O poveste despre pasiune si singuratate in colectia Biblioteca Polirom: Nimeni nu se salveaza singur

O poveste despre pasiune si singuratate in colectia Biblioteca Polirom: Nimeni nu se salveaza singur de Margaret Mazzantini

• Margaret Mazzantini este autoarea bestsellerului Nu te misca, o carte cu peste doua milioane de exemplare vindute, tradusa in 35 de limbi

Delia si Gaetano formau cindva un cuplu. Acum trebuie sa invete sa-si uite, fiecare, perechea si deprinderile. Stau amindoi intr-un restaurant, la putin timp dupa ce au distrus ceea ce fusese o familie. Delia si Gaetano sint inca tineri – au treizeci si ceva de ani, o virsta la care poti s-o iei oricind de la capat. Ar vrea sa se impace, insa problemele din trecut, revelate in flashbackuri succesive, ii bintuie. Dar unde au gresit? Problema e ca nici unul nu stie. Pasiunea de la inceput si furia de la sfirsit sint inca la fel de prezente. Crescuti intr-o epoca in care totul pare sa fi fost deja spus, schimba intre ei cuvinte ce nu reusesc sa dea glas singuratatii, dorintelor lor, pentru ca traiesc in confuzia unui soi de analfabetism afectiv.

Este povestea unui cuplu ca multe altele, un cuplu ca noi, contemporan noua. Este romanul care echivaleaza cu autobiografia sentimentala a unei generatii.

O carte curajoasa despre obstacolele iubirii din vremea noastra, Nimeni nu se salveaza singur de Margaret Mazzantini a aparut in colectia „Biblioteca Polirom", in traducerea Gabrielei Lungu, disponibil si in format electronic.

„Protagonistii romanului sint ca doi boxeri in ring, nauciti de ura pe care o resimt unul fata de celalalt – o ura ce ar putea fi de fapt iubire, daca cei doi ar intelege acest lucru." (la Repubblica)

„Un portret concis, de o sinceritate nemiloasa." (Il Messaggero)

Carte recomandata de: Port.ro

Margaret Mazzantini s-a nascut in 1961, la Dublin. Isi petrece copilaria si adolescenta in diverse tari europene, mai ales in Spania, pina cind familia se stabileste definitiv in Italia. Urmeaza cursurile Academiei de Arta Dramatica din Roma. In 1982 debuteaza in rolul Ifigenia din tragedia cu acelasi nume de Goethe. Dupa o frumoasa cariera artistica in teatru, cinema si televiziune, rasplatita cu numeroase premii pentru interpretare, Margaret Mazzantini renunta la scena in favoarea scrisului. Debuteaza in 1994 cu romanul Ligheanul de zinc (distins cu premiile Selezione Campiello si Rapallo Carige). Pentru romanul Nu te misca (2002; Polirom, 2004, 2013) primeste Premiul Strega si Premiul Grinzane Cavour, cele mai prestigioase distinctii literare italiene. Romanul a fost ecranizat de Sergio Castellitto, cu Penélope Cruz in rolul principal. Romanul Venit pe lume (2008; Polirom, 2010) a fost distins cu Premiul Campiello si a fost ecranizat de Sergio Castellitto, cu Penélope Cruz si Emile Hirsch in rolurile principale. A mai scris romanul Marea, dimineata (2012, recompensat cu premiile Pavese si Matteotti). Este casatorita cu regizorul Sergio Castellitto si traieste la Roma, impreuna cu cei patru copii ai lor.

In pregatire, in colectia „Biblioteca Polirom" (coordonator Bogdan-Alexandru Stanescu):

• Ian McEwan, Visatorul

• Marta Bibescu, Catherine-Paris

• Parinoush Saniee, Tatal celuilalt copil

• Jens Christian Grondahl, Piazza Bucarest

Fragment din roman:

Nici macar nu incercase sa i spuna pleaca tu. Ramin eu. Poate ca ar fi reusit totusi sa se descurce singur cu copiii. Dupa primele momente de normala bulibaseala, de mincare din conserva si chiloti murdari de cacat arun¬cati peste tot, ar fi inceput sa faca ordine, sa stabileasca reguli. Si ar fi adus aminte de cum facea si organiza ea. Ba chiar ar fi organizat mai bine el, cu scheme mai putin monotone. Avea multa fantezie si ii placea sa se joace. Ar fi scos cosul de baschet de care Delia agata umerasele cu camasi ude si ar fi prins de perete un minunat sac de box. L ar fi pus pe Cosmo pe umeri si hai, loveste ! Loveste ! Avea nevoie de un pic de box copilul ala, era prea intelectual. Ar fi zugravit toata casa, ar fi mutat mobilele, ar fi aruncat porcaria aia de canapea decolo-rata. Repede, cu muzica in fundal. Ca in filmele care povestesc trecerea timpului pe repede inainte. Se vedea in rolul asta, cu camasa murdara de vopsea si pizzele mincate seara.

Nu pizze, nu.

Se ducea sa le cumpere cind erau impreuna. Si cind sosea cu mirosul ala, era intr adevar ceva frumos de vazut. Copiii erau la fel de fericiti ca ET cind e fericit in film. El deschidea cutia de bere si umplea paharul Deliei.

— Poftim, iubito.

Ar fi invatat sa gateasca hamburgeri, spaghete.

Dar pentru un asemenea miracol ar fi trebuit sa fie cel putin vaduv.

Se imaginase vaduv cind nu mai stia cum sa faca fata. Delia era moarta si el plingea, in sfirsit era si el disperat pentru un doliu real.

Moarta ar fi putut s o iubeasca nemasurat de mult, simtea asta.

Viata era cea care ii despartea, singele care inca pulsa prea tare.

El singur cu copiii. Trei mici orfani. S ar fi urcat in pat toti impreuna. O facusera in scirbosenia aia de apartament de la demisol pe care el il luase cu chirie intr un bloc de pe bulevardul Somalia, provizoriu, cum se spune. Cu putoarea aia de mocheta mucegaita, de mincare chine¬zeasca, de autobuz. Gae a cumparat inghetatele, le a pus in mina copiilor, curgeau, congelatorul era cum era.

— Veniti aici in pat cu tati.

Au stat asa, incomod, fara perne la spate. O buna parte din inghetata lui Nico, a cazut pe cuvertura patu¬lui. Ii trebuia pipi si nu spunea. L a dus la wc cind era ud deja. Gae a luat foehnul si si a petrecut restul tim¬pului uscind pantalonii lui Nico. Se simtea un miros de pisat care se evapora. Fantasma ei se afla in fata lor. Gae si a aprins o tigara ca sa i dea foc.

Daca ea ar fi murit, insa, nimeni n ar fi putut sa i spuna nimic, nici macar soacra sa n ar fi avut ce sa i reproseze, sa i spuna ce ii spusese cind plecase, esti un iresponsabil, sinteti doi iresponsabili. Cine se gasise sa vorbeasca…