Inteligența artificială intră rapid într-o nouă etapă de maturitate tehnologică. Pentru CTO, CIO și liderii tehnici din companiile enterprise, întrebarea nu mai este dacă AI poate genera valoare, ci cum poate fi implementată într-un mod controlat, securizat și integrabil în ecosistemele IT existente.
În mediile enterprise, adoptarea AI presupune mult mai mult decât integrarea unui model lingvistic sau implementarea unui chatbot. Provocările reale apar la nivel de arhitectură, guvernanță a datelor, interoperabilitate cu sisteme legacy, securitate operațională, control al costurilor și scalare. În acest context, Nenos Software dezvoltă agenți AI enterprise orientați către integrare operațională, automatizare și utilizarea AI în procese reale de business. Parte a Bittnet Group, compania construiește arhitecturi AI concepute pentru organizații care operează infrastructuri complexe și procese critice.
Agenți AI orientați către integrare operațională
Portofoliul Nenos Software este structurat în două direcții principale: Knowledge AI Agents și Process AI Agents.
Knowledge AI Agents sunt proiectați pentru organizațiile care gestionează volume mari de informații distribuite în ecosisteme IT eterogene. Arhitectura acestora utilizează modele Retrieval-Augmented Generation (RAG), integrate cu ERP, CRM, DMS, data lakes și alte surse enterprise, pentru acces contextualizat și controlat la informații organizaționale.
Pentru CTO, valoarea unei astfel de arhitecturi constă în posibilitatea de a transforma informațiile fragmentate în capabilități operaționale utilizabile, fără a compromite controlul asupra datelor sau politicile interne de acces.
Process AI Agents sunt orientați către automatizarea și orchestrarea proceselor enterprise end-to-end. Aceștia integrează capabilități AI, machine learning, decision intelligence și modele lingvistice în fluxuri operaționale existente, prin conectare cu ERP, BPM, CRM, RPA și infrastructuri legacy.
Diferența dintre un agent AI enterprise și un chatbot standard apare exact în această zonă: integrarea în procese operaționale reale, execuția controlată a taskurilor și interoperabilitatea cu sistemele existente.
AI production-grade pentru medii enterprise
Implementarea AI în producție necesită mai mult decât dezvoltarea unui model performant. În infrastructurile enterprise, modelele AI trebuie monitorizate, actualizate și guvernate continuu pentru a menține predictibilitatea operațională și conformitatea arhitecturală.
Nenos Software are peste 12 ani de experiență în Machine Learning și Deep Learning production-grade, acoperind zone precum model lifecycle management, fine-tuning și optimizarea modelelor pentru workload-uri enterprise.
Arhitectura operațională include mecanisme de versionare, monitorizare continuă și integrarea incrementală a noilor modele și capabilități LLM. Pentru organizațiile enterprise, această abordare reduce riscurile asociate degradării performanței modelelor și facilitează adoptarea controlată a noilor tehnologii AI.
Specializare AWS Generative AI și arhitecturi cloud enterprise
Nenos Software este singura companie românească certificată Generative AI în AWS din România, având o soluție validată prin procesul de technical review AWS. Pentru liderii tehnici care construiesc infrastructuri cloud enterprise, această specializare este relevantă în special din perspectiva arhitecturii, scalabilității și securității operaționale.
Implementarea AI generativ în organizații mari presupune integrarea mai multor componente critice: orchestrarea workload-urilor AI, managementul costurilor, controlul accesului la date, observabilitate, evaluarea performanței și guvernanța modelelor. În acest context, experiența în arhitecturi AWS și validarea tehnică a soluțiilor contribuie la reducerea riscurilor asociate implementărilor AI enterprise.
Integrare, interoperabilitate și securitate enterprise
Nenos Software dezvoltă soluții compatibile cu AWS, Microsoft Azure, Google Cloud și infrastructuri on-premise securizate, utilizând arhitecturi containerizate și modele de deploy agnostice față de infrastructură. Abordarea API-first facilitează integrarea cu ecosisteme IT complexe, prin conectori standardizați și adaptori custom pentru ERP, CRM și aplicații legacy.
În zona de securitate, arhitectura include mecanisme multi-layer și controale dedicate mediilor enterprise:
Pentru organizațiile enterprise, aceste componente sunt esențiale în implementările AI care interacționează cu date sensibile, procese critice și infrastructuri distribuite.
De la proof of concept la AI operațional
Multe proiecte AI rămân blocate în faza de experiment sau proof of concept din cauza dificultăților de integrare, guvernanță și operaționalizare. Nenos Software abordează AI din perspectivă enterprise, cu accent pe integrare reală în infrastructuri IT, automatizare operațională și scalare controlată.
Prin combinația dintre expertiza în Machine Learning production-grade, arhitecturile AI enterprise și specializarea AWS Generative AI, compania dezvoltă agenți AI concepuți pentru utilizare operațională în organizații complexe. Organizațiile care analizează integrarea agenților AI în infrastructuri enterprise pot evalua împreună cu echipa Nenos Software scenariile de utilizare, arhitectura necesară și oportunitățile reale de automatizare, într-o sesiune de consultanță dedicată.
"Inteligenta artificiala nu este un produs finit, este un proces continuu de aproximare a realitatii. Arhitecturile actuale, oricat de sofisticate, raman sisteme de recunoastere a pattern-urilor antrenate pe distributii statice de date. Limita lor fundamentala nu este computationala, ci epistemica: nu au acces direct la lumea fizica, nu au model cauzal al acesteia si nu pot invata continuu din interactiunea cu ea.
Aceasta perspectiva, privind modelele world-predictive si limitele sistemelor bazate exclusiv pe text, ghideaza modul in care construim solutii AI: nu ca deploymente de modele generice, ci ca sisteme specializate, antrenate pe datele reale ale clientului, expuse prin frameworkuri de invatare continua si validate constant impotriva distributiei operative.
Construim sisteme care nu doar recunosc, ci si anticipeaza. Sisteme care se adapteaza incremental, fara reantrenare completa, si care isi cunosc limitele cu aceeasi precizie cu care isi cunosc capacitatile." Toader Toporau - Founder Nenos Software, AI Engineer & Software Project Manager
Sursa foto: nenos-software.ro

- guardrails la nivel de model și orchestrator;
- protecție împotriva prompt injection;
- izolarea sesiunilor;
- control granular al accesului;
- limitarea mișcării laterale între agenți AI.