Maeve.

Tinerii - reunindu-i printr-un exemplu viu "Părinții și educatorii vor să le impună tinerilor calități morale pe care ei înșiși adesea nu le posedă și pe care nu le pot da ca exemplu. Și apoi sunt surprinși că nu sunt nici ascultați, nici respectați! Este normal. Un pedagog adevărat trebuie să trăiască conform calităților și virtuțile pe care vrea să le predea altora, astfel încât ceva molipsitor, stimulant, irezistibil să emane din el! Un adevărat poet, un adevărat muzician îi stimulează pe alții să devină poeți sau muzicieni. Un adevărat iubitor deschide inimile tuturor celor din jurul său. Un general curajos, plin de vitejie, își influențează soldații: se aruncă în luptă și obține o victorie. Imaginați-vă un laș, un temător, strigând: „Înainte!” cu o voce tremurândă, nimeni nu-l va urma. Educatorii spun: „Trebuie să fii bun, trebuie să fii sincer, trebuie să fii...” dar ei nu sunt; deci cum doriți ca generațiile tinere să fie instruite?" Omraam Mikhaël Aïvanhov

Fani

m-am uitat la Orphan Black Echoes si Cristo y Rey acum il caut pe cel recomandat de tine eu planuiesc sa plec din tara de sarbatori, tu?

cu siguranta ma voi certa cu rudele pentru ca nu am ajuns de succes si nici maritata ai fost la Gaudeamus?

il eviti astia s periculosi cand ramai fara telefon si devii izolata de lume?

eu am ramas fara telefon total izolata groaznic, caut un serial bun, tu?

iarna nu e anotimpul meu preferat...

o lume slabă. cu revolta în mine mă retrag în infern. în infernul propriilor mele cuvinte. aici, în ultima dintre aventurile posibile pe care le mai pot suporta fără să mă destram, fără să rup, fără să urlu. dar subminez fiecare înfățișare fiecare mască, fiecare umbră. mă joc, sinucigându-mă. (Angela Marinescu - O lume slabă)

„să fii ceea ce nu ești nu este ușor. dar să fii ceea ce ai devenit este cumplit. va veni ziua în care îmi voi desena cuvintele pe care nu le mai pot rosti.” Angela Marinescu

Mereu credem că este timp este timp este timp este timp și păstrăm în minte prima imagine, prima fotografie zâmbetul timid corpul de fetișcană aerul răzvrătit cu care judecai constant lumea și ți-ai fi legat părul negru și lung de zăbrelele închisorii unde iubitul tău scria încontinuu poezii pentru tine tu care scriai numai poezii despre tine și despre mizeria de a fi femeie într-o realitate carnasieră. Cu capul ras în semn de sfidare ne acuzai pe toți că nu suntem revoltați că revolta noastră nu e radicală nu sparge toate ferestrele nu rupe porțile, lanțurile că respirăm în loc să strigăm să strigăm să strigăm și strigătul să dărâme toate zidurile citadelele parlamentele și să lase să zboare porumbelul alb-negru ce-ți stătea în vârful capului și te apăra de propria ta violență de dorința de auto-distrugere ca să eliberezi din tine cuvintele adevărate energia aceea bine mirositoare care ne va urca până la cer. (Magda Cârneci, 3.11.2023)

„Ai numărat vreodată câte ore sunt în 15 ani? Ei bine, în tot acest răstimp m-am gândit la tine. Fratele și sora ta au crescut jucându-se în jurul mesei cu fantoma ta, cu absența ta: Când vine? O să vină de Paști sau la Sfânta Treime? (...) În fiecare an voiam să încarc toată lumea în mașină și să venim la Paris. Fetița și băiețelul meu, ca și Aneta au trăit ani de-a rândul cu această iluzie a mea pe care n-am putut-o înfăptui”.

Dacă ai să fugi de mine cum aleargă lumina,Dacă ai să te ascunzi în cele mai neștiute locuri,Cel care te va ajunge oricând și găsi oriunde,Va fi dorul meu.