Sa renuntam la scuzele paralizante

[Two 1995]

Permite-ti sa fii nebun, sa visezi si sa actionezi indiferent de ce zic cei din jurul tau.

Usor de zis, dar greu de facut!

Si asta pentru ca foarte multa lume nu isi cunoaste propriile limite. Adica, ce poti face si ceea ce nu.

Apoi,intervine si faptul ca nu faci ceea ce iti place, ci faci ceva obligat. Obligat in sensul ca trebuie sa mergi la munca, sa castigi bani sa poti supravietui, si sa mai fii si fericit intr-o anumita limita.

De aceea ajungi la un moment dat, in care dupa ce ca ai pierdut startul, nefacand ceea ce iti place,sa constati ca nici nu ai mai tinut pasul cu vremurile si esti respins de ceilalti.

Si ajungi inevitabil la concluzia pe care o subliniase, Aseneth. Consideri ca nu mai ai nici o valoare!

 

De aceea eu cred ca este prioritar sa te reevaluezi singur, sa vezi ce stii, ce poti, si ce iti place. Si sa mergi pe drumul ala.

Apoi cu siguranta ca iti vei permite sa fii nebun, sa visezi, si sa actionezi dupa bunul plac!

 

Pentru ca asa cum a spus si Arcangelo, totul se trage de la cap. :roll:

Editat Ianuarie 18, 2013 de Two

[5 o'clock 4406]

Cum ar putea scapa de scuzele care stau in calea gasirii unui job? La cate interviuri poti merge, sa fii refuzat, sa nu incepi sa crezi ca nu valorezi nimic? Si daca incepi sa crezi asta, inseamna ca iti gasesti scuze?

Numai constientizandu-si valoarea reala profesionala si identificand just cauzele probabile ale refuzurilor, isi poate gasi resursele necesare pentru a continua acest lucru.

Deci, doar reflectie.

Pentru ca trebuie ...

 

La cate interviuri poti merge, sa fii refuzat, sa nu incepi sa crezi ca nu valorezi nimic? Si daca incepi sa crezi asta, inseamna ca iti gasesti scuze?

Nu exista un numar standard de refuzuri la care sa apara intoleranta. Ea reactioneaza corect. Nu pare sa-si gaseasca scuze ci, este pe buna dreptate dezamagita. Tinand cont de societatea extrem de corupta in care traim, si unde job-urile se obtin mai mult pe pile si nu pe competente profesionale, solutia este cea pe care am enuntat-o mai sus.

Unii sunt mai rezistenti la trauma - caci este traumatizanta situatia, doar perceptia traumei difera de la un individ la altul -, altii cu un istoric ca al ei, sunt mai susceptibili la a se invinovati inutil.

Daca spui ca are stima de sine scazuta, neincrederea in fortele proprii apare mai iute dupa acest gen de feedback-uri.

Din pacate, ceea ce trebuie sa faca este sa gaseasca in ea resursele psihice necesare pentru a continua sa caute un job.

Si numai ea poate sa faca asta, nimeni nu poate sa ii preia aceasta sarcina.

Editat Ianuarie 18, 2013 de 5 o'clock

[The Unknown 15040]

Speram insa la alt fel de exemple -de vise realizate prin renuntarea la scuze,de vieti ameliorate prin renuntarea la justificari,la amanarea schimbarilor atat de necesare.

Un fel de "ASA DA!",de "uite,asa se face".

 

Personal, eu nu lucrez pe baza de vize!!! de asta scriu despre ce vad in jur. Viata fiecaruie este si se dezvolta in felul cum l-au invatat de acasa. Noi n-am fost cu visele in brate, viata era considerat dur cu cei care viseaza. Rational sa folosesti tot ce-ti ofera natura si n-ai nevoie de vise. Visatorii insa vad altfel totul si e greu de ajuns la o concluzie, eu am ajuns aici fara sa vreau, altii doar viseaza. Pentru mine viata e usoara, pentru foarte multi e grea.

[Arcangelo 1797]

Am dat un interviu imaginar,intr-un vis;si explicam cum functioneaza mintea si capacitatile mele.

A fost f interesant pt ca am inteles cu ocazia asta ceva important: ca ne judecam si ii judecam pe ceilalti PERMANENT insa la un nivel inconstient

chiar daca constient nu o facem(Desi sunt putini care nu o fac).

Si "judecata" asta inseamna ca ii comparam pe ceilalti cu criteriile noastre de valoare,cu noi insine pentru a determina -ca in presitorie poate- daca suntem sau nu compatibili,daca suntem ALIATI sau ADVERSARI.

Daca putem avea beneficii din relatiia cu ei,sau prejudicii

 

Si ca asta conteaza mai mult decat argumentele rationale,de multe ori

Ceva ce se desfasoara pe un plan inconstient (adesea).

 

Tot in vis,nu intelesesem initial ce mi-a spus "angajatorul",insa dupa,mi-a picat fisa: mesajul se intorsese din inconstient decriptat.

 

Si cu ocazia asta am inteles ca ceilalti raman MEREU cu ceva din ce le spunem;ca nici un argument,explicatie,sfat nu e irosit.

 

Si ca chiar daca ACUM ei nu pot sa fie de acord cu ceva ce le spunem,nu inseamna ca intr-un viitor,poate foarte apropiat chiar,cand se vor schimba unele lucruri in gandirea lor si piedicile care au facut ca mesajul nostru initial sa fie ignorat sa fie depasite,atunci or sa repete uneori cuvintele NOASTRE cuvant cu cuvant chiar,fara sa isi dea seama ca le-au pastrat ca pe un tezaur undeva in ei,desi aparent le-au dispretuit.

 

Ideea e ca NU E DEGEABA.

Orice efort pe care il facem pentru a deschide ochii cuiva de exemplu,orice sfat,orice explicatie -primita acum cu plictis poate- candva,toate semintele plantate pot inca sa dea roade.

 

Pentru ce nu sunt plantate doar in zona constienta,unde pot sa fie cu usurinta distruse,respinse,dispretuite,ci si in zona inconstienta,unde asteapta cuminti vremea prielnica pentru a incolti si pentru a da roade.

 

Poate va intrebati de ce am scris aici -raspunsul e asta: pentru ca una dintre cele mai puternice scuza pe care o avem este INUTILITATEA.Ne spunem singuri ca e degeaba sa vorbim unei persoane despre o problema unde credem ca avem un raspuns,un sfat valoros,o idee buna...o intelegere mai profunda.

Ca "precis ca nu ne va asculta"...ca ne pierdem timpul...ca bunele noastre intentii vor fi interpretate ca "cicaleala","pisalogeala" sau ca vor trece pe langa ureichile indiferente ale persoanei careia ne adresam.

Aparent,este un argument foarte rational...insa daca privim mai atent,e doar o scuza.

 

La fel,ne spunem singuri ca e INUTIL sa facem anumite gesturi fata de ceilalti,desi simtim sa le facem,dorim sa le facem...

Ne spunem singuri ca voem fi respinsi din strat,de exemplu,ca ceilalti nu sunt dispusi sa se lase imbratisati...sau mangaiati,sau consolati,sau sfatuiti,sau ajutati in orice fel...asa ca nu mai facem nimic sa-i ajutam,de exemplu.Chiar daca dorim de fapt asta...

 

Ne spunem singuri ca e INUTIL sa facem anumite eforturi pentru a ne ameliora vietile,pentru ca oricum vor esua (din pricina ca ceilalti nu le vor intelege si nici nu le vor sustine,de exemplu)asa ca NICI MACAR NU MAI INCERCAM.

 

Vedeti,scuza asta,INUTILITATEA este teribil de periculoasa...

Pe unii ii condamna la o viata de singuratate -pentru ca nu sunt in stare sa mai incerce macar sa isi manifeste afectiunea- pe unii ii conduce la o viata de esec,in care nu-si mai folosesc niciunul dintre multele lor talente...

 

Va scriu sa va trezesc...si stiu CA NU E DEGEABA.Ideile astea vor ramane pe undeva,in mintile cititorilor si in mod sigur ca vor si incolti candva...poate ca in cazul unora abia peste mult timp...insa nu vor ramane fara roade.Si ma bucur stiind ca undeva,in mintile cititorilor,chiar si in mintile cele mai inchise si mai nepasatoare,exista un teren fertil in care aceste idei asteapta rabdatoare primavara pentru a incolti si a da roade.

 

Pe unde am lucrat,mi-am facut un mic renume de vindecator.Cu un fleac: eu inteleg ca ceilalti asculta chiar si cand nu le spun nimic cu voce tare.Am incredere ca avem cu totii capacitati telepatice,DOAR CA UNII NU LE CONSTIENTIZEAZA SI NU LE FOLOSESC.In mod constient adica.Insa inconstient,asculta totul,permanent.Orice gand pe care li-l adresam,ajunge la ei...insa nu in planul lor constient,ci in inconstient...

Asa ca le dau sugestii "subliminale",direct in gand,telepatic.

Poate nu credeti,insa functioneaza.Inclusiv la dureri acute de dinti!

 

Aveti grija cum ganditi despre ceilalti...o parte din ei asculta totul,cu atentie,si primeste opiniile voastre ca pe niste sugestii adesea...mai ales cand sunt emise cu putere,convingere si hotarare...

Nu mai ganditi despre copiii vostrii ca sunt prosti,slabi,bolnaviciosi,etc...daca nu vreti sa-i faceti asa.

[The Unknown 15040]

Am dat un interviu imaginar,intr-un vis;si explicam cum functioneaza mintea

 

Asta este deja ceva la un nivel foarte inalt :crazy:

 

Eu in viata mea n-am visat nimic profesional, insa de multe ori fac dragoste in vis cu barbati pe care nici n-am cunoscut sau vazut in realitate ... doar in vise le intilnesc.

Odata am comunicat si cu pisica in vis ... am vise usoare :yawn:

[YasmiSL 925]

uneori acele obstacole sunt de bun simt, ele vin din experiente anterioare si din ceea ce ai vazut in jur, ca altfel nu te-ai gindi la esec.

de cele mai multe ori oameni ajunsi in situatii similare au suferit un esec si asta iti pune un filtru.

nu e rau sa fim prudenti.

 

alteori ne punem obstacole pt ca ceea ce ne-am dori ne-ar intoarce viata literalmente pe dos si poate ar implica si suferinta celor dragi noua.

ne e greu sa iesim din zona de confort si poate nu e rea nici varianta traita.

 

poate aceste variante au justificari, nu neaparat scuze.

 

ceea ce nu e scuzabil, este sa nu faci ce-ti doresti pt ca n-ai suficient curaj, n-ai incredere in tine, desi practic obstacole reale n-ar exista.

asta tine de autocunoastere si o apreciere realista.

citi sunt in stare sa fie sinceri si obiectivi cu ei insisi ??

Editat Martie 4, 2013 de YasmiSL

[DRΞΔMGΘD 141]

Renunțați la vanitate și dispar și scuzele.

[Arcangelo 1797]

Cu totii avem din cand in cand probleme. Nu neaparat mari, nu neaparat coplesitoare... totusi, chiar daca sunt mici, vorbim despre ele cu cineva. Nu conteaza asa mult daca e un prieten, sau o ruda... cineva care sa ne asculte, si sa ne inteleaga. 
Si, in mod normal, vorbind despre ele le intelegem mai bine si incercam sa le gasim o solutie,sau se intampla sa primim o solutie, din partea persoanei cu care vorbim -asta ar fi un alt avantaj. Insa ce facem atunci cand cineva vorbeste despre problemele sale exclusiv pentru a se vaicari? -ce facem, cand interlocutorul nostru nu e interesat de o solutie, sau de o intelegere care sa-l ajute sa isi amelioreze situatia, si ne foloseste ca pe un fel de lada de gunoi, revarsandu-si sacul plin de deseuri emotionale asupra noastra? -ce facem atunci cand interlocutorul nostru e baricadat in starea de victima, si problemele sale sunt expuse iar si iar doar pentru a ne solicita atentia sau eventual mila... pentru a ne atrage in drama sa personala, sau mai rau, pentru a ne manipula emotional, a ne santaja ori inca si mai rau, pentru a ne distruge bucuria de a trai, a ne terfeli insuportabila fericire, doar din... invidie. De ce sa ne fie noua mai bine, cata de cat, cand LUI nu-i este? -cum de ne permitem sa zambim, fara aprobarea sa? 
Oare cand ne vine un musafir in casa, ii punem in fata lada de gunoi?!

 

Vreau sa atrag atentia: vaicareala este comportamentul cel mai des intalnit atunci cand fabricam scuze. Totul merge rau, ceilalti nu ne ajuta -sau si mai rau, ne saboteaza, cineva (altcineva) este de vina pentru toata situatia, si ne dam singuri suturi in dos pretinzand ca suntem victime.

De ce? -pentru ca victima e neajutorata. Ea nu poate face nimic pentru a-si ameliora situatia. 

Situatia ei depinde mereu de altcineva, de altceva. Neputinta este scuza perfecta -nu se poate, noi nu putem, altcineva are puterea... noi NU SUNTEM RESPONSABILI.

Era candva o reclama la tv, cu textul: "DACA VREI, POTI!" -cand vrei cu adevarat, gasesti o cale, cand nu vrei cu adevarat, gasesti scuze. E purul adevar, nu exagerez cu nimic.

Cand ne nastem, suntem aproape total dependenti. Singurul lucru pe care-l facem independent, este sa respiram, in rest, trebuie sa faca altii pentru noi totul, sa ne hraneasca, spele, sa ne transporte, sa aiba grija de confortul nostru termic...totul. Aceasta dependenta este tipica copilariei. Insa crescand, capatam din ce in ce mai multa independenta, autonomie, invatam sa mancam singuri, sa mergem, sa ne spalam, sa ne imbracam, sa ne legam sireturile... si cu fiecare noua treapta de autonomie, de independenta, crestem, ne maturizam. Pana la adolescenta, cand, odata cu aparitia sexualitatii, apare un fel de criza a desprinderii: nu mai putem sa ne bazam pe ceilalti sa decida pentru noi daca si cum sa o experimentam si pe asta! -sexualitatea ne forteaza sa ne luam viata in maini si sa acedem la statutul de adulti, care isi decid singuri parcursul vietii.
 

Ar fi minunat daca parintii, familia si societatea in general (inclusiv prin institutiile, ca scoala) ne-ar sprijini pentru a capata mai multa independenta, mai multa autonomie. Insa lucrurile se intampla de fapt invers, pentru cei mai multi dintre noi: cu totii vor sa ne mentina in statutul de eterni copii, dependenti de ei si de parerile lor, de credintele lor, de deciziile lor. Statul te vrea suspus, dependent, nu independent si autonom, la fel si religia, traditiile, proprii parinti vor asta! -scoala este o lunga metoda de dresaj pentru a-ti sabota independenta, pentru a te forta sa te conformezi cu orice chip, sa te supui altora, sa te raportezi mereu la altii si la ce cred, vor si le place lor.
Si copilul este slab, fragil, asa ca va ceda presiunilor, pentru ca nu are de ales! -insa viitorul adult a fost ruinat... daca este cat de cat inteligent, va incerca sa se desprinda pe parcurs din toate lanturile astea, insa va dura ani...multi ani, si oricum procesul este imperfect pentru cei mai multi! 
 

Viata ne cere sa ne descurcam singuri, fara a ne baza pe ceilalti, sa ne luam singuri deciziile, sa hotaram singuri ce ne place si ce nu si care este adevarul despre chestiunile spirituale, filozofice, ca insasi sensul vietii (directia in care mergem, de fapt!).
Maica-mea, pe la vreo 40 de ani, a cunoscut un barbat care i-a transmis "marea" sa invatatura: "NU VINE NIMENI"! -el, fiind ateu, era convins de asta, ca nici un salvator nu va aparea sa-i rezolve problemele, sa ia deciziile in locul sau, sa il scoata din necazuri, ci ca trebuie sa o faca singur! -partial, mama a asimilat ceva din ideea asta, care a marcat-o. Insa cati dintre noi nu asteapta si acum sa vina cineva?! -sa ia cineva deciziile, poate statul, sa faca cineva (altcineva) ceva ca lucrurile sa se indrepte si noua sa ne fie mai bine... poate Dumnezeu, sau ingerii, ori "maestrii ascensionati"!  :santa: 
Pana la urma ateismul acelui barbat l-a condus la nivelul asta superior de dezvoltare, insa oamenii in general, se agata de orice, si de oricine... doar sa nu cumva sa trebuiasca sa-si asume raspunderea!
Exista mai ales o frica de actiune si decizie. O fuga de raspundere, o eschivare prin SCUZE.

Majoritatea scuzelor se refera la timp: NU ACUM este scuza cea mai raspandita. Acum, cica nu e momentul potrivit, sa actionam, asa ca amanam... la "Sfantu' Asteapta"!

De fapt, amanarea asta persistenta, este un blocaj. Ne fofilam din fata unei decizii, pentru ca NU SUNTEM PREGATITI, asta este alta scuza, corelata. Si oricum "NU STIM DESTUL" pentru a face ceva acum...e nevoie de o lunga pregatire, cica, insa nu facem nimic nici in directia asta. Pentru ca e posibil ca scuzele astea sa contina urme de adevar, insa realitatea este ca PUTEM face ceva acum. Si tine doar de noi sa facem ceea ce putem, atat cat putem, fara sa amanam. E insa mai "comod" (oare) sa ne facem ca ploua si sa nu mai miscam un deget!
Alta scuza este "VA FI GREU".Nu "este" greu, ci va fi...ca nu ne confruntam de fapt cu acea dificultate, (imaginara uneori, sau doar exagerata), ci doar ne-o reprezentam ca pe ceva de netrecut! -"EU N-AS PUTEA" -de cate ori aud asta, cand vorbesc despre veganism de exemplu... oameni care nu au incercat vreodata sa isi schimbe alimentatia, sunt convinsi ca eu (si altii) suntem un fel de supra-oameni, iar ei ar... MURI daca ar inceta sa manance "proteine animale".Ei NU POT, altii pot, ei nu... ei sunt mai speciali! :crazy: 
E "usor" "sa puna carul inaintea boilor", pentru multi, si sa isi saboteze singri progresul... sa decida altii, pentru ei! -altcineva sa hotarasca ce ar trebui ei sa faca, si cum...sunt ca niste sclavi, cersind aprobarea altcuiva: "imi dati voie sa fac ce imi doresc eu?", "imi dati voie sa FIU cel care sunt cu adevarat?" -asteapta prosteste ca altcineva sa le "faca" viata, si ei s-o traiasca, iar apoi se mira de cantitatea coplesitoare de frustrare, care-i incarca...
Cum ar putea sa fie multumiti, cand totul e decis de altcineva pentru ei, fara ca macar sa fie consultati?! -iar daca cineva incearca sa-i trezeasca la realitate, incep sa "faca urat", vine imediat apelul la respectarea traditiilor, obiceiurilor, cutumelor, la ce ar crede si zice altii, la ce scrie prin scripturi, si ce spune popa, la ce au facut stramosii! 
Nu mai asteptati sa vina cineva, un salvator care sa rezolve problemele pe care le puteti rezolva singuri! -acest personaj mesianic nu vine! -nimeni nu va face IN LOCUL VOSTRU ceea ce puteti sa faceti singuri, NIMENI NU TRAIESTE IN LOCUL VOSTRU! -nu va mai cedati puterea altora, asteptand ca ei se decida si actioneze pentru voi, in locul vostru (dar asa cum ati vrea voi), ca NU SE VA INTAMPLA.
Eu nu spun ca acel barbat ateu ca ajutorul providential nu exista si nu poate exista, insa spun cu toata taria, ca el NU va veni, daca nu puneti voi "osul" la treaba. Ajutor, nu inseamna ca altcineva sa faca totul in locul vostru... nimeni nu va face nimic, de fapt, daca nu va vede pe voi ca faceti ceea ce puteti, atat cat puteti! -nu va cere nici Cerul, nici altii ceva imposibil, ci va cere ceea ce puteti face, insa va eschivati.
 

Este o adevarata MAGIE in asumarea raspunderii, inclusiv pentru probleme si necazuri! -de indata ce spuneti: asta depinde de mine, eu sunt CAUZA si desfasurarea si rezultatul sunt tot in mana mea, EFECTUL, capatati puterea. Eu sunt... Alfa si Omega pana la urma! -de mine depinde! -viata nu mi se intampla doar, fara ca eu sa pot ameliora situatia sau schimba circumstantele in vreun fel. 
Asta inseamna raspundere: asumarea -de mine depinde, eu decid, eu hotarasc, eu sunt un "Print al Universului"! -nu un cersetor! -ce primesc cersetorii, in lumea asta? -firimiturile...
Degeaba va rugati indelung si va vaicariti... si Cerul da painea si cutitul in mainile celor care le pretind ca ale lor, de drept divin, nu cersetorilor, nu sclavilor!
Daca va vedeti ca niste cersetori in fata unui Dumnezeu tiranic si arbitrar, milogindu-va ca niste slugi, in loc sa "miscati ceva, de la voi", o sa primiti si voi niscai faramituri...

Americanii au un dicton repetat adesea prin filme: "with great power comes great responsability" -cu putere mare, vine raspundere mare. Este adevarat, insa la fel de adevarat, dar si mai important, este si inversul: "cu raspundere mare vine mare putere"! -cu cat ne asumam mai mult raspunderea, ne asumam mai multa putere!

 

 Deci FARA SCUZE. Renuntati sa va mai puneti singuri piedici, ca asta faceti. "Un drum de o mie de mile, incepe cu un pas" -faceti pasul, fiecare pas este un progres! -nu asteptati "sa vina momentul potrivit", ci faceti deja ceea ce puteti face acum. Momentul optim ar putea sa apara dupa o suta de pasi, insa daca nu ati facut nici unul, pana atunci, va trece fara sa poate fi folosit! -obstacolul de care va loviti, este adesea o treapta, pe care nu va induplecati sa pasiti! -nu spun ca nu exista obstacole reale, nici macar ca aveti toate uneltele pentru a ameliora sensibil acum, o anume situatie. Ar putea sa dureze, e adevarat, insa fiecare pas e un progres, si fiecare amanare este o adancire a crizei. Nu va mai eschivati, ca va faceti rau singuri... a sosit momentul sa cresteti mari! -sa accedeti la un nivel superior de independenta, de autonomie, de PUTERE personala. Intelegeti, si actionati.

Editat August 18, 2017 de Arcangelo