Octav, de Serge Ioan Celebidachi, va avea premiera mondiala la Festivalul International de Film de la Montreal

Detalii

CategoriiDivertisment
Taguri
Ultima actualizareLuni 28 august 2017
Vizualizari970

Voteaza & Distribuie

Descriere

Filmul Octav, in regia lui Serge Ioan Celebidachi, a fost selectionat in cadrul prestigiosului Festival International de Film de la Montreal, la sectiunea Focus on World Cinema ce va avea loc in perioada 24 august – 4 septembrie in Canada.

Sectiunea FOC - Focus on World Cinema (America, Europa, Asia, Africa, Oceania) reflecta vocatia internationala a festivalului. Scopul Festivalului International de Film de la Montreal, care se afla acum la cea de-a 41 editie, este de a incuraja diversitatea culturala, intelegerea intre natiuni si cinematografia pe toate continentele, prin stimularea dezvoltarii calitative a cinematografiei. Festivalul promoveaza creatii cinematografice si lucrari inovatoare, pentru a descoperi talentele noi, devenind in timp un spatiu comun de dezbatere intre profesionistii din sfera filmului din intreaga lume.

Octav va avea premiera mondiala in data de 3 septembrie 2017, la Cinema du Parc, incepand cu ora 21:00.

Filmul spune povestea lui Octav (Marcel Iures), un barbat în varsta, care se reintoarce la conacul copilariei sale aflat undeva in zona rurala a Romaniei, cu dorinta de a-l vinde. Ajuns aici, dupa o absenta de zeci de ani, o fetita ce-i pare cunoscuta il poarta intr-o calatorie minunata în timp, inapoi la anii copilariei sale pentru a-l ajuta sa-si redescopere bucuria de a trai.

Pelicula Octav transpune o serie de imagini calde si poetice despre Romania si reprezinta o noua modalitate de promovare a cinematografiei romanesti in mediul cinematografic international.

Teaserul filmului „Octav” poate fi urmarit aici: https://youtu.be/33ERKW3Ot4Y

Serge Ioan Celebidachi a absolvit cu titlul Bachelor of Arts, specializarea Teatru si Drama in cadrul Universitatii din Indiana (Bloomington, IN) si diploma de Masterat, specializarea Film , in cadrul London International Film School (UK).

Lung-metrajul „Octav” este o coproductie Romania — Marea Britanie, realizata cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, iar producator este Adela Vrinceanu Celebidachi.

Mai multe detalii despre filmul „OCTAV” se gasesc si pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav