DomnulX

Salut, Nu, nu este vorba despre relatia dintre mine si partenera, ci de relatia dintre partenera si parinti - pe care eu o consider extrem de toxica pentru ea, ba chiar si pentru noi. Ea are peste 25 de ani, a terminat facultatea, lucreaza, insa locuieste in aceeasi loc cu familia ei. Problema consta in faptul ca familia ei ii conduce viata din toate punctele de vedere: - ii face programul (vacante, iesiri ocazionale, treburi casnice etc) - absolut totul este decis de catre familie, iar partenera nu are dreptul sa "comenteze". Ea, de multe ori, evita sa spuna "nu", sau sa faca altceva, de teama sa nu creeze discutii, tensiuni etc. Practic, renunta la propriile ei dorinte, pentru a face familiei pe plac. Exemplu: Sa zicem ca a lucrat 6 zile intr-o saptamana, iar in a 7-a zi doreste sa iasa sa se plimbe/sa se relaxeze. In loc sa faca acest lucru, ea trebuie sa-si ajute familia cu diferite treburi casnice. Sau, in cazul in care reuseste sa iasa si sa se relaxeze, i se reproseaza de catre familie ca nu ii include in planurile ei. - i se reproseaza orice - orice gand, orice idee, orice gest, este considerata "rea", "egoista" si "dificila" daca nu face fix ceea ce familia ei considera ca este ok. Pana si cand i se cumpara un produs nesemnificativ de la magazin, i se spune ceva de genul "uite, vezi, ti-am luat asta!!!". - familia ei considera ca datoria ei ca fiica este sa fie totul timpul la dispozitia lor. Daca sora, fratele, mama, tatal, cumnatul, cumnata are nevoie de ceva, ea trebuie sa fie acolo pentru ei, sa faca totul impreuna, planuri, munca, tot, tot, tot, totul se decide la "masa rotunda". Este absolut irelevant si neimportant ca ea poate are planurile ei sau doreste sa faca ceva pentru ea. NU exista asa ceva! Ca sa nu o mai lungesc, familia ei este extrem de egoista, o exploateaza, incearca sa o controleze, nu i se ofera intelegere, nu este lasata sa ia decizii si sa-si traiasca viata asa cum isi doreste. Tot timpul este conditionata de "reguli" ale familiei, pusa la colt, judecata, criticata - asta desi ea este o femeie foarte buna, care tot timpul a ajutat, tot timpul a incercat sa faca sa fie bine. Ea nu poate sa faca nimic pentru ea, nu poate sa se bucure de tineretea ei, nu poate sa faca ceea ce isi doreste, nu poate sa spuna ceea ce gandeste - de teama sa nu "supere" familia, care imediat sare la atac si ii reproseaza totul in fel si chip. De asemenea, familia nici nu isi doreste ca ea sa plece din casa, deoarece ea este un "pion" important, ii ajuta la treburi casnice, este ca un fel de sclav, iar astfel le-ar da tuturor planurile peste cap. Eu sunt pus intr-o situatie oarecum bizara pentru ca ceea ce vad din exterior ma socheaza. Vorbim de santaj emotional, egoism dus la rang de arta, un fel de sclavie moderna impachetata in haine frumoase. "Pai, iti dau sa mananci, te-am tinut in facultate, ai unde sa dormi - deci trebuie sa contribui si tu, sa faci tot ce vrem noi, cand vrem". Am incercat sa-i explic si ea intelege ca nu-i ok - ca e o femeie si ca trebuie sa-si ia viata in maini, sa nu mai depinda de familia ei, sa plece, sa nu mai puna la suflet ceea ce zic, sa nu mai stea sa-i multumeasca, sa aiba putin "sange in instalatie", sa se impuna, dar este slaba, ii este teama, se tot gandeste ca vrea sa fie bine pentru toti, sa-si multumeasca familia etc. Ea, traind in acel mediu dintotdeauna, nu estie ce e normal si ce e nu - nu stie ca o femeie > 25 de ani poate sa iasa pe afara fara sa dea socoteala mamei, poate sa mearga in propria vacanta, poate sa decida ce vrea pentru ea (unde sa lucreze, unde sa locuiasca), nu stie ca are aceasta libertate si ca e stapana pe propria viata. Eu o sustin din toate punctele de vedere, inclusiv financiar, pot sa o iau din acel mediu - insa ea se teme ca acest lucru va crea un uragan intre ea si familia ei (familia va considera ca ii "tradeaza", ca nu sta langa ei sa-i ajute, ca se muta cu un "strain") si crede ca nu vor mai vorbi cu ea, ca vor incepe sa-i spuna lucruri foarte urate etc. Pe o parte o inteleg, ca na ...te doare un pic sufletul, buni sau rai - parintii/fratii nu ai cum sa-i alegi, dar daca vezi ca nu te intelegi cu ei, fugi si vezi-ti de viata ta! In viata nu poti sa multumesti pe toata lumea, iar o familie "normala" nu iti reproseaza ajutorul pe care ti l-a oferit, nu te judeca, nu te critica in mod constant. Voi ce ati sfatui-o sa faca? :) Am deschis acest topic in ideea ca niste oameni straini, care nu o cunosc, sa-i dea un sfat si sa inteleaga ca trebuie sa se desprinda de acel mediu toxic, trebuie sa realizeze intr-un final ca nu ai cum sa-ti sacrifici viata pentru a le face altora pe plac, e complet anormal. Trebuie sa-ti vezi de viata ta, sa ti-o traiesti, sa iei propriile decizii (bune/rele) si sa fii stapan pe tine, indiferent daca familia e de acord sau nu. Poate acest lucru o va ajuta sa-si faca putina ordine in minte si macar sa inteleaga 100% ca nu e ok sa stea si sa tolereze asa ceva. Multumesc!

Nu e adevarat. Cei care s-au casatorit tot slugi sunt la parinti, stau tot timpul in curtea parintilor, nu au viata personala. Tu nu ai cum sa existi ca individ in familia aia. Tu nu ai voie sa ai pareri, dorinte sau sa pui interesul tau deasupra interesului colectiv. Acolo exista un sef (mama) si totul se intampla in jurul ei. Daca "seful" spune ceva iar tu ai indraznit sa fii de alta parere, te-ai lins pe bot. :)

Nu tatal e "seful", ci mama. :) In privinta relatiei noastre totul este perfect. Surprinzator, este foarte echilibrata si are o gandire foarte buna, ba chiar ne asemanam foarte mult. Ne vom muta impreuna in urmatoarele 2 saptamani. Ramane doar sa dam vestea familiei ei. Sper, totusi, ca nu va iesi scandal, nici n-as sti cum sa reactionez. Mi se pare extrem de penibila situatia.

Are exemple, dar nu prea intelege normalitatea. Zice ca asa e familia ei si n-are ce sa faca. Am decis sa ne mutam impreuna, in curand o s-o facem doar ca ii este teama sa le dea vestea. Pentru ea, ceea ce face acum e ca un pacat capital, ceva de groaza, ce va aduce din partea familiei ei tot ce-i mai rau (vor incepe sa spuna lucruri nasoale despre mine, ca de ce are incredere in mine, ca e proasta ca face asa ceva, cum sa se mute cu un strain si sa nu stea langa familia ei, ca-i abandoneaza etc). O sa fiu langa ea cand o sa le dea vestea, doar ca ea a fost ca o slujnica pana la varsta asta, le-a fost supusa cu aproape tot, i-a lasat pe ei sa ia cam orice decizie. Prin urmare, ea nu are absolut deloc incredere in ea, nu se simte stapana pe ea cand vorbeste cu ei. Imaginati-va ca a fost ziua ei, iar familia ei a spus "vrem sa mergem in locatia X ca sa te sarbatorim!", ea a spus ca nu si-ar dori ...insa replica mamei ei a fost "nici nu discut! de fiecare data te trezesti tu ca sa strici cheful tuturor!". Voi realizati asta? Adica e ziua ta, iar tu n-ai voie sa comentezi, trebuie sa mergi unde vor ei ...fara sa discuti, ca stiu ei mai bine ce o sa-ti placa si ce nu. Asta nu a fost un cadou pentru ea, ci un cadou pentru ei, un nou pretext pentru a-si demonstra controlul si egoismul. Ea, evident, a acceptat, nu a mai comentat si a zis "n-am ce sa fac, trebuie sa fac cum zic ei ca sa nu creez tensiuni, sa imi reproseze ca-s nerecunoscatoare". Daca ar fi zis ca nu merge, ca prefera sa petreaca ziua cu mine (iubitul ei) in oras, cred ca ar fi fost dezastru. Incerc zi de zi sa o fac sa fie mai puternica si stapana pe ea, dar tot timpul imi zice ca ii e frica de ce va urma.

Asta ii spun si eu, insa ei ii este greu. Tot timpul se streseaza si se gandeste la felul in care vor reactiona, vorbele grele pe care i le vor spune etc. Uneori, cei din familie ajung sa ii spuna unele lucruri in asa fel incat ea incepe sa se simta vinovata. La modul "poate, totusi, eu sunt cea egoista si rea fiindca nu stau tot timpul cu ei si nu ma comport cum vor".

Nu este genul acela de om sa zburde din floare in floare, plus ca a avut libertatea de a avea relatii etc etc. Nu despre asta e vorba. Relatia noastra este una foarte frumoasa, doar ca suntem afectati (ea mai mult) de faptul ca familia ei este asa cum e, nu este inteleasa, nu i se da spatiu. Imagineaza-ti ca pleci intr-o vacanta si te suna mama zilnic "ce faci? unde esti? esti bine?" sau vii acasa de la munca si trebuie sa stai sa o lingusesti pe mama, sa stai cu ea, sa o alini sufleteste, atunci cand poate tu ai chef sa te arunci in pat si sa dormi. Despre lucruri de genul e vorba, despre faptul ca familia ei are reguli stricte, e sufocanta, e egoista etc. Daca vorbeam de 16-17 ani ...alta era treaba, dar la varsta asta mi se pare anormal sa mai dai socoteala parintilor sau sa tii cont de ce spun ei, asta daca stii ca ce spun ei e o prostie.

Ideea e ca ea este luata in vizor de parinti si criticata, tocmai pentru ca nu este asa cum vor ei, asa cum sunt ceilalti copii. Ea este "rebela", nu asculta fiecare ordin. Ceilalti frati isi dedica complet viata parintilor, sunt tot timpul langa ei, lingandu-i in cur si ajutandu-i cu orice - asta desi sunt niste parinti care chiar nu au nevoie de ajutor, au tot ce le trebuie. Mai apar si astfel de reprosuri "uite ce face sora ta, uite ce buna e ". Ea intelege ca nu e ok, uneori se opune, dar e tematoare sa puna piciorul in prag, ii e teama de felul in care vor reactiona ei. Alta era problema daca ea nu constientiza si credea ca e normal ce se intampla. Atunci n-aveam nicio sansa... Tot ma lupt sa ii dau curaj.