Pesticidele, o temere exagerata?

Pesticidele, o temere exagerata?

Detalii

CategoriiSanatate
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari2281

Voteaza & Distribuie

Descriere



Pesticidele


Pesticidele



Pesticidele, teama de efectele lor asupra sanatatii, ii determina pe oameni sa caute sa cumpere legume si fructe cat mai „organice", cultivate dupa metodele traditionale. Insa convingerea ca aceste produse sunt mai sigure, pentru ca pesticidele cresc riscurile de cancer, nu are un suport stiintific valabil, afirma unii experti.



Nivelul pesticidelor detectate in fructe si legume reprezinta o problema de sanatate mai redusa decat cele generate de consumul prea mic al acestor produse naturale. Conform unor dovezi acumulate in numar tot mai substantial, chiar si un mic deficit de substante nutritive, asimilate numai prin consumul de fructe si legume in cantitati indestulatoare, genereaza probleme cronice de sanatate.


Noua teorie in ceea ce priveste impactul pesticidelor asupra sanatatii, comparativ cu absenta unei diete bogate in fructe si legume - discutata in aceasta saptamana la o intrunire a Societatii Americane de Chimie - este, insa, controversata, pentru ca mai exista multe necunoscute in legatura cu felul in care ne-ar putea afecta sanatatea numarul mare de chimicale cu care avem contact zilnic prin simplul consum alimentar.


Unele studii recente au facut legatura dintre prezenta anumitor Pesticidele si aparitia problemelor de sanatate la copii.



„Daca-i intrebati pe oameni ce anume provoaca aparitia cancerului, iti vor spune ca de vina sunt chimicalele din fructe si legume, insa acesta-i un mesaj gresit, receptionat de ei. Din punctul meu de vedere, adevaratele riscuri sunt induse de o dieta proasta, chiar daca efectul este doar obezitatea",



afirma Bruce Ames, cercetator principal al institutului de studii medicale de pe langa Spitalul de Pediatrie din Oakland, SUA. Dezbaterea continua si despre abilitatea organismelor legale de a evalua corect riscurile de sanatate in urma expunerii la chimicale absorbite prin alimente, insa majoritatea expertilor sunt de acord cu ideea ca este esential consumul regulat de fructe si legume, chiar in cazul cand constrangerile financiare transforma produsele organice in articole de lux pentru majoritatea consumatorilor.


O alta opinie controversata, impartasita pe parcursul intrunirii de la Denver a Societatii Americane de Chimie sustine ca pesticidele



„sunt benefice pentru mediu pentru ca permit obtinerea de productii mai mari de pe un teren agricol mai mic",



precizandu-se, totodata, ca acestea nu pot fi considerate raspunzatoare pentru declansarea cancerului, nu la concentratia absorbita de organismul uman. Bruce Ames s-a facut cunoscut prin anii ’70, cand a dezvoltat o metoda acum folosita pe scara larga – numita Testul Ames – pentru evaluarea probabilitatii ca anumite elemente chimice sa provoace modificari ale ADN-ului, acestea putand duce la declansarea unor cancere. In cele din urma, el a ajuns sa puna sub semnul intrebarii ingrijorarile tot mai mari privind prezenta pesticidelor in mancare.


Fiecare planta, afirma Ames, contine mai bine de 100 de elemente chimice, inclusiv asa numitele „pesticide naturale", compusi emanati pe cale naturala chiar de plante pentru a tine daunatorii la distanta. Acestea constituie aproape 100% dintre chimicalele intrate in consumul uman.


Ames afirma ca toate testele efectuate de el arata ca „pesticidele naturale" au exact acelasi potential ca si cele sintetice.



„Cand mancati broccoli, puneti in actiune componente chimice care par sa actioneze la fel ca si dioxina si sa apeleze la aceeasi receptori",



explica Ames. In cercetarile de laborator facute pe soareci s-a constatat ca nivelul de chimicale necesar pentru declansarea cancerului este de zeci de ori mai ridicat decat cel admis de reglementarile in vigoare privind prezenta pesticidelor in legume si fructe (cel putin in ceea ce priveste situatia din Statele Unite)


Potrivit Teoriei Trajului in nutritie, elaborata de Ames, cand organismul uman intra in deficit cu oricare dintre cele 30 de vitamine si minerale esentiale, incepe sa stabileasca prioritati pentru supravietuire, alimentandu-se cu proteinele necesare pentru functionarea sa zilnica. Insa consecinta este un declin pe termen lung a sanatatii. Ames si alti experti sunt de parere ca concentrarea asupra nutritiei, in general, ar fi mult mai benefica pentru sanatate decat preocuparea extraordinara, concentrata gresit, asupra contaminarii reduse cu pesticide.