Trucurile iluzionistilor pacalesc direct creierul

Trucurile iluzionistilor pacalesc direct creierul

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriHobby
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari2669

Voteaza & Distribuie

Descriere

Trucurile iluzionistilor experimentati sunt adevarate spectacole care-ti taie respiratia (David Copperfield excela in aranjamente de amploare, culminand cu „disparitia" unor avioane si nave sau chiar a unor cladiri), si cu cat te straduiesti mai tare sa le descifrezi „schema", urmarindu-le degetele agile, cu atat mai greu iti este sa pricepi ceva. Se spune ca un prestidigitator se bazeaza tocmai pe neatentia publicului pentru a reusi cele mai interesante trucuri. Chiar si un simplu scamator de salon izbuteste sa uimeasca datorita catorva siretlicuri simple, insa si el se bazeaza pe acelasi mecanism, acela al incapacitatii noastre de a ne putea concentra asupra mai multor lucruri in acelasi timp.



Trucurile iluzionistilor


Trucurile iluzionistilor pacalesc creierul spectatorilor




Potrivit unor cercetatori, creierul functioneaza la o putere de numai 12 W, adica o treime din necesarul pentru un bec de frigider. O limitare de asemenea natura a resurselor de functionare, lasa mintea omeneasca vulnerabila la trucuri, la iluziile create de iuteala de mana, iar iluzionistii se folosesc aceasta caracteristica.


Creierul omenesc este capabil sa-si exercite doua tipuri de atentie. Primul tip, numita atentia „de sus in jos", sau cea voluntara, este cea care ajuta la luarea deciziei de a te concentra asupra unui anumit lucru. Atentia decizionala este controlata de acea parte a creierului numita cortexul prefrontal. Al doilea tip de atentie este cel de „jos in sus", sau atentia involuntara, declansata de stimuli interni si externi si consta in orientarea neintentionata, spontana, fara efort voluntar. Acesta-i un sistem de raspuns mult mai primitiv, controlat de partea creierului cortical-senzoriala.


Scamatorii reusesc sa-si aplice trucurile angajand ambele tipuri de atentie in acelasi timp. Pomenindu-se fara alte resurse de descifrare a evenimentelor, oamenii se lasa usor pacaliti (in cadrul spectacolului) de artistii iluziilor. Unul dintre acestia, americanul Apollo Robbins, a ajuns pe prima pagina a ziarelor de a doua zi dupa ce a reusit sa-i buzunareasca temeinic pe agentii Serviciului Secret care-l insoteau pe presedintele Jimmy Carter. El afirma ca „distragerea atentiei publicului este o treaba destul de simpla."




Trucuri


Trucuri de magicieni




Robbins se foloseste de atentia voluntara pentru a distrage, pentru a insela privirea, convingand oamenii sa-si concentreze atentia fie asupra unei discutii, fie chiar asupra actiunilor lui. Distragandu-le atentia, Robbins ii lasa pe oameni fara ceasuri sau chiar esarfele de la gat fara ca acestia sa bage de seama. Robbins explica apoi ca daca trebuie sa „fure" dintr-un loc dificil, prefera sa-i faca pe oameni sa-si foloseasca atentia involuntara pentru a le putea controla concentrarea. El da ca exemplu un gest brusc cu mana, un zgomot puternic sau, asa cum a procedat intr-un spectacol, agitand o lingurita prin aer.


Exista insa destui oameni convinsi ca ei nu pot cadea prada unor asemenea trucuri pentru ca au o atentie distributiva extraordinara – pot urmari mai multe lucruri deodata – insa, potrivit expertilor, atentia distributiva este o iluzie, nu functioneaza. „De fapt, nu putem procesa decat un singur lucru odata. Suntem, practic, niste procesoare in serie", a declarat David Strayer, psiholog al universitatii Utah, care conduce o serie de cercetari in legatura cu functionarea atentiei. „Cand credem ca functionam in regim de atentie distributiva nu facem altceva decat sa sarim de la o activitate la alta", afirma el.


Strayer a demonstrat ca oamenii nu se pot concentra in mod egal asupra mai multor sarcini deodata si ca, de obicei, nu sesizam ca actiunile noastre „distributive" au o calitate scazuta tocmai pentru ca incercam sa ne concentram asupra mai multor lucruri deodata, ceea ce este imposibil. Datorita acestor limitari naturale in functionarea creierului, nu-l vom putea prinde niciodata pe un iluzionist asupra faptului, sa-i developam scamatoriile si sa ni le explicam. Poate doar daca este un ageamiu, sau se decide el sa-si dezvaluie trucurile de scena intr-un fel de lectie deschisa.