Zambet catre Europa

Detalii

CategoriiSocial
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari2692

Voteaza & Distribuie

Descriere

Igiena orala corecta, completa si continua este un act de civilizatie, la fel cum, a darui un zambet celor din preajma ta este o datorie sacra.

Am inceput acesta reflectie amintindu-mi un episod de la inceputul anilor 90 cu un politician roman ce calatorea in avionul catre Frankfurt si care afisa un zambet larg tuturor celor ce-l priveau, zambet reflex din campania electorala care doar ce se terminase. Din acest dinte lipsea un dinte (dar numai unul…) iar cei ramasi aveau o coloratie galben-verzuie. Aceasta era si imaginea noastra in Germania acelor ani, galben-verzuie. Nu va voi plictisi si cu povestea respiratiilor urat mirositoare din autobuz.

Timpurile s-au schimbat iar noi am invatat ca imaginea conteaza si ca un zambet este important sa fie "curat". Dar oare am deprins cu totii "tehnicile specifice" igienei bucale sau doar aruncam gunoiul sub pres?

Medicii stomatologi ne spun ca mai mult de 85% din lucrarile dentare efectuate de ei sunt prost igienizate iar garantia lor expira aproape instantaneu in aceste conditii. Foarte adevarat probabil, dar ceea ce nu ne spun medicii este, daca au explicat tuturor pacientilor tehnicile corecte de periaj a suprafetelor dentare si degajarea spatiilor interdentare prin folosirea unui dus bucal sau a periutelor interdentare, beneficiile folosirii apei de gura si a pastelor de dinti specifice diferitelor afectiuni bucale si rolul tuturor acestor manopere.

Dar daca toate acestea ar fi fost spuse probabil rezistenta datorata lipsei unei culturi sociale in acest sens tot si-ar fi spus cuvantul. Consideram scumpa o pasta de dinti la pretul unei shaorma si ne pare exagerat un detartraj la costul unei coafuri care dureaza trei zile, daca nu ploua.

Cu toate acestea, chiar si cei educati sau care vor sa se educe cu greu gasesc toate aceste produse in acelasi loc sau in aceeasi tara…iar cand le gasim ori au instructiunile de folosire in alta limba ori sunt descrise atat de sumar ca sunt qvasi periculoase.

Am descris cam toate motivele pentru care consumam de sase ori mai putina pasta de dinti decat media europeana si schimbam periuta o data pe an iar ata dentara pentru multi este total necunoscuta.

Voi concluziona spunandu-va ca va mai trece multa apa pe Dunare pana vom atinge media europeana de consumul de produse pentru igiena orala pana atunci cand zambim catre Europa, mai bine punem mana la gura.