Idei ca să organizezi un bal mascat pentru copilul tău

Detalii

CategoriiDivertisment
Taguriaranjamente florale, Baloane, organizator petreceri
Ultima actualizareJoi 15 decembrie 2022
Vizualizari407

Voteaza & Distribuie

Descriere

Fiecare părinte își dorește să aibă un copil fericit. Fie că se apropie ziua lui naștere sau o sărbătoare dedicată în mare parte copiiilor, probabil te gândești cum ai putea să organizezi un eveniment pe care să și-l amintească cu drag când va fi mai mare. În acest caz, un bal mascat poate fi o idee bună deoarece ai la dispoziție o mulțime de surse de inspirație. Trebuie doar să decizi ce atmosferă îți dorești să creezi și să bifezi pe rând câteva aspecte:

Un punct de reper

O idee bună ar fi să alegi mai întâi câteva baloane heliu. Baloanele care conțin heliu rezistă mai mult decât cele umplute cu aer și au un aspect mai plăcut. Le poți căuta și după ce alegi tema balului. Se vând în toate formele, culorile și mărimile, cu diferite aplicații, imprimeuri și materiale. Te ajută să creezi un decor de ocazie pentru că oriunde le-ai pune, dau impresia unei atmosfere de petrecere.

Tematică

Odată ce alegi baloanele, gândește-te ce temă ai vrea să aibă viitorul bal mascat. În funcție de ideea centrală, urmează să te ocupi de restul aspectelor. Ai mai multe variante de teme la îndemână:

Bal mascat venețian

Dacă vrei să te inspiri din varianta originală a acestui tip de eveniment, optează pentru un bal mascat venețian. Piesele de rezistență sunt măștile în stil venețian și hainele aristocratice. Găsești o mulțime de imitații pe piață, în magazine fizice sau pe site-urile de specialitate, care se pot încadra într-un buget normal. Pe pereți poți să atârni tablouri din secolul trecut, iar pe mobilier poți să așezi obiecte vechi. Sunt deschise multe magazine vintage, câteva având prețuri accesibile. De acolo achiziționezi ușor obiecte ca să creezi un decor de epocă. De asemenea, un mod mai simplu și mai ieftin de a realiza decorul ar fi să folosești panouri cu imprimeuri venețiene. Îmbraci bucăți mari de carton în autocolant și le sprijini în spațiile mai goale din casă.

Bal mascat cu tematică inspirată de personaje la modă

În situația în care copilul tău apreciază mai mult imaginea personajelor preferate decât stilurile clasice, poți să te adaptezi la preferințele lui. Deseori, copiii își imaginează cum ar fi să trăiască în desenele animate preferate sau în poveștile scrise pentru vârsta lor. Întreabă-l ce-i place și orientează-te în funcție de ce-ți povestește. Poți să te interesezi pe Internet despre detalii ca să te inspiri în privința decorațiunilor și a măștilor. De obicei, se comercializează multe obiecte inspirate din francize, așa că ai destule opțiuni la îndemână.

Bal mascat fără o anumită tematică

Iar dacă nu vrei să te pierzi în detalii complicate, poți să le spui invitaților să poarte orice fel de mască și să renunți să impui o anumită tematică. Deși se creează o imagine care nu este atât de plăcută vizual, poate fi mai puțin costisitor și mult mai simplu să organizezi un eveniment unde ți se cere doar să porți o mască, indiferent care ar fi aceea. Într-adevăr, o petrecere fără o tematică clară nu are același farmec, însă îți crește șansele de a avea mai mulți invitați și a de a economisi timp și bani. Nu trebuie să respecți prea multe tipare, astfel că poți să refolosești obiecte sau costumații de la alte petreceri.

Mâncare

După ce construiești partea vizuală a balului, poți să te ocupi de mâncare. Câteva platouri cu aperitive festive și dulciuri pot să umple fără probleme mesele pentru micuți. Poți să comanzi sau să gătești acasă un meniu festiv, special ornamentat ca să se potrivească tematicii. Pe Internet sau în revistele de la chioșcuri se promovează multe rețete culinare, alături de anunțuri către firme de profil.

Decorațiuni

Pe mese, acolo unde prevezi că ar putea rămâne spații goale, poți să pui aranjamente florale. Florăriile specializate confecționează produse pentru diferite ocazii, sărbători și evenimente. Unele dintre acestea îți dau posibilitatea să le personalizezi. Poți să adaugi și să înlocuiești o parte dintre materiale, plante sau mesaje.

Invitații

Când termini, rămâne să alegi un model pentru invitații. Cel mai indicat ar fi să redea exact atmosfera și cerințele pentru costumații pe care ai vrea să le respecte participanții. Lipește poze cu măști și stickere sugestive ca să le inspiri și celorlalte persoane cum ar trebui să se costumeze pentru balul mascat.