Sari la conținut
Forum Roportal
aramis

Cum fotografiem luna?

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

îi promisesem lui Blues un topic despre asta, iata-l.

 

în primul rând depinde ce lumina avem afara (e complet întuneric în jurul lunii sau doar pe înserat),

conditia de baza fiind ca luna sa se vada clar cu ochiul liber.

 

o sa pun aici câteva exemple, cu setarile de rigoare si câteva explicatii.

 

 

prima:

 

 

v86agn6b.jpg

 

 

setari:

 

ISO = 200

Diafragma = F14

timp de expunere = 1/30s


.

.

.

.

 

 

în contrapartida, urmatoarea fotografie a fost facuta cu alte setari, vezi mai jos:

 

 

nlivwrjz.jpg

 

 

 

 

ISO = 1000

Diafragma = F6,3

timp de expunere = 1/6s


.

.

.

 

 

la a doua luna am avut mult mai putina lumina de-afara (plus nori),

asa ca am marit valoarea ISO la 1000.

 

dezavantajul este ca, pe lânga lumina obtinuta astfel, exista asa zisul zgomot al fotografiei,

care se poate observa cel mai bine pe nori, acele puncte care fac imaginea neclara.

 

în poza a doua m-am si miscat putin, se observa cel mai bine la conturul lunii, care nu-i perfect rotund

 

daca nu exista trepied, cel mai indicat e sa te sprijini pe ceva (pe o casa, un gard, orice-i stabil), la zoom marit se observa orice miscare cât de mica.

se poate si fara sprijin, dar atentie când apesi pe tragaci, mâinile trebuie sa fie nemiscate, sigure, fixe ca un picior de pod :D

plus a nu se ocupa prea mult cu respiratul, daca se poate :lol:


.

.

 

.

.

 

.

.

 

 

 

la urmatoarea am folosit:

 

 

 

ISO = 640

Diafragma = F5,6

timp de expunere = 1/125s

 

 

kyhy93uk.jpg


timpul de expunere a fost aici foarte mic (1'' înseamna o secunda, eu am avut 1/125 secunde),

daca o comparam cu poza a doua, cea putin neclara, se observa diferenta de claritate.

 

cu cât timpul de expunere e mai mic, cu atât fotografia va fi mai clara.

(exemple de fotografii cu timp de expunere foarte mare se pot vedea in albumul meu 'orasul fantoma', unde toate sunt (voit) neclare).

  • Upvote 6

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

setarile astea merg la toate aparatele sau numai la un anume model?

 

 

 

bine, pe scurt se putea spune asa : se mareste sau miscoreaza zoom-ul :D

 

 

sunt carcotasa, nu? :)))

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

esti cârcotasa, dar te iert, ca esti berbec :D

 

 

setarile astea merg doar la modelele de aparate care au meniul manual, unde se pot regla cele trei valori.

camerele digitale compacte nu prea au posibilitati, doar începând cu cele de tip bridge (între compact si DSLR).

cred.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

ca sa fiu f ontopic ma simt nevoita sa spun urmatoarele in contradictie cu aramis

 

 

- ca sa fotografiezi luna ai nevoie neaparat de un trepied. te scapa de orice tremur.

- lentilele perfecte pt pozat luna sunt cele de la 250 in sus pentru ca au zoom lung.

- ISO pt asemenea poza trebuie sa fie cat mai mic, Maxim la 100 (asa scapi de 'negreala')

- procesarea de dupa e cea mai importanta daca vrei poze profesioniste

- pozele alb-negru dau cea mai mare precizie a lunii

- merge fol orice tip de camera, insa pozele facute cu DSLR sau SLR sunt cele mai reusite pt nu se incing camerele atat de repede si nici nu tremura mult senzorul.

Editat de Ampera

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

depinde de luminozitatea de-afara.

 

- ISO de 100 nu-i întotdeauna ideal, vezi si exemplul de mai sus.

- alb-negrul reduce celelalte neclaritati, dar o fotografie bine facuta din start n-are nevoie neaparat de asta.

- lentile mai mari de 250? da, dar nu avem deocamdata :lol:

 

 

 

uite o nereusita cu ISO 160, aici nu m-ar fi ajutat nicio alta valoare ISO.

Diafragma = F5,6

timp de expunere = 1/2 s (destule de mare, asadar).

 

 

 

 

9vfoffy5.jpg

  • Upvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

care exemplu de mai sus? nu vad decat iso de peste 200

 

pune o poza cu iso 80 au 100 si o sa vezi din prima diferenta.

 

expunerea manuala tre sa fie la Maxim, focusul manual tre setat pe 'infinit' , cu cat mai multi pixeli folosesti, cu atat mai multe detalii prinzi in poza, pozele cele mai reusite sunt alea facute in noptile calduroase. e kinda Logic ca nu trebuie sa fie innorat.

 

uite poza facuta pe Iso 100


post-81199-0-43447800-1388474246_thumb.jpg

  • Upvote 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

nu vad exiful la poza ta, pune originalul sa vad si celelalte valori.

 

 

cu 80 nu cred ca am, doar cu 100 (caut).


.

.

.

.

.

 

asta-i cu ISO 100

 

diafragma = F 5,6

timp exp. = 1/125 s

 

 

 

dgqc8m43.jpg

  • Upvote 5

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

ce original? e luata de pe net ca sa dau exemplu de iso 100. problems?

 

 

bine, acu ne dam si noi cu parerea ca doi amatori, era probabil misto sa avem un prof aici.


 

asta-i cu ISO 100

 

 

pai vezi? nu se compara deloc cu cele din primul post. Maxim iso 100 si ai claritate. :D

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

facem si noi ce putem.

 

de pe net era poza aia? pacat, era interesant de vazut toate valorile.


.

.

.

.

 

 

urmatoarea e facuta mai pe ziua.

 

ISO = 200

diafragma = F8.0

timp exp. = 1/400 s

 

 

k8m256p5.jpg

 

 

.

.

.

.

 

 


 

pai vezi? nu se compara deloc cu cele din primul post. Maxim iso 100 si ai claritate. biggrin2.gif

 

 

pai si cea cu 640 ISO (vezi mai sus, a treia ) e clara, daca o mai zumuiam putin tot asa era.

 

de asta ziceam de lumina naturala, nu poti sa spui ca-i o regula de 100, nu merge întotdeauna,

acolo am avut aproape bezna totala.

  • Upvote 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

de ce ii multumesti numai lui aramis?


daca eram cu albastru imi multumeai si mie? :aranjare:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×