O singură observație aș vrea să fac, prietene, dacă-mi permiți. :) Conceptul de ”reîncarnare” (indiferent de sinonime precum ”reîntrupare”, ”metempsihoză”, ”transmigrație” etc.) a fost ceva obișnuit nu numai la indieni și amerindieni, ci într-o arie mult mai vastă; aș îndrăzni să spun în mai toate ariile culturale de pe glob. Îl întâlnim cu peponderență, bineînțeles, în cultura orientală, adică în cea mai mare parte a Asiei, în Australia, în America, Africa și Europa. În Europa îl întâlnim din plin la vechii greci (în orfism, la Pitagora, Socrate, Platon - ca să-i numim doar pe cei mai reprezentativi), în religiile nordice, la druizi, la celți și alții.
Problema care se discută azi, este dacă ideea reîncarnării a apărut independent în diferitele regiuni de pe glob (părere majoritară) sau a aparținut unei culturi proto-indo-europene, fiind răspândită ulterior prin influențe directe. Este greu de explicat, totuși, cum anume ar fi putut pătrunde această idee într-o serie de culturi mai închise, să le spunem așa, Cum ar fi de ex. cea a pigmeilor Mbuty din Africa Centrală care, potrivit antropologistului Colin Turnbull, cred că ființele umane potențiale există într-un stadiu non-fizic cu mult înaintea concepției și-și aleg cumva fmilia în care vor intra pentru a-și completa un fel de ciclu de învățare.
În rest...de acord cu tine. :)