Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'lupta'
Găsit 1 rezultat
-
Cum a inceput totul? In copilarie mergeam la biserica duminica. O bisericuta micuta si primitoare, in varf de deal. Orasel mic de munte, oameni imbracati frumos, bucuria intalnirii pe fetele tuturor, cu babutele barfitoare de rigoare, dar cu un grup coral la etaj, antrenat de profesoara de muzica ce urmase candva Conservatorul. Mama era in cor. Inca de pe atunci o admiram pe mama: profesoara mai mult decat dedicata, cu o verticalitate desavarsita si care ma invaluise in cea mai calda si sincera dragoste pe care am cunoscut-o vreodata. Si, incet, incet, am descoperit ca ea insasi se afla pe un drum nesfarsit al cunoasterii. ,,Mama, tu crezi in Dumnezeu?'' ,,Nu stiu, draga mea. Este cea mai grea intrebare pe care mi-o poate pune cineva'' ,,Vai, mami, si o sa ajungi in iad daca nu crezi in Dumnezeu?'' ,,Nu stiu, iubirea mea. Sunt eu un om rau?'' ,,Nu esti, dar..'' ,,Eu cred ca acest lucru numai Dumnezeu poate sa il stie, in niciun caz noi. Putem intelege noi cu adevarat dreapta lui judecata?'' Si asa am aflat cum mama, din cauza regimului comunist, nu facuse religie la scoala, nu se spovedise in anii copilariei, nu mersese la biserica. Iar acum avea o sete nebuna sa descopere ceea ce i s-a interzis si de ce anume i s-a interzis. Citind mult, a dat tot mai des despre un anume personaj la care, diversi autori, faceau referire. Si anume Iisus. Si mi-a spus ca Iisus este singurul motiv pentru care nu poate sa fie complet atee. Tata, in schimb, avea credinta lui, la care prea putin am avut acces. Fara biserica, fara post, dar cu rugaciune. Ce se ruga, insa, numai el stia. Si am crescut si am ajuns sa cant si eu in cor, fara sa mai cred orbeste. Si era frumos sa colindam de sarbatori, sa ne intalnim la repetitii, sa merg cu cercetasii si sa facem acte de caritate. La cercetasi, capul era Padre, un preot greco-catolic cu suflet de copil, care a fost mai tarziu acuzat ca vrea sa corupa tinerii sa se converteasca spre greco-catolicism. Si cu timpul am realizat ca este posibil sa fi incercat acest lucru, dar nu cu mine direct. L-am acuzat o vreme si l-am blamat. Totusi, la nevoie m-a ajutat intotdeauna. Odata chiar m-a salvat dintr-un accident. El imi spunea adesea : ,,Important este sa fii un om bun. Credinta intotdeauna prinde radacini intr-un om bun''. Asta era convingerea lui. Si am inceput sa citesc multi clasici, de la Kant la Tolstoi, de la Eliade la Zaharia Stancu - si am inteles ca incet, incet, credinta mi se va stinge. Voi da de scoala vietii, voi intalni multi oameni cu scoli inalte si cu argumente puternice impotriva lui Dumnezeu si eu, neavand acces la ,,drepta Lui judecata'' (asa cum o numise mama) - am sa fiu bulversata si , oarecum, fara aparare, in credinta mea. Si asa a si fost, incepand cu ultimul an de liceu. An de foc pentru mine si relatia mea cu credinta, datorita faptului ca mi-am descoperit tot mai mult latura autodidacta si nevoia de a imi exersa smerenia, fara sa fi inteles eu prea bine atunci de ce crestinismul o tine sus si tare cu smerenia. Astfel ca, speriata de faptul ca citeam Noul Testament si plangeam in hohote simtind o profunzime de nedescris, o liniste devastatoare si o certitudine pe care nu mi-o permiteam intr-o lume de intelectuali versati - am decis sa inchid Noul Testament, inainte de a deveni un posibil fanatic notoriu. M-am considerat prea naiva si tanara pentru a lupta cu o astfel de pornire, pe care, recunosc, o simteam ca fierbe in mine atunci cand citeam marturiile unor calugari crestini si eram intru totul de acord cu ei, eu, o biata pustoiaca, ei scriind pentru oameni mari, probabil pentru a ii invata sau a le reaminti de credinta. La scurt timp a murit tata, iar eu m-am suparat pe Dumnezeu. L-am pus pe ,,hold'', asa cum facusem si cu Noul Testament. Imi era teama sa il citesc pe Iisus, imi era teama ca dragostea ametitoare pe care mi-o inspira imi va fura din puterea liberului arbitru. L-am pus pe ,,hold'', dar stiam ca inca e acolo. Si de ce Dumnezeu, doar pentru ca Iisus? Pentru ca Iisus credea in Dumnezeu, iar eu credeam in Iisus. Iar credinta in Iisus o cautasem pentru ca era ultima caramida din credinta mamei mele, o credinta nascuta in anii maturitatii, deloc cultivata de societate sau de familie. Si mi-am vazut de viata in continuare, m-am ferit sa discut despre credinta si religii in timpul facultatii, ajungand sa dezbat cu specialisti in domenii, si nu doar, diverse teme de ,,actualitate'' de la stiinta, la filosofie, de la psihologie la psihologia unei natiuni. Si, bineinteles, multa literatura de specialitate. Si nu stiu cum se facea, dar de fiecare data, absolut de fiecare data, ajungeam la credinta, unde eu incepeam sa dau inapoi. Dar psihologi, medici, ingineri, biologi, electriceni, - mi-au dat o lectie, atunci cand am indraznit eu sa ii intreb despre credinta lor - ,,Fireste ca da. Sunt crestin. Cred in Dumnezeu si in mantuire.'' Asa, pur si simplu, fara sa le fie teama de a fi luati de naivi, idealisti, habnotici sau prea putin emancipati. Da, mi-au dat o lectie. Iar eu aveam de ceva vreme o sete tot mai accentuata de credinta. Si s-a intamplat atunci sa imi fac un prieten foarte apropiat. Si intr-o noapte, parca din senin, m-am auzit ca ii spun: ,,Stii de ce nu esti tu fericit? Pentru ca ai uitat sa crezi in El.'' Si a fost un soc pentru amandoi, iar el s-a suparat pe mine. A doua zi, am decis sa uitam acel episod. Nici macar in gluma nu mai puteam aminti de el. Dupa cateva luni, din senin, imi spune : ,,Stii. Ai avut dreptate. Eram nefericit pentru ca ma incapatanam sa nu mai cred in El, de atata amar de vreme.'' Apoi, am avut un vis. Un vis premonitoriu. Un vis care nu putea veni decat ca raspuns a unor fenomene ,,nevazute''. Schimb de energii, ciocniri intre intuitii sau subconstiente, parasire de trup in somn sau pur si simplu mesaj de la tata sau Iisus''. Scurt pe doi, am avut acces la cele 4 subiecte (din 48) pe care profesorul de Matematici Speciale le-a dat a doua zi pe randul meu. Pentru ca m-am rugat. Nu stiu cui, nu stiu cum, dar am facut-o. Si atunci am inteles. Partea nevazuta a vietii, a lumii, isi cerea dreptul. Era timpul sa o hranesc, pentru ca nu ma mai puteam rezuma la..atat. Si mi-a spus atunci un asistent universitar, un foarte bun prieten cu memorie de elefant. L-am intrebat de unde are el certitudinea ca Noul Testament nu a fost modificat in esenta atat de mult, incat sa fie un fals. Mi-a spus ca el nu stie, nu are cum sa stie, dar crede ca Dumnezeu nu ar fi putut sa lase o arma atat de puternica impotriva omenirii in numele Lui. Pentru ca ne iubeste. Si nu am putut sa il contrazic. Cum sa ii contrazic eu omului credinta? Si de atunci, incet, incet, fara sa mai deschid Noul Testament, am simtit nevoia sa il caut tot mai mult pe Iisus. Si am deschis si Noul Testament cand am inteles, cititnd pe roportal divergentele dintre crestini si atei, ca nu pot sa fiu neutra, chiar daca, intr-o lume de intelectuali versati - teoretic asa ar trebui sa fiu. Sunt crestina. Da, cred in El. In Iisus, in Dumnezeu, in Inviere si in mantuire. Si in viata de apoi. Iadul nu ma preocupa. Nu vreau sa ajung acolo, nu tintesc spre el. Vechiul Testament nu a fost scris pentru noi, cei de acum. Am ajuns departe, acolo unde e nevoie sa treci munti si sa treci vai pentru a da peste un preot cu adevarat crestin si har. Si am stiut acest lucru, am citit si mi s-a spus acest lucru. Am vazut si simtit pe pielea mea traiul intr-o societate emancipata, atee, dar rece. Un trai anost, fara sens, cu multi sinucigasi. Si am realizat apoi ca fiecare are credinta lui. Si pe cat de puternica e, pe atat de autentica e. Am cunoscut oameni care au revenit la crestinism dupa lupta cu scoala vietii. Am cunoscut oameni de stiinta care si-au inselat meseria avand un copil favorit subtil introdus in diverse lucrari de cercetare, doar pentru ca era copil favorit, si nu pentru ca i s-ar fi justificat prezenta. Si am cunoscut atei, oameni buni, dar tristi. Si cand am facut atrenamentele pentru o cauza sociala, am aflat ca cei mai multi oameni care se sinucid sunt atei. Un psihiatru insusi mi-a spus sa un om fara credinta e un om singur si parasit. Si ca ii putem ajuta oferindu-le din timpul si dragostea noastra. In acel caz particular, raspunzandu-le la un telefon. Si, cand imi e greu, imi suna obsesiv in ureche: ,,Lasati copiii sa vina la mine'' Nu invatati, nu obligati...doar lasati. De aceea cred si eu ca este important, ca, mai presus de toate, sa fii un om bun. Credinta isi regaseste radacinile intr-un om bun. A fi un om bun insa nu inseamna a fi nici naiv, nici prost, nici condus. Nici macar emancipat. Si mai cred ca, daca credinta ta e puternica, nu va pieri niciodata cu adevarat. Si nici nu se va lasa intimidata in fata credintelor altora, fie ea si ateismul. Cam atat. Am scris mult, va invit sa scrieti si voi, crestinii, marturii despre credinta voastra. Rog sa se respecte dorinta mea ca acest topic sa fie unul exclusiv de marturii, fara comentarii de niciun fel. Pentru restul exista PM sau alte topicuri cu dedicatie. Multumesc.
-
- 5
-
-
- crestinism
- credinta
- (și 2 alții)
