Bun, hai să vedem cum e cu această întrebarea filosofică...
1. Nae este un tip foarte deștept.
Aici premisa e clară.
2. Dar dacă asta ar fi adevărat, atunci el nu s-ar crede atât de deștept.
Bun, luând-o așa, la pas, concluzia e clară, adică, presupunând că Nae ar fi un tip foarte deștept, atunci el nu s-ar crede atât de deștept.
Mai departe, la această primă concluzie adăugăm următoarea propoziție, care la rândul ei va deveni și ea premisă pentru concluzia finală, anume:
3. Dar dacă nu s-ar mai crede mare deștept, atunci ar fi un înțelept.
Sau altfel formulat,
3*. Nae ar fi un înțelept, doar dacă nu s-ar mai crede mare deștept.
Aici avem deja o problemă, în încercarea de a construi un argument, anume că sintagma „dacă nu s-ar mai crede”, presupune deja încă o premisă ascunsă, adică faptul că deja Nae se crede mare deștept, adică:
4. Nae „se crede” mare deștept.
Coroborând 1, 2 și 4, adică:
1. Nae e un tip foarte deștept
2.Dar dacă asta ar fi adevărat, atunci el nu s-ar crede atât de deştept.
4. Nae se crede mare deștept
Ar rezulta că Nae nu e deștept.
Apoi, coroborând 3* cu 4, adică:
3*. Nae ar fi un înțelept doar dacă nu s-ar mai crede mare deștept
4. Nae se crede mare deștept
Atunci rezultă că Nae nu e nici înțelept.
:)
Observație:
Argumentul acesta e o încercare drăguță, hai să-i spunem, umoristică. :)
La o primă vedere se vrea un soi de sorit, dacă am înțeles bine. Cu o mai mare atenție la termeni de legătură, precum „mai”, ar fi fost și mai interesant. :)