Greu de iubit
E adevărat, sunt greu de iubit. Poate de asta nu mai am pretenții sau așteptări legate de iubire. Și nu e ceva nou, e doar ceva nou descoperit, cum că, cu cât e mai mare aprecierea pe care o ai față de tine, cu atât ea îi intimidează pe ceilalți.
La început voiam să ascund că eram ba prea sensibilă, ba prea orgolioasă,ba exagerat de blândă, ba exagerat de rece și distantă, o adevărată sumă a contrariilor, ca pe o rușine, ca pe o infirmitate a caracterului meu, mi se părea umilitor să văd că bărbații preferau să mă evite. Nu fizic, ci emoțional. Erau atât de puțini cei care mă vedeau cu adevărat…și erau îndepărtați cu o viteză uluitoare. De frică. Nici eu nu voiam să mă văd în vremea aceea, pentru că-mi doream atât de mult să fiu iubită încât preferam să mă înstrăinez de mine și să fiu văzută așa ca altele. Sau așa cum credeam eu că sunt altele, celelalte.
Primul meu iubit se apucase să citească în mine dincolo de mărăcinii puși piedică indiscrețiilor și cu cât era el mai fascinat și mai dedicat iubirii noastre, cu atât eram eu mai îngrozită de lațul pe care-l simțeam strângându-se în jurul gâtului meu și care-mi tăia respirația. Eram tânără și voiam să respir. I-am dat un brânci sănătos și s-a terminat. El mă iubea pe mine, dar eu nu voiam încă să fiu eu, voiam să fiu ca restul: amuzantă, ușuratică sau melodramatică, după cum consideram, cufundată tot mai mult în ignoranță din care mă străduiam să croiesc un eu nou, treabă care părea mai ușoară decât acceptarea a ceea ce eram, ce sunt cu adevărat.
Eul croit a fost la conducere o vreme destul de lungă. Sincer, a făcut numai prostii. Nu am reușit în nimic încercând să fiu ca altele, încercând să mă ajustez după cerințe. N-am înțeles exact dacă am greșit eu măsurile, sau cerințele astea sunt doar praf în ochii naivilor, cert este că eul tencuit peste eul autentic a început să se crape și, cu fiecare eșec, cu fiecare durere a căzut câte o bucățică, iar de sub el a ieșit la iveală câte o amintire, o lumină, o melodie, un cuvânt, plăcute, calde, familiare, dragi fără să fie pe deplin cunoscute sau recunoscute. Am lăsat să cadă toată tencuiala, așa cum îndepărtezi un machiaj nereușit, și am îndrăznit să mă caut și să mă revăd exact așa cum sunt eu. True colours.
Nu-mi mai doresc, ca o adolescentă, să fiu iubită, nu mai pot renunța la mine pentru poleiala unei presupuse iubiri, acum simt nevoia să iubesc, iar pentru asta există un singur om potrivit: cel care mă cunoaște așa cum sunt și care mă poate iubi tocmai pentru că sunt așa. Știu că sunt dificil de înțeles uneori, că am toane, sau că am pretenții, sau că uneori nu suport mai nimic. Dar mai știu și că am calități care mă fac unică și care-mi plac, așa cum îmi plac chiar și defectele mele și eu sunt toate astea, amestec de bine și rău, de lumină și întuneric, de iubire și ură, de spaime și fericiri, spuse sau ascunse, prezente în orice moment în toată ființa mea. Încep iubirea cu mine și apoi o revărs asupra tuturor celor care aleg să-mi fie aproape, sa pășim cu aceiași pași în viață și în dragoste.
Am observat o singură diferență notabilă: fata de dinainte era populară, cea de acum atrage foarte puțini oameni- din cei de calitate. Sincer, o prefer infinit pe cea din urmă.