Stu'

Colegi de celula? Tu unde te afli, mai exact? Nu ai postat cu un nickname? Ai postat cu numele tau real?

Eu cred că ei ar scrie ce mi-ar placea mie sa citesc. Daca ar afla exact, ar scrie exact, mot-a-mot. Dar nu am dorința asta. Insa sunt șanse să scrie ,,Te iubim''. Tu ce crezi că ar scrie ai tai?

Mare brânză că te atrage un om ca el. Tu ai auzit de tentații? Daca te respecți, nu le cedezi, doar pentru că te tentează . Tu ai vrea un copil cu el în asemenea climat? Întreb, poate nici nu vrei. Poate asta e mai important pentru tine - adrenalina. Deh, fiecare își irosește viața pe ce alege

Îți recomand o iubire profundă ,matura. Sa fii atras de partenera ta. Să aibă ochi aparte, miros aparte, zâmbet, gesturi, talie - ceva ce să știi că te atrage pur și simplu, fara musai să înțelegi de ce. Și reciprocă sa fie valabilă . Să aibă un fel de a fi care să îți placă, sa te incite, sa te motiveze sa fii un om mai bun. Sa vrei sa fii un om mai bun alaturi de ea. Apoi, sfatul meu - e sa ii admiri valorile, caracterul și scopurile pentru care lupta în viața. Să știi că te va putea surprinde cu ideile ei și peste ani de zile, când vei fi avut impresia că știi totul despre ea. Să știi că va fi o mama iubitoare și dedicata. Și vei știi asta prin in modul în care va încerca să te provoace sa fii fericit, nu doar mulțumit, in general. Daca nu exista chimie și admirație pentru persoana in cauza, vă veți putea rătăci ușor unul de altul. Și viața vine cu fel și fel de surprize. Important este ca voi doi sa nu fiți monotoni niciodată și să fiți intimi mereu, pe toate planurile ( sa vorbiți și lucrurile grele, sa le vorbiți împreună). Sa vorbiți de toate și să râdeți împreună usor. Apoi, tu ai șanse mari să te lași usor dezamăgit de viata, la cum te cunosc. Intuiția mea e că îți trebuie o femeie care sa te provoace sa te autodepășești mereu și care sa admire și ea valorile și caracterul pe care îl ai. Să creadă că ai putea fi un tata bun. Nu te mulțumi cu nimic mai prejos de atât, in cazul in care îți dorești o familie adevărată. Secretul sta in pasiune și admirație reciprocă . Stiu că pare mult, sau totul. Dar, hei, o singură viață ai! Și o astfel de iubire merita totul.

Am avut de multe ori dezbateri despre motivele pentru care oamenii aleg să facă un copil sau mai multi. Unii susțin că este egoism curat, alții că este ceva natural. Totuși, zilele acestea - la judecata a intrat un caz absurd pentru unii, interesant pentru alții. Nu știu foarte multe despre curentul acesta anti-natalist, dar sunt tare curioasa ce părere aveți despre cazul din articolul de mai jos: https://m.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/reactia-mamei-pe-care-propriul-copil-a-dat-o-in-judecata-pentru-ca-nu-i-a-cerut-acordul-de-a-l-naste-1078769

Am mintea inundată de gândurile scriitorului.

Gabriela, nu poți să trăiești tu și în locul lui. Tu poți trăi doar in locul tau. El nu te accepta pe tine nici pe post de psiholog, nici educator, nici macar confident și ți-a demonstrat-o cu vârf și îndesat. Așa că relația cu tine nu il va face sa se schimbe, pentru că nu îl motivează să devină mai bun. E dur ce spun și nu este vina ta pentru asta. Daca voi, fara să aveți probleme serioase - vi le creați singuri, chiar crezi că poți fi fericita alaturi de el? Eu te înțeleg că ai obosit sa adaugi oameni în sufletul tău și să suferi in lipsa lor - dar să știi că nu poți iubi pentru doi. Și nu este obligatoriu sa se sfârșească mereu, doar pentru că și cu acest om s-a sfârșit. Trebuie însă să înveți să te iubești și tu pe tine puțin mai mult.

,,Tentația de a fi fericit'', de Lorenzo Marone . Mi-a plăcut mult, am devorat-o fara să respir in câteva ore. E o carte scrisa simplu și direct, fara artificii, fara paranteze, fara descrieri obositoare. Ce simpla ar fi viața daca nu ne-am mai complica atât! În câteva cuvinte, este despre un septuagenar care își mărturisește cele mai umane păcate, regrete și ganduri, schiopatand incomod în relația cu o prostituata, fiul homosexual, fiica nefericita cu un amant mai mare cu 30 de ani decât ea și o tânără vecina abuzata de soț.

Ok. Țin pumnii și așteptăm vesti :)

Uite asta e o atitudine pe care eu o salut.

Nu ne spui ce îți inspira tie însăți aceste vise, atunci? Nu mă consider superioara, pur și simplu nu trăiesc după aparențe. Cum sa fiu superioara și fata de cine anume? Ce este pentru mine important, pentru alții nu este atât de important. Și cu cât știi mai multe, daca e sa fie vorba despre asta, cu atât îți dai seama cat de puține știi și cât de puțin lupți, de fapt, împotriva raului - fata de cat ai putea!! Cred că dacă m-aș considera superioara, ar fi important pentru mine să mă compar permanent cu alții. Or, eu tocmai asta consider elementar greșit în educația puilor de oameni. Motivarea prin concurență și relativizarea valorilor. Da, exista Gri. Dar asta nu înseamnă că alb și negru nu exista niciodată. Și consider in plus să folosim subtilitățile și acolo unde nu își au rostul. Cu cât ne exprimam mai liber, cu atât dam șansă subconștientului și intuiției sa se exprime prin noi. Ca în poezie! Ai scris vreodată versuri? Ei, eu după ce scriu versuri, inițial nu realizez de unde le-am scos..și apoi, încet, incet, se clarifica si imi dau seama că mă scriu tocmai ca să mă citesc mai bine! Și dacă simt ceva sau gândesc ceva, consider prioritar sa exprim. Să mă exprim. In job sau in anumite cazuri - da, e important sa îmi aleg bine cuvintele. Pentru că aleg eu sa fac acel efort, are un sens. Nu in discuțiile libere sau de teama că voi fi înțeleasă gresit. Pentru că eu, daca e să mă schimb, nu o voi face pentru că alții îmi tot repeta acest lucru - ci doar dacă găsesc sens în asta. Eu găsesc în intenția ta de a-mi atrage atenția asupra modului în care mă exprim - o cauza nobila. Și de aceea, chiar daca nu îmi plac insistențele, nu am cum să mă supăr pentru așa ceva. Iar dacă răspund de fiecare data ,nu este pentru că sunt încăpățânată și vreau să te conving că eu am dreptate și tu greșești - ci pentru că prețuiesc aceasta cauză nobilă din partea ta și prin răspuns consider că îți si arat aceasta prețuire. Dar răspund..așa cum simt, indiferent dacă știu că e in asentimentul ideilor tale sau nu.

E drept ca am ceva cu explicatia suferintei. Este ceva ce ma afecteaza direct. Nedreptatea si suferinta mea si a altora. Dar este si un motiv pentru care ma afecteaza si o iau ca pe un vesnic imbold sa merg inainte. Si acolo unde pot si simt, sa lupt impotriva raului..mai ales cel ascuns, care creste incet si perfid in cei din jur. Si poate castiga mult teren, daca.. Faptul ca esti optimista, e pentru ca , sub o forma sau alta, iti alimentezi speranta mereu. Si asta am presupus si eu. In fine, las si pe altii sa isi exprime perceptiile cu privire la asta. Sunt chiar curioasa ce le inspira.

Dar avem inimioare :)

Nu ma mai las de mult timp f impresionata de astfel de stiri. Multe stiu ca sunt aruncate ca sa creeze instabilitate si spaima. Romania are o sansa si a avut-o mereu - pozitia strategica. Nici SUA, nici Rusia nu se ating de ea - pentru ca atunci stiu ca ar trece niste ,,granite'' si ar fi fara cale de intoarcere de la un razboi intre marile puteri ale lumii. Indiferent de tipul de razboi..or, pentru ca si-au tras si tiranii invataminte din trecut, chiar daca privesc cu jind la aceste granite, in niciun caz nu vor sa le acapareze PE FATA. Insa, ce vor si ce incearca - mai ales Rusia - e sa ii lucreze pe romani ( si nu doar) din interior, astfel incat singuri sa se ,,confunde'' cu interesele ei si sa se revolte impotriva aliatilor declarati - si de aceea e foarte important ca acum, si nu doar, poporul roman sa isi tina soarta in propriile maini, chiar si asa, facand parte din UE, NATO, etc. Societatea civila trebuie sa se maturizeze si sa isi creeze un sistem de mentenanta al valorilor pentru ceea ce va urma. Abia asteapta Putin sa repete, cu aerul acela de vultur stie-tot: ,,De ce plange UE si SUA ca Rusia da in ei? Ca face propaganda si ii invrajbeste? Nu e nevoie de noi sa facem asta, se invrajbesc singuri''. De ce, deci, societate civila puternica in Ro? - Pentru a reconfirma mereu ca SINGURI nu ne vom darui Rusiei niciodata.

De ce am deschis acest topic.. Nu pentru a analiza musai dpdv legal acest caz, ci mai ales din punct de vedere moral. In mod normal, legea ar trebui sa fie si ea lege morala, dar stim cu totii ca nu este asa. Moral, poate un copil sau oricine altcineva pe lumea asta - sa acuze un parinte ca a decis sa faca un copil din egoism? Si daca e asa, are indubitabil dreptate ? Este atunci, in sine, egoismul un lucru bun sau rau? Este rau sau bun in functie de consecintele care ii urmeaza? Cred ca stiti si voi oameni care sustin ca altii insista sa aiba proprii copii ca sa se simta impliniti, ca sa simta cumva mandria ca isi dau genele mai departe, ca isi continua viata si dupa moarte, etc. Aceasta este intrebarea.

Inainte de toate, las mai jos un filmulet simplu si la obiect despre ceea ce cred si eu despre vise. Apoi, ce intuiesc eu ca vor visele tale sa iti transmita..sau chiar sa iti hraneasca. Te-ai intrebat vreodata de ce esti atrasa de filme SF? De ce simti nevoia sa le cauti, sa le urmaresti, sa le analizezi, sa discuti despre ele? Simt ca tu ai mare nevoie de speranta. Pentru ca mintea ta ajunge sa cunoasca si sa patrunda raul din jurul ei intr-o maniera foarte profunda (de ce faci asta nu am sa discut aici, in niciun caz fara sa fiu invitata) , dar totodata sa nu cada in depresie. Speranta ca este cel putin posibil ca toata suferinta provocata de acest rau (care se naste de multe ori tot prin rau) are un sens sau isi construieste un sens. Speranta ca suferinta nu este/ramane nici gratuita, nici uitata, oricat de ascunsa pare a fi. Speranta ca exista forte ,,nevazute'' care ies din limitele cunoasterii generice umane - care lupta cumva permanent si neindoit cu cei care alimenteaza raul. Speranta ca exista scapare chiar si atunci cand mintea nu vede niciuna. Speranta ca nu suntem doar niste pietre cu ochi si ghiare aruncate de intamplare in acest univers, iar lupta pentru supravietuire reprezinta mai mult decat un stomac multumit si niste placeri trecatoare satisfacute. Speranta ca existenta ta are un scop superior, astfel incat sa poti trece peste orice suferinta intalnita ( nu doar proprie) - stiind ca merita, ca in final vei stii ca a meritat. Cred ca atunci cand visezi ce se va intampla, nu mereu o faci pentru ca sa schimbi ceva in exteriorul tau, cat mai ales - in tine. Te pregatesti in subconstient sa faci fata mai usor la ceea ce vine, sa poti controla mai usor ceea ce vei simti si sa fii mai atenta la ceea ce va urma sa se intample. Poate asta s-a intamplat si cu acel vis de la cabana, imediat urmat de tragedia turnurilor gemene. In acea perioada, tot inainte, am visat si eu ca ies pe balcon si vad cum de sus incep sa cada bombe din avioane, iar in jurul meu totul incepea sa arda si stiam ca suntem invadati de rau. Nu de razboi, nu de anume armata - ci pur si simplu de rau, un mare rau. Premonitie sau coincidenta, chiar nu stiu daca e atat de important sa stiu asta. Important e ca am inceput sa analizez, sa ma preocup, sa caut sensuri. Cand a castigat psd alegerile acum 2 ani, cand i-am vazut privirea malefica lui Dragnea si l-am auzit spunand (nu s-a putut abtine) - cu degetul dictatorial ridicat - ca a venit vremea cand toti vor plati pentru ceea ce au facut - stiu ei ce au facut - am plans aproape jumatate de ora, incontrolabil. Si nici macar nu stiam eu foarte bine ce cine e Dragnea. Stiam ca va fi rau, foarte rau. Nici macar nu a trebuit sa visez nimic. Ce am ales sa fac cu acest sentiment? - ah, foarte multe si foarte multe incepand fix din acel moment. Inca un aspect care mi se pare important e ca tu in vis ai inceput instinctiv sa fugi pe scari in jos si apoi ai realizat, cu uimire, ca si ceilalti sunt alertati. Aici as identifica doua posibile nevoi: de a gasi si alti oameni care viseaza ca tine (pentru ca, nu e asa, atunci ne simtim mai putini singuri mai ales in lupta noastra cu raul) sau de a deschide si altora ochii sa urmareasca mai atent ,,visele'' pe care le au si sa le analizeze mai profund. ps: nu stiu daca tu esti cea care ai scris mai mult sau eu, app de ,,rabdare''. :)

Nu te mira, ipocrizia umană e mare. Dar nu este crima crimelor nici asta. Cred că nu mai vrea să vorbească cu tine, lăsând la o parte faptul că nu te mai vrea ca iubita, pentru că ar trebui să își înfrunte propriile slăbiciuni și, posibil, minciuni. Am citit undeva ceva și pe măsură ce trece viața, tot mai tare cred că e adevărat. ,,Cel mai greu îi este sa te ierte celui care ți-a gresit''. Și asta pentru că trebuie să recunoască întâi de toate, că a greșit și el.

Eu cred că e clar că lumina că nu te vrea. Daca timpul va schimba asta, habar nu am. Dar prezentul acesta e. Acum, nu te vrea.

Daca a făcut-o, a făcut-o prost - fara că ea să înțeleagă . Și dacă asta ar fi fost cireașa de pe tort, trebuia să îi spună asta curat. Că e cireașa de pe tort, nu motivul absolut pentru care nu o mai dorește în viața lui.

Davi, intenția face , totuși, diferența. Acei oameni ți-au încălcat intimitatea pentru a te fura. Femeia asta i-a încălcat intimitatea pt că simțea că e înșelată și mințită. Nu pentru a-l discredita in fata altora sau pentru a avea beneficii de vreun fel. Repet, nu este ceva ok. Iar dacă cineva nu poate trece peste asta, este alegerea lui. Însă poate fi destul de criminal și că cineva sa te lase să te chinui și să îți sugereze că totul este in mintea ta - îndoielile și lipsa de iubire. Eu pun pariu că a inselat-o, cel puțin cu intenția, daca nu a reușit și cu fapta. In fine.

Eu știu doar ce nu as face. Nu i-aș întoarce spatele că ultimului om. As incerca sa rezolv problemele, indiferent care ar fi acelea.

@Davi, nu te mira Am trecut eu peste altele mult mai nasoale. Un om pe care susțin că îl iubesc să ajungă să simtă nevoia sa îmi pună microfon in camera - atunci încălcarea vieții mele private ar fi ultimul rand care m-ar îngrijora. poate pentru că nici nu am nimic de ascuns, sau poate pentru că pe lângă alte crime, asta mi se pare ceva minor, mai ales daca nu este ceva repetat și persoana nu a fost violenta cu mine. Nu toți sunt că mine și nici nu trebuie. Voiam să subliniez că nu toți ar dă-o pe mana poliției, atâta tot.

Eu chiar cred că e bine sa vorbești cu mai mulți oameni despre asta.. Și să îți dai șansa să fii mai fericita pe viitor. Și mai iubita.

Nu trebuie sa le povestești tot. Doar faptul că suferi din dragoste și v-ați despărțit. Mă rog, daca și tu crezi că știu cum să te aline. E bine că ai vorbit cu cineva. Ce te-a sfătuit sau..cum te ajuta prietena ta?

De ce nu vrei sa pari supărată in fata lor? Cum sa te aline, daca nu îi lași să vadă cât suferi?