Un roman ramane un roman oriunde ar trai. Este ca un fel de blestem, ceea ce numim "radacinile" noastre, care nu sunt altceva decat toti acei ani ai copilariei cand personalitatea noastra s-a nascut, aceste "radacini" le purtam in realitate in spinare. Asta nu inseamna ca ar fii ceva rau, ci doar ineluctrabil, inconturnabil. Cum ai putea sa-ti scapi tie insuti, iata o intrebare demna de un tratat de filozofie. Acest "trecut" care ne-a format nu mai poate fii schimbat iar el devine cu atat mai evident cu cat el intra in conflict cu lumea "straina" in care traiesti. In Franta, unui roman care duce aici o viata linistita, aceasta perpetua stare de conflict, il obliga a se afla intr-o stare de cautare a motivelor acestei diferente. Iar singurul meu raspuns a fost : ceea ce difera este perioada de "dresaj", perioada in care am invatat sa devenim oameni, sa respectam anumite principii morale, sa tocim paragrafe dupa paragrafe din cartile inutile ale scolilor, sa ne futem intr-un mod sau intr-un altul, sa ne limitam la ceea ce am "devenit"... Exista insa unele lucruri care sunt invariabile, cel putin in occident, din care facem parte. Anumite tradittii morale, sexuale, si chiar economice. Exista un "numitor comun" evident intre un roman si un francez.... ceea ce ii diferentiaza ar fi in special traditiile la care EI au impresia ca ar apartine.