Sari la conținut
Forum Roportal
The Unknown

Crezi că te tragi din daci?

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

31 minutes ago, KPB said:

 

Ce crezi ca as face, daca de fapt m-as trage din neamurile slavice sau eline? Cu ce-ar schimba asta? M-as apuca sa schimb partea baricadei slavindu-i pe rusi sau mai stiu eu ce natie? Istoria unui popor ramane scrisa indiferent daca sunt sau nu urmas al dacilor. M-am nascut pe teritoriul Romaniei, si ma consider roman, Iar ca cetatean al acestei tari, o voi respecta indiferent de ce va spune DNA-ul meu. 

Foarte frumos spus și-ți face cinste că gândești astfel.

Numai că discuția era dacă ne tragem sau nu din daci. Până la urmă, sigur că mai puțin contează asta. Că ne-om trage din ăia sau din ăilalți, tot aia e pentru noi, că mâine tot la serviciu mergem.:laugh:  Însă, nah, e bine de știut adevărul, oricare ar fi el.

Editat de Vriies
  • Like 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
2 hours ago, LuciaD said:

:laugh:  Ai pus punctul pe "i", vorba aia!

Poi, da! :smile:

Rezultatele se pot interpreta, că asta e natura umană. Ne confecționăm povești în care ajungem să credem și cu greu renunțăm la ele. Dar în măsura în care studiile genetice arată indubitabil cutare și cutare lucru, atunci nu ne rămâne decât vorba neamțului „ Hende hoch” și să acceptăm evidența. :laugh:

  • Like 4

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Acum 3 ore, Vriies a spus:

Poi, da! :smile:

Rezultatele se pot interpreta, că asta e natura umană. Ne confecționăm povești în care ajungem să credem și cu greu renunțăm la ele. Dar în măsura în care studiile genetice arată indubitabil cutare și cutare lucru, atunci nu ne rămâne decât vorba neamțului „ Hende hoch” și să acceptăm evidența. :laugh:

:laugh: Da.

 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Acum 22 ore, adal* a spus:

Olga, fii mai relaxata. Dai impresia ca te simti obligata sa raspunzi pe topicul asta. Si nu inteleg de ce.:smile:

Tu esti relaxat???   daca erai, ai fi inteles cate ceva ca pan-acum,  esti sub stress .... ia sapaliga si aliaza-te intre ruine la sapaturi dupa dovezi ... e linistitor. 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
Acum 2 ore, The Unknown a spus:

Tu esti relaxat???   daca erai, ai fi inteles cate ceva ca pan-acum,  esti sub stress .... ia sapaliga si aliaza-te intre ruine la sapaturi dupa dovezi ... e linistitor. 

ok! imi iau sapaliga si ne vedem acolo.:smile:

  • Like 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Pe teritoriul tarii noastre erau triburile trace: Dacii (Ardealul), Getii (Valahia), Carpii (Moldova), de la care avem numele muntilor nostri, Bessii (pe ambele maluri ale Dunarii) si Agathyrsii despre care Densusianu scria: " Dupa traditiunile culese de Herodot de la grecii de langa Marea Neagra, Agathyrsus, protoparintele agathyrsilor de langa raul*  (azi are denumirea de Mures), a fost fiu al Echidnei; iar, dupa Hesiod, Echidna era din Tara Arimilor".

Numeroase "Dacii" care au avut stapanire politica si militara peste diferite alte triburi tracice, mai ales a celor sud-dunarene, moesi, iliri, dardani, macedoneni, bessi etc., nu schimba specificitatea etnica a acestor triburi, ci intareste constiinta apartenentei la acest mare neam al antichitatii, din care noi suntem o ramasita destul de viguroasa. De multe ori diferenta dintre aceste triburi consta doar in felul in care se  autodenumeau. Asa ca nu este vorba despre diferente in structura etnica fundamentala, ci doar onomastica si dialectica.

Zeii Tracilor(care erau politeisti) sunt socotiti in mod eronat zei exclusiv ai grecilor! Aceasta "realitate" nu este deloc magulitoare pentru urmasii acestui mare neam al antichitatii, mai ales ca cercetatorii de buna credinta afirma ca primele triburi grecesti ionienii, dorienii si aheii au coborat in Balcani de peste Dunare: "... Oamenii de stiinta sunt de parere ca obarsia acestora trebuie cautata in tinuturile pamanturilor negre ale Rusiei meridionale, ale Basarabiei si Transilvaniei". (Levecque Pierre: " Aventura greaca", pag. 18).

Bun, luand in considerare ca slavii, in speta rusii, au venit aici dupa doua milenii si jumatate, putem socoti ca originile mitice ale grecilor sunt comune cu ale locuitorilor stravechi ai Carpatilor si nordului Marii Negre. " Cand ionienii, primii greci, au migrat acum 4000 de ani, din spatiul carpato-danubian, au traversat in mod sigur Balcanii" ("Aventura greaca", pag. 29) ducand cu ei si zeii stramosilor nostri comuni, din Kogaion in Olimp. " Primii greci sunt ionienii, care recunosteau drept strabun eponim (mos) un zeu fluvial tamaduitor numit ION." (" Aventura greaca", pag. 31). Mitul vorbeste  despre urmasii lui ION, care s-a stabilit in Ahaia, ducand cu ei si cultul aryan al lui Uranos (Varuna). (...pag. 35). Aceasta " Tara a lui Ion", numita si "Tara Dorului" este Europa lui CadMos(MosDac) de pe langa Dunarea care a fost "coloana vertebrala" a lumii tracice si a celei pretracice guvernata de frumoasa "IO"(cu vestita si misterioasa  ei:  "Casta IO") de care s-a indragostit insusi DIAUR PITAR (DUMNEZEU PITA- de aici avem expresia "Pita lui Dumnezeu").

IO, ION, DOR, PITA, MOS, BABA si TARA sunt cea mai completa definire a multimilenarului NEAM ROMANESC!

Tracii ocupau Balcanii pana in Muntele Olimp, la nord pana langa Moscova de azi, la vest pana in Cehia si Slovacia, unde se gasesc urmele lor si la est pana in Levant. Cuvantul Capadochia inseamna "Capul dacilor": " Cap daky", numele provenind de la jertfele "bucefalice" aduse de vestitii "Pileati". Chiar si numele unei culturi neolitice de la noi atesta 'bucefalismul": " Cultura Garcea- Gura Baciului".(credeti ca-i intamplatoare detinerea acestei titulaturi: "Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei " = este un titlu onorific deținut de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române."...?! Nu, nimic nu-i intamplator! 

Editat de LuciaD
  • Like 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
La 27.08.2018 la 19:43, Vriies a spus:

Foarte frumos spus și-ți face cinste că gândești astfel.

Numai că discuția era dacă ne tragem sau nu din daci. Până la urmă, sigur că mai puțin contează asta. Că ne-om trage din ăia sau din ăilalți, tot aia e pentru noi, că mâine tot la serviciu mergem.:laugh:  Însă, nah, e bine de știut adevărul, oricare ar fi el.

Dincolo de rezultate DNA-ului, te simti dac ori nu? Asta e intrebarea topicului. 

Da, ma simt, si am sa-ti spun de ce. Pana nu demult, au existat guri rele (istorici!) care afirmau ca actualii greci, nu si-ar avea radacini in grecii antici, cica sunt urmasii mai multor natii. Stirea a fost preluata de multi si transmisa fara intarziere, ca orice stire falsa si de prost gust, de rea credinta, insa cand au trecut la testul DNA prin care atesta ca 99,5% din populatia greaca isi are origini din vechii greci, nimeni n-a mai catadicsit sa dea de stire. Ciudat, nu? Nu chiar, deloc ciudat. Cumva de asteptat din partea unora care doresc sa rescrie istoria.

E bine de stiut, nu zic ba, dar totodata, e bine sa nu  lasam "prietenii" sa ne strecoare indoiala in suflet. 

  • Like 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
On 8/29/2018 at 9:36 PM, KPB said:

Dincolo de rezultate DNA-ului, te simti dac ori nu? Asta e intrebarea topicului. 

 

Mda.  Întrebarea din capul topicului este „Crezi că te tragi din daci?” și în prima postare se făcea trimitere la studiul genetic făcut de Graham Coop şi Peter Ralph, de la University of Southern California , în care aceștia afirmau: „Ce este cu adevărat remarcabil la acest studiu este faptul că arată cât de înrudiţi sunt oamenii între ei”. Până la urmă, o chestie de bun-simț, tre să recunoaștem.

Mai departe, „Ideea că suntem cu toţii înrudiţi mult mai aproape în trecut decât ne-am putea imagina nu este încă suficient de răspândită, şi este încă surprinzătoare pentru multe persoane, chiar şi pentru unii cercetători ce lucrează în domeniul analizei genetice a popoarelor”, au comentat cei doi autori. „Faptul că avem rude comune ce au trăit într-o perioadă în care puteam recunoşte diferite identităţi etnice arată că suntem ca o familie – există diferenţe între noi, dar suntem cu toţii rude”, au mai spus specialiştii.

 

Deci problema ridicată era dacă te mai crezi dac (tocmai, luând în considerare rezultatele ADN-ului) și nu dacă te simți sau nu dac. 

Problema ridicată, anume că ce ne spune ADN-ul referitor la această chestiune,  mi s-a părut interesantă și d'aia m-am mai băgat și io să zic una și alta pe parcursul acestui topic.

Editat de Vriies
  • Like 1

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Fiind nascuti pe aceste meleaguri, atunci cand apar astfel de descoperiri arheologice, n-au cum sa nu ajunga la noi (si) astfel de "vesti"(cum este-o zicere...)!

"Un tezaur dacic complex, conţinând peste 60 de piese din argint şi trei obiecte din aur, a fost descoperit în comuna Ernei, din judeţul Mureş, specialiştii fiind de părere că datează de la jumătatea secolului I, înainte de Hristos."

https://www.stiripesurse.ro/un-important-tezaur-din-perioada-dacica-descoperit-in-comuna-ernei-din-jude-ul-mure_1303069.html

 

Editat de LuciaD

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×