

• Aceasta e o jucarie
  

In teorie, jucaria este obiectul cu care ne jucam, dar in realitate avem o viziune foarte precisa despre cum ar trebui sa arate. Consideram ca e ciudat ca un copil sa loveasca podeaua in mod repetitiv cu un pantof, dar ni se pare normal daca face acelasi lucru utilizand un ciocan de jucarie.

• Este distractiv pentru copil?
  

De cate ori nu am citit ca cele mai bune jucarii pentru copiii mici sunt cele viu colorate si zgomotoase? Automat consideram ca de aceste jucarii sunt atrasi toti copiii. Atunci cand un copil nu le arata interes, consideram ca nu are abilitati in aria de joc. Trebuie sa luam in considerare faptul ca multe din aceste jucarii (destinate distractiei) sunt un cosmar pentru copiii hipersensibili (sunt zgomotoase, miros a plastic, au o anume textura) sau sunt asociate cu imprevizibilul de cei care sunt stresati de schimbare brusca (jucarii care apar din cutie- genul pop-up, cuburi care pot sa cada etc).

• Pentru ca asa trebuie?
  

Copiii sunt inconjurati de jucarii pe care noi le-am ales ca fiind interesante, luand in considerare stadiul lor de dezvoltare. In cazul in care ei nu isi manifesta interesul pentru ele, apare motivul de ingrijorare. Dar daca ei pur si simplu nu le gasesc atragatoare sau nu au ajuns inca la un nivel de dezvoltare fizic si cognitiv potrivit respectivelor jucarii? Asa ca, inainte de a trage o concluzie, trebuie sa ne gandim daca ei au anumite abilitati:

• Din mai multe lucruri, pot sa identifice jucariile?
  
• Copilul este interesat de jucarie?
  
• Copilul are abilitatea fizica de a se juca cu respectiva jucarie?
  
• Copilul stie sa foloseasca jucaria?
  
• Copilul stie cand e momentul pentru joaca?
  
• Copilul stie unde sa se joace?
  
• Copilul poate sa aleaga ceva cu care sa se joace?
  
• Copilul poate sa faca tranzitia in mod independent si sa inceapa joaca?
  
• Copilul poate sa comunice atunci cand are nevoie de ajutor?
  

Cum ajutam un copil cu autism sa se joace?

Alaturati-va copilului

Aratati-va interesul. Stati pe covor impreuna cu el si aliniati masinute (daca asta face copilul), vorbiti cu el despre ceea ce faceti in acel moment sau inventati un cantec despre acest lucru, practic redirectionand rutina lui intr-un joc functional.

Uitati tot ceea ce stiati despre jucarii

Incercati sa acceptati lucrurile pe care copilul le considera interesante. Veti incerca in zadar sa-i captati atentia si sa-l faceti sa interactioneze daca nu ii aratati ca respectati item-urile pe care el le foloseste cu placere in joaca. Cum ar putea sa se simta in siguranta si sa inceapa sa exploreze mediul din jur daca  lucrurile pe care ei le considera interesante sunt „gresite”?

Extindeti-le orizontul

Nu ii inlocuiti obiectele preferate, aratati-i noi modalitati de a se juca cu ele. Invatati-l care este functia corecta a obiectului si apoi extindeti catre alte utilizari. In cazul in care unui copil ii place sa sorteze, oferiti-i multe lucruri pe care sa le sorteze si arati-i diferite modalitati de a face acest lucru (sortare dupa marime, culoare, forma).

Concluzia

Copiii cu autism pot sa se joace si se joaca. Daca joaca lor este diferita de cea a copiilor tipici sau daca se joaca cu obiecte ciudate, asta nu inseamna ca sunt disfunctionali. Ca toti copiii, au nevoie de ajutor si incurajare pentru a progresa joc si pentru a-si dezvolta mai multe abilitati.

Psiholog Clinician Carmen Hotar

                                                                                         Presedinte Asociatia ARICA

[Asociatia Arica 0]

Spalatul parului la un copil cu autism poate reprezenta un stres enorm atat pentru copil, cat si pentru parinte. Primul lucru pe care trebuie sa il luam in considerare este faptul ca, tot timpul, copilul trebuie sa simta ca detine controlul actiunii, ca isi poate gasi o stare de confort. Una din explicatii ar putea fi faptul ca dusul ii sperie prin zgomotul apei care le atinge capul si le curge pe tot corpul. Studiile au aratat faptul ca un numar important din acesti copii au un auz foarte sensibil (hipersensibilitate la orice zgomote). In timp ce il spalati pe cap, il puteti lasa pe copil sa îngenuncheze pe marginea căzii sau sa stea in picioare aplecat în fată deasupra chiuvetei. Lasati-l sa-si puna un prosop pe fata, astfel incat apa sa nu-i intre in ochi, nas si urechi. In cazul in care observati ca zgomotul apei il deranjeaza pe copil ii puteti pune dopuri de urechi.

Tunsul parului

Ce poate simti un copil cu autism atunci cand este tuns?

Durere – unele persoane cu autism nu suporta sa fie atinse (fiecare atingere se poate traduce cu durere).

Iritare – mai ales cand apare senzatia ciudata de mancarime din cauza parului taiat.

Suprasolicitare – zgomotele din exterior (scaune miscate, zgomotul masinilor pe strada etc) combinate cu activitatea tunsului pot fi prea mult pentru un copil cu autism care intra intr-un disconfort total, se sperie si reactioneaza ca atare.

Aceste lucruri nu se aplica tuturor copiilor cu autism, ele difera in functie de nivelul lor cognitiv, functional si social.

Atat pentru spalatul pe cap, cat si pentru tuns, se pot folosi ochelari de protectie pentru innot.

Incercati sa va jucati pe telefon cu diferite aplicatii speciale de infrumusetare/schimbare a coafurii.

Atunci cand vreti sa tundeti copilul, aplicati-i pudra de talc pe gat (parul taiat va fi indeprtat foarte usor si nu va mai avea acea senzatie de mancarime).

Incercati sa evitati cuvantul „taiat”. Copiii cu autism il pot asocia cu durerea (ma tai la deget). Il puteti inlocui  cu „aranjarea parului”.

Ii puteti arata copilului videoclipuri in care alti copii sunt tunsi, sau puteti fi chiar dumneavoastra modelul lui. Luati-l la frizerie atunci cand mergeti sa va tundeti si lasati-l sa vada toate etapele, explicati-i fiecare miscare si aratati-i ca sunteti fericit si confortabil cu ceea ce se intampla.

Incercati sa-i distrageti atentia (se poate uita la TV, asculta muzica, juca pe telefon etc).

In cazul in care este mai confortabil pentru copil, puteti vorbi cu un frizer sa vina acasa, intr-un mediu cunoscut si placut.

Copilul nu trebuie luat prin surprindere cu nicio actiune. Ar fi bine sa ii faceti cunostinta cu toate instrumentele de tuns/spalat; daca nu sunt periculoase, le poate atinge; ii puteti povesti in detaliu fiecare etapa din proces.

Atunci cand ii faceti programare la tuns (intr-un spatiu din exterior), evitati orele de varf.

Psiholog Clinician Carmen Hotar

                                                                                          Presedinte Asociatia ARICA

[tadayo 3390]

Vad  ca postati articole ca sa deschideti cate un nou topic. Mi se pare reclama. Puteati pune toate articolele intr-un singur topic.

 

Cum stati cu preturile la sedintele pentru copiii cu autism?

 

Am auzit ca sunt exagerate. Profitati de faptul ca parintii nu au alta optiune.

 

Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Parlamentului in semn de protest pentru ca nu mai putea plati aceste sedinte pentru baiatul sau autist.

E bizar ca multi psihologi aleg sa se poarte cu copiii cu autism asa, atunci cand parintii nu stiu ce se intampla:

 

 

ii bat cu pumnii si picioarele

 

http://www.7est.ro/exclusiv-7est/anchete/item/17420-feuermandala-tortionarul-copiilor-cu-autism-un-psiholog-din-iasi-acuzat-ca-a-batut-cu-pumnii-si-picioarele-un-elev-orfan-cu-nevoi-speciale.html

 

sau ii ameninta cu pedepse barbare, tip lagar de concentrare

 

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/psihologul-care-a-incurajat-un-copil-autist-sa-se-automutileze-risca-sa-fie-exclus-din-breasla-clinica-neaga-acuzatiile.html

[Asociatia Arica 0]

A fi de acord cu...; a primi, a consimti sa...; a admite, a aproba, a încuviinta. A suporta, a tolera... copilul meu cu autism

Se tot vorbeste despre „acceptarea copiilor cu autism”, mai ales de catre proprii parinti. Titlul este definitia verbului „a accepta”... Niciuna din aceste explicatii, luate copy/paste din DEX, nu se potriveste cu ceea ce simt pentru copilul meu, ca si mama. Nu l-am iubit mai putin cand am aflat - din contra, l-am privit la fel ca si inainte – ca pe copilul MEU.

Recunosc, diagnosticul este greu de acceptat. Dar nu am uitat nicio clipa: in casa se plimbau aceleasi picioruse, se agatau de mine aceleasi manute pufoase, ma priveau (din ce in ce mai rar, intr-adevar) aceiasi ochi somnorosi, veseli, inlacrimati sau ... pierduti.

Personal, am avut nevoie de jumatate de an sa accept faptul ca TREBUIE sa fac ceva ca sa pot sa-mi inteleg copilul, sa stiu de ce plange sau ce il face fericit. As fi ipocrita sa spun ca nu mi-am dorit sa il vad intre copiii de la gradinita si nu intr-o camera de terapie. Pana la urma, socializarea a fost etapa cea mai dificila, solicitanta si jenanta dintr-un anumit punct de vedere. Am acceptat diagnosticul, nu am acceptat sa ramana asa.

A nu se intelege gresit- nu mi-a fost o secunda rusine cu copilul meu. Ma temeam ca ii vom deranja pe cei din jurul nostru. Atat. Pana am inteles ca, in momentul in care explici clar si scurt situatia, oamenii se impart in doua: cei care pleaca si cei care incearca sa inteleaga. E necesar totusi sa respectam parerea si comportamentul celorlalti. Nimeni nu e obligat sa-ti suporte copilul. Pentru asta ar trebui sa faci un exercitiu de imaginatie pe care majoritatea il refuza. Nu e o situatie tocmai fericita.

Dupa doi ani si jumatate de terapie am invatat lucruri importante:

1. Daca vorbesti si nu ascunzi, sunt sanse mari sa fii inteles.
   
2. TU, ca si parinte, trebuie sa fii un exemplu in fata celor de la care ai pretentia sa accepte! Nu mi-am plimbat niciodata copilul ca pe un „troufeu”- „uitati-va la noi si la drama prin trecem...”, sau „noi suntem parinti-eroi, modele de sacrificiu...”. Rasplata noastra a fost recuperarea copilului si dragostea lui neconditionata. Nu l-am ascuns si nu l-am izolat (probabil asta ar fi fost inceputul sfarsitului).
   
3. Sa ai incredere in copilul tau! Momentele lui de cadere sau stagnare au fost sustinute de curajul si rabdarea familiei si psihologului. Momentele noastre de cadere au fost  sustinute de progresul lui fenomenal.
   
4. Terapia este ca mersul pe sarma! Echilibru emotional, mental, sentimental financiar.
   
5. A nu se confunda acceptarea cu renuntarea! „N-am ce sa fac...asa e copilul meu”. Si cu asta ne-am absolvit de orice responsabilitate.
   
6. Informati-va din surse de incredere! A fost o perioada in care citeam tot ce gaseam in spatiul virtual. E bine si nu prea (nu tot ce se scrie in domeniu este si adevarat). M-au ajutat povestile celorlalti parinti (in special cele optimiste) si discutiile cu psihologul noastru, Carmen Hotar. Comunicarea este foarte importanta!
   
7. Nu incerca sa-ti compari copilul cu un altul tipic! O sa iesi sifonat. Nu am intalnit doi copii la fel.
   
8. Lupta pentru drepturile copilului tau! Nimeni altcineva nu o va face mai bine ca tine. In Romania, parintele nu este sustinut asa cum ar trebui. Ca atare, incerci pe cat posibil sa-ti integrezi copilul si sa gasesti intelegere. M-am lovit si de refuzuri, dar am bifat si multe „da”-uri.
   

Viata mea s-a schimbat complet inca din momentul in care am aflat ca o sa fiu mama. Stiu ca am un copil fenomenal, un luptator si un invingator. Poate nu l-am privit mereu asa – am avut si momente in care simteam ca sunt la un pas de a renunta. Dar oamenii de langa mine m-au sustinut si acum nu regret nicio hotarare pe care am luat-o. Asa cum ma uit eu la copilul meu, in aceeasi maniera este privit si de ceilalti.

 

http://www.autism-arica.ro/articole/131-copilul-meu-cu-autism.html