Se pare că a fost o greșeală de comunicare datorată oboselii ambelor părți și presiunii timpului, s-a rezolvat totul după o discuție lungă, când un om stăruie să își explice acțiunile și acceptă să se pună în situația mea, mă câștigă de partea lui, dar asemenea oameni sunt pe cale de dispariție. Nu am nici eu vreo legătură deosebită cu rudele, nu am vrut nași față de care să am obligații, nici vorbă să am fini. Ieri chiar am reîntâlnit o persoană cu care nu mai vorbisem de multă vreme și cu care am simțit instant o conexiune profundă și niciun semnal de alarmă nu s-a declanșat (asta e ceva extrem de rarisim la mine, recunosc că am devenit paranoica, orice semnal, cât de mic, mă îndepărtează rapid). Mi-ar plăcea să o reîntâlnesc mai des, dar obligațiile amândurora nu cred că ne vor permite asta prea curând. Chiar și-așa, reîntâlnirea a fost ca o mică sărbătoare. În rest, nici eu nu vorbesc la telefon decât să rezolv chestiile personale și când gătesc, cu căștile în urechi, cu un coleg de serviciu căruia încerc să îi ridic moralul, dar se pare că nu prea am cui, nu îmi plac oamenii care se plâng la infinit și nu iau nicio măsură pentru a-și îmbunătăți situația, din punctul meu de vedere nu există decât două variante: îți accepți situația și taci sau nu îți convine ceva, faci tot posibilul să schimbi, nu consider că am cu el vreo conexiune, doar vorbim . Prin urmare, se pare că nu sunt pierdută pentru umanitate definitiv, există 4 persoane cu care pot spune că am conexiunile pe care mi le-am dorit întotdeauna de la oameni și sunt suficiente, mai multe nu îmi doresc, nu-mi place aglomerația :) . Pe de altă parte, singurătatea nu e o opțiune care să mă sperie, mă simt extraordinar de bine când fac lucruri singură, iar când spun singură o spun la modul absolut, nu îmi trebuie niciun fel de însoțitor ca să călătoresc, să plec într-o altă țară unde să petrec timp de calitate, îmi sunt suficientă eu însămi.