exista dureri care nu vor trece niciodata

[diana_1990 5]

Ma numesc Diana.Mama mea m-a nascut singura, s-a chinuit singura intr-o camaruta inchiriata fara curent electric sau apa curenta, intr-o dependinta a unei case izolate de langa oras.A aprins lumanari si a incalzit apa sa ma spele cu ajutorul unei butelii si a unui aragaz mic.Era frig, dar ea a adunat lemne pentru ca stia ca va veni ziua in care eu voi veni pe lume.Eu fiind un copil rezultat dintr-o dragoste neimpartasita, toata lumea a indemnat-o sa intrerupa sarcina, dar ea a ales sa ma aduca pe lume, mi-a spus ca simtea ce fel de om voi fi.

Pana la urma bunicii mei si strabunica au acceptat sa ma creasca, eu avand doar numele de fata al mamei in certificat, tatal figurand ca necunoscut.Erau niste oameni cu credinta in Dumnezeu, buni la suflet, cu bun simt, dar care erau parca urmariti de stigmatul meu de copil din flori, intr-un sat mic barfele si rautatile fiind la ordinea zilei.Eu nu am stiut nimic, traiam ca si cum ar fi normal sa nu am mama si tata, dar uneori ma uitam in zare si parca asteptam ceva, inima mea de copil suspina dupa ceva, dar nu stiam ce.Mama a hotarat sa isi refaca viata intr-o localitate aflata la mare distanta de cea in care traiam eu.Barbatul pe care l-a ales cred ca o iubea, a asigurat-o ca o va accepta si cu fetita ei.Problema era mama lui, o femeie rea si nemiloasa, martor imi este Dumnezeu ca nu exagerez, dimpotriva, incerc sa ii atenuez rautatea.Parintii viitorului meu tata vitreg erau in antiteza pur si simplu.Tatal lui,un om foarte bun si muncitor, mama lui o femeia care blestema pe oricine din orice motiv, avara,care daca avea mancare o ascundea cand venea un musafir si spunea ca fiul ei o lasa sa moara de foame.Numele ei era Ileana, si mai avea o fiica, L., la fel ca ea de rea. Dar sa revin la viata mea dinainte de a implini 6 ani.Eram la tara la bunici, toata lumea ma iubea, chiar daca cu o oarecare retinere, pe care eu nu o intelegeam.Veneau multi copii in vacante la bunicii lor, cu parintii, care le faceau toate mofturile.Atunci mi-am dat seama ce lipsea din viata mea.Dar bunicii mei erau gospodari si cum eu eram singurul copil din casa, bunica si strabunica mea imi gateau cu drag, de sarbatori taiau un brad din padurea care se afla chiar langa casa si il impodobeau cu cele mai frumoase bomboane pe care le-am vazut, faceau mereu focul ca sa imi fie cald pentru ca eram micuta , si cand ma trezeam gaseam sub perna dulciuri, hainute impletite si cizmulite, iar ele erau treze de la ora 3 ca sa faca turta dulce.Simteam o recunostinta asa de mare pentru ei incat la 3 ani as fi vrut sa car apa in locul lor si sa ma duc la camp sa-i ajut. Datorita lor la 4 ani si jumatate citeam, scriam si stiam tabla inmultirii, am fost primita in clasa intai la varsta de 5 ani.Apoi am cunoscut-o pe mama, care isi refacuse viata si am aflat ca aveam si o sora bebelus.M-a luat de la bunici si pot sa spun ca atunci a inceput infernul pentru mine.

Casa in care am ajuns era din chirpici, mama era ca o straina, o iubeam si o uram in acelasi timp din motive lesne de inteles.Din prima clipa mama tatalui meu s-a uitat la mine ca la un gunoi adus de pe drum.A inceput sa ma bata fara motiv, dar doar pe ascuns.Uneori sotul ei,'noul bunic' o mai vedea si ma scotea din mainile ei, dar pe urma ea lua din uneltele pentru camp si sarea la bataie la el, vroia sa il omoare, asa incepea scandalul.Nu-i dadea sa manance si il lasa sa doarma in ger intr-o bucatarie de vara, iar lemnele le incuia intr-o magazie ca sa nu se atinga de ele.De necaz el s-a apucat de baut.La sase ani am intrat in clasa intai la scoala din satul in care locuia mama,nu au acceptat anul facut la bunici pt ca eram prea mica.Eram o eleva model din punctul de vedere al cunostintelor, pentru ca in alte privinte eram ultima.Ma imbracam cu haine de-ale mamei si pantofii imi erau rupti mereu.De ghiozdan sau caiete nici nu mai zic, o geanta rupta de-a mamei si caiete imi mai dadeau profesorii.Acasa nu aveam loc la masa, daca mai apucam resturile lor de cateva zile era bine, dar uneori inconstienta aceea venea si le lua, imi lua farfuria din fata si zicea ca mai bine mananca porcii decat sa imi dea mie.La tara se munceste, iar eu de la 6 ani munceam la camp inainte si dupa scoala,ma trezeam la 4 si ma culcam tarziu, de invatat mai invatam noaptea la lumina lumanarii pentru ca tipau sa sting becul, ca se consuma curentul, si totusi am luat mereu premiul I si la liceu. Din fericire pentru sora mea, ea a avut un statut de privilegiata in casa, fiind fiica tatalui meu vitreg.Nu i se refuza nimic, iar bunica ei o rasfata din plin cu de toate.A intors-o impotriva mea, a invatat-o sa ma bata si apoi sa spuna ca eu am batut-o, luam portie tripla de bataie bunica sora si mama, care trebuia sa se conformeze..La 8 ani gateam pentru toti si spalam sarme intregi de rufe, pentru ca mama era foarte bolnava si cadea des la pat.Intr-o zi am vrut sa iau cateva mere din copac, eram lihnita de foame, dar bunica surorii mele m-a vazut si m-a batut cu o nuia pana am fost plina de sange.M-am spalat si ca de obicei nu i-am spus nimic mamei care era indeajuns de bolnava, dar eu abia mergeam de durere.Odata bunica sormii s-a dus la magazin si a venit acasa cu o sacosa plina de dulciuri, eram asa de bucuroasa, credeam ca imi va da si mie macar o bucatica de ciocolata.A inceput sa manance cu sora mea, mama si tata munceau pana tarziu, atunci cand mama era mai bine, iar ea avea libertate deplina.Mie mi-a dat ambalajele sa le duc la gunoi.Apoi sora mea a zis ca mai vrea ciocolata, si mi-a dat 5000 de lei, cum era atunci, sa ma duc sa-i iau.Am ajuns la magazin, i-am cumparat sormii o ciocolata mare si imi mai ramasesera cred 500 lei.Eu am crezut ca nu va observa daca imi iau si eu cea mai mica si ieftina ciocolatica.Am mancat ciocolatica si m-am dus acasa, apoi m-a intrebat unde e restul....de unde rest...imi era asa de frica de i-am spus ca nu am primit rest.M-a trimis inapoi sa il cer, dar eu am stat toata ziua ascunsa sub un pod pentru ca restul nu il aveam.Ea m-a cautat, iar cand m-a gasit am recunoscut ca imi era pofta si am luat o ciocolatica pt mine, si sa ma ierte.M-a fugarit pana m-a prins, ma scunsesem iar dupa vanzatoarea de la magazin..aveam poate 7 ani..m-a batut in ziua aceea de la magazin pana acasa, in vazul tuturor, eram toata numai sange, mi-a dat cu un par in cap, pentru ca asta a gasit pe strada.Nu m-am ridicat din pat o saptamana..era o durere in inima mea asa de mare ca as fi vrut sa dispar de pe pamant si ma intrebam care este vina mea.Vara dormeam in gradina si invatam pe prispa casei cand nu munceam, iar iarna dormeam intr-o camera ca o magazie, in care focul nu fusese facut niciodata, iar geamurile erau sparte sau crapate pe alocuri.De la 6 ani pana la 18 ani am carat saci grei pe ambii umeri, eu eram caruta lor, asa mi-am distrus coloana vertebrala iar la 24 ani am hernie de disc, mi se spunea mereu ca sunt o c...a si sa plec, ca aceea nu este casa mea.Ce sa spun, un milion de intamplari ma tulbura zi de zi si nu pot scapa de frica aceea, care persista si s-a dezvoltat in interiorul meu.La 13 ani eram deja in clasa a 9-a, luasem la testele nationale nota 9.63.Am intrat la matematica-informatica la cel mai bun liceu, dar pentru asta faceam 10 km pe zi naveta pe jos, nu am avut niciodata pachet la mine, iar cand ajungeam acasa mi se lua mancarea din fata.Colegii au fost mereu rai, cu toate ca eram prima din clasa imi spuneau taranca si radeau de mine, eram marginalizata mai ceva ca o cersetoare.Eram mandria profesorilor, dar cand era vorba de vreo excursie nici nu ma prezentam la scoala.In privinta igienei eram exigenta, imi faceam baie cu apa rece uneori ascunsa in gradina.Dar hainele, pielea arsa de soare si mainile mele zgariate spuneau totul despre mine.In clasa a XII-a am avut un prieten care ma iubea si mi-a promis ca o sa ne casatorim, iar cu facultatea ma ajuta el.Am avut inca o lovitura in preajma bacalaureatului cand el, Remus, a fost ucis in urma unui jaf.Nu mai aveam nici o speranta, urma sa devin sclava lor. Ma mai consolam cu animalele, cainii, pisicile, cativa ani nu am mancat carne din dragoste pentru ele, dar EA mi-a gasit punctul sensibil si a inceput sa omoare si sa chinuiasca animale in fata mea, stiind cat de mult ma doare.Am suportat sa fiu torturata, dar nu suportam ce facea si asa am sarit la ea la bataie.Dupa aceea chiar dormeam pe unde apucam, mai ajutam vecinii la treaba ca sa am ce manca, eram renegata complet.LAm luat bac-ul cu 9, am intrat la Al.I.Cuza la drept zi, dar nu aveam mici un ban.Mama era plecata deja de vreo 5 ani, dar le trimitea numai lor bani, bursa si alocatia tot lor, eu nu aveam un leu.Am plecat plangand in Italia, eram singura pe lume,am facut curatenie la negru.Am reusit sa ma inscriu la Drept ID in Romania, alta posibilitate nu aveam.Am luat licenta anul trecut, vorbesc 3 limbi straine fluent, germana italiana si engleza,dar totusi ma simt inutila.Fac des atacuri de panica, nu am incredere in nimeni si nu vreau pe nimeni.Cand eram acasa de disperare am luat de foarte multe ori toate pastilele pe care le-am gasit, dar mai mult rau mi-am facut, eu nu vroiam decat sa nu mai exist ca sa nu mai deranjez pe nimeni.Nici acum nu stiu cine e tatal meu, sincer cred ca e la fel ca toti cei care m-au facut sa sufar atat.Mama vorbeste cu mine la telefon doar daca ma simt bine, daca nu nu vrea sa auda nimic.Nu sunt urata, laşa, fricoasa sau ignoranta.Dar nu am o baza stabila pe care sa ma sprijin, nu am nimic..Cand ma duc in tara stau la pensiune sau hotel, nu am un loc sa fie 'acasa', iar toate astea ma fac sa fiu intr-o depresie continua

[The Bitch 15151]

Nici nu am cuvinte sa scriu ceva, plus ca m-am umflat de plans. D-zeu e orb.

 

PS: Cei care sunt tentati sa scrie comentarii gen smart ass, pe topicul asta, va rog eu din suflet, abtineti-va. Inchideti ochii pentru cateva secunde si meditati la ceva ganduri de energie pozitiva inspre fata asta. Poate universul va asculta.

Eu una ma duc sa termin de bocit si dupa aia sa-mi trag cateva palme cand ma mai apuca auto-compatimirea. Dupa ce am citit mesajul de mai sus m-a cuprins dezgustul de sine.

Editat August 27, 2014 de Naeema

[diana_1990 5]

Am scris ce aveam pe suflet, fara nici o alta intentie.In viata reala nu spun nimanui ce viata am si am avut, nu m-am autovictimizat niciodata.Doar simteam sa vorbesc cu cineva, si cum nu e nimeni langa mine, am scris aici.Stiu ca mai sunt si alte persoane in situatia mea, iar sentimentul care ramane in urma detine mereu controlul asupra noastra.Frica asta neintemeiata actioneaza ca un demon interior, cand se apropie cineva de mine deja imi fac planuri de aparare, nu mai pot gandi in acel moment ca poate persoana respectiva imi vrea binele.Multa sanatate tuturor

[Ampera 10661]

A fost, a trecut, s-a dus...Cu cat stai mai mult ancorata in trecut, cu atat ai mai putine sanse sa traiesti in prezent sau sa iti faci un viitor. Cu siguranta nu a fost usor sa ai o asemenea copilarie, e trist si nedrept, dar a trecut. Daca viata ta de atunci depindea de altii, acum depinde de tine cum ti-o faci, cum ti-o traiesti si cum ti-o planifici. Baza stabila pe care ti-o doresti nu trebuie sa fie trecutul tau si nici familia cu care ai copilarit. Baza stabila trebuie sa fie jobul de acum, prietenii pe care poti sa ti-i faci, relatia de cuplu pe care poti sa ti-o faci. Iar baza asta noua nu se construieste pe o baza destramata din trecut. Spui ca ai o educatie buna, ca stii 3 limbi straine, inconjoara-te de oameni care sa te aprecieze pentru ce esti acum si ce ai reusit, nu de oameni care sa-ti planga de mila pt copilaria trista pe care ai avut-o. Nu e nicio problema daca 'acasa' inseamna stat la hotel sau pensiune in perioada vizitei. Sunt f multi care fac asta cand revin in Ro ca sa-si vada 'casa', mult mai multi decat iti imaginezi. Casa nu inseamna doar locuinta unde ai crescut, ci strazile pe unde ai umblat, aleile, parcurile, locurile prin care ti-ai petrecut copilaria. Casa poate sa fie tot orasul, deci e ok sa stai intre alti pereti, dar in aceeasi 'casa'. Nu te mai lovi de treaba asta. Ai fost pedepsita destul in trecut, nu te mai pedepsi singura acum cu gandurile astea negre despre trecut.

Editat August 27, 2014 de Ampera

[Stu' 13009]

Ma numesc Diana.Mama mea m-a nascut singura, s-a chinuit ...

.Dar nu am o baza stabila pe care sa ma sprijin, nu am nimic..Cand ma duc in tara stau la pensiune sau hotel, nu am un loc sa fie 'acasa', iar toate astea ma fac sa fiu intr-o depresie continua

Nu mai cauta baza familiei acolo unde nu e.

Acesti oameni nu sunt capabili sa iubeasca si sa fie o familie in adevaratul sens al cuvantului. Indiferent ca era vorba despre tine, sau despre alt copil - ar fi procedat la fel. Mandria de a avea un sange de-al lor (facand aici referire la sora ta de sange) - e una, iubirea si adevarata educatie este cu totul altceva. Sa nu ai impresia ca ei i-a fost mai bine, a fost mai iubita...ci doar unealta a mandriei lor prostesti. Nu stiu unde este sora ta acum si ce face, dar cred ca pot sa bag mana in foc ca nu este nici ea fericita.

 

Cand iesi pe strada ai sa vezi oameni diversi, de la bogati la saraci, de la fericiti la nefericiti, de la veseli la tristi. Fii constienta insa ca fiecare dintre ei ascunde durerile lui, amintirile lui, stigmatul lui. Tu nu te identifici cu stigmatul tau, la fel cum ei nu se identifica cu stigmatul lor.

Cuvantul stigmat a fost inventat de catre om, de catre cei care privesc si judeca, fara sa caute sa inteleaga, fara sa fie capabili sa inteleaga.Au handicapul lor, prin urmare, dar ei nu sunt constienti de asta, asa ca nu isi pot vedea singuri 'stigmatul' lor.

In spatele fiecarui om se afla o poveste, mai multe dezamagiri, mai multe lupte, mai multe cicatrici, temeri si singuratate.

Cu nimic nu poti sa lupti in viata asta dintre cele care vin si pe care nu le poti controla - dar cu singuratatea.

Oameni renegati, agresati, considerati incapabili de meserii de 'clasa' familiei lor, cu o copilarie fara jucarii, cu handicapuri fizice, marginalizati, bolnavi...nimeni nu scapa! Mai mult sau mai putin, suferim cu totii. E un fapt.

 

Nu iti mai cauta baze inexistente. Ce nu a fost baza atunci cand se cerea ca apa si aerul sa fie, nu va fi niciodata.

Daca va fi sa ai vreodata o familie, va fi familia din prezent-viitor, pentru ea lupta cu toate angoasele, temerile, dezamagirile. Oamenii din jurul tau care au suferit si ei (fii sigura), nu reusesc sa ajunga la o liniste constanta (cu mici scapari) pentru ca au suferit mai putin, ci pentru ca si-au dorit mai mult sa razbata.

 

Viata nu este un norisor roz, este o lupta. Poate fi o lupta care sa aduca si frumosul ce te va ajuta sa traiesti mai usor, dar a fost si va fi o lupta de rezistenta.

Nu te mai stigmatiza doar pentru ca te stigmatizeaza altii, sau te-au stigmatizat. Tu esti ce esti TU. Un suflet liber, care nu poate schimba ce nu poate schimba, dar poate lupta sa schimbe ce poate schimba.

 

Schimba perspectiva. Incepe cu asta. Nu te mai privi ca pe omul slab si agresat din trecut, ci ca pe omul puternic si daca vrei, protector, din prezent si viitor. In urma suferintelor ai dezvoltat o capacitate imensa in a intelege si prin urmare - a alina - durerile celor care sunt slabi acum si daca vor lupta - vor fi puternici pe mai departe.

Fii tu mai mult, fii durere mai putin. Deseneaza-ti viata cu culorile frumoase din jurul tau si umple-ti sufletul cu lupta spre frumos, spre liniste.

Nu iti mai da ragaz sa suferi, nu mai lasa loc in mintea ta de clipele grele..da, ele revin, dar asa cum revin, dispar. Nu se mai intampla.

S-a intamplat.

Se vor intampla si altele.

 

Cauta oameni care sa te iubeasca . Nu renunta. Ei iti vor da energie sa razbati peste orice. Ca este un animalut, ca este o pasiune, ca sunt niste prieteni sau oameni care au nevoie de ajutorul tau, ca este un om care sa iti ofere o familie in sensul conventional al cuvantului...lupta sa aduci iubirea in viata ta.

Familia poate fi orice iti aduce incredere, bucurie si alinare.

 

Fruntea sus, e o noua zi.

O noua clipa si crede-ma, crede-ma cand iti spun - e dreptul tau sa deschizi fereastra si sa gasesti lumina!

Ai si capacitatea asta, nu doar capacitatea de a suferi.

Am scris ce aveam pe suflet, fara nici o alta intentie.In viata reala nu spun nimanui ce viata am si am avut, nu m-am autovictimizat niciodata.Doar simteam sa vorbesc cu cineva, si cum nu e nimeni langa mine, am scris aici.Stiu ca mai sunt si alte persoane in situatia mea, iar sentimentul care ramane in urma detine mereu controlul asupra noastra.Frica asta neintemeiata actioneaza ca un demon interior, cand se apropie cineva de mine deja imi fac planuri de aparare, nu mai pot gandi in acel moment ca poate persoana respectiva imi vrea binele.Multa sanatate tuturor

Nici nu trebuie sa gandesti de la inceput daca iti vrea sau nu binele.

Lasa timpul sa iti castige increderea. Timpul in a cunoaste o persoana.

Nu spune nimeni sa ai incredere gratuita in nimeni, ci doar sa le dai o sansa oamenilor..caci printre ei s-ar putea gasi cativa oameni care sa iti redeschida sufletul si sa iti ofere bucuria.

Editat August 27, 2014 de stupid_me

[diana_1990 5]

Ganduri bune tuturor.Eu cred in Dumnezeu si stiu ca nu ma va lasa cu sufletul gol.Multumesc pentru cuvintele voastre

[Stu' 13009]

Ganduri bune tuturor.Eu cred in Dumnezeu si stiu ca nu ma va lasa cu sufletul gol.Multumesc pentru cuvintele voastre

Sa stii ca lupta asta nu este intre/cu tine si/sau  Dumnezeu, daca tu crezi in El.

Este intre tine si viata care ti-a fost data.

 

Putere!

Editat August 27, 2014 de stupid_me

[diana_1990 5]

Ca raspuns..Sora mea este fericita, are deja un baietel pe care l-am botezat eu si este casatorita cu un baiat foarte bun.Are tot ce isi doreste, eu ma bucur pentru ea.Dar ma suna doar daca are nevoie de bani..lupul paru-si schimba ..

[Fiero 23210]

diana, tu cred ca nu iti dai seama cat esti de frumoasa. Ai trecut prin atatea, dar acum esti un om pe picioarele lui, capabil sa se descurce singur. Si nu detectez la tine nici cea mai mica urma de ura. E lucru mare ca ai reusit sa razbati si ai ramas om! Viata e stramba, nu i se da fiecaruia dupa merit, asa ca nu-ti amari sufletul daca observi ca oameni care in trecutul lor au facut rau o duc acum bine. Esti o supravietuitoare, iar chestia asta trebuie sa te intareasca, sa te faca sa lasi in urma trecutul si sa privesti cu mai mult optimism viitorul. Si nu te mai lasa exploatata, pt. ca tu chiar n-ai nicio datorie fata de nimeni.

Editat August 27, 2014 de Fiero

[The Bitch 15151]

Am scris ce aveam pe suflet, fara nici o alta intentie.In viata reala nu spun nimanui ce viata am si am avut, nu m-am autovictimizat niciodata.

 

Nu ai inteles ce am vrut sa zic Diana. Eu am tendinta uneori sa ma auto-compatimesc pentru ranile copilariei mele, dar citind mesajul tau am realizat ca exista persoane care intradevar au avut calvare in viata si ca eu ar trebui sa tac si sa nu ma mai auto-compatimesc, ca nu am nici macar pe jumatate motivele sa o fac.

Editat August 27, 2014 de Naeema