Liberi Dintotdeauna....

[Clear Light 238]

"Dat fiind faptul ca natura nonduala a constiintei este neschimbatoare si libera de complexitate, totul este asemenator naturii spatiului-tot ceea ce apare, apare reveland instantaneu conditia proprie atemporala vesnica.

Tot ceea ce dainuie, dainuie in mod atemporal si tot ceea ce e liber , e deja liber din vesnicie.

Cu toate ca in contextul unui miraj exista aparenta ca acea manifestare ar fi apa, mirajul este deja gol de a fi apa, pentru ca de fapt nu a existat niciodata ca apa.

In mod similar toate fenomenele, neavand o natura independenta, sunt vesnic goale de o esenta , fara identitate si astfel sunt vesnic libere de o substanta sau caracteristici proprii.

In acest fel , orice aparitite senzoriala care s-ar manifesta in exterior sau orice stari de constiinta care s-ar manifesta in interior, sunt toate inca de la inceput lipsite de posibilitatea de a fiinta, deci cu alte cuvinte ele cu siguranta nu cunosc vreodata existenta, chiar daca ele par a intra in fiinta sau par a se naste.

In prezent , tot ceea ce -in spatiul mintii-pare ca persista, este lipsit de o esenta care ar putea crea posibilitatea de a dainui, fiind astfel liber de orice constrangere, dar care in mod evident se manifesta sub forma unei aparitii care

insa nu exista cu adevarat.

In final, ceea ce pare a inceta , este de fapt lipsit de orice esenta care ar putea inceta.Deoarece lucrurile fiind nenascute ele nu pot dainui, iar faptul ca ele nu au existat vreodata ca ceva care ar putea inceta face ca - a ne gandi la ele in acesti termeni- aceasta situatie sa fie similara cu cea in care apa dintr-un miraj ar dispare sau ar inceta sa mai fie.

Acesta fiind pur si simplu un caz de perceptie gresita, deoarece nimic nu inceteaza , la un moment dat, in tine, se va naste o experienta dincolo de dubii ca de fapt nimic nu a existat vreodata ca ceva care ar putea inceta.

Ar trebui sa intelegi ca deoarece lucruile sunt deja libere in sensul ca ele nu au cunoscut vreodata existenta, nu este necesar a elibera-prin intermediul diverselor antidoturi(meditatie,diverse alte practici)- nimic din ceea ce apare in lumina naturii constiintei."

Indiferent ce se intampla sau ce pare ca s-ar intmpla, chiar daca raiul si pamantul ar schimba locurile,

Exista acea stare libera de obscuritati, de o deschidere relaxata , vasta fara insa vreun fundament,

Fara vreun punct de referinta , nebuloasa, efemera, evanescenta,

Aceasta este modalitatea de a fi a unui lunatic, liber de dualitatea sperantei si fricii.

Cu o viziune si o meditatie lipsita de constrangeri, constiinta obisnuita-duala inlantuita de solidificare se prabuseste

Si liber de incurcaturile unei gandiri lacome nu exista vreun lucru anume care sa fie obtinut sau spre care sa tindem.

Cum asa ? ai putea intreba.

Deoarece functia eliberatoare nu rataceste(nu iese) niciodata in afara naturii adevarate a fenomenelor, exista libertate in starea care este dincolo de categorisiri si unde lucrurile isi reveleaza propria natura.Astfel orice se manifestsa percepi ca fiind manifestarea constiintei indestructibile nonduale care apare cu de la sine putere si realizezi ca acest lucru este asemenea cu reflectia propriului chip in oglinda.Deci , ceea ce percepi ca manifestandu-se in exterior-manifestarea propriei constiinte-nu e nimic mai mult decat expresia vacuitatii fara de origine.Deoarece adevarata ei natura este pura ca spatiul, intelegi ca aceasta, vacuitatea, imreuna cu natura adevarata a propriei constiinte se gasesc intr-o conditie indivizibila, nondula.Atunci, Indiferent ce se manifesta, e o expresie a vacuitatii, manifestarea constiintei.Intreaga agitatie din interiorul mintii este nestricata ,avand un caracter primordial ,nelasand vreo urma in spatiul naturii constiintei.Datorita faptului ca natura ei este vesnic aceeasi indiferent de timp-trecut, prezent,viitor- exista libertate in starea suprema de dincolo de constiinta ordinara-duala, stare in care nu mai trebuie facut nimic."

Longchen Rabjam

 

[Origen_2012 72]

Daca vorbim de o constiinta dintotdeauna ( sau de o multime de constiinte) , acest dintotdeauna mai poate fi inteles fara de inceput; din acesta perspectiva se poate pune intrebarea paradoxala daca costiinta libera dintotdeauna se poate exprima ca nu stie de originea sa ? Este constiinta limitata in a nu-si cunoaste originea ? sau in acest infinit constiinta isi pierde infinitul de unde vine ?

 

Numai despre Dumnezeu s-a spus ca este Dintotdeauna. Recunoastem ca din starea in care sintem nu putem pricepe cum vine acest dntotdeauna; este adevarat ca revelatia data sfintilor spune ca Dumnezeu este dintotdeauna ; dar mai spune ca in El nu este schimbare. Repet , ce am mai spus; daca individualitatiile constiente de sine au fost dintotdeauna atunci paradoxul ar fi ca insasi caderea ar fi parte din aceasta existenta care trece din atemporal in temporal, si in final nu este nici o etica finala fara de sfirsit, ci totul se invirte conform unui ciclu implacabil.

[Clear Light 238]

"Aparitiile care se manifesta sub forma celor sase obiecte senzoriale sunt expresii ale vacuitatii manifestandu-se in mod evident fara insa a exista cu adevarat. In contextul lipsei unei naturi independente , de sine statatoare, ele sunt vesnic libere.Deoarece cele sase facultati senzoriale cu constiintele lor aferente sunt in esenta vide , ele nu au cunoscut vreodata existenta , astfel fiind libere in spatiul fundamental al vacuitatii.Neavand support sau fundament, aparitiitle senzoriale impreuna cu mintea sunt din vesnicie libere in chiar interiorul esentei spatiului fundamental al constiintei ,astfel neexistand nimic care sa intre in existenta cu adevarat ,in vreo forma anume, ca vreo esenta sau ca vreun fenomen care ar putea fi identificat in mod independent.

Lucrurile pur si simplu apar ca fiind false, dar de fapt ele nu au existat vreodata , nici macar ca falsitati.

Astfel, chiar daca aceste expresii ale vacuitatii-in mod clar manifeste dar neexistand cu adevarat - se manifesta precum reflectia lunii in ocean , in "pantecele" spatiului fundamental (al constiintei), vacuitatea suprema dincolo de orice extrema, ele de fapt se nasc fara a avea o natura independenta.

Deci nu e necesar , absolut deloc a renunta la aceste aparitii ,a le accepta sau a le trata prin prisma fricii si a sperantei sau a le examina sau investiga in vreun fel anume."

Longchen Rabjam

Daca vorbim de o constiinta dintotdeauna ( sau de o multime de constiinte) , acest dintotdeauna mai poate fi inteles fara de inceput; din acesta perspectiva se poate pune intrebarea paradoxala daca costiinta libera dintotdeauna se poate exprima ca nu stie de originea sa ? Este constiinta limitata in a nu-si cunoaste originea ? sau in acest infinit constiinta isi pierde infinitul de unde vine ?

 

Numai despre Dumnezeu s-a spus ca este Dintotdeauna. Recunoastem ca din starea in care sintem nu putem pricepe cum vine acest dntotdeauna; este adevarat ca revelatia data sfintilor spune ca Dumnezeu este dintotdeauna ; dar mai spune ca in El nu este schimbare. Repet , ce am mai spus; daca individualitatiile constiente de sine au fost dintotdeauna atunci paradoxul ar fi ca insasi caderea ar fi parte din aceasta existenta care trece din atemporal in temporal, si in final nu este nici o etica finala fara de sfirsit, ci totul se invirte conform unui ciclu implacabil.

 

Aceste fragmente oferite de mine aici sunt aplicatii pur practice.

 

Insa intrebarile tale sunt pur intelectuale si nu provin dintr-o intelegere directa a modului in care contiinta este in sine.Dar nu-i nimic .

Nu toata lumea are acces la acest tip de demers.

 

Insa pentru a intelege cum constiinta in adancimea ei este dintotdeauna e nevoie de un demers specific, acela de a sti sa privesti in interior si a urma anumiti pasi.

Deorece natura constiintei este dincolo de orice limita ea poate lua orice forma si se poate cunoaste pe sine.Aceasta cunoastere se poate realiza numai prin intoarecerea ei asupra ei insisi.Cand ea se intoarce asupra ei insisi ea are ocazia de a-si cunoaste natura.Aceasta natura nu poate fi categorisita si nu poate face obiectul unei analize.Deoarece demersul analitic apartine mintii ignorante, duale, constiintei ordinare care nu poate functiona decat in contextul obiect-subiect.Pe cand natura mintii sau a contiintei este dincolo de aceste limite neputand fi restrictionata de inlantuirea inerenta gandirii analitice.

 

Intrebarea ta presupune ca ea constiinta ar avea o origine "Este constiinta limitata in a nu-si cunoaste originea ? "

Deoarece Conceptul de "origine" apartine unei dialectici duale -existentiale -nu putem vorbi de origine in contextul constiintei care se cunoaste pe sine.Caci in momentul in care se cunoaste ceea ce se cunoaste este insasi realitatea intregii manifestari, aceea de a fi vida, goala de esenta, dincolo de expresie dara care se manifesta totusi in mod misterios avand un caracter inefabil, unitar,vast dincolo de orice obstructie temporala inerenta mintii si care se alipeste de caracteristicile inventate ale lucrurilor.

Cand ea se cunoaste pe sine ea cunoaste tot ceea ce poate fi cunoscut caci cunoaste "esenta" intregii manifestari.Ca atare ea cunoaste in acel moment, daca vrei pana si esenta unei presupuse origini.

 

Iar la nivelul acestei discutii dumenzeu este doar un concept .

Editat Ianuarie 27, 2014 de Jnanadakini

[Origen_2012 72]

 

"Aparitiile care se manifesta sub forma celor sase obiecte senzoriale sunt expresii ale vacuitatii manifestandu-se in mod evident fara insa a exista cu adevarat. In contextul lipsei unei naturi independente , de sine statatoare, ele sunt vesnic libere.Deoarece cele sase facultati senzoriale cu constiintele lor aferente sunt in esenta vide , ele nu au cunoscut vreodata existenta , astfel fiind libere in spatiul fundamental al vacuitatii.Neavand support sau fundament, aparitiitle senzoriale impreuna cu mintea sunt din vesnicie libere in chiar interiorul esentei spatiului fundamental al constiintei ,astfel neexistand nimic care sa intre in existenta cu adevarat ,in vreo forma anume, ca vreo esenta sau ca vreun fenomen care ar putea fi identificat in mod independent.

Lucrurile pur si simplu apar ca fiind false, dar de fapt ele nu au existat vreodata , nici macar ca falsitati.

Astfel, chiar daca aceste expresii ale vacuitatii-in mod clar manifeste dar neexistand cu adevarat - se manifesta precum reflectia lunii in ocean , in "pantecele" spatiului fundamental (al constiintei), vacuitatea suprema dincolo de orice extrema, ele de fapt se nasc fara a avea o natura independenta.

Deci nu e necesar , absolut deloc a renunta la aceste aparitii ,a le accepta sau a le trata prin prisma fricii si a sperantei sau a le examina sau investiga in vreun fel anume."

Longchen Rabjam

 

Aceste fragmente oferite de mine aici sunt aplicatii pur practice.

 

Insa intrebarile tale sunt pur intelectuale si nu provin dintr-o intelegere directa a modului in care contiinta este in sine.Dar nu-i nimic .

Nu toata lumea are acces la acest tip de demers.

 

Insa pentru a intelege cum constiinta in adancimea ei este dintotdeauna e nevoie de un demers specific, acela de a sti sa privesti in interior si a urma anumiti pasi.

Deorece natura constiintei este dincolo de orice limita ea poate lua orice forma si se poate cunoaste pe sine.Aceasta cunoastere se poate realiza numai prin intoarecerea ei asupra ei insisi.Cand ea se intoarce asupra ei insisi ea are ocazia de a-si cunoaste natura.Aceasta natura nu poate fi categorisita si nu poate face obiectul unei analize.Deoarece demersul analitic apartine mintii ignorante, duale, constiintei ordinare care nu poate functiona decat in contextul obiect-subiect.Pe cand natura mintii sau a contiintei este dincolo de aceste limite neputand fi restrictionata de inlantuirea inerenta gandirii analitice.

 

Intrebarea ta presupune ca ea constiinta ar avea o origine "Este constiinta limitata in a nu-si cunoaste originea ? "

Deoarece Conceptul de "origine" apartine unei dialectici duale -existentiale -nu putem vorbi de origine in contextul constiintei care se cunoaste pe sine.

Caci in momentul in care se cunoaste ceea ce se cunoaste este insasi realitatea intregii manifestari, aceea de a fi vida, goala de esenta, dincolo de expresie dara care se manifesta totusi in mod misterios avand un caracter inefabil, unitar,vast dincolo de orice obstructie temporala inerenta mintii si care se alipeste de caracteristicile inventate ale lucrurilor.

Cand ea se cunoaste pe sine ea cunoaste tot ceea ce poate fi cunoscut caci cunoaste "esenta" intregii manifestari.Ca atare ea cunoaste in acel moment, daca vrei pana si esenta unei presupuse origini.

 

Iar la nivelul acestei discutii dumenzeu este doar un concept .

 

 

Stau si imi mintesc cum cuvintele isi pierd continutul:

 

".Cand ea se intoarce asupra ei insisi ea are ocazia de a-si cunoaste natura. Aceasta natura nu poate fi categorisita si nu poate face obiectul unei analize."

 

Si : "Caci in momentul in care se cunoaste ceea ce se cunoaste este insasi realitatea intregii manifestari, aceea de a fi vida, goala de esenta, .."

 

Daca aceasta "constiinta " are o natura si poate sa si-o cunoasca asa cum spui mai sus , cum scrii in alt loc de mai spui ca este " goala de esenta".

 

Faptul ca cineva intreaba de originea unei naturi nu inseamna ca analizeza acea natura; a analiza inseamna a cauta sa intelegi structurile naturii si eventual legitatile acelei naturi. O exprimare concisa cu exprimarea terminilor ar face sens.

 

Acest mod de exprimare legat de "existenta" este in afara logicii limbajului. Prin definitia ta tu spui ca in atemporal " nu au cunoscut existenta".

 

A fi , inseamna a exista; Daca cineva "vede realitati" pe care noi nu le "vedem " atunci acele realitati trebuiesc descrise cu un limbaj comun.

 

Nimeni nu o sa se apuce sa invete un limbaj nou , in care cuvinte cunoscute in dictionar sint folosite pentru altfel de obiecte.

 

Si apoi :

 

 

"Cand ea se cunoaste pe sine ea cunoaste tot ceea ce poate fi cunoscut caci cunoaste "esenta" intregii manifestari.Ca atare ea cunoaste in acel moment, daca vrei pana si esenta unei presupuse origini."

 

Ce poate sa se insemne aceasta "presupusa " origine ? or are origine, or nu are ?

 

Referitor la aceasta "cunoastere", in crestinism exista ceva mai clar; cum sa ma cercetez eu pe mine si cu ce sa cercetez ?

 

Iata raspunsul:

 

"Noua insa Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Sau. Caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile lui Dumnezeu."( 1 Cor. 2.11).

 

Practic nu vad o evidenta a acestui "dintotdeauna" a unei constiinte individuale.

 

Ce observ este un indemn la un exercitiu care ar da o "revelatie" a acestui adevar . Exercitiile care pot duce la o descoperire si exersare a puterilor latente ale sufletului , nu sint o garantie ca"revelatiile" sint din adevar .

 

Exista un verset care il repet din VT " Nebunul zice in inima sa ca nu este Dumnezeu." Nu stiu daca spui aceasta, este doar o atentionare ; sintem datori sa ne ajutam fiecare sa cautam adevarul. Nu putem renunta la ratiune, dar nici nu putem absolutiza ratiunea. Nu putem sa ne bazam nici pe revelatiile personale care nu sint confirmate si in alt fel.

Este adevarat ca exista o intuitie de urmat. Dar exista o cale sigura. Dumnezeu da har celor smeriti.

 

Daca tu crezi ca noi existam dintotdeauna si nu am fost creati , si mai mult nu a existat nici o evolutie ci pur si simplu am fost desavisiti dintotdeauna , acest lucru este de neinteles. Materialisti postuleaza ca materia este dintotdeauna, dar nu au avut alta pretentie decit ca materia evolueaza.

 

Din ce spui tu noi toti am fost Dumnezeii fara de inceput. Si mai greu de lamuit este cum "Dumnezeii" fara de inceput au cazut.

 

Este mai usor de acceptat creatia si un Creator, decit aceasta viziune prezentata. Este adevarat ca seductia descoperiri puterilor sufletesti te poate duce intr-o asemena stare de a crede ca noi sintem fara de inceput si necreati.

 

Ca sintem cazuti din atemporal, sint de acord, dar ca sintem dintotdeauna fara de inceput ramine de vazut pe cine am crezut. Lasam la o parte ce inseamna a fi in atemporal. In cuvintele logici nu se poate exprima, dar cred intr-o asemenea realitate, intru cit ea a fost exprimata si de mari sfinti ai crestinatatii; si altfel nu am putea intelege multe lucruri din Scriptura.

[Clear Light 238]

Stau si imi mintesc cum cuvintele isi pierd continutul:

".Cand ea se intoarce asupra ei insisi ea are ocazia de a-si cunoaste natura. Aceasta natura nu poate fi categorisita si nu poate face obiectul unei analize."

 

Lucrurile sunt perfect clare.

Insa daca nu esti familiarizat cu propria minte si nu ai facut demersuri specifice pentru a intelege modul in care ea exista si cum participa la experienta toate lucrurile spuse aici ti se vor parea ilogice sau greu de inteles.

 

Si : "Caci in momentul in care se cunoaste ceea ce se cunoaste este insasi realitatea intregii manifestari, aceea de a fi vida, goala de esenta, .."

Daca aceasta "constiinta " are o natura si poate sa si-o cunoasca asa cum spui mai sus , cum scrii in alt loc de mai spui ca este " goala de esenta".

 

Faptul ca ea este goala de esenta nu inseamna ca ea nu are posibilitatea de a se cunoaste pe sine.Insa ceea ce cunoaste este exact modul in care ea se prezinta.Ca fiind goala de esenta dar avand in acelasi timp posibilitatea de a crea (datorita unei energii creatoare) si de a reflecta asemenenea unei oglinzi diversele lucruri care apar in campul ei.

 

Faptul ca cineva intreaba de originea unei naturi nu inseamna ca analizeza acea natura; a analiza inseamna a cauta sa intelegi structurile naturii si eventual legitatile acelei naturi. O exprimare concisa cu exprimarea terminilor ar face sens.

 

Faptul ca cineva intreaba de originea constiintei inseamna ca cel care intreaba intra in mintea duala care judeca si categoriseste folosindu-se de uneletele limitate ale acesteia pentru a intelege ceva care este dincolo de intelegerea mintii duale.Natura constiintei nu poate fi cuprinsa, batuta in cuie, rezolvata de analiza unei minti.

Iar faptul ca tu alegi sa intri in analiza , in timp ce ti se pare ca nu gresesti, indica de fapt ca nu esti familiar cu propria constiinta si natura ei.

Dintru inceput in acest demers e absolut necesar a face distinctie intre constiinta ordinara duala a mintii care analizeaza, judeca, alege si natura unica , singulara a acestei constiinte care este dincolo de analiza , judecata, alegeri..

Acest mod de exprimare legat de "existenta" este in afara logicii limbajului. Prin definitia ta tu spui ca in atemporal " nu au cunoscut existenta".

A fi , inseamna a exista; Daca cineva "vede realitati" pe care noi nu le "vedem " atunci acele realitati trebuiesc descrise cu un limbaj comun.

 

Pentru a intelege cum lucrurile nu cunosc existenta e nevoie a te familiariza cu propria constiinta si a deosebi urmatoarele aspecte:

1.Daca in momentul aparitiei unui obiect in campul constiintei el ramane distinct de natura constiintei sau aparitia lui este identica cu spatiul fundamental al constiintei in care apare.

2.Daca este deosebit de spatiul in care apare cum e posibil ca propria constiinta sa-l cunoasca?

3.Intra constiinta in el?

4.Intra obiectul in constiinta?

Si exista inca multe alte modalitati de investigatie.

Dar aceasta investigatie trebuie facuta direct prin a privi in interiorul tau (a intoarce constiinta asupra ei insisi) iar raspunsurile tale trebuie sa izvorasca direct din constactul cu realitatea cosntiintei si nu dintr-o anaiza pur intelectuala in care folosesti gandirea analitica fara insa a privi in interiorul propriei constiinte.

"Cand ea se cunoaste pe sine ea cunoaste tot ceea ce poate fi cunoscut caci cunoaste "esenta" intregii manifestari.Ca atare ea cunoaste in acel moment, daca vrei pana si esenta unei presupuse origini."

Ce poate sa se insemne aceasta "presupusa " origine ? or are origine, or nu are ?

 

E presupusa pentru ca acum in acest moment la nivelul cunoasterii propriei naturi constiinta cunoaste "esenta" a tot ce a fost, este si va fi.Insa in acel moment pentru a postula o origine este nevoie de a iesi din esenta intregii maniestari(cand cunosti tot ceea ce poate fi cunoscut) si a intra in dualitate si timp prin pornirea motoarelor gandirii analitice care formeaza concepte limitate, cum este originea in acest caz , incercand sa rezolve o problema imaginara " Pai si constiinta asta de unde vine ?"

"Unii maestri afirma urmatoarele:"Adevarata natura a fenomenelor nu poate fi cunoscuta prin intermediul gandirii analitice;dar poate fi cunoscuta in intregime prin intermediul perceptiei(unealta constiintei ordinare-duale), pentru ca ea de fapt poate face obiectul celor care percep adevarul in mod direct".Insa eu nu gasesc aceasta ca fiind acceptabil , deoarece acel tip de afirmatii nu sunt decat distinctii teroretice arbitrare, nu sunt decat conceptele celor care nu au avut o experienta decisiva cu privire la intelesul ultim in toata instantaneitatea lui.Complexitate exista in fiecare moment in care constiinta ordinara duala este ocupata cu gandirea, dar despre ce discut eu aici nu intra in raza de actiune a gandirii obisnuite pentru ca ceea la ce ma refer este intr-o contradictie vadita cu gandirea.Deci cand te odihnesti fara a implica constiinta ordinara ocupata cu speculatia si descrierea, ajungi la ceea ce se prezinta ca fiind intelesul ultim in toata instantaneitatea sa, aceasta situandu-se de fapt in raza de actiune a constiintei care se cunoaste pe sine.Aceasta pentru ca esenta constiintei, care salasluieste sub forma realitatii ultime si care nu e decat natura intregii manifestari, devine evidenta in acel context."

 

Longchen Rabjam

Editat Ianuarie 28, 2014 de Jnanadakini

[Lucia N 11235]

Si totusi, atat oamenii de stiinta, mai bine zis astrofizicienii (care pot sa fie atei sau nu), cat si oamenii credinciosi, religiosi, mai ales teologii (indiferent din ce religie fac ei parte si care cerceteaza asemenea astrofizicienilor si care au parte, asemenea Marilor Maestri, Initiatilor sau cum sunt denumiti de-a lungul vremurilor, de revelatii si miracole...), sunt tributari unei asa-zise "Lumini din Afara" , adica "Lumina Necreata" care, pur si simplu, ne hraneste. De aceea asa cum am mai spus mai demult (nu numai aci), parerea mea si nu numai a mea, bineinteles, este ca Dumnezeu slavit in Sfanta Treime(unii semeni de-ai nostri zic in "Sfanta Patrime") NU poate fi comparat cu nimeni si nimic din ceea ce a plasmuit mintea si firea omeneasca si, ca atare, nu poate fi clasificat, catalogat si "inregimentat" in complexul acesta uluitor al gandirii si trairilor umane stravechi si actuale. EL S-a revelat pe Sine, atat cat putem cuprinde noi cu mintea si inima, intru Mantuirea omului si a intregii fapturi.

Asadar si prin urmare.... totul se petrece doar cand vine vremea sau cum se zice : " toate la vremea lor".

"Liberi Dintotdeauna" suntem cand considera Dumnezeu.

Editat Ianuarie 28, 2014 de LuciaD

[Clear Light 238]

Si totusi, atat oamenii de stiinta, mai bine zis astrofizicienii (care pot sa fie atei sau nu), cat si oamenii credinciosi, religiosi, mai ales teologii (indiferent din ce religie fac ei parte si care cerceteaza asemenea astrofizicienilor si care au parte, asemenea Marilor Maestri, Initiatilor sau cum sunt denumiti de-a lungul vremurilor, de revelatii si miracole...), sunt tributari unei asa-zise "Lumini din Afara" , adica "Lumina Necreata" care, pur si simplu, ne hraneste. De aceea asa cum am mai spus mai demult (nu numai aci), parerea mea si nu numai a mea, bineinteles, este ca Dumnezeu slavit in Sfanta Treime(unii semeni de-ai nostri zic in "Sfanta Patrime") NU poate fi comparat cu nimeni si nimic din ceea ce a plasmuit mintea si firea omeneasca si, ca atare, nu poate fi clasificat, catalogat si "inregimentat" in complexul acesta uluitor al gandirii si trairilor umane stravechi si actuale. EL S-a revelat pe Sine, atat cat putem cuprinde noi cu mintea si inima, intru Mantuirea omului si a intregii fapturi.

Asadar si prin urmare.... totul se petrece doar cand vine vremea sau cum se zice : " toate la vremea lor".

 

 

Si in acest caz se vorbeste de o lumina sau o luminozitate a constiintei dar care nu vine din afara ei ci este una dintre cele doua fatete ale naturii constiintei.

Aceasta luminositate care nu trebuie confundata cu lumina propriuzisa este de fapt un atribut care descrie radianta sau efulgenta interioara care este indivizibila cu vacuitatea fara de origine.Aceastea doua nu pot insa fi identificate ca existand independent una de alta .

[Origen_2012 72]

 

Lucrurile sunt perfect clare.

Insa daca nu esti familiarizat cu propria minte si nu ai facut demersuri specifice pentru a intelege modul in care ea exista si cum participa la experienta toate lucrurile spuse aici ti se vor parea ilogice sau greu de inteles.

 

Faptul ca ea este goala de esenta nu inseamna ca ea nu are posibilitatea de a se cunoaste pe sine.Insa ceea ce cunoaste este exact modul in care ea se prezinta.Ca fiind goala de esenta dar avand in acelasi timp posibilitatea de a crea (datorita unei energii creatoare) si de a reflecta asemenenea unei oglinzi diversele lucruri care apar in campul ei.

 

Faptul ca cineva intreaba de originea constiintei inseamna ca cel care intreaba intra in mintea duala care judeca si categoriseste folosindu-se de uneletele limitate ale acesteia pentru a intelege ceva care este dincolo de intelegerea mintii duale.Natura constiintei nu poate fi cuprinsa, batuta in cuie, rezolvata de analiza unei minti.

Iar faptul ca tu alegi sa intri in analiza , in timp ce ti se pare ca nu gresesti, indica de fapt ca nu esti familiar cu propria constiinta si natura ei.

Dintru inceput in acest demers e absolut necesar a face distinctie intre constiinta ordinara duala a mintii care analizeaza, judeca, alege si natura unica , singulara a acestei constiinte care este dincolo de analiza , judecata, alegeri..

Pentru a intelege cum lucrurile nu cunosc existenta e nevoie a te familiariza cu propria constiinta si a deosebi urmatoarele aspecte:

1.Daca in momentul aparitiei unui obiect in campul constiintei el ramane distinct de natura constiintei sau aparitia lui este identica cu spatiul fundamental al constiintei in care apare.

2.Daca este deosebit de spatiul in care apare cum e posibil ca propria constiinta sa-l cunoasca?

3.Intra constiinta in el?

4.Intra obiectul in constiinta?

Si exista inca multe alte modalitati de investigatie.

Dar aceasta investigatie trebuie facuta direct prin a privi in interiorul tau (a intoarce constiinta asupra ei insisi) iar raspunsurile tale trebuie sa izvorasca direct din constactul cu realitatea cosntiintei si nu dintr-o anaiza pur intelectuala in care folosesti gandirea analitica fara insa a privi in interiorul propriei constiinte.

E presupusa pentru ca acum in acest moment la nivelul cunoasterii propriei naturi constiinta cunoaste "esenta" a tot ce a fost, este si va fi.Insa in acel moment pentru a postula o origine este nevoie de a iesi din esenta intregii maniestari(cand cunosti tot ceea ce poate fi cunoscut) si a intra in dualitate si timp prin pornirea motoarelor gandirii analitice care formeaza concepte limitate, cum este originea in acest caz , incercand sa rezolve o problema imaginara " Pai si constiinta asta de unde vine ?"

"Unii maestri afirma urmatoarele:"Adevarata natura a fenomenelor nu poate fi cunoscuta prin intermediul gandirii analitice;dar poate fi cunoscuta in intregime prin intermediul perceptiei(unealta constiintei ordinare-duale), pentru ca ea de fapt poate face obiectul celor care percep adevarul in mod direct".Insa eu nu gasesc aceasta ca fiind acceptabil , deoarece acel tip de afirmatii nu sunt decat distinctii teroretice arbitrare, nu sunt decat conceptele celor care nu au avut o experienta decisiva cu privire la intelesul ultim in toata instantaneitatea lui.Complexitate exista in fiecare moment in care constiinta ordinara duala este ocupata cu gandirea, dar despre ce discut eu aici nu intra in raza de actiune a gandirii obisnuite pentru ca ceea la ce ma refer este intr-o contradictie vadita cu gandirea.Deci cand te odihnesti fara a implica constiinta ordinara ocupata cu speculatia si descrierea, ajungi la ceea ce se prezinta ca fiind intelesul ultim in toata instantaneitatea sa, aceasta situandu-se de fapt in raza de actiune a constiintei care se cunoaste pe sine.Aceasta pentru ca esenta constiintei, care salasluieste sub forma realitatii ultime si care nu e decat natura intregii manifestari, devine evidenta in acel context."

 

Longchen Rabjam

 

 

"Si exista inca multe alte modalitati de investigatie.

Dar aceasta investigatie trebuie facuta direct prin a privi in interiorul tau (a intoarce constiinta asupra ei insisi) iar raspunsurile tale trebuie sa izvorasca direct din constactul cu realitatea constiintei si nu dintr-o anaiza pur intelectuala in care folosesti gandirea analitica fara insa a privi in interiorul propriei constiinte."

Din pacate modul in care pui lucrurile este ciudat. Vorbesti de parca tu ai ajuns sa stapinesti metafizica care se ocupa cu cunoasterea adevarului absolut.

Din moment ce folosesti cuvintele folosite de toti este nornal sa cautam o logica in comunicare. Negind logica ( si intrebarile care cer lamurire) ma intreb pentru ce mai scrii daca cuvintele exprimate nu pot fi urmarite in planul logic ?

Ne gasind raspuns trebuie sa trag o concluzie; perdeaua intunecata a exprimarii urmareste trezirea unei curiozitati care sa duca la un exercitiu eventual. La acest exercitiu ar porni daca cineva te-a crede chiar fara sa inteleaga. Adica cineva sa inceapa sa creada in tine ca ce spui este adevarul, dar subliniez fara sa inteleaga ce spui. Din acest punct acest cineva trebuie sa inceapa "exercitiile" care il va aduce la o anumita cale.

Si asa cum am mai scris prin aceasta "cale" directionata se va ajunge la acele puteri "oculte" care stim ca exista , dar care pentru multi sint o capcana din care greu se va mai iesi.

Este evident ca negarea lui Dumnezeu nu sta in adevar. Daca ai spune nu stiu daca exista un Creator ar fi o pozitie cinstita si corecta atita timp cit este sincera. O negare a existentei unui Creator presupune ca poti afirma adevaruri absolute . CInd esti intrebat de acest lucru te muti in transcendent afirmind ca logica noastra nu poate intelege ce afirmi tu.

Exista o inconsistenta evidenta, iar scopul scrierilor nu pot lamuri ce spui tu, deoarece nu se supun unei logici; atunci nu ne ramine decit sa te intrebam pe tine sa ne fi maestru si sa mergem pe caile tale. In final mai concis, as emulta ce ne scrii : " Voi nu puteti sa intelegeti ce va scriu, pentru ca nu este logic, da daca vreti sa intelegeti calcati pe urmele mele." Problema este ca urmind asemea cai nu poti stii unde poti ajunge....;

Am extras pentru lamurire definitia cuvintului ocult pe care l-am folosit.

Ce înseamnă cuvantul ocult?

• OCÚLT, -Ă, oculți, -te adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ♦ Științe oculte = doctrine și practici secrete care au ca obiect fenomene tainice, inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns², tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns¹, în taină. – Din fr. occulte.

[Clear Light 238]

"Si exista inca multe alte modalitati de investigatie.

Dar aceasta investigatie trebuie facuta direct prin a privi in interiorul tau (a intoarce constiinta asupra ei insisi) iar raspunsurile tale trebuie sa izvorasca direct din constactul cu realitatea constiintei si nu dintr-o anaiza pur intelectuala in care folosesti gandirea analitica fara insa a privi in interiorul propriei constiinte."

Din pacate modul in care pui lucrurile este ciudat. Vorbesti de parca tu ai ajuns sa stapinesti metafizica care se ocupa cu cunoasterea adevarului absolut.

Din moment ce folosesti cuvintele folosite de toti este nornal sa cautam o logica in comunicare. Negind logica ( si intrebarile care cer lamurire) ma intreb pentru ce mai scrii daca cuvintele exprimate nu pot fi urmarite in planul logic ?

 

Logica poate sa mearga numai pana la un punct.

Iar aceasta nu este metafizica caci acest demers practic nu se foloseste de concepte.

Si de la acel punct , in contextul acestui demers ea nu mai este folositoare.

E ca si cum ai trece podul dintr-o zona mlastinoasa intr-una desertica in care nu mai exista capcanele zonei mlastinoase.

 

Ne gasind raspuns trebuie sa trag o concluzie; perdeaua intunecata a exprimarii urmareste trezirea unei curiozitati care sa duca la un exercitiu eventual. La acest exercitiu ar porni daca cineva te-a crede chiar fara sa inteleaga. Adica cineva sa inceapa sa creada in tine ca ce spui este adevarul, dar subliniez fara sa inteleaga ce spui. Din acest punct acest cineva trebuie sa inceapa "exercitiile" care il va aduce la o anumita cale.

 

Cel care abordeaza aceasta cale , nu o abordeaza prin prisma credintei in cineva ci o abordeaza din dorinta de a descoperi propria conditie si pentru a se elibera de suferinta .

Raportarea la aceasta cale nu se face prin descoperirea cuiva in care sa crezi sau caruia sa-i crezi spusele.

Cu alte cuvinte este aproape inutil a aborda aceasta cale numai prin increderea in spusele cuiva.Aceasta ar fi similara cu situatia ridicola in care am crede pe cuvant un bucatar ca o reteta din cartea lui are un gust nemipomenit fara insa ca vreodata sa o gustm cu adevarat.

Cand cineva are dorinta de a descoperi ce aceasta cale ii poate oferi incepe sa studieze si eventual sa intre in contact cu cei care pot oferi instructiuni clare si pot demonstra ca aceasta realitate vesnica poate fi descoperita.Pe baza acelor instruciuni se incepe un demers practic in care la inceput se folosesc bineinteles concepte dar odata ce se intra pe domeniul ultim ele sunt abandonate.

Si asa cum am mai scris prin aceasta "cale" directionata se va ajunge la acele puteri "oculte" care stim ca exista , dar care pentru multi sint o capcana din care greu se va mai iesi.

 

Eu nu vorbesc de puteri oculte aici ci despre un adevar care ne priveste mereu in fata .

Este evident ca negarea lui Dumnezeu nu sta in adevar. Daca ai spune nu stiu daca exista un Creator ar fi o pozitie cinstita si corecta atita timp cit este sincera. O negare a existentei unui Creator presupune ca poti afirma adevaruri absolute . CInd esti intrebat de acest lucru te muti in transcendent afirmind ca logica noastra nu poate intelege ce afirmi tu.

 

Cand cineva se odihneste in natura constiintei , problematica teistica nu e decat o idee care apartine mintii conceptuale.Odihna in mijlocul spatiului fundamental al constiintei nu are de a face cu negari sau afirmari de pozitii care nu sunt decat pozitii ale mintii conceptuale.

 

Exista o inconsistenta evidenta, iar scopul scrierilor nu pot lamuri ce spui tu, deoarece nu se supun unei logici; atunci nu ne ramine decit sa te intrebam pe tine sa ne fi maestru si sa mergem pe caile tale. In final mai concis, as emulta ce ne scrii : " Voi nu puteti sa intelegeti ce va scriu, pentru ca nu este logic, da daca vreti sa intelegeti calcati pe urmele mele." Problema este ca urmind asemea cai nu poti stii unde poti ajunge....;

 

Acele citate nu sunt spusele mele ci sunt explicatii oferite de maestrii din trecut, In acest caz de Longchenpa, un mare maestru tibetan care a trait prin sec. 14 si care in ziua de azi este folosit ca punct de referinta in practica celor interesati de aceasta cale.

Pe de alta parte eu nu pot sa fiu maestru nimanui caci nu stiu sau nu am o cunoastere suficienta.Cei care sunt interesati au alte optiuni la indemana care in ziua de azi sunt destul de usor de accesat.

Si in final iti spun ca desi acel adevar al realitatii constiintei nu poate fi in intregime comunicat pe baza limbajului e posibil totusi a folosi indicatori si a formula instructiuni pentru o mai clara intelegere.

Insa este mai mult decat evident ca indifirent cat de mult s-ar strofoca unii sa inteleaga aceste demersuri si aplicatii , va fi aproape intutil daca acestia nu au o familiaritate corespunzatoare cu propria minte.

Aceasta familiaritate se poate face in mai multe feluri.In mod traditional se face prin meditatii, investigatii si diverse alte practici.

Cu timpul, practicianul uzand de aceste metode suficient ajunge ca expunerea lui la prorpria minte sa fie suficienta pentru a intelege lucrurile in acest mod descris aici in acele citate si a avea o experienta corespunzatoare directa si decisiva a propriei constiinte.

[Origen_2012 72]

 

Logica poate sa mearga numai pana la un punct.

Iar aceasta nu este metafizica caci acest demers practic nu se foloseste de concepte.

Si de la acel punct , in contextul acestui demers ea nu mai este folositoare.

E ca si cum ai trece podul dintr-o zona mlastinoasa intr-una desertica in care nu mai exista capcanele zonei mlastinoase.

 

Cel care abordeaza aceasta cale , nu o abordeaza prin prisma credintei in cineva ci o abordeaza din dorinta de a descoperi propria conditie si pentru a se elibera de suferinta .

Raportarea la aceasta cale nu se face prin descoperirea cuiva in care sa crezi sau caruia sa-i crezi spusele.

Cu alte cuvinte este aproape inutil a aborda aceasta cale numai prin increderea in spusele cuiva.Aceasta ar fi similara cu situatia ridicola in care am crede pe cuvant un bucatar ca o reteta din cartea lui are un gust nemipomenit fara insa ca vreodata sa o gustm cu adevarat.

Cand cineva are dorinta de a descoperi ce aceasta cale ii poate oferi incepe sa studieze si eventual sa intre in contact cu cei care pot oferi instructiuni clare si pot demonstra ca aceasta realitate vesnica poate fi descoperita.Pe baza acelor instruciuni se incepe un demers practic in care la inceput se folosesc bineinteles concepte dar odata ce se intra pe domeniul ultim ele sunt abandonate.

Eu nu vorbesc de puteri oculte aici ci despre un adevar care ne priveste mereu in fata .

Cand cineva se odihneste in natura constiintei , problematica teistica nu e decat o idee care apartine mintii conceptuale.Odihna in mijlocul spatiului fundamental al constiintei nu are de a face cu negari sau afirmari de pozitii care nu sunt decat pozitii ale mintii conceptuale.

 

Acele citate nu sunt spusele mele ci sunt explicatii oferite de maestrii din trecut, In acest caz de Longchenpa, un mare maestru tibetan care a trait prin sec. 14 si care in ziua de azi este folosit ca punct de referinta in practica celor interesati de aceasta cale.

Pe de alta parte eu nu pot sa fiu maestru nimanui caci nu stiu sau nu am o cunoastere suficienta.Cei care sunt interesati au alte optiuni la indemana care in ziua de azi sunt destul de usor de accesat.

Si in final iti spun ca desi acel adevar al realitatii constiintei nu poate fi in intregime comunicat pe baza limbajului e posibil totusi a folosi indicatori si a formula instructiuni pentru o mai clara intelegere.

Insa este mai mult decat evident ca indifirent cat de mult s-ar strofoca unii sa inteleaga aceste demersuri si aplicatii , va fi aproape intutil daca acestia nu au o familiaritate corespunzatoare cu propria minte.

Aceasta familiaritate se poate face in mai multe feluri.In mod traditional se face prin meditatii, investigatii si diverse alte practici.

Cu timpul, practicianul uzand de aceste metode suficient ajunge ca expunerea lui la prorpria minte sa fie suficienta pentru a intelege lucrurile in acest mod descris aici in acele citate si a avea o experienta corespunzatoare directa si decisiva a propriei constiinte.

 

 

Da, cred ca am atins bine scopul scrierilor tale; nu am vazut un raspuns de ce negi existenta i intr-un Creator; negind existenta unui Creator practic spui ca eu vad adevarul absolut ca nu este un Creator; altfel mai poti spune maestri mei spun ca nu este un Creator; nu este clar daca ti ai crezi pe maestri tai, sau daca tu cunosti absolut ca nu este un Creator; Unui agnostic nu pot sa-i spun nimic deoarece el nici nu neaga nici nu afirma ci recunoaste ca nu stie.