Sansa de a fi lovit de un asteroid, doar intr-o vineri 13?

Detalii

CategoriiStiinta
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari2429

Voteaza & Distribuie

Descriere



asteroid


asteroid lovind Pamantul



Sansa de a fi lovit de un asteroid ar trebui sa nu fie o astfel de raritate, considera un raport american. Acesta noteaza ca, potrivit datelor provenite din observatiile astronomice curente, 91 de pamanteni ar trebui sa moara in fiecare an in astfel de circumstante ciudate. Care sunt sansele sa se intample asa ceva, ca un bolovan cosmic sa se indrepte spre Pamant cu numele tau gravat pe el?



Coliziunile dintre Terra si ratacitorii prin spatiu cu denumirea de asteroizi, s-au mai petrecut si exista chiar si un comandament care urmareste traiectoria celor care circula prin sistemul solar. Un asteroid cazut pe Pamant acum 65 de milioane de ani, a nimicit aproape 95% dintre formele de viata de pe aceasta planeta. Raportul redactat de Consiliul National pentru Cercetare din SUA constata ca ar trebui sa existe 91 de decese anual din cauza asteroizilor, o cifra remarcabil de precisa.


Ultima „vizita" a unui asteroid pe Terra a fost cea din 30 iunie 1908, cand a explodat la 10 kilometri altitudine deasupra unei regiuni izolate din Siberia (faimosul fenomen Tungusk). Calculele arata ca daca musafirul cosmic si-ar fi facut aparitia in atmosfera terestra cu numai 4 ore mai tarziu, ar fi explodat deasupra orasului Sankt Petersburg, provocandu-i distrugeri echivalente cu detonarea unei bombe nucleare. O asemenea explozie declansata acum asupra New Yorkului s-ar solda cu 3,2 milioane de morti si 3,76 de milioane de raniti. Dar la o scara personala exista surprinzator de putine relatari privind raniri produse de asteroizi.


Cateva automobile din SUA au fost lovite de micro-meteoriti, si exista cazul unei vaci omorate in Venezuela de un astfel de obiect cosmic, in 1972. O casa din apropierea Parisului a fost devastata de caderea unui meteorit de forma ovoidala, insa familia respectiva – purtand un nume predestinat: Comette – era plecata din casa in acel moment. Meteoritii care sunt recuperati dupa ce au traversat atmosfera terestra, sunt considerati caderi.


Numai in 2010 au fost inregistrate peste 1000 de astfel de cazuri, deci sansele aparitiei de victime in urma unor fenomene de acest tip ar trebui sa fie, statistic, destul de mari. Potrivit unor relatari in presa locala din multe tari, are exista destule astfel de cazuri. O relatare din 2004 arata ca o femeie din localitatea Lowestoft, SUA, a ramas



„cu o gaura in bratul stang dupa ce a fost lovita de un micrometeorit."



In acelasi an ar fi avut loc un deces al unui barbat lovit de un „aerolit" intr-o localitate din Indiana. Martorii oculari au declarat ca obiectul cosmic ar fi venit intr-un unghi de circa 60 de grade, lovind victima deasupra umarului drept si iesind prin coapsa stanga, infigandu-se apoi in pamant.


In 2005, un barbat din Nebraska a relatat posturilor locale de televiziune ca a auzit un obiect suierandu-i pe la urechi si a crezut ca era un glont. Obiectul, gasit in sol, cativa zeci de metri mai incolo, era un micrometeorit care „inca mai fumega". Exista un raport privind un baiat din Germania, lovit in deget de un micrometeorit. Cazul dateaza din 2010. De asemenea, exista mai multe rapoarte care indica drept



„posibil impact cu un micrometeorit"



pentru a explica prabusirea unor avioane.


Desigur, majoritatea meteoritilor si asteroizilor ard la intrarea in atmosfera terestra, datorita vitezei mari de deplasare si frecarii de straturile atmosferei, insa exista si posibilitatea ca bolovanii spatiului sa nu fie cu totul consumati in cursul acestei faze finale a calatoriei lor cosmice. Modelele luate in calcul de cercetatori indica un procent de 70% ca impactul sa aiba loc in ocean. NASA considera ca ar exista o sansa din 600 ca Pamantul sa fie lovit prin 2040 de asteroidul 2011-AG5, cu un diametru de 140 de metri.


Majoritatea asteroizilor sub aceasta dimensiune raman nedescoperiti insa, existand sansa de a fi luati prin surprindere. Asa s-a intamplat la 7 octombrie 2008, cand asteroidul 2008 TC3 (de numai 2-3 metri diametru) a fost descoperit cu numai 19 ore inainte de impact. A explodat deasupra Sudanului, cu forta a 2000 de tone de TNT, proiectand in jur fragmente de 10 kilograme. Nefiind vineri 13, nu a fost ranit nimeni.