Atasamentele

[Sara' 1500]

Daca o sa citesti tot ce am postat pe acest topic, o sa gasesti raspunsurile la intrebarile care te rod. Sau, poate nu.

 

Cert ie ca nu ma roade sa citesc tot ce scrii tu. Io intru pe roportal sa ma relaxez, nu sa urmaresc pe unu sau pe altu.

[Two 1995]

Aha, poate ai scris prea filozofic, dar nu vad ce treaba are religia si educatia catolica.

Ceea ce uiti tu este ca oamenii de care te atasezi, nu pleaca de langa tine doar atunci cand mor. Ei pleaca, sau raman doar pentru a profita de ceva ce au nevoie pe moment.. toate aceste atasamente produc suferinta, mai ales daca oamenii de care tu esti atasat, nu sunt atasati la randul lor.

Are, si inca una foarte mare.

Cati dintre romani pe care ii stii tu si-au pus intrebari existentiale la o varsta in care incepeau sa inteleaga lumea ce ne inconjoara ?

De ex. cine suntem ? De unde venim si unde ne ducem ?. Ce este viata - moartea ?

Care este scopul vietii ? Dar al existentei umane ?

 

Tu, personal, ai raspunsuri la aceste intrebari ? Dar raspunsuri gasite si acceptate de tine. Raspunsuri in care crezi.

Ce raspunzi daca intr-o buna zi te sacaie propriul tau copil cu asemenea intrebari ?

O sa il minti ca l-a adus barza, si ca soarele cand apune se duce sa se culce ?

 

Ei bine, cam asta este legatura cu educatia catolica si intelegerea vietii si a mortii. Cat si diferenta intre regret si suferinta.

 

Cand nu te vei mai intreba, de ce toate ti se intampla numai tie, si o sa admiti ca viata este nedreapta, poate atunci vei ajunge sa te bucuri pentru cei care mor, fiindca au scapat de o lume de rahat. Si poate ca acolo unde se afla ei, le este mult mai bine.

Este doar un gand.

 

Si tragi speranta, ca spiritul lor poate renaste si se intrupeaza intr-o persoana ce va avea parte de mai multa bucurie decat suferinta pe lumea asta.

 

Iar in final, fiindca suntem la filozofie o sa citez din memorie ceva ce a spus Schopenhauer: existenta umana este una trista si nesigura!

Cine intelege pe deplin asta, va fi foarte fericit pana moare.

Editat Iulie 10, 2013 de Two

[Two 1995]

Citezi tu multe, mai ales din memoria gugal

 

Eu am raspunsuri si STIU ca viata e nedreapta, de cele mai multe ori. Si nu ma intreb niciodata 'de ce toate mi se intampla mie', asa cum vrei tu sa insinuezi.

Ma lasi? Sunt casatorita cu un om crescut in educatia catolica si nu este roman. Vrei sa-ti spun cum intelege el viata si moartea? Nu cred ca vrei sa auzi, sigur nu gasesti informatii pe gugal.

 

In mesajul citat de tine, eu nu ma refeream la moarte. Dar daca tu esti setat pe asta... inseamna ca nu esti chiar impacat cu ideea.

Adica ce te face sa crezi ca nu as tine minte 2 fraze ? Sau ce anume vrei sa spui ? Vrei sa iti fac poze cu cartile mele din biblioteca, sau ce ?

 

Nu era un mesaj la persoana, era un dialog, si ma exprimam la modul general. Credeam ca se subintelege.Nu te intrebam pe tine asta.

Si daca sotul tau are o anumita perspectiva asupra vietii, nu inseamna ca absolut toata omenirea o are identica cu a lui.

 

Si faceam referire la moarte din prisma sfarsitului, in contextul in care Melissa spunea si pe buna dreptate ca, totul este efemer si "orice pierdere" provoaca suferinta.

 

In fine, ai dreptate!

Editat Iulie 10, 2013 de Two

[acces realitate 1081]

Datorita aceleasi auto(educatii), oamenii s-au obisnuit a considera atasamente, indeosebi alipirea fata de oameni si de obiecte ce le devin dragi, ignornad atasamentele de obiceiurile si deprinderile ce le-au devenit dragi (mai ales pe domeniul psihismului).

Asa se face ca, refuzam cu ostentatie sa constientizam atasamentarea, conditionarea si dependenta in care ne aflam datorita afinitatii noastre spre opusul virtutilor, spre meteahne (defecte, vicii).

Tot asa cum irascibilitatea poate si in general este, un mare defect (in general, deoarece nervozitatea controlata si bine dozata poate fi utila), tot asa inalta pare de sine este un mare, cel mai mare defect al omului.

Inalta parere de sine poate fi numita si mandrie negativa (DEX-ul i-a dat in general un inteles pozitiv deoarce creatorii lui nu sunt neaparat lucratori ai artei cunoasterii de sine), ea e constituita din multe aspecte precum: orgoliul, vanitatea, aroganta.

Inalta parere de sine si orice aspect al ei, sunt doar transformare, "entropizare" a potentialului (disponibil spre constructivitate sau spre distructivitate) spre negativitate, distructivitate.

Spun aceasta intrucat, respectul de sine si iubirea pozitiva de sine, presupun dislocarea de potential catre formatarea de iubire, nu catre formatarea de inalta parere de sine; diferenta e fara limite.

Conceptele moderne, pun in seama predispozitiei genetice, pornirile noastre, inclinatiile noastre negative (si pozitive dealtfel), eu afirm in cunostinta de cauza, limitationalul acestor concepte si suprematia conceptului educatiei eliberatoare, prin constientizare intelesurilor suficient de rafinate vizavi de nivelul evolutiv al persoanei in cauza.

Daca atingem nivelul de constientizare suficient al cunoasterii, orice atasament, poate fi dezlegat.

Nu e neaparat singura modalitate.

[Two 1995]

Conceptele moderne, pun in seama predispozitiei genetice, pornirile noastre, inclinatiile noastre negative (si pozitive dealtfel), eu afirm in cunostinta de cauza, limitationalul acestor concepte si suprematia conceptului educatiei eliberatoare, prin constientizare intelesurilor suficient de rafinate vizavi de nivelul evolutiv al persoanei in cauza.

Daca atingem nivelul de constientizare suficient al cunoasterii, orice atasament, poate fi dezlegat.

Nu e neaparat singura modalitate.

Adevarat, si mai mult de atat, exista si atasamente benefice, asa cum se spunea la inceputul discutiei Atasamente ce nu creaza sub nici o forma suferinta pentru ca nu sunt efemere, deoarece nu sunt materiale.

Dragostea de lectura este unul din ele, dragostea de sport, de contemplare a naturii inconjuratoare si cea de cunoastere, nu sunt efemere. In concluzie, sunt benefice ducand intr-un final la evolutia spiritului.

Asta privitor la faptul ca, nu exista atasamentre benefice.

[acces realitate 1081]

Adevarat, si mai mult de atat, exista si atasamente benefice, asa cum se spunea la inceputul discutiei Atasamente ce nu creaza sub nici o forma suferinta pentru ca nu sunt efemere, deoarece nu sunt materiale.

Dragostea de lectura este unul din ele, dragostea de sport, de contemplare a naturii inconjuratoare si cea de cunoastere, nu sunt efemere. In concluzie, sunt benefice ducand intr-un final la evolutia spiritului.

Asta privitor la faptul ca, nu exista atasamentre benefice.

Pentru a intelege opinia ta si a mea, vizavi de aspectul benefic al atasamentelor, este necesara specificarea referentialului in cadrul caruia, un atasament, poate fi benefic.

Evident nu pentru oricine si nu oricand, un atasament e benefic, tocmai ce am evidentiat beneficitatea atasamentului fata de cunoastere si fata de iubirea de sine (ambele in spiritul constructivitatii).

 

DAR, faptul ca anumite atasamente nu produc neaparat suferinta si chiar ajuta la depasirea dependentei de alte obiceiuri devenite atasamente negative, nu insemna ca ele nu sunt tot atasamente.

Exista un nivel evolutiv superior, care in religia crestin ortodoxa se numeste nepatimire (si unii filozofi au cultivat autocontrolul) ce presupune evolutia pana la depasirea oricarui tip de atasament, indiferent daca e benefic sau daunator (nefavorabil).

Filozofia acestei lucrari, rezida din constatarea nocivitatii oricarui atasament pe o treapta foarte inalta de evolutie, pe care noi nu ajungem niciodata din lipsa de preocupare si indrumatori.

Iubirea insasi sub orice forma, poate fi un atasament daunator, daca nu e insotita de intelepciunea unei cunoasteri eliberatoare de atasamentarea fata de ea.

INSA, aceasta etapa (nepatimirea) e asa de inalta, incat noi nici nu o intelegem, de aceea am evidentiat mai mult cunoasterea unei etape de mijloc, in care atasamentele pot fi considerate benefice sau nocive (fiecare avand posibilitatea dualitatii in functie de nivelul persoanei si de situatie), acest nivel (tot in crestinismul ortodox) se numeste neprihanire (vorbesc despre crestinismul practicat de extrem de putini lucratori calugari si chiar mireni, nu de cel cunoscut tuturor).

Si totusi, acesta nepatimire, e temelia de la care incepe drumul unei evolutii spre o desavarsire mai presus de imaginatia noastra a celor ce accesam internetul.

 

Si in completare voi afirma tot din experienta: atunci cand "obiectul" atasamentarii tale, "se ia de la tine" (de exemplu iubirea fata de Dumnezeu) prin mijloace a caror subtilitate nu o poti cuprinde, suferinta e crunta (asta e valabil pentru oricine si referitor la orice lipsire de obicei, invat, deprindere pe care le-ai transformat in atasament); de aceea nepatimirea e o etapa superioara, nu poti ajunge in suferinta de genul celei exemplificate.

 

Acuma o sa spui: "si ce viata mai e aceea?"

Dar nu spune nimeni sa nu traiesti toate cele ce sunt posibile, cunoasterea, intelegerea, constientizarea intru inteleptire si eliberare, sunt insa buni tovarasi, nu mai devii tu prizonierul emotiilor/sentimentelor si le eliberezi si pe ele dupa ce le "degusti".

Editat Iulie 11, 2013 de omul nimeni

[Two 1995]

Exista un nivel evolutiv superior, care in religia crestin ortodoxa se numeste nepatimire (si unii filozofi au cultivat autocontrolul) ce prsupune evolutia pana la depasirea oricarui tip de atasament, indiferent daca e benefic sau daunator (nefavorabil).

 

Filozofia acestei lucrari, rezida din constatarea nocivitatii oricarui atasament pe o treapta foarte inalta de evolutie, pe care noi nu ajungem niciodata din lipsa de preocupare si indrumatori.

Cu formularea ultimei fraze nu sunt intrutotul de acord si consider ca ar trebui adaugat ca, doar cei merituosi pot atinge acel nivel inalt de evolutie, chiar si in lipsa unui indrumator, dar cu dorinta clara de cunoastere si intelegere a ceea ce este mai presus de noi. Acel niciodata, mi se pare ca face intreaga fraza cam imperativa, si nu este asa. Acel nivel se poate atinge.

[Stu' 13011]

 

-Mentalitatea e prieten si dusman al fiecaruia fata de el insusi, dar si fata de altii.

 

…

Revenind stric la problematica irascibilitatii.

 

Este irascibilitatea ceva negativ?

 

Pana la urma nu stiu daca este corect sa ti se inoculeze ca atunci cand oricum situatia iti scapa de sb control, sa te simti vinovat pentru si pentru ca ai devenit un 'disconfort' pentru ceilalti. 'Ceilalti' daca nu sunt in stare sa te ajute sau sa gestioneze problema, sa te lase macar in pace. Nu poate nimeni forta pe nimeni sa devina mai bun, mai calm, mai 'vindecat'.

Copiilor adesea li se inoculeaza acest lucru si mi se pare o eroare colosala de educatie.

[acces realitate 1081]

Cu formularea ultimei fraze nu sunt intrutotul de acord si consider ca ar trebui adaugat ca, doar cei merituosi pot atinge acel nivel inalt de evolutie, chiar si in lipsa unui indrumator, dar cu dorinta clara de cunoastere si intelegere a ceea ce este mai presus de noi. Acel niciodata, mi se pare ca face intreaga fraza cam imperativa, si nu este asa. Acel nivel se poate atinge.

De acord, dar ce intelegi prin merituos?

Pana la urma nu stiu daca este corect sa ti se inoculeze ca atunci cand oricum situatia iti scapa de sb control, sa te simti vinovat pentru si pentru ca ai devenit un 'disconfort' pentru ceilalti. 'Ceilalti' daca nu sunt in stare sa te ajute sau sa gestioneze problema, sa te lase macar in pace. Nu poate nimeni forta pe nimeni sa devina mai bun, mai calm, mai 'vindecat'.

Copiilor adesea li se inoculeaza acest lucru si mi se pare o eroare colosala de educatie.

Binenteles, o asemenea inoculare e a principiului distructivitatii (pe nivelul meu actual de a intelege), vinovatia neintelepta e o patima; o vinovatie intelepta se numeste poate, bun-simt?

Dar si atitudinea "nu ma intereseaza ceilati" e o patima, a inaltei pareri de sine (mandriei negative).

A forta pe cineva sa devina mai bun (nu ma refer desigur la penal), nu e lucrare evolutiva, ai pune la dispoziteie foarte subti, modalitati, mijloace rezonante cu el, prin care sa acceada singur la a fi mai bun, aceasta e lucrare evolutiva.

Subscriu ref. la ultima fraza cu mentiunea, copiilor li se inoculeaza extrem de multe intelesuri, colosale erori de educatie.

Editat Iulie 11, 2013 de omul nimeni

[Stu' 13011]

 

Dar si atitudinea "nu ma intereseaza ceilati" e o patima, a inaltei pareri de sine (mandriei negative).

 

Eu consider ca o astfel de atitudine intotdeauna este provocata de un neajuns. Fie acela si tradus printr-un 'complex de superioaritate'. Daca vrei, un handicap emotional.

Ideea e ca nu e ok sa ii lasi pe ceilalti sa iti faca rau, de tine depinde cat esti in stare sa rabzi ca sa ii ajuti si sa induri refularile in timpul procesului. Nu cred insa ca este corect sa apelezi la 'victimizare' in timpul procesului. Ca astfeld e acuze pana la urma tot victimizari se numesc. E ca si cum te pui tu, cel care chipurile vrei sa ajuti, pe planul intai.

 

Nu cred ca un om care nu e capabil sa se puna la o parte intr-un astfel de proces, poate ajuta. Mai mult poate face rau, continuand un istoric in relatia dintre persoana inc auza si 'ceilalti' de care spui tu. Greseala pe care observ eu ca o fac cei care incearca acest lucru, e ca ajung sa o puna la suflet, nefiind in stare sa inteleaga in profunzime ca indiferent cine ar fi in locul lui, ar 'incasa' aceleasi tipuri de refulari - o treaba care pana la urma e pur matematica. Daca nu poti aborda 'rece' aceasta incercare - parerea mea e ca o abordezi gratuit.