....am ajuns la acea varsta din viata oricarei femei in care prima intrebare ce mi se adreseaza (sau mie si partenerului) este legata de procreare, de menirea femeii in acest univers albastru si de capacitatea uterului meu de a initia inauntrul lui o fiinta vie. Sunt sute de articole, postari si bloguri in care se vorbeste despre aceasta presiune absolut odioasa din partea familiei, a prietenilor, vecinilor, colegilor si a societatii per total cu privire la momentul in care un cuplu alege sa faca un copil. de ce, de ce nu, dar cand, de ce nu si al 2lea, pe cand al 2lea, pe cand si al 3lea chiar, e pacat maica.......
cum ii putem educa pe acesti oameni sa nu mai puna intrebarile acestea ce tin absolut de initimatea unui cuplu, de dorintele lor, de viata lor proprie si personala? cum reusim sa depasim aceasta presiune? cand spunem stop glumelor care nu sunt glume pe acest subiect? cum le transmitem celor dragi care desi vor sa para bine intentionati cu aceste intrebari sau aluzii, ca de fapt, ne fac foarte mult rau? de ce trebuie sa dam explicatii cu privire la corpul nostru si ce facem sau nu facem cu el?
(partea cu ignorarea sau nepasarea fata de ce spune lumea nu se aplica. imi pasa si nu pot ignora. sa plecam de la premisa asta deci.)