Jump to content
Forum Roportal
Minnye

Bijuterii

Rate this topic

Recommended Posts

Colierul de 33 milioane de Euro care a uimit elvețienii

 

grand-phoenix-necklace-605x.jpg
 

La ediția din acest a expoziției de ceasuri și bijuterii de la Baselworld, asistența a fost uimită de prezentarea unei bijuterii cu o valoare exorbitantă, dar și cu caracteristici incredibile. În ciuda declinului din industria ceasurilor și a bijuteriilor, astfel de opere de artă își găsesc clienți.

Trecând peste problemele prin care trec atât industria producătoare de ceasuri de lux cât şi organizatorii Baselworld, este demn de menţionat că, printre exponatele ediţiei din acest an a Baselworld, s-au aflat piese extrem de interesante. Culmea, multe dintre ele neavând legătură cu ceasornicăria de lux ci, mai degrabă, cu lumea strălucitoare a bijuteriilor. Chiar dacă este ţinută în umbră, această componentă a evenimentului anual de la Basel a uimit asistenţa prin exponatele cu preţuri prohibitive. Astfel, cea mai scumpă bijuterie prezentată la ediţia din 2017 a fost un colier al exclusivistei case Faidee. „The Grand Phoenix”, este o bijuterie formată din 24 de rubine birmaneze care totalizează 59,83 carate combinate cu diamante care, la rândul lor, adună 100,21 carate. „Grand Phoenix este o capodoperă de excepţie, o colecţie de rubine fără cusur a căror colectare a durat patru generaţii. Descoperirea unui singur astfel de rubin este o sarcină descurajantă, dar prin pasiunea noastră şi dorinţa de a excela dincolo de perfecţiune am reuşit un miracol neîntâlnit în industria bijuteriilor”, a declarat Ravi Lunia, directorul Faidee. Cu un preţ estimat la peste 33 milioane de Euro, „The Grand Phoenix” a intrat deja în atenţa marilor colecţionari.

 

capital.ro

 

 

 

E greu de digerat informatia asta, e frumos colierul dar precis n-as avea cu ce sa-l asortez, cu manusile menajere seamana la culoare dar nu se potrivesc ca textura ...  :haha: 

Edited by The Unknown

Share this post


Link to post
Share on other sites

Jadul este mai valoros ca aurul

Jad-ul este mai valoros ca aurul, dar cere-i pretul extractiei???   Nu ne face prea frumoasa nici piatra verde din pacate.

Peste 100 mineri au murit îngropați de vii după ce versantul s-a prăbușit peste ei.

https://www.fanatik.ro/peste-100-mineri-au-murit-ingropati-de-vii-dupa-ce-versantul-s-a-prabusit-peste-ei-pompierii-au-recuperat-26-de-cadavre-19246370

Share this post


Link to post
Share on other sites

Si ceasul de mana este o bijuterie insa cele de mai la moda au cam "depasit timpul" si utilitatea lor.    Ceasul traditional parca nu mai este necesar doar Kronometre cu o multitudine de functiuni electronice de care se poate servi doar un numar foarte mic si din cei care-si permit sa cumpere ceasuri elvetiene.

 

mido-ocean-star-decompression-timer-1961-limited-edition-m026.807.11.051.00-top.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Din Arizona vine linia modei Westului Salbatic creat in Tribul Navajo, se pronunta Navaho ca in spaniola.     Bunica de 96 de ani se ocupa da afacere , ea lucreaza cred cel mai mult sa deseneze noi modele ca sint foarte cerute si cautate pe marketul american de turisti.   Se vinde peste tot in kioscurile cu souveniruri langa orice monument, muzeu sau altceva de vizitat in Arizona.  Fiica si nepoatele le vand si online sa nu se uite de munca artistei ca nu oricine poate minuni din pietre locale albastre, nici nu stiu ce nume au.   Atasez poze si din ziarul maghiar din Ungaria cu bijuterii, limba Navajo a fost folosit in WWII ca limba secreta de comunicare sa nu fie inteles de inamic in caz de interceptare.   

https://annettebilagody.com/

https://indiancountrytoday.com/news/96-year-old-navajo-woman-becomes-an-internet-hit-LOc9U5oZIkizgnhYh9Dnkg

https://nlc.hu/szabadido/20200810/navajo-indian-nagymama-nyaklanc/

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

IMG_4728-1.jpg

Ora exacta al modei va fi dat tot de un ceas Elvetian, pe moment inchise firmele producatoare sau comercializare din cauza pandemiei.  Timpul nu se va schimba niciodata ... 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now

×