Jump to content
Forum Roportal

Search the Community

Showing results for tags 'spiritualitate'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • Omul si Societatea
    • Astrologie si paranormal
    • Dragoste
    • Frumusete
    • Sanatate
    • Economic
    • Legislatie
    • Politica
    • Religie si spiritualitate
    • Copii
    • Nunta
    • Implicare sociala
  • Arta si Cultura
    • Educatie/Invatamant
    • Filozofie
    • Fotografie
    • Grafica 2D si 3D
    • Limba si literatura
    • Pictura
    • Teatru si opera
    • Istorie
  • Timp Liber
    • Casa si gradina
    • Gastronomie
    • Televiziune si cinema
    • Muzica
    • Sport
    • Hobby-uri
    • Turism
  • Animale
    • Cainele
    • Pisica
    • Pesti
    • Pasari
    • Rozatoare
    • Adoptii
    • Anunturi animale
    • Targuri, expozitii/ Asociatii, ONG-uri
    • Discutii diverse
    • Arhiva
  • IT & Calculatoare
    • Software
    • Hardware
    • Calculatoare
    • Jocuri
    • Internet
  • Stiinta si Tehnica
    • Auto / Moto
    • Electro
    • GSM
    • Stiinta, Tehnica si Inovatii
  • Varia
    • Discutii diverse
    • Bla bla bla ...
    • Coltul vesel
    • Coltul trist
    • Teoria chibritului
    • Regional
    • Diaspora
    • Evenimente
    • Stiri
    • Promovare / anunturi
  • Multilanguage
    • International Area
  • Reteaua Roportal
    • Roportal
    • Desenatori

Blogs

There are no results to display.

There are no results to display.


Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


AIM


MSN


Website URL


ICQ


Yahoo


Jabber


Skype


Location


Interests

Found 4 results

  1. catalin77

    Banii si religia

    Cuvinte, energie, emotii profunde, trairi puternice....Doua cuvinte opuse, complementare ?De-a lungul secolelor, in diverse culturi si credinte religioase, banul a fost factorul care a legat ca un liant mai mult sau mai putin nevazut biserica si pe slujitorii ei de credinciosi.Si cum poti sa-i faci pe cei care vin la tine, preot, sa-si verse durerile, amagirile si deziluziile, ca in schimbul unui strop de speranta sa-si verse si o parte din agoniseala in buzunarul anteriului ? Simplu.Cu insusirea talentului de ai face pe oameni sa se simta defecti adica pacatosi, nedemni de a ajunge la Dumnezeu, vinovati de tot si de toate.Cultivarea si cresterea pe cote cat mai inalte a sentimentului de NU MERIT : stima, pretuire, dragoste si mai ales....bani.Si daca nu-i merit, nu mai bine ii dau la parintele ca cine stie, poate pune o vorba buna, colo sus... Sunt multe referirile negative din Biblie la bani si la cei care-i poseda ca,,bogatul nemislostiv si saracul Lazar''.Unde ajunge fiecare dupa moarte, conform cartii sfinte ? Bogatul in Iad la chinuri vesnice iar saracul in Rai la bucurie vesnica.De ce ? Pentru ca a avut vina de a fi bogat.Mai era insa si nemilostiv ca daca era milostiv.....poate altfel erau lucrurile.Dar cum a avut ghinionul ca pe langa bogatie sa se pricopseasca si cu nemilostivire...iata unde a ajuns.Iar saracul Lazar pentru ca a perseverat sa stea la poarta bogatului si sa traiasca din resturi, nefacand nimic altceva toata viata, drept recompensa a ajuns in Rai.Dragii si iubitii mei compatrioti, cu care dintre cele cele doua modele rezonati ? Fiti sinceri si haideti sa ne privim ca popor si natie plecand de la aceste doua modele.Ne place cum suntem si unde am ajuns urmand modelul ,,Lazar'' ? Fragment din cartea ,, Pablo si redescoperirea sinelui,, de Catalin Liviu Dogaru
  2. Çukur Bitmesin

    Dorinta vs Rugaciune

    Care sunt diferentele intre dorinta si rugaciune? Asemanarile presupun ca le stim cu totii. Eu una zic ca nu e nicio deosebire intre cele doua, dar as vrea mai multe puncte de vedere. Personal, mi s-au indeplinit toate dorintele puse pana acum. Rugaciunile si ele ( pe vremea cand ma rugam). dar nu toate. Voi ce credeti?
  3. Cum a inceput totul? In copilarie mergeam la biserica duminica. O bisericuta micuta si primitoare, in varf de deal. Orasel mic de munte, oameni imbracati frumos, bucuria intalnirii pe fetele tuturor, cu babutele barfitoare de rigoare, dar cu un grup coral la etaj, antrenat de profesoara de muzica ce urmase candva Conservatorul. Mama era in cor. Inca de pe atunci o admiram pe mama: profesoara mai mult decat dedicata, cu o verticalitate desavarsita si care ma invaluise in cea mai calda si sincera dragoste pe care am cunoscut-o vreodata. Si, incet, incet, am descoperit ca ea insasi se afla pe un drum nesfarsit al cunoasterii. ,,Mama, tu crezi in Dumnezeu?'' ,,Nu stiu, draga mea. Este cea mai grea intrebare pe care mi-o poate pune cineva'' ,,Vai, mami, si o sa ajungi in iad daca nu crezi in Dumnezeu?'' ,,Nu stiu, iubirea mea. Sunt eu un om rau?'' ,,Nu esti, dar..'' ,,Eu cred ca acest lucru numai Dumnezeu poate sa il stie, in niciun caz noi. Putem intelege noi cu adevarat dreapta lui judecata?'' Si asa am aflat cum mama, din cauza regimului comunist, nu facuse religie la scoala, nu se spovedise in anii copilariei, nu mersese la biserica. Iar acum avea o sete nebuna sa descopere ceea ce i s-a interzis si de ce anume i s-a interzis. Citind mult, a dat tot mai des despre un anume personaj la care, diversi autori, faceau referire. Si anume Iisus. Si mi-a spus ca Iisus este singurul motiv pentru care nu poate sa fie complet atee. Tata, in schimb, avea credinta lui, la care prea putin am avut acces. Fara biserica, fara post, dar cu rugaciune. Ce se ruga, insa, numai el stia. Si am crescut si am ajuns sa cant si eu in cor, fara sa mai cred orbeste. Si era frumos sa colindam de sarbatori, sa ne intalnim la repetitii, sa merg cu cercetasii si sa facem acte de caritate. La cercetasi, capul era Padre, un preot greco-catolic cu suflet de copil, care a fost mai tarziu acuzat ca vrea sa corupa tinerii sa se converteasca spre greco-catolicism. Si cu timpul am realizat ca este posibil sa fi incercat acest lucru, dar nu cu mine direct. L-am acuzat o vreme si l-am blamat. Totusi, la nevoie m-a ajutat intotdeauna. Odata chiar m-a salvat dintr-un accident. El imi spunea adesea : ,,Important este sa fii un om bun. Credinta intotdeauna prinde radacini intr-un om bun''. Asta era convingerea lui. Si am inceput sa citesc multi clasici, de la Kant la Tolstoi, de la Eliade la Zaharia Stancu - si am inteles ca incet, incet, credinta mi se va stinge. Voi da de scoala vietii, voi intalni multi oameni cu scoli inalte si cu argumente puternice impotriva lui Dumnezeu si eu, neavand acces la ,,drepta Lui judecata'' (asa cum o numise mama) - am sa fiu bulversata si , oarecum, fara aparare, in credinta mea. Si asa a si fost, incepand cu ultimul an de liceu. An de foc pentru mine si relatia mea cu credinta, datorita faptului ca mi-am descoperit tot mai mult latura autodidacta si nevoia de a imi exersa smerenia, fara sa fi inteles eu prea bine atunci de ce crestinismul o tine sus si tare cu smerenia. Astfel ca, speriata de faptul ca citeam Noul Testament si plangeam in hohote simtind o profunzime de nedescris, o liniste devastatoare si o certitudine pe care nu mi-o permiteam intr-o lume de intelectuali versati - am decis sa inchid Noul Testament, inainte de a deveni un posibil fanatic notoriu. M-am considerat prea naiva si tanara pentru a lupta cu o astfel de pornire, pe care, recunosc, o simteam ca fierbe in mine atunci cand citeam marturiile unor calugari crestini si eram intru totul de acord cu ei, eu, o biata pustoiaca, ei scriind pentru oameni mari, probabil pentru a ii invata sau a le reaminti de credinta. La scurt timp a murit tata, iar eu m-am suparat pe Dumnezeu. L-am pus pe ,,hold'', asa cum facusem si cu Noul Testament. Imi era teama sa il citesc pe Iisus, imi era teama ca dragostea ametitoare pe care mi-o inspira imi va fura din puterea liberului arbitru. L-am pus pe ,,hold'', dar stiam ca inca e acolo. Si de ce Dumnezeu, doar pentru ca Iisus? Pentru ca Iisus credea in Dumnezeu, iar eu credeam in Iisus. Iar credinta in Iisus o cautasem pentru ca era ultima caramida din credinta mamei mele, o credinta nascuta in anii maturitatii, deloc cultivata de societate sau de familie. Si mi-am vazut de viata in continuare, m-am ferit sa discut despre credinta si religii in timpul facultatii, ajungand sa dezbat cu specialisti in domenii, si nu doar, diverse teme de ,,actualitate'' de la stiinta, la filosofie, de la psihologie la psihologia unei natiuni. Si, bineinteles, multa literatura de specialitate. Si nu stiu cum se facea, dar de fiecare data, absolut de fiecare data, ajungeam la credinta, unde eu incepeam sa dau inapoi. Dar psihologi, medici, ingineri, biologi, electriceni, - mi-au dat o lectie, atunci cand am indraznit eu sa ii intreb despre credinta lor - ,,Fireste ca da. Sunt crestin. Cred in Dumnezeu si in mantuire.'' Asa, pur si simplu, fara sa le fie teama de a fi luati de naivi, idealisti, habnotici sau prea putin emancipati. Da, mi-au dat o lectie. Iar eu aveam de ceva vreme o sete tot mai accentuata de credinta. Si s-a intamplat atunci sa imi fac un prieten foarte apropiat. Si intr-o noapte, parca din senin, m-am auzit ca ii spun: ,,Stii de ce nu esti tu fericit? Pentru ca ai uitat sa crezi in El.'' Si a fost un soc pentru amandoi, iar el s-a suparat pe mine. A doua zi, am decis sa uitam acel episod. Nici macar in gluma nu mai puteam aminti de el. Dupa cateva luni, din senin, imi spune : ,,Stii. Ai avut dreptate. Eram nefericit pentru ca ma incapatanam sa nu mai cred in El, de atata amar de vreme.'' Apoi, am avut un vis. Un vis premonitoriu. Un vis care nu putea veni decat ca raspuns a unor fenomene ,,nevazute''. Schimb de energii, ciocniri intre intuitii sau subconstiente, parasire de trup in somn sau pur si simplu mesaj de la tata sau Iisus''. Scurt pe doi, am avut acces la cele 4 subiecte (din 48) pe care profesorul de Matematici Speciale le-a dat a doua zi pe randul meu. Pentru ca m-am rugat. Nu stiu cui, nu stiu cum, dar am facut-o. Si atunci am inteles. Partea nevazuta a vietii, a lumii, isi cerea dreptul. Era timpul sa o hranesc, pentru ca nu ma mai puteam rezuma la..atat. Si mi-a spus atunci un asistent universitar, un foarte bun prieten cu memorie de elefant. L-am intrebat de unde are el certitudinea ca Noul Testament nu a fost modificat in esenta atat de mult, incat sa fie un fals. Mi-a spus ca el nu stie, nu are cum sa stie, dar crede ca Dumnezeu nu ar fi putut sa lase o arma atat de puternica impotriva omenirii in numele Lui. Pentru ca ne iubeste. Si nu am putut sa il contrazic. Cum sa ii contrazic eu omului credinta? Si de atunci, incet, incet, fara sa mai deschid Noul Testament, am simtit nevoia sa il caut tot mai mult pe Iisus. Si am deschis si Noul Testament cand am inteles, cititnd pe roportal divergentele dintre crestini si atei, ca nu pot sa fiu neutra, chiar daca, intr-o lume de intelectuali versati - teoretic asa ar trebui sa fiu. Sunt crestina. Da, cred in El. In Iisus, in Dumnezeu, in Inviere si in mantuire. Si in viata de apoi. Iadul nu ma preocupa. Nu vreau sa ajung acolo, nu tintesc spre el. Vechiul Testament nu a fost scris pentru noi, cei de acum. Am ajuns departe, acolo unde e nevoie sa treci munti si sa treci vai pentru a da peste un preot cu adevarat crestin si har. Si am stiut acest lucru, am citit si mi s-a spus acest lucru. Am vazut si simtit pe pielea mea traiul intr-o societate emancipata, atee, dar rece. Un trai anost, fara sens, cu multi sinucigasi. Si am realizat apoi ca fiecare are credinta lui. Si pe cat de puternica e, pe atat de autentica e. Am cunoscut oameni care au revenit la crestinism dupa lupta cu scoala vietii. Am cunoscut oameni de stiinta care si-au inselat meseria avand un copil favorit subtil introdus in diverse lucrari de cercetare, doar pentru ca era copil favorit, si nu pentru ca i s-ar fi justificat prezenta. Si am cunoscut atei, oameni buni, dar tristi. Si cand am facut atrenamentele pentru o cauza sociala, am aflat ca cei mai multi oameni care se sinucid sunt atei. Un psihiatru insusi mi-a spus sa un om fara credinta e un om singur si parasit. Si ca ii putem ajuta oferindu-le din timpul si dragostea noastra. In acel caz particular, raspunzandu-le la un telefon. Si, cand imi e greu, imi suna obsesiv in ureche: ,,Lasati copiii sa vina la mine'' Nu invatati, nu obligati...doar lasati. De aceea cred si eu ca este important, ca, mai presus de toate, sa fii un om bun. Credinta isi regaseste radacinile intr-un om bun. A fi un om bun insa nu inseamna a fi nici naiv, nici prost, nici condus. Nici macar emancipat. Si mai cred ca, daca credinta ta e puternica, nu va pieri niciodata cu adevarat. Si nici nu se va lasa intimidata in fata credintelor altora, fie ea si ateismul. Cam atat. Am scris mult, va invit sa scrieti si voi, crestinii, marturii despre credinta voastra. Rog sa se respecte dorinta mea ca acest topic sa fie unul exclusiv de marturii, fara comentarii de niciun fel. Pentru restul exista PM sau alte topicuri cu dedicatie. Multumesc.
  4. Arcangelo

    Veganism

    Cred ca sunt destui oameni sensibili la argumente "spirituale", asa ca o sa dau unele: suntem ceea ce mancam. Asa stau lucrurile la nivel fizic, si asta e evident. Insa si la un nivel mai profund, energetic, lucrurile stau la fel: Pentru a A-SIMILA ceva, trebuie sa facem literalmente ca acel ceva sa fie similar cu structurile in care il integram. Si nu doar hrana este cea care trebuie facuta similara, pentru a putea fi asimilata, ci e si invers: si corpul trebuie sa se adapteze pentru a putea asimila. Adica nu doar adaptam hrana la noi ci si pe noi la hrana! -si asta e inca odata valabil si pentru planurile superioare: cum oare sa fim cu sufletul in paradis, daca ne hranim cu iadul?! -e cu neputinta! -repet: TOATE structurile noastre, si cele fizice si cele psihice, energetice, si ele vor trebui sa se acordeze, sa se adapteze, sa se puna pe acelasi nivel, pentru ca asimilarea sa se produca. Si cum oare sa ne hranim cu viol ("inseminare artificiala"), cu dispret, cu nepasare, cu violenta, cu tristete, cu disperare, cu spaima, cu suferinta sub toate formele ei, si sa nu traim in suferinta? -toata fiinta noastra, pe toate nivelele se va acorda la aceasta "hrana" si vom trai pe acest nivel. Apoi ne plangem ca suntem asaltati de misterioase stari depresive, de furie,de atacuri de panica, ca ne simtim neputinciosi, neajutorati, lipsiti de valoare... ca nu avem liniste si pace, ca nu putem medita! -cum am putea?! -nu se poate. Progresul spiritual e foarte lent si dureros, atunci cand ne incapatanam sa ne acordam iar si iar la infern... e o lege universala, sa culegem ceea ce semanam, sa suportam consecintele alegerilor noastre. Sa renuntam la scuze! -ele doar ne mentin in "zona de confort", ne "ajuta" sa nu cumva sa ne schimbam in vreun fel. Aparent scuzele par ceva benign, poate chiar benefic (nu sunt), insa ele sunt motivul real pentru care suntem blocati pe nivelul asta, in situatii in care nu ne e bine...si nu doar noua, ci si celor care interactioneaza cu noi. Scuzele sunt felul in care fugim de raspundere, de fapt. Si raspunderea inseamna sa pricepem ca de noi depinde, ca noi alegem, ca e in mana noastra, in puterea noastra sa facem ceva, sa ne schimbam. Scuzele ne mentin in neputinta...doar pretindem ca altcineva, altceva ne impiedica sa facem ceea ce, de fapt puteam face de mult! -putem amana...la infinit... nu avem timp cica, sa facem alte alegeri... sau pretinde ca noi nu putem... altii pot, noi nu! -noi suntem un caz special... ceva aparte... sau sa ne vaicarim despre cat de lung si greu ar fi drumul dinaintea noastra, fara sa facem un singur pas in DIRECTIA oportuna. Un drum de o mie de leghe incepe cu un pas. Ceea ce pare un obstacol in calea noastra, e de fapt o treapta, doar ca nu ridicam odata piciorul sa progresam! -americanii au un dicton: "with great power comes great responsibility" ("Cu putere mare, vine raspundere mare"), insa desi e adevarat, e mai important sa pricepem ca si inversul este adevarat: cu raspundere mare vine mare putere! -cand iti asumi raspunderea capeti putere, intelegi ca depinde de tine, ca TU esti factorul de decizie, cel care face alegerile, tu esti cel puternic, nu altii, nu circumstantele, tu iti determini parcursul prin alegerile tale.
×