3 situatii in care e recomandata determinarea nivelului vitaminei B6 in organism

Detalii

CategoriiSanatate
Tagurivitamine
Ultima actualizareVineri 27 ianuarie 2023
Vizualizari289

Voteaza & Distribuie

Descriere

Vitamina B6, cunoscuta si ca piridoxina, este esentiala pentru corpul uman. Este o vitamina solubila in apa, asta inseamnand ca organismul nu o poate stoca. Astfel, este necesar sa ii furnizam un aport in mod regulat cu ajutorul alimentatiei. Printre alimentele care contin vitamina B6 se numara: carne de porc si vita, ficat, cereale integrale, peste (cum ar fi somon, cod, ton), galbenus, avocado, banana, fasole pastai, alune de padure, susan, seminte de floarea soarelui s.a.

Trebuie sa stii si ca vitamina B6 indeplineste mai multe roluri in organism, de mentionat in special faptul ca: ajuta la producerea de anticorpi atat de necesari pentru a lupta impotriva a numeroase boli, mentine buna functionare a sistemului nervos, contribuie la crearea hemoglobinei, care este parte a celulelor rosii din sange, avand rolul de a transporta oxigenul. In plus, ajuta si la degradarea proteinelor, dar și la mentinerea nivelului normal de zahar din sange [1]. Prin urmare, daca te intrebi in ce situatii medicul tau iti poate recomanda determinarea nivelului de vitamina B6, citeste articolul in continuare.

Pentru ce se face analiza vitaminei B6?

Medicul poate prescrie o analiza a vitaminei B6 pentru a detecta o posibila deficienta care poate cauza simptome ale tulburarilor metabolice, dermatologice, hematologice sau neuropsihice:

  • Modificari de dispozitie si iritabilitate;
  • Stare de confuzie;
  • Inflamație a limbii (numita glosita);
  • Anemie;
  • Leziuni inflamate in jurul ochilor si gurii [2].

Mai jos iti prezentam 3 situatii in care ti se poate recomanda determinarea nivelului vitaminei B6:

1. Suspectarea unui sistem imunitar slabit

Lipsa vitaminei B6 transforma organismul intr-unul vulnerabil in lupta cu infectiile si bolile. Prin urmare, un organism cu sistem imunitar scazut inseamna ca este predispus la imbolnaviri [3]. Sistemul imunitar este un mecanism complex, format dintr-un ansamblu de organe, celule, canale care conlucreaza pentru a sustine sanatatea. Printre cauzele scaderii imunitatii se numara: stresul, supraponderabilitatea, somnul insuficient, consumul redus de apa, consumul ridicat de zaharuri, alimentatia dezechilibrata, sedentarismul s.a. Imunitatea poate fi investigata cu ajutorul unor teste, printre care se numara si analiza vitaminei B6.

2. Suspectarea de anemie

Daca nivelul de vitamina B6 este foarte scazut, pacientul poate ajunge la anemie (numar foarte mic de globule rosii). Aceasta se traduce in oboseala, lipsa de energie si in timp poate cauza boli serioase. Anemia se confirma atunci cand nivelul hemoglobinei din sange este sub valorile normale corespunzatoare varstei si sexului. Hemoglobina se afla in compozitia globulelor rosii si are rolul de a transporta oxigenul catre celulele organismului [4].

Astfel, un nivel al hemoglobinei cu mult sub limitele admise face ca insasi cantitatea oxigen necesara muschilor si creierului sa fie insuficienta, de unde rezulta starea de rau general si de extenuare aparent fara motive. Atat fierul, cat si vitamina B6 sunt necesare pentru sinteza hemoglobinei. Anemia prin deficit de fier, dar si anemia prin deficit de vitamina B prezinta simptome asemanatoare, dar cauzele sunt distincte si este important sa fie cunoscute pentru un tratament adecvat.

3. Suspectarea de insuficienta renala

Insuficienta renala, cunoscuta si sub numele de boala cronica de rinichi implica o pierdere treptata a functiei renale. Rinichii filtreaza toxinele si excesul de lichide din sange, care sunt indepartate ulterior din corp prin urina. Boala cronica avansata de rinichi poate cauza acumularea unei cantitati periculoase de lichide, electroliti si toxine la nivelul organismului.

In stadiile incipiente, de regula nu exista simptome ale insuficientei renale. Cand exista suspiciunea de insuficienta renala, medicul recomanda in prima faza niste analize uzuale precum uree serica, creatinina serica si sumarul de urina [5]. Deficitul de vitamina B6 apare la persoanele cu insuficienta renala, prin urmare analiza poate intari acest diagnostic. Pentru ca organismul unui pacient care sufera de insuficienta renala are o nevoie mai mare de anumite vitamine, printre care cele din complexul B, doctorul i le poate prescrie.

Orice intrebare si ingrijorare ai, consulta medicul specialist. El iti va oferi toate informatiile de care ai nevoie.

Referinte:

1. Passeportsante.net. Analyse de la vitamine B6 ou pyridoxine. 2017, passeportsante.net/fr/Maux/analyses-medicales/Fiche.aspx?doc=analyse-vitamine-b6. Accesat in data de 1 noiembrie 2022.
2. Idem.
3. Healthline.com. 9 Signs and Symptoms of Vitamin B6 Deficiency. 2018, healthline.com/nutrition/vitamin-b6-deficiency-symptoms. Accesat in 1 noiembrie 2022.
4. Mayoclinic.org. Anemia. 2022, mayoclinic.org/diseases-conditions/anemia/symptoms-causes/syc-20351360. Accesat in 1 noiembrie 2022.
5. Clevelandclinic.org. Kidney Failure. 2022, clevelandclinic.org/health/diseases/17689-kidney-failure. Accesat in 1 noiembrie 2022.


Sursa foto: Pexels.com