El si cu mine...Tocmai cand din nou (nu mai stiu a cata oara) am luat decizia sa raman indiferenta, iar mi-a dat ziua peste cap. Cu o simpla intrebare, desigur inocenta. Si mie iar mi-a aparut zambetul tamp pe fata, asa ca am iesit afara sa ma plimb, sa fumez, sa ma plesneasca viscolul in fata, poate imi revin. Nu mi-am revenit; senzatia de bine pe care mi-o produce simpla lui prezenta e ca un drog, si nici logica, nici vointa par sa nu aiba efect. Nimic, nici macar constientizarea in permanenta a faptului ca daca am deveni mai apropiati m-as plictisi repede de el...As cauta urmatorul drog...Pana cand? Pana cand?