Sari la conținut
Forum Roportal
gabrielaion

Si eu caut sponsor

Postări Recomandate

Am citit despre un tanar de 19 ani care cauta sponsor .Spre ghinionul meu am cu 26 de ani mai mult , imi place sa scriu povesti si caut sponsor si eu!!!.

Moda doctoratelor actuale este de a copia rand cu rand de pe la altii si a te semna ...nu dam nume ,nu e frumos!

Eu am incercat sa scriu din ispravile copiilor mei si din ghidusiile elevilor mei . Sunt profesoara , iar scrierile sunt adresate celor mici.

Pentru a edita cartea ma costa mult si bine -am rugamintea sa nu invidiati salarizarea din invatamant!!!- si nu am nici mult , nici bine . Aveti vreo idee?

 

 

 

Educaţie

 

 

Mămica stă de vorbă în sufragerie , la o cafea cu cornuleţe, cu învăţătoarea lui Ionuţ. Discută despre un eveniment neplăcut petrecut la o clasă mai mare.

-Aşa se întâmplă dacă nu primesc educaţie de mici ; pe calculator găsesc numai prostii ; şi dacă nu le găsesc le caută!

Ilenuţa , ochi şi urechi toată, se joacă cu literele pe tabla magnetică ; este şi ea la şcoală , la şcoala ei.

Trebuie să le dea educaţie ! dar cui? Moş ,văzând că este rost de boalili pentru el , s-a strecurat pe nevăzute afară la găini. Acolo fugea ori de câte ori avea fetiţa planuri mari cu el .

-Dacă mai stau mult pe cuibar , am să-ncep să fac ouă! gândea Moş de-o bucată de vreme .

În căutare de subiecţi ai educaţiei Ilenuţa ia o crenguţă de vişin , rămasă pe jos de la curăţatul pomilor. Orătăniile din ţarc cu pui cu tot fac numai bine de o clasă de elevi .

Dar nu intră la ele ; le educă mai bine de pe lângă gard.

-Fii cuminte! apostrofează puii rând pe rând bătând cu crenguţa în gărduţul de plasă.

Cucoşul , roşu , mare şi pintenat pe spatele unei găini:

- Fii cuminte ! Las-o în pace ! Las-o !

Ascultător se dă jos ( spre mândria Ilenuţei ) şi se urcă pe alta , tot ciocănind-o în cap.

-Fii cuminte ! Nu ţi-am spus , dă-te jos!

A intrat în casă cu năsucul roşu , obrăjorii cu câte-un râuşor pe fiecare în parte agitând crenguţa în sus şi jos:

-Nu m-ascultă! N-o lasă! şi-o ploiţă de plâns îi zdruncină umeraşii goi , prinşi de soare.

 

Sus , domnişoara învăţătoare se ţine strâns cu o mânuţă de gâtul bunicii , iar cu cealaltă flutură a educaţie în sus şi-n jos vărguţa printre păsări. Picioarele goale le are ascunse în sân la bunica ; n-a uitat când cucoşul ( needucatul!) a sărit şi a ciupit-o de săndăluţă ( a plâns atunci! )

- Nu mai mânca de jos , e murdar! Dă-te jos de pe poiată!

Prin uşa deschisă de la poiată îi zăreşte ochii lui Moş ca două luni paralele Clip! Clip!

-Moş! îl strigă ea .

Căţelul nu se clinteşte de pe cuibar .

-Moooş! îl strigă bunica .

Acum sunt în pauza mare. Domnişoara învăţătoare se odihneşte cu un obrăjor ascuns în puiul ei de pernă roz. Nu mai ţine picioarele în sân la bunica ; ţine o mânuţă!

 

La coafor

 

Dacă ar fi visat Moş as-noapte ce zi o să aibă, ori nu se mai trezea , ori îşi lua lumea-n cap, aşa cam până îi trecea Ilenuţei de coafor! Dar n-a visat!

Sus pe scăunel Ilenuţa este la coafor ; şi ea şi mămica : ea pe-un scaun special , mămica pe altul .

-Câte nu vezi şi auzi la coafor? Iar ea e toată numai ochi şi urechi.

Cu un pistol cu apă îi udă perişorul , apoi i-l piaptănă , ia cu forfecuţa un pic din vârfuri , o usucă cu feonul , îi leagă creţul de codiţă şi gata! Acasă! Dar nu-i gata mămica ; aşteaptă.

Tanti îi prinde mămicii părul în bigudiuri ; multe. De ce ? o să vadă ea.

Uşa se deschide şi intră o doamnă care vrea Doar un filat , drăguţă! Are un căţel ce-o aşteaptă cuminţel exact lângă fotoliul unde stă ea .

-Întâi am coafat-o pe Suzi , acum e rândul meu ! râde doamna.

Suzi , căţeluşa , e ca scoasă din cutie : creaţă , creaţă , blana-i străluceşte şi-un parfum ! de te-ameţeşte.

-Şi Moş ? Doamne a uitat să-l ia la coafor ! Las’ că-l coafează ea acasă!

Înarmată cu pistolul cu apă de spălat geamuri ( l-a găsit în baie, apa albastră e mai bună decât cea de la coafor!) , peria de păr, forfecuţa mică şi o pungă de bigudiuri ( s-a luminat între timp, bigudiurile fac părul creţ!) îşi instalează coaforul lângă piscina ei mică .

Lui Moş i se vede din când în când capul deasupra piscinei; îl spală . În piscină nu este apă decât două , trei linguri dar ce importanţă are? Tot îi îndeasă boticul în ochiurile de apă :

-Ţine ochii închişi! Să nu-ţi vină spumă! Ustură!

Îl perie . El e un ghemotoc de lână albă şi deasă , deasă ; e un pui de ciobănesc mioritic.

Îl stropeşte ,din când în când ,cu pistolul de spălat geamuri .Cu forfecuţa îi ia din vârfuri:

-Nu te mai foi , să nu iau prea mult!

Îl tunde binişor pe-o parte , apoi urmează bigudiurile .

Bigudiuri! Moş are ochii mari , mari , în poalele rochiţei albastre cu floricele roşii.

Vine bunica : leap! leap! se aud paşii pe trotuar.

- Doamne! Îl însori! Ce l-ai gătit aşa ?

Cu ochii languroşi Moş dă din codiţă ; un lătrat ca un scâncet de copil.

Cât se ridică Ilenuţa să-i povestescă ce şi cum , Moş o ia la sănătoasa în curtea din spate, mâncând pământul cu bigudiurile săltăreţe în spinare .

- Lăudărosul! Se duce să se laude la găini!

 

 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×