Iona

[Cezara6 2434]

In acest topic imi doresc sa comentam opera dramatica "Iona" de Marin Sorescu. Am cateva neclaritati, in special cu privire la comentarea didascaliilor din deschiderea operei, proful ne da teme anticipat, legate de un subiect pe care trebuie sa il discutam a doua zi, nu este prea explicit, afirmatii din carti de critica literara cu privire la ceea ce vrea exact proful nu gasesc, netul ajuta pana intr-un punct iar eu nu ma simt capabila sa imi spun parerea, la scoala am fost privata de acest drept, am invatat ca originalitatea trebuie sa o las acasa, intr-un ungher intunecat al debaralei. Imi e si frica sa deschid gura ca numai il aud pe proful de romana, cu replica lui Ilie Moromete: "E si asta un punct de vedere!". Asadar, eu termin clasa a 12-a si ma simt o imbecila. Idolatrizez criticii literari si totodata ma blamez pe mine ca nu stiu cat ei...Totusi acei oameni si-au dedicat o mare parte a vietii unor autori si opere literare nu ca mine, care in 18 ani m-am batut intotdeauna conceptual cu familia, profesori, persoane nefaste, in general societatea. Eu nu prea am timp de gandit....Scoala nu imi lasa timpul asta. De acord, sunt mai multi factori care nu imi permit asta, sa nu ma mai repet acum.

Sa revin la ceea ce doream sa comentam. Daca m-ar ajuta cineva, cu idei argumentate, bun cunoscator al operei si al acestei secvente i-as ramane recunoscatoare.

"

PERSONAJE:

IONA, pescar

PESCARUL I

PESCARUL II , fără vârstă,

figuranţi

Ca orice om foarte singur, Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi-şi răspunde, se comportă, tot timpul, ca şi când în scenă ar fi două personaje.

Se dedublează şi se „strânge”, după cerinţele vieţii sale interioare şi trebuinţele scenice. Caracterul acesta „pliant” al individului trebuie jucat cu supleţe, neostentativ.

Dacă rolul va părea prea greu, ultimele două tablouri pot fi interpretate de alt actor."

 

Proful spunea azi ca il intereseaza mai mult secventa cu

"Dacă rolul va părea prea greu, ultimele două tablouri pot fi interpretate de alt actor."

Eu am inteles-o oarecum insa observ ca nu reusesc sa imi transform gandurile in cuvinte. Mi-ati fi de ajutor si daca ati preciza o opera de critica de literara de unde as putea intelege mai bine scrierea lui Marin Sorescu.

[Pierre D. Vara 5581]

Filosofia lui Nietzsche.

[Cezara6 2434]

Opera de factura existentialista? Da, insa nu e tocmai ce vreau eu pentru a realiza un comentariu acestei secvente

[tadayo 3390]

Interpreteaza totul  din perspectiva gandirii lui Cioran. Vei intelege totul de minune. Omul sub vremuri, care se strange in sine, ca sa se protejeze.

Omul strivit de orele nefaste, de pretentiile societatii, de presiunea universului, in care e mereu miezul noptii, cum spune Stephen King.

Omul care se indoieste de sine, cauta, se zbuciuma, ii e frica, se lupta, intreaba, continua sa se izbeasca de lucruri si intamplari.

 

"Asadar, eu termin clasa a 12-a si ma simt o imbecila. Idolatrizez criticii literari si totodata ma blamez pe mine ca nu stiu cat ei...Totusi acei oameni si-au dedicat o mare parte a vietii unor autori si opere literare nu ca mine"

 

Nu te compara cu nimeni, esti ok asa cum esti, cu defecte si puncte forte...

"Dacă rolul va părea prea greu, ultimele două tablouri pot fi interpretate de alt actor."

 

E doar o smecherie a teatrului absurd, genul de trucuri inventate de Eugen Ionescu.

 

Vine un tip cu o mitraliera in sala si trage in spectatori. De ce? Uite-asa, de sanchi, sa se intrebe toti de ce.

 

- De ce ati intitulat piesa "Cantareata cheala", ca nu esti nicio cantareata cheala in ea, intreaba reporterul.

-Tocmai pentru ca nu este, raspunde Ionescu.

 

""Dacă rolul va părea prea greu, ultimele două tablouri pot fi interpretate de alt actor."

Si daca nu este prea greu, atunci ramane acelasi actor. Dar cine poate trage limita clara intre "este prea greu" si "pare prea greu"? Totul e relativ. Rahat turcesc pe bat!

Insa din pacate conditia umana e tot ca aceste truculete.

[ais ' 559]

 

 

Imi venea sa-ti zic ce a zis fiica lui Gyuri Pascu cand a intrebat-o profesorul la scoala despre ce a vrut sa zica, comentatorul x despre poezia s a lui Eminescu.  - pai eu de unde sa stiu ce-a fost in mintea lui - . Dar recitind postarea am inteles mai bine.

 

"Dacă rolul va părea prea greu, ultimele două tablouri pot fi interpretate de alt actor."  

 

Pentru ca Iona:

vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi-şi răspunde, se comportă, tot timpul, ca şi când în scenă ar fi două personaje.

 

Daca scenele (tablourile) i se vor parea prea grele se va schizofrena si-si va trimite personalitatea cealalta sa joace rolul.

Se dedublează şi se „strânge”, după cerinţele vieţii sale interioare şi trebuinţele scenice. Caracterul acesta „pliant” al individului trebuie jucat cu supleţe, neostentativ.

 

 

Parerea mea e ca mai bine lasi criticii literari ca daca citesti mai bine poti si singura. Ca si asa nu stii, nici tu nici proful ce-a fost in mintea lor. :scout:

[Cezara6 2434]

Imi venea sa-ti zic ce a zis fiica lui Gyuri Pascu cand a intrebat-o profesorul la scoala despre ce a vrut sa zica, comentatorul x despre poezia s a lui Eminescu. - pai eu de unde sa stiu ce-a fost in mintea lui - . Dar recitind postarea am inteles mai bine.

 

"Dacă rolul va părea prea greu, ultimele două tablouri pot fi interpretate de alt actor."

 

Pentru ca Iona:

vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi-şi răspunde, se comportă, tot timpul, ca şi când în scenă ar fi două personaje.

 

Daca scenele (tablourile) i se vor parea prea grele se va schizofrena si-si va trimite personalitatea cealalta sa joace rolul.

Se dedublează şi se „strânge”, după cerinţele vieţii sale interioare şi trebuinţele scenice. Caracterul acesta „pliant” al individului trebuie jucat cu supleţe, neostentativ.

 

 

Parerea mea e ca mai bine lasi criticii literari ca daca citesti mai bine poti si singura. Ca si asa nu stii, nici tu nici proful ce-a fost in mintea lor. :scout:

Aici e foarte adevarat ce spui, insa ideile originale nu au o mare valoare pentru prof...Voi exemplifica

[ais ' 559]

Nu ti-am zis nimic original, daca iti recitesti textul din ghilimele ajungi si tu la aceasi concluzie.

Iona se dedubla, iar doua tablouri inseamna doua scene. Daca e nevoie se baga alt actor. Pam, pam. Poti si tu daca te dai cu oleaca de atentie si te concentrezi.

[Cezara6 2434]

Nu ti-am zis nimic original, daca iti recitesti textul din ghilimele ajungi si tu la aceasi concluzie.

Iona se dedubla, iar doua tablouri inseamna doua scene. Daca e nevoie se baga alt actor. Pam, pam. Poti si tu daca te dai cu oleaca de atentie si te concentrezi.

Nu ma refeream la ideile tale originale ci la ideile mele

[@anyry 105]

            Publicatå în 1968, piesa Iona apar¡ine teatrului metaforic. Ea face parte dintr-o ²trilogie a mitului² care mai cuprinde Paracliserul ¿i Matca. Piesele au fost reeditate în 1974 sub genericul Setea muntelui de sare.

            Miturile reprezentative u¿or de recunoscut sunt: mitul personajului biblic Iona (Iona - 1968), mitul me¿terului Manole (Paracliserul - 1969) ¿i mitul potopului (Matca - 1974). Marin Sorescu introduce înså în structura mitului problematica zilelor noastre. Iona luptå împotriva absurdului existen¡ial, paracliserul se închide în interiorul unei biserici, proiec¡ie sacrå a spa¡iului unei idei, a unei credin¡e, iar Irina, învå¡åtoarea din Matca, moare în timpul marilor inunda¡ii, ¡inând deasupra apelor copilul abia nåscut, în speran¡a cå va fi salvat de cineva.

            Pentru dramaturgia româneascå, Iona a constituit unul din primele momente hotårâtoare de înnoire a formei dramatice, dar ¿i o schimbare de con¡inut. Sorescu propune o medita¡ie filozoficå profundå cu mijloacele dramei.

            Compozi¡ional, piesa este alcåtuitå din patru tablouri. ¥ntreaga ac¡iune este sus¡inutå de un singur personaj, Iona, în ultimele douå tablouri apar doi figuran¡i, doi pescari ce nu rostesc nici un cuvânt.

            Solilocviu dramatic pe douå voci, Iona este un amplu poem de nelini¿te metafizicå, un strigåt din adâncuri. Esen¡a lui nu se exprimå înså direct; se comunicå disimulativ, derutant, sub aparen¡a monologului absurd. Personajul parcurge o tragedie, înså vorbirea ¿i comportamentul såu sunt ale unui personaj comic. ¥nghi¡it de balenå, sufocat, în pântecele ei, de duhoarea specificå, lui Iona îi arde de glumå, îi trec prin cap gânduri nåstru¿nice. El se amuzå pe propria socotealå, face haz de necaz, vorbe¿te în doi peri, se autopersifleazå. ¥n raport cu povestea biblicå, piesa lui Marin Sorescu este replica ei parodicå. Nimic din ce spune sau face personajul nu seamånå a vorbå sau gest de profet. Pescar, Iona este un om de aståzi, un mucalit, care ¿i într-o situa¡ie extremå pune mai presus chiar de propria existen¡å vorba de spirit: ²Parcå-l våd pe råposatul - zice el despre pe¿tele în al cårui abdomen se aflå - må înghi¡ise ¿i, cu burta plinå de mine se retrågea ¿i el undeva så må ferece. Så-i tihnesc.²

            Efectele de umor, de umor negru, se creeazå îndeosebi prin discordan¡a violentå dintre realul concret, imediat, ¿i cel substituit acestuia de mintea personajului. Captiv ¿i obiect al proceselor digestive din organismul unei fiare marine, Iona stå la taclale cu dublul såu fictiv. Despre pe¿tele care l-a înghi¡it vorbe¿te ca despre un semen. Hotårându-se så despice peretele mormântului viu în care se aflå, el râde copios de pe¿tele care, neprevåzåtor, nu i-a luat cu¡itul înainte de a-l înghi¡i: ²- Bine, måi mustå¡ea, se poate så faci tu o impruden¡å ca asta?² ²- Dacå må sinucid?² Imaginativ, personajul contemplå propria sa înhå¡are cum ar urmåri un spectacol distractiv, întrebându-¿i alter-ego-ul cam cât timp balena care l-a înghi¡it va fi fost urmåritå de cea care a înghi¡it-o, dupå aceea, pe ea înså¿i: ²- Så zicem cå-l pândea de douå zile.² ²Maximum trei.² ¥n aceastå situa¡ie absurd comicå, preocupårile personajului sunt improprii. ¥ntr-un moment al dialogului interior, pescarul ²pescuit² se întreabå ²cum poate marea så-i ¡inå pe to¡i pe¿tii å¿tia pe mâncare ¿i pe bere², ¿i î¿i råspunde: ²Se descurcå. Greu, dar se descurcå.² Mai târziu, descoperind cå oamenilor înghi¡i¡i nu le este tocmai comod în burta unui pe¿te, personajul se indigneazå: ²Atunci de ce-i mai månâncå, dacå n-are condi¡ii?² Amintindu-¿i de cåråbu¿i, el face observa¡ia cå ace¿tia ²au o groazå de picioare², dar ele sunt nera¡ional distribuite. Pentru rezolvarea neajunsului, ar trebui ²så înceapå råzboiul pentru reîmpår¡irea picioarelor². Captivul se gânde¿te ¿i la progres, opinând cå acesta nu poate fi oprit nici måcar într-un mediu ca cel în care a nimerit el: ²progresul e progres². Pe¿tilor li se atribuie un ²vis de aur²: înghi¡irea nadei celei mai mari.

            Dincolo de limbajul acesta de snoavå, de farså, toatå sporovåiala e doar un scut de apårare, ²surdina puså pe sentimentul tragicului² (Dumitru Micu). ²- Fac ce vreau, - î¿i zice eroul, încercând så se autoîmbårbåteze. Vorbesc. - Så vedem - dacå pot så ¿i tac. Så-mi ¡in gura (...). - Nu, mi-e fricå.² Orice e în stare Iona så suporte, afarå de tåcere. Vorbirea e singura lui modalitate de supravie¡uire. Mort, probabil, întrebându-se dacå a fost ²înghi¡it de viu sau de mort², dacå nu cumva a murit ¿i ²se pune problema² så se ²nascå² din nou, Iona î¿i biruie propria moarte prin logos. Printr-un logos care, pe de o parte, persifleazå situa¡ia tragicomicå pe care o traverseazå, iar pe de alta, poetizeazå starea de moarte. ¥nceputul tabloului al doilea, care prezintå personajul din interiorul primului pe¿te e un peisaj cu atmosferå venitå parcå din Duhovniceascå de Tudor Arghezi: ²¥ncepe så fie târziu în mine. Uite, s-a fåcut întuneric în mâna dreaptå ¿i-n salcâmul din fa¡a casei...² Liric impresionantå e ¿i rugåmintea cåtre mamå de a-l na¿te a doua oarå (tabloul al III-lea): ²- Mamå, - a¿ scrie - mi s-a întâmplat o mare nenorocire... Mai na¿te-må o datå! - Prima via¡å nu prea mi-a ie¿it ea.²

            Personaj-simbol, Iona e, nu doar în textul tipårit al piesei, ci ¿i pe scenå, o voce, înainte de orice. Vocea umanitå¡ii. ²E logosul coborât din mormânt ¿i, implicit, speran¡a învierii² (Dumitru Micu). To¡i venim pe lume, ¿i stråbatem timpul ce ne este dat, în interiorul unui ²chit², al unei temni¡e. Trupul este temni¡a sufletului. Din orice parte, sacrå sau profanå, ar fi privitå, condi¡ia umanå apare ca limitativå.

            Pierdut în labirint, Iona încearcå så gåseascå ie¿irea. Medita¡iile sale despre via¡å, moarte, oameni ¿i lucruri, aparte de aerul lor aforistic, glume¡, disperat etc., demonstreazå capacitatea dramaticå remarcabilå a ironiei de a structura un întreg univers uman. Lungul drum din întunericul labirintului cåtre lumina salvatoare de afarå relevå iluzoria ie¿ire: ²Naiv ce sunt! Poate am trecut de mult de locul unde eram la-nceput...trebuie så punem semne la fiecare pas, så ¿tii unde så te opre¿ti, în caz de ceva. Så nu tot mergi înainte. Så nu te råtåce¿ti înainte.²

            ²Råtåcirea înainte² a lui Iona este încercarea de întoarcere la o stare a egalitå¡ii de sine, o regåsire de sine. Cu fiecare balenå spintecatå, Iona ²se na¿te² din nou, accede la o nouå ¿anså de a fi el însu¿i, ca odinioarå, când s-a nåscut ²prima datå². Balenele înghi¡ite una de alta evocå proba labirintului sub forma de ²regressus ad uterum² despre care scrie Mircea Eliade (Aspectele mitului): ²Ideea fundamentalå este cå, pentru a avea acces la un mod superior de existen¡å trebuie repetatå gesta¡ia ¿i na¿terea, dar aceastå repeti¡ie se face ritual ¿i simbolic². Prin gestul repetat de-a lungul piesei, Iona încearcå abolirea timpului trecut în care s-au realizat ²toate legåturile care nu ¡in². Memoria are aici un rol important. Iona, cu o experien¡å de via¡å de acum definitå, intrat în labirint, apreciazå din ce în ce mai lucid-critic lumea cåreia îi apar¡inuse. Conven¡iile, prejudecå¡ile, falsitatea ¿i iluzoria securitate conferitå de o gândire condamnatå la imitare, îi apar din ce în ce mai primejdioase. Obsesia de a se na¿te din nou începe så prindå contur - ca o garan¡ie sigurå a unui alt Iona, liber, capabil så-¿i asume destinul ¿i nu så i se supunå. Sinuciderea lui Iona reprezintå concomitent moartea lumii vechi ¿i noua na¿tere, un nou Iona, plecând încrezåtor pe un alt drum. Redescoperirea propriei individualitå¡i reprezintå apoteoza: ²Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona!² Orbecåirea prin labirint aminte¿te de avatarurile spre libertate, spre luminå. Ie¿it din pântecele ultimului pe¿te, Iona constatå cå libertatea visatå nu-i cu putin¡å. De pe nisipul plajei murdare, orizontul i se aratå a fi ²un ¿ir nesfâr¿it de bur¡i. Ca ni¿te geamuri puse unul lângå altul², iar el va fi închis mereu între douå dintre ele. Gestul sinuciderii are o relevan¡å simbolicå. Iona a luat cuno¿tin¡å de propria lui for¡å interioarå: ²...acum, dacå stau så må gândesc, tot eu am avut dreptate. Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gre¿it-o. Trebuia s-o iau în partea cealaltå². Måre¡ia personajului constå în hotårârea de a nu se låsa înfrânt, de a continua cu orice risc: ²E invers. Totul e invers. Dar nu må las. Plec din nou.² ªi, spântecându-¿i pântecele exclamå: ²Råzbim noi cumva la luminå.²

[Lxn 59]

*psihologia

Se pare că Sorescu fusese prins în psihotronica militară, un fel de închisori psihice comuniste.

*politica

"Toți pentru unul, unul pentru toți"...

Un om "posedat", ce poate face, poate medita la raportul între libertate și "comunismul psihic". Este mai bună libertatea sau robia comunistă? Motiv pentru comuniști să cenzureze piesa.

Ar fi și o paralelă cu Ana lui Manole dacă vrei: Ana este un bun ultra-privat care este sacrificat totuși "pentru binele comun" sau Ana este un bun comun - un om între oameni - care este sacrificat și închis între ziduri pentru gloria...unui megaloman? 

 

Editat August 30, 2018 de Lxn