Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'depresie'
Găsit 4 rezultate
-
Hellooo there! Mă știți, că sunt membru vechi. Cei ce mă cunosc de asemenea știu că am luat toate felurile și halurile de droguri. Ceea ce vreau totuși să aflu (motivul pentru care am deschis topicul de față) este daca ați cunoaște clinici private de dezintoxicare, preferabil in GL. Amu, yeah, știu, exista dezintoxicare la spitalele psihiatrice, însă nu sunt așa de sigură că vreau să mă întorc acolo. Am nevoie sa mă operez (in mai multe locuri), durerile ce țin de schelet fiind foarte mari (coloana "bulita" in trei locuri, gonartroza). Până la operații totuși am apelat la tratamente cu opioide și cu antiinflamatoare (tenoxicam injectabil, etoricoxib, celecoxib, clorzoxazona, mydocalm). Menționez că i'm a sucker for drugs, suferind in trecut și chiar în prezent de adicții. Iau doze mari (uneori extreme) de morfina și alte opioide, pastilute și uneori, dar mai răruț, injectabile. Mă gândesc serios la dezintoxicare, nu vreau să fiu toată viața o drogată, mă gândesc să las substanțele după operații (va trebui să stau în recovery o vreme, să reinvat să merg). Voința am, in trecut am lăsat substanțe periculoase, Speed, H, cox. De ce mai cer ajutorul, totuși? Păi.. pentru că sunt diagnosticata cu stres post-traumatic, tulburare psihotică/schizo-afectiva. Am zis că am voința, cu toate acestea simt că nu mai pot trece singură prin nebunia sevrajului care se extinde pe o perioadă de o lună, cu tot cu depresie doua luni. Îl am pe soțul meu alături, mă iubește mult și mă înțelege, dar...nu e de ajuns!!! Well, sper să am parte de încurajare din partea domniilor dumneavoastră :))) și nu de hulă. :)))
-
O prietenie stransa mi-a distrus abilitatea de a intemeia prietenii noi
Randomness a postat un topic în Coltul trist
In urma cu cateva luni am cunoscut un baiat extraordinar care ulterior mi-a devenit cel mai bun prieten. Deoarece nu eram interesati de o relatie nici unul dintre noi, am ramas la stadiul de cei mai buni prieteni, ne-am petrecut foarte mult timp impreuna (ore intregi zilnic), si eram practic ca frate si sora. Ne-am ajutat unul pe celalalt sa trecem prin perioade si situatii dificile si ne-am atasat emotional unul de celalalt - foarte tare. Insa in timp am inceput sa ne epuizam prietenia. La ce ma refer prin a "epuiza" o prietenie? Ne-am petrecut tot timpul exclusiv unul cu celalalt si la un moment dat ne-am pierdut interesul, si eu si el. Nu inteleg de ce s-a intamplat asta. Pur si simplu am vorbit pana in punctul in care am ramas fara subiecte de discutie si ne-am familiarizat mult prea tare unul cu celalalt. Am inceput sa vorbim tot mai putin si mai putin, si acele putine ocazii cu care mai vorbeam eram destul de plictisiti si seci unul cu celalalt. Am suferit si sufar inca extrem de mult din cauza asta...sufar pentru ca nu inteleg si nu mi se pare firesc ca o prietenie atat de puternica sa se stinga asa usor. Am amintiri foarte frumoase insa ma chinuie, pentru ca eu inca traiesc in trecut si tot ce fac zi de zi este sa compar cum era prietenia noastra in trecut si cum a ajuns acum, si asta ma omoara putin cate putin, treptat. Am incercat sa intemeiez prietenii cu persoane noi insa pur si simplu, chiar daca am intentia de a cunoaste oameni noi, creierul meu imi dicteaza ca nu sunt interesata de nimeni. Incep sa vorbesc cu cineva apoi ii abandonez dupa cateva zile. Ma simt blocata in trecut si simt ca pana nu imi repar prietenia cu cel mai bun prieten eu nu voi fi capabila sa intemeiez noi prietenii in viitor cu alte persoane. Ce as putea sa fac in situatia asta? Exista vreo rezolvare, e remediabila situatia frustranta in care ma aflu momentan? -
M-am indragostit de cel mai bun prieten si m-am distrus emotional
Randomness a postat un topic în Cazuri si necazuri in dragoste
Este prima mea postare pe acest forum, sper ca am postat in threadul potrivit. In urma cu 6 luni am cunoscut un baiat extraordinar. Ne-am cunoscut intr-un joc online si am descoperit ca avem interese si personalitati similare. Am trecut prin o gramada de greutati impreuna, m-am daruit total si l-am ajutat sa treaca de o despartire dureroasa, iar apoi el mi-a fost alaturi in fiecare moment al zilei, m-a ajutat sa trec peste o experienta similara (diferenta e ca el a trecut printr-o despartire de iubita sa, in timp ce eu am trecut prin despartirea de cea mai buna prietena), mi-a fost suport moral, amic devotat si inspiratie. Apoi m-a ajutat sa depasesc zeci de alte situatii extrem de dificile, si pe zi ce trecea incepeam sa ma indragostesc treptat de el. La inceput ne petreceam aproape toata ziua impreuna...jucam un joc impreuna, apoi ne uitam la film, apoi vorbeam la telefon, intotdeauna gaseam ceva de facut si ne bucuram enorm unul de compania celuilalt. Dupa o perioada in care prietenia noastra a fost supusa mai multor incercari (gelozie din partea unui prieten de-al lui, gelozie din partea fostei prietene, distanta, etc), am stabilit ca am dat dovada de loialitatea necesara pentru a-l putea considera cel mai bun prieten. Asa a inceput totul. Am devenit cei mai buni prieteni, am vorbit ore in sir zilnic, am petrecut sute de ore in diferite jocuri online, am scris zeci de mii de mesaje (nu exagerez). Pe zi ce trece simteam ca ma indragostesc tot mai tare, am trecut prin tot felul de senzatii: fluturi in stomac, dorinta de a-l strange la pieptul meu, dorinta de a vorbi mereu cu el, pana la urma chiar dependenta de el. A fost prima data in viata cand m-am indragostit de cineva...prima data cand simteam asa atasament fata de cineva in 19 ani de viata. Cu toate ca stiam ca sentimentele mele o luau razna, nu am asteptat niciodata o relatie de la el. Nu mi-am dorit sa fim impreuna, nu i-am cerut nimic in schimb. Mie imi ajungea faptul ca ne petreceam majoritatea timpului impreuna, eram in extaz de fiecare data cand vorbeam cu el si am fost extrem de fericita. In timp am ajuns sa ne tratam unul pe celalalt drept frate si sora, cu toate ca stiam ca daca nu era distanta, situatia dintre noi ar fi fost probabil diferita. Nu m-a deranjat asta, dimpotriva, ma bucuram enorm sa am o persoana atat de apropiata caruia sa ii pot spune "frate", ma bucuram ca ma considera parte din familia lui, ma bucuram ca ma iubeste si ca eu il iubeam. Am ajuns intr-un punct in care ne spuneam zilnic unul altuia cat de mult de iubim si practic eram dependenti unul de celalalt. La fiecare alint, la fiecare vorba frumoasa, simteam cum imi tresare inima de fericire, parca eram drogata. Nu am trait ceva asa de intens in viata mea. Totul bine si frumos pana intr-o zi...acum vreo doua saptamani. M-am trezit si am realizat ca nu il mai iubesc. Probabil o sa sune ciudat, dar iubirea parca a disparut peste noapte. Cu o zi in urma ii spuneam ca e ingerul meu, mi-as fi dat viata pentru el, as fi facut orice, iar a doua zi dintr-o data, nu mai simteam nimic pentru el. Ba mai mult de atat, nu mai simteam nevoia sa vorbesc cu el, nu ma mai simteam fericita, iar conversatiile dintre noi pareau seci si nu imi aduceau nicio satisfactie. Din ziua aceea traiesc un iad...pentru ca nu pot sa imi explic cum e posibil sa iubesti pe cineva atat de tare si apoi dintr-o data sa nu il mai iubesti deloc. Am inceput sa ma simt EXTREM de vinovata, pentru ca el inca ma iubeste enorm, imi spune asta zilnic, imi spune faptul ca il fac fericit, ca eu sunt definitia fericirii, insa de fiecare data cand imi spune asta inima mea nu mai tresare de fericire...fericirea a fost inlocuita de un sentiment de tristete profunda, de VINOVATIE, pentru ca sentimentul nu mai era reciproc. De doua saptamani de cand s-a intamplat asta ma intreb zi de zi ce s-a intamplat. Nu mi-a gresit cu nimic, nu m-a suparat, pur si simplu m-am trezit fara sentimente. M-am framantat atat de mult incat la un moment dat am inceput sa am atacuri de panica, am inceput sa tremur si sa imi arda tot corpul si sa plang. De doua saptamani plang zilnic si ma intreb ce s-a intamplat cu mine si cum pot remedia situatia. Dupa cateva zile de suferinta si agonie deplina (nu am suferit in toata viata mea cat am suferit zilele astea cumulat), mi-am luat inima in dinti si i-am spus ca am nevoie de o perioada de singuratate. Desigur, nu i-am explicat ce se intampla in mintea mea, i-am spus doar ca am nevoie de cateva zile singura. Dupa doua zile, m-am intors, l-am contactat si am vorbit cateva minute. A fost prima data dupa toate acele zile de agonie cand am simtit ca il iubesc din nou. Am simtit atasamentul fata de el, am simtit caldura vocii lui, m-am distrat extraordinar cu el si am simtit fiori de bucurie si dragoste. Dupa conversatia telefonica am continuat sa vorbim prin mesaje, si i-am spus cat de mult il iubesc...pentru ca la momentul respectiv CHIAR SIMTEAM ca il iubesc, eram euforica, si simteam de parca ma indragostisem din nou. M-am pus in pat si mi-am imaginat ca e langa mine si ca il strang in brate, si a fost un sentiment atat de placut. Eram in al noualea cer. M-am gandit la el toata seara si am strigat de bucurie, am simtit ca m-am eliberat si ca am scapat de blestemul care a pus stapanire pe mine in urma cu cateva zile. A doua zi dupa asta ma trezesc total dezinteresata. Am vorbit cu el si simteam ca vorbesc cu un strain. Nu m-a induiosat cand mi-a spus ca ma iubeste, nu am fost fericita, practic a revenit starea de indiferenta si de vinovatie. Simteam ca nu il cunosc, nu eram deloc implicata in convorbire si cand mi-a scris cateva vorbe de alint am inceput sa plang pentru ca simteam din nou ca nu il mai iubesc. M-am saturat sa traiesc indurerata, vinovata si trista, si a venit momentul sa iau o decizie. Am mai multe alternative: 1). Sa las timpul sa decida - sa astept sa vad daca starea este temporara si sentimentele si interesul fata de el se vor intoarce in timp 2). Sa-i spun ce mi se intampla (ceea ce categoric NU vreau sa fac) - l-ar rani enorm de tare si nu merita asta, stiu ca e un om extraordinar si un suflet nobil care nu merita sa sufere 3). Sa continui prietenia ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat si sa ma oblig sa vorbesc cu el si sa imi petrec timpul cu el impotriva propriei mele vointe Poate cineva care a trecut printr-o situatie similara sa imi spuna ce se intampla cu mine si ce as putea sa fac? Daca continui sa incerc sa remediez situatia, o sa reusesc sau o sa inrautatesc lucrurile? Trebuie sa mai rezist si sa mai incerc sau sa pun punct pentru totdeauna? Ce se intampla cu sentimentele mele, o sa imi revin vreodata? -
Salut.Am 28 de ani şi trec printr-o mare problema.M-am decis mai greu sa scriu aici deoarece nu am mai scris pe un forum pana acum.Acum ceva mai mult de 5 luni de zile am cunoscut o fata.M-am indragostit de ea repede,iar dupa 3 saptamani deja ne-am mutat impreuna.Eu locuiesc in Londra. Aici ne-am cunoscut. Toate bune şi frumoase,dar simțeam ca ea îmi ascunde ceva.Apoi am lasat gandul acesta crezând ca sunt eu paranoic. Ne-am facut planuri de casatorie, totul era perfect.Imi spunea ca ma iubeste,iar eu credeam,pentru ca la rândul meu o iubeam la nebunie.Am început sa ne certam cam des in ultimul timp. In fine.Am amenintat-o ca plec,iar ea m-a întors din drum.Am ramas şi relația începuse sa meargă perfect.Apoi mi s-a părut ca iar îmi ascunde ceva(simțeam asta) şi de la o cearta mai aprinsa mi-am facut bagajul şi am plecat. Nici macar nu aveam unde sa ma duc,dar am plecat.A doua zi am vrut sa ma întorc, dar nu m-a mai primit înapoi. A zis ca odata ce am plecat, plecat sunt.Am început sa ma rog de ea sa ii cer iertare, dar nimic.Ma simțeam vinovat ca am facut-o sa sufere.Mi-a zis chiar a doua zi ca si-a luat bilet spre Italia pentru un weekend. Am zis ok in gandul meu vrea sa se recreeze şi sa stea cu prietenii(a stat 9 ani în Italia). Ma simțeam atât de vinovat ca plecasem. Socul a venit acum o saptamana când era in Italia. Am aflat din nişte surse Cs ea s-a dus sa se intanleasca cu unul.Deci suspuciunile mele erau valide.Am primit nişte poze care mi-au confirmat.Am avut unul din cele mai mari socuri din viata mea. M-am umilit 2 saptamani pentru ce?Ea asta a asteptat.... Sa plec.In seara asta am aflat ca respectivul e o cunostinta veche de care ea era indragostita de la 17 ani(acum are 26).Mi-a spus sa o las in pace ca e fericita şi nu vrea sa îl pierda.Eu unul nu mai pot, nu îmi pot reveni deloc,nu pot dormi noaptea,nu mananc.....nu stiu ce sa fac ca sa trec peste. Sunt deja 3 saptamani şi inca nu îmi pot reveni. Am intrat in depresie.O iubesc atât de mult. Nu o pot urî nici când stiu ca a atins-o respectivul. Nu am trecut niciodata prin asta şi am avut multe relatii.Sfatuiti-ma cum sa fac.Imi pierd mintiile. multumesc frumos.
