Sari la conținut
Forum Roportal

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

519.jpg
Chiar şi din via proastă se pot stoarce bani buni: uleiul din sâmbure de strugure ajunge şi la 100 de euro litrul
Vinul poate să nu fie bun, dar asta nu înseamnă că via nu este profitabilă. Din struguri se pot obţine numeroase alte produse cu căutare pe piaţă care pot aduce venituri mari producătorilor. Uleiul obţinut din sâmburii de strugure este unul dintre ele.

Uleiul de sâmburi de struguri a fost la început considerat un simplu produs secundar fabricat din materia primă rezultată în procesul vinificării. Ulterior piaţa a indicat, că în anumite cazuri, acest produs secundar poate aduce beneficii mai mari decât produsul principal al viei, şi anume vinul – atunci când via produce un vin, fie el şi dintr-un soi nobil, cu un succes mic pe piaţă, mai greu de vândut. Vinul şi uleiul de sâmburi de strugure sînt judecate după o logică diferită, care poate sublinia atuuri ce pot deveni complementare în definirea profitabilităţii podgoriei.

 

grape-seed-oil-L-of0BO4.jpg

 

Uleiul de sâmburi de struguri este standardizat după aceeaşi “scară” ca şi uleiul de măsline – extra-virgin, virgin etc. Şi modul de extracţie şi tipul de agricultură folosită au importanţa lor în obţinerea unui produs de succes pe piaţă – este preferat procedeul presării la rece şi utilizarea sâmburilor proveniţi din vii exploatate prin metodele agriculturii organice. Pentru că în sâmbure există doar o cantitate mică de substanţă uleioasă pentru industriile care au nevoie de cantităţi mari se preferată extracţia chimică. Fireşte pe piaţă cel mai scump este “extra-virginul”, care poate ajunge şi la 100 USD/l, vândut de obicei în flacoane de 100 de ml.

Potrivit studiilor (Characteristics and composition of melon and grape seed oils and cakes, Basil S. Kamel, H. Dawson, Y. Kakuda, Journal of the American Oil Chemists’ Society May 1985, Volume 62, Issue 5, pp 881-883) sâmburii de strugure au un conţinut de proteine-8,2, de grăsimi-14.0 şi fibre-38.6%. Acizii graşi nesaturaţi reprezintă 88.6%, tipul de acid gras predominant fiind acidul linoleic.

Cantitatea mică de sâmburi de strugure produsă de un hectar de vie, comparativ cu cea necesară obţinerii unui hectolitru de ulei face ca industrializarea să fie posibilă fie la nivelul marilor exploataţii deţinute de companii, fie la nivelul asociaţiilor de podgoreni care concentrează mari suprafeţe.

Există desigur şi mici deţinători de podgorii care produc şi ulei din sâmburi de struguri – dar întreprinderea lor nu are caracter “business”, sau dacă are, produsul lor înglobează nişte calităţi rare care îl fac apreciat şi în cantitate mică – în general micile podgorii “organice” produc cantităţi mici pentru fabricanţii de cosmetice de lux. Eficienţa “întreprinderii” fiind asigurată de preţul mare pe cantitate.

 

E utilizat în industria alimentară și farmaceutică

 

Uleiul de sâmburi de strugure este solicitat atât în industria farmaceutică-cosmetică cât şi în cea agro-alimentară. Cererea este din plin asigurată, fapt care stimulează la nivel mondial dezvoltarea unităţilor de producţie. Ce anume atrage atenţia asupra uleiului din sâmburi de strugure sînt anti-oxidanţii, care contribuie la reducerea riscului apariţiei cancerului şi protejează vasele de sânge.

Pe piaţă, specialiştii de marketing stabilesc legături între soiurile nobile de struguri şi uleiul obţinut din sâmburii acestora – Se găsesc astfel la raft flacoane de ulei obţinut din struguri Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling, Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah – este însă de reţinut, că diferenţele dintre aceste tipuri de ulei şi cele obţinute din mixturi de soiuri sau chiar de la soiuri ne-nobile nu este din punct de vedere chimic relevantă – uleiul de sâmburi de strugure este alt produs decât vinul.

Producerea de ulei de sâmburi de strugure poate fi o soluţie pentru podgorenii români care nu au soiuri nobile – prin asociere ei pot agrega suficientă de materie primă pentru obţinerea unei cantităţi de ulei relevantă pentru marii consumatori din industria alimentară, farmaceutică şi chiar pentru centrele beauty, care a apărut şi la noi. Mai mult, intrând în sectorul producţiei organice ei pot accesa şi fonduri europene.

 

 

http://www.agrointel.ro/11473/viile-nu-aduc-profit-frumos-doar-din-vin-uleiul-de-samburi-de-strugure-ajunge-sa-coste-100-de-dolari-pe-litru/

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Pentru prima oara de cand sint in State am vazut reclamat la TV uleiul de Floarea-Soarelui ca cel mai bun, gustos si sanatos ulei pe langa Uleiul de Avocado.

Pan-acum doar cel de masline era recunoscut comestibil si folosit pe scara larga, dar populatia generala folosea tot feluri de uleiuri de porumb si din alte plante uleioase.

Uleiul de Avocado ar fi prima pe lista insa este mai scump si nu se gaseste peste tot, la fel si cel de samburi de struguri, dar imediat dupa aparitie si-a stricat gustul si se vindea rancezit si amestecat cu tot feluri de uleiuri de industriale si am renuntat imediat la bunatatea care m-a cucerit la prima gustare.   Acum astept sa vad cand va apare si in magazinele alimentare ca nu se gaseste inca.   A fost pe vremuri in sticle mici si de 1 litru doar intr-un lant de magazin mai mic, dar s-au scos din circuit fara o vorba.   Pe moment cumpar in canistru de 5 litri din Turcia in magazin cu profil arabesc, foarte ieftin chiar, de 5 ori mai ieftin ca cel de Avocado cumparat in Costco in sticle de culoare inchisa de 1 litru, sa-l apere de lumini sa nu se rancezeasca.

 

 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×