Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'prietenie'
Găsit 5 rezultate
-
Asa am pierdut pariul si am cunoscut-o pe ea Click
-
Salutari tuturor! Ma numesc Adrian sunt clasa a-11-a si vreau sa imi dati niste sfaturi in legatura cu o problema.Am colega de liceu in aceeasi clasa cu mine care din pacate sufera de schizofrenie.De vreo doua saptamani tipa e indragostita de mine,pot spune ca e aproape obsedata de mine.Cand ma vede zambeste,uneori face desene cu fata mea.Boala ei se manifesta ciudat cum ar fi:incepe sa planga din senin,sta si se uita intr-un punct fix minute in sir fara sa se miste de zici ca-i statuie si uneori vorbeste singura.Ea ca si aspect e o fata destul de draguta,si faza e ca nu ii place sa comunice cu altcineva decat cu mine.Multi prieteni mi-au zis ca nu merita sa ma bag intr-o relatie cu ea,voi ce parere aveti? E posibil sa fie indragostita de mine sau e doar din cauza bolii?
-
Buna, am 20 de ani si m-am saturat de cunostintele si amicele mele monotone. De mica mi-am dorit sa am cea " cea mai buna prietena" cu care sa impart orice, dar pana acum nimeni nu s-a potrivit pe caracterul meu. Vreau o fata colorata, care sa aiba multe idei, chiar daca unele sunt mai nebunesti, sa facem tot ce ne trece prin cap. Vreau o amica care sa creada la fel ca mine, ca acum e tanara, acum e momentul sa creeze amintiri de neuitat, e monentul sa riste si sa incerce sa implineasca tot ceea si-a imaginat ! Nu ma intelegeti gresit, nu sunt homosexuala(desi nu vad nimic gresit in asta, dar nu sunt asa) am o relatie destul de stabila, de 5 ani, cu un barbat. Dar imi lipseste o fata cu care sa pot impartasi ceea ce traiesc, si care sa imi povesteasca si ea din trairile ei. Am avut o relatie de prietenie cu un baiat, dar s-a sfarsit prost, pt ca o fata si un baiat nu pot ramane la nesfarsit doar amici. Invit pe fiecare care simte la fel sa imi lase mesaj. Nu accept nici un comentariu jignitor. O zi minunata!
-
O prietenie stransa mi-a distrus abilitatea de a intemeia prietenii noi
Randomness a postat un topic în Coltul trist
In urma cu cateva luni am cunoscut un baiat extraordinar care ulterior mi-a devenit cel mai bun prieten. Deoarece nu eram interesati de o relatie nici unul dintre noi, am ramas la stadiul de cei mai buni prieteni, ne-am petrecut foarte mult timp impreuna (ore intregi zilnic), si eram practic ca frate si sora. Ne-am ajutat unul pe celalalt sa trecem prin perioade si situatii dificile si ne-am atasat emotional unul de celalalt - foarte tare. Insa in timp am inceput sa ne epuizam prietenia. La ce ma refer prin a "epuiza" o prietenie? Ne-am petrecut tot timpul exclusiv unul cu celalalt si la un moment dat ne-am pierdut interesul, si eu si el. Nu inteleg de ce s-a intamplat asta. Pur si simplu am vorbit pana in punctul in care am ramas fara subiecte de discutie si ne-am familiarizat mult prea tare unul cu celalalt. Am inceput sa vorbim tot mai putin si mai putin, si acele putine ocazii cu care mai vorbeam eram destul de plictisiti si seci unul cu celalalt. Am suferit si sufar inca extrem de mult din cauza asta...sufar pentru ca nu inteleg si nu mi se pare firesc ca o prietenie atat de puternica sa se stinga asa usor. Am amintiri foarte frumoase insa ma chinuie, pentru ca eu inca traiesc in trecut si tot ce fac zi de zi este sa compar cum era prietenia noastra in trecut si cum a ajuns acum, si asta ma omoara putin cate putin, treptat. Am incercat sa intemeiez prietenii cu persoane noi insa pur si simplu, chiar daca am intentia de a cunoaste oameni noi, creierul meu imi dicteaza ca nu sunt interesata de nimeni. Incep sa vorbesc cu cineva apoi ii abandonez dupa cateva zile. Ma simt blocata in trecut si simt ca pana nu imi repar prietenia cu cel mai bun prieten eu nu voi fi capabila sa intemeiez noi prietenii in viitor cu alte persoane. Ce as putea sa fac in situatia asta? Exista vreo rezolvare, e remediabila situatia frustranta in care ma aflu momentan? -
Povestea mea este destul de complicată. Sau, cel puțin, așa o văd eu. Am decis s-o scriu aici pentru că am nevoie să-mi descarc sufletul cuiva și ar fi bine-venite niște sfaturi. Promit că o să iau toate sfaturile în considerare. Deci, povestea mea începe acum 2 ani, într-o cafenea, când am ieșit mai mulți colegi. Printre toți cei de acolo, unul din ei mi-a atras atenția în mod deosebit. Să spunem ca se numește F. Din fericire, a fost reciproc, iar în scurt timp, am devenit foarte buni prieteni, asta însemnând că vorbeam foarte mult, ne povesteam toate întâmplările și, astfel, am ajuns să ne placem. Problema era alta. Amândoi eram deja implicați într-o relație. La mine nu era atât de serioasă, dar la el era. Am decis de atunci că n-o să fac nimic să mă amestec. De fapt, eram fericită că îmi găsisem un prieten bun implicat într-o altă relație, pentru că eram sigură că așa n-o să "se dea la mine". Și așa, am decis să rămânem doar prieteni. Totuși, F. mă zăpăcea din ce în ce mai mult. Am ajuns să nu-mi mai suport iubitul din cauza asta, iar acum un an, ne-am despărțit. Nu a fost pentru că vroiam să fiu liberă, ci pentru că îmi dădusem seama că de fapt iubirea înseamnă altceva. Am ajuns doar să-mi doresc să întâlnesc un bărbat la fel ca F. Timpul a trecut. Noi am continuat să fim buni prieteni. Am început să vorbim despre faptul că ne dorim unul pe celălalt. Dar erau doar discuții, nimic mai mult. Eu respectam faptul că era cu altcineva și credeam că doar glumește. Nu pot realiza cum poți dori două persoane în același timp. Deci, nu-l luam în seamă, dar toate cuvintele lui frumoase mă făceau să mă simt ciudat. Acum o lună, insă, nu am mai rezistat. Am făcut dragoste. Pentru mine, a fost prima dată. Iar el, chiar este prima mea iubire. Nu am vorbit niciodată despre iubire, nu știe ce simt pentru el. Crede că suntem doar prieteni care se simt bine împreună. Iar toată situația asta mă disperă. Nu știu ce ar trebui să fac. Dacă-i spun ce simt, ori l-aș pierde de tot, ori s-ar putea despărți de ea. Nu vreau nici una, nici cealaltă. Am ales să păstrez tăcerea. Dar sufletul meu e chinuit ori de câte ori îl simte aproape. Văd în viitorul meu un imens întunecat în care fiecare strop de fericire e condiționat de el. Nu mă simt îndeajuns de puternică să lupt să-l uit și să o iau de la capăt. Am încercat de câteva ori, dar mereu se întâmpla să ajungem iar împreună (lucrăm în același domeniu și avem proiecte comune destul de des). Am nevoie doar de un sfat, de o încurajare. Nu pot vorbi cu nimeni din cei din jurul meu, tocmai pentru că nu vreau să se afle de relația noastră. Știu că dacă o fac publică pe Internet e același lucru, dar măcar nu se știe despre cine este vorba. Mulțumesc celor care au avut răbdarea să citească.
