Napoleon și Jeanne du Barry, ambele la cinema.
Cronologic trebuia sa incep invers, cu Jeanne du Barry, dar Napoleon poate fi numai primul... si il asteptam de foarte mult timp.
Bun, Napoleon: mi-a placut mult, scene memorabile, scenografie de vis si la final am lacrimat putin (deci si emotionant). Dar trebuie privit si tratat strict artistic.
Realist si istoric vorbind, filmul incearca sa ne arate un Napoleon caricatural pe alocuri, destul de mic dpdv al prestantei, fara mari merite, mai degraba conjuncturale, pus mare accent si pe niste falsuri istorice in ce il priveste, dezamagitoare ignoranta lui Ridley Scott in chestiuni istorice si mai ales grotesca incercarea lui de minimalizare a lui Napoleon. Nu stiu de ce ne e greu sa recunoastem ca in decursul istoriei au existat si supraoameni. Extrem de putini, dar au existat. El a fost unul dintre ei, probabil cel mai mare si mai luminat conducator pe care l-a avut lumea asta. Multa lume vorbeste de grandomanie si tiranie, dar uita ca tiranii erau ghilotinati acolo - ori el a fost EXTREM de iubit de popor si pe timpul vietii, si dupa moarte si va fi vesnic - si uita ca mare parte din razboaiele purtate de el au fost declansate de coalitii contra Frantei, care era amenintata din toate partile si despicata in interior. In fine, m-am descarcat acum putin.
Jeanne du Barry: puțin lent la început, dar bun și frumos - de la prestațiile actorilor la scenografie, ținute, coloana sonoră, emoție transmisă. A, iar Depp are o pronuntie excelenta in franceza (poate a mai prins cate ceva de pe cand era cu Vanessa Paradis ). Recomand.