Depinde de ce intelege parintele din jucaria aia. Unealta respectiva e un scop sau un mijloc? Mi se pare totuna cu televizorul, in fond nu e obligatoriu, tine de alegere. Am observat de-a lungul timpului ca parintii absenti si oportunisti au obiceiul de a face asemenea "cadouri".
-Mihnea, stai cuminte si joaca-te si joaca-te cu tableta!
-M-am plictisiiit! Vreau afara!
-Nu vrei afara (!), suntem in vizita.
-Vreau sa ma joc cu masinutele cu Florin.
-Florin e acasa la el si e cuminte, nu ca tine. Ai suparat pe toata lumea de aici! s.a.m.d.
La fete e un pic altfel, tind sa se identifice cu personajele virtuale.
Aparatele astea cresc gradul de alienare in general si induc in subconstient o singura idee: dependenta de curent electric. Ar avea cineva curajul sa ii explice unui copil, totusi, cum e cu curentul asta electric?
-Tati, ce sunt astea?
-Baterii.
-Si de unde vin ele?
-Din fundu' iadului. Sunt facute din niste chimicale imputite, care se acumuleaza in corpul muncitorilor. Apoi, oamenii aia se imbolnavesc si raman tristi.
-De ce raman tristi?
-Ca sa fie fericitii cei ce traiesc cu baterii.
-Oamenii tristi au copii?
-Da.
-Si sunt si ei tristi?
-Nu. Devin pe parcurs.
-De ce?
-Pentru ca in copilarie au vazut doar oameni tristi, si cand cresc se poarta ca parintii lor.
-Tu aveai tableta cand erai mic?
-Nu.
-Si ce faceai?
-Ma pregateam sa devin Mos Craciun, imi faceam jucarii.
-Ce fel de jucarii?
-Ca lucrurile pe care le foloseau cei mari.
-Si cu cine te jucai?
-Cu ceilalti copii.
-Nici ei nu aveau tablete?
-Nu avea nimeni tableta.
-Si ei isi faceau jucarii?
-Da.
-Din ce?
-Bete, frunze, pamant, sarme, cioburi, pietre, flori, sforicele.
-Bleah!
-Mda.